Vremurile pe care le trăim sunt minunate din multe puncte de vedere, dar cred că unul dintre cele mai importante este faptul că știința își concentrează forțele în încercarea de a demonstra și înțelege câmpul unificat (link). Visul măreț al lui Einstein - "teoria întregului" sau încercarea lui "de a intra în mintea lui Dumnezeu" - posibil să se realizeze în curând, iar teoria superstringurilor ocupă deja primul loc în cercetările din domeniu.
La prima vedere, aceste cercetări nu ar avea nici o importanță pentru viața de zi cu zi, pentru dramele pe care le trăiesc oamenii, pentru suferința lor. Și totuși... Și totuși, înțelegerea substratului esențial comun tuturor lucrurilor și a interconectării acestora stă la baza modului în care gândim, reacționăm și ne comportăm unii cu ceilalți și implicit la baza echilibrului nostru psiho-emoțional și fizic (link). De aceea, înțelegerea acestui substrat comun (non-dual) numit câmp unificat, conștiință, vid, vacuitate, etc. (în funcție de teoria sau curentul de gândire unde este amintit) - ca sursă a tuturor lucrurilor - are o importanță capitală și merită tot efortul.
Deoarece trăim într-o lume duală (bine/rău, lumină/întuneric, pozitiv/negativ, etc.) pentru a înțelege substratul comun de care vorbeam, trecerea dincolo de dualitate nu este un demers tocmai ușor. Mulți oameni refuză înțelegerea și acceptarea acestui substrat comun (al interconectării tuturor lucrurilor) crezând că asta ar implica acceptarea/manifestarea a tot ce înseamnă negativ și i-ar determina pe unii să aibă comportamente negative pe principiul că oricum "în orice rău e și un bine". În fapt, non-dualitatea înseamnă acceptarea ideii că "binele" și "răul" sunt două fețe ale unui întreg și a ideii că "binele" poate fi pus în lumină doar prin raportarea acestuia la "rău" (ca sistem de referință). Conform filozofiei Advaita (filozofia "oficială" a religiei hinduse), non-dualitatea este percepția lumii ca fiind complet unificată, experiență care poate avea loc în stările de "conștiință extinsă", în stările modificate de conștiință, în vis dar chiar și chiar în stare lucidă "normală" (exemplu aici-link).
Coborând din lumea ideilor în lumea "reală", prin prisma înțelegerii dualității, putem spune că tot ce există acum rău în lume există pentru ca noi să învățăm să alegem și să manifestăm opusul, pentru ca noi să ne trezim din hipnoza "spiritului de turmă" și din tot ceea ce implică aceasta. Și asta deoarece nu facem nici un pas înainte fără ca ceva sau cineva să ne împingă de la spate, fie că se numește durere, fie că se numește suferință, umilință sau subjugare (socială, economică, financiară, privind statutul, etc.).
De aceea mi se pare ciudat când pierdem timp și energie vorbind despre conspirații, blamând grupurile de interese, în loc să căutăm să înțelegem ce anume a creat dependența noastră de acele grupuri și să ne concentrăm energia spre căutarea soluțiilor reale care să ne ajute să ne eliberăm de sub influența lor. În mod evident, fără "corzile" cu care ne-am legat singuri, orice grup de interese, orice conspirație se va dizolva de la sine.
Subiectul este atât de vast,
iar implicațiile atât de numeroase, dar pentru moment consider că e suficient să se înțeleagă ideea, așa că mă voi opri deocamdată aici, recomandând în continuare o scurtă prezentare a ideii de substrat comun (numit aici "nimic") susținută de Alan Watts - filozof și scriitor de origine britanică. Vizionare plăcută..
♥
Pentru o mai bună înțelegere a conexiunii informațiilor recomand și punctele de vedere cuprinse în materialele de aici-link, aici-link și aici-link. Natura spațiului gol și a realității este explicată prin prisma fizicii cuantice în miniseria de documentare de excepție pe care am postat-o aici: link-episod-1, link-episod-2, link-episod-3, link-episod-4.
Recomand cărțile lui Alan Watts care deschid cititorilor porți minunate către cunoaștere, precizând că transportul este gratuit pentru orice comandă indiferent de cost sau destinație (în România):
- "Totul e TOT" - comandă online aici-link - 20%reducere;- "Dao. Calea ca o curgere de apă" - comandă online aici-link - 20%reducere;
- "Calea Zen" - comandă online aici-link - 20%reducere;
- "Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești" - comandă online aici-link;
- "Devino ceea ce ești" (ebook) - comandă online aici-link - 7%reducere.
Alte trei cărți importante:
- "Advaita Vedanta" - comandă online aici-link;- "Lumina cunoașterii non-duale - Advaita Bodha Dipika" - comandă online aici-link;
- "Tao Te Ching. Calea și puterea" - Lao Tzu - comandă online aici-link;
și o recomandare off-topic, dar pentru mine de suflet (privind titlul blogului 😁):
- "Universul - Ghid vizual complet" - Dorling Kindersley - comandă online aici-link - 30% reducere.
***
UPDATE -ANUNȚ: În perioada 10-14 mai vă invit în TABĂRĂ într-un spațiu special, de la suflet la suflet, dincolo de (pre)judecăți, să regăsim Bucuria de A FI. Vom discuta despre eliberarea tiparelor mentale și emoționale, despre cum să facem pace cu noi înșine și cu lumea (*seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' este inclus!) și vom face exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Detalii AICI-LINK, vă aștept cu drag și bucurie 💗
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bun venit! Sper ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să te întorci din când în când. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗