"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 2 februarie 2014

Recomandare film – Niciodată să nu mă părăsești

Iubirea este cu siguranță cea mai puternică trăire umană. Este sentimentul care ne întoarce lumea cu susul în jos oferindu-ne puncte de vedere la care nu ne-am fi gândit anterior cunoașterii înălțimilor ei. În același timp, are puterea de a ne transforma în oameni pe care nu i-am recunoaște pe stradă ca fiind tot noi.
La început, viața noastră seamănă cu o foaie albă de hârtie. În fiecare zi desenăm câte o mică porțiune. Abia după mult timp, cu cât foaia se completează din ce în ce mai mult, lucrurile capătă sens și reușim să înțelegem de ce am trăit experiențele și ce putem învăța din ele. Cred că la început e cel mai greu. Și poate cel mai greu dintre toate este când "facem cunoștință" pentru prima dată cu iubirea.
Filmul de astăzi este foarte complex. Este plin de semnificații și de aceea mi-e greu să vorbesc doar despre unele nedreptățind pe altele. Este un film care, prin nu știu ce miracol regizoral sau de altă natură, ne poate introduce atât de adânc și subtil în trăirile personajelor încât putem pierde contactul cu alte realități (sau poate a fost doar cazul meu :))). Și poate cel mai frumos și straniu lucru din film este modul în care acesta transmite aproape simultan fațetele extreme ale lumii noastre (deocamdată) duale - iubirea și ura - ca și cum acestea ar fi capetele unei axe ce ne definește pe fiecare în acest plan.
Nu vă spun nimic despre povestea din film deoarece, pentru un efect cu adevărat terapeutic, ar fi de preferat să o "gustați" pe "nepregătite". Vă spun doar că dincolo de imaginile și personajele care par venite dintr-o altă lume, dincolo de poveste, dincolo de tot ce e "deasupra" vom afla o multitudine de lucruri noi despre noi înșine.
Baza scenariului a fost constituită de nuvela scrisă de  Kazuo Ishiguro, nuvelă despre care revista americană Time a scris că este cea mai bună nuvelă a deceniului. În rolurile principale îi veți întâlni pe Keira Knightley, Carey Mulligan și Andrew Garfield. Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare optimă recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


În cazul când ai pășit pentru prima dată în micul meu univers, îți urez bun venit! Ideea de bază a acestei pagini este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). M-aș bucura să găsești lucruri care să-ți placă, le poți găsi mai ușor utilizând lista "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie, ambele fiind în coloana din dreapta.
Cu drag    *>:D< îmbrăţişare

9 comentarii:

marcela voinea spunea...

Un film tulburator , chiar mai mult , trist , nespus de trist , odios chiar intr-un fel......in orice caz in prima faza am ramas fara cuvinte , doar o mare tristete......

Anonim spunea...

Trist, sinistru. Daca exista un film cu asemenea subiect, este posibil sa existe si o astfel de realitate. Cei f.bogati isi pot creste copii pt.donatii. Minti nebune exista. In acest fil nu primeaza iubirea, ci neputinta. Prea trist.Nu ar trebui sa existe asemena filme. Nu dati edei nebunilor.

Anonim spunea...

Sunt sigura ca ai ales gresit pelicula pentru ce ti-ai dorit sa evidentiezi, si din acest motiv consider ca mi-ai pierdut timpul.

Anonim spunea...

Am vazut filmul, m-a marcat dar nu m-a scos "din ţâţâni" pentru ca nu e mai dur decat realitatea pe care incercam sa o metabolizam in zilele din urma: tragedia din Apuseni, in fond, despre asta vorbeste, iar fraza cheie - dincolo de acoperirea cu "clonele" - este si aici si dincolo cea exprimata in filmul Cloud Atlas :"cei slabi sunt carne iar cei puternici o mănâncă".

Anonim spunea...

Adina, realitatea este uneori chiar mai dura, acum aproximativ doi ani a fost mediatizat cazul unor tigani care isi vindeau copilul, desi stiau ca acesta va deveni donator de organe. Au fost prinsi cand negociau pretul.
Anonim, foarte profund filmul Cloud Atlas. nu-l stiam.multumesc. in eternitate nu exista sfarsit... A.M.

Anonim spunea...

Buna Adina!
Sunt la fel de confuzat ca atunci cand Cristina Topescu facea un gen de laudatio la filmele de desene animate pentru copii in care eroii erau niste schelete schizofrenice, monstrii de toate calibrele cu limbaje pe care hartia nu le putea suporta iar distinsa prezentatoare se straduia sa ne lamureasca ca asta era trendy in vest, ca asta consuma cu placere adolescentul american al vremurilor noastre.
Cred ca nu am inteles filmul, in sensul ca nu am realizat daca are ceva in comun cu realitatea sau este un cosmar de care au scapat autorul scenariului si realizatorii filmului oferindu-l contra cost spectatorilor in ideea ca ei poate il vor intelege. De principiu am retineri fata de relizarile artistice care sunt atat de subtile, dar atat de subtile, incat subiectul, atmosfera, mesajele, implicatiile, etc. nu pot fi prinse in cateva cuvinte bine simtite. Din curiozitate am cautat opinii ale specialistilor din domeniul filmografiei si am constatat ca pelicula este ignorata total, singurele remarci fiind facute la adresa componentei echipei de realizare si in special la adresa lui Carey Mulligan, care se vede ca are stofa. Adina, sincer nu inteleg de ce ne-ai propus asa ceva. Nu m-a intristat, nu m-a scos din tatani, nu m-a tulburat, pentru ca nu am inteles de ce cosmarurile altora trebuie sa imi tulbure existenta. Inclin sa cred ca nu l-am inteles si sunt surprins, pentru ca de obicei cam inteleg cate ceva.(E.A.)

Anonim spunea...

Anonim
nici macar ca fictiune nu vreau sa cred ca exista asa ceva! Sper ca mintea umana sa nu poata emite asemenea...aberatii!

Cristiana spunea...

Orice realitate poate exista, doar pentru că alții nici nu vor să creadă că ar putea exista...

Mulțumesc, Adina. Am mângâiat ecranul de multe ori și asta m-a făcut să-mi pierd din împietrirea cu care privim ”ecranul” lumii fără să fim măcar conștienți de asta...
O îmbrățișare pentru tine...

Adina Amironesei spunea...

@ Cristiana:
Mulțumesc, te îmbrățișez cu drag >:D<

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...