Mărturisesc
că am învățat foarte multe lucruri din filme și nu vorbesc aici despre
documentare. Îmi place să "intru" în poveștile din filme ca și cum aș intra în
universuri paralele. Până acum ceva vreme credeam că tuturor oamenilor le place la fel de mult să intre în aceste povești însă pe parcurs am aflat că nu e un lucru chiar atât
de întânit cum credeam.
Deși
am mai vorbit despre avantajele transpunerii în diverse povești (exerciții de imaginație,
fitness emoțional), reamintesc că astfel de tehnici ne ajută să vedem lumea
prin alți ochi (din alte unghiuri de vedere) și prin urmare ne pot aduce înțelegeri profunde ale reacțiilor proprii din diverse situații dar și ale oamenilor de lăngă noi
și implicit relații mai armonioase. De aceea pentru mine filmele nu sunt doar
relaxare ci fac parte din programul de dezvoltare personală integrală.
Filmul
de astăzi - Gazda - are o temă destul de întâlnită în filmele SF, anume invazia
Pământului de către o civilizație extraterestră. Faptul că extratereștrii preiau
corpurile oamenilor pentru a le locui aduce cu sine multe consecințe
interesante însă filmul este centrat pe interacțiunea personajului principal -
Melanie - cu locuitoarea corpului său și pe lupta ei de a o convinge pe
extraterestră de semnificația profundă a valorilor umane - iubirea, libertatea, loialitatea,
responsabilitatea, etc.
Nu
vreau să vă răpesc bucuria de a descoperi singuri nuanțele acțiunii din
povestea de astăzi, de aceea vă mai spun doar că filmul are la bază romanul cu
acelaşi nume al celebrei scriitoare Stephenie Meyer (care a scris și Saga Amurg- Twilight) și că în rolurile principale se află Saoirse Ronan, Diane Kruger, Max
Irons , Jake Abel și William Hurt. Cartea "Gazda" a lui Stephenie Meyer există tradusă în română și poate fi cumpărată de aici (link cu transport gratuit).
Pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului, dar dacă preferați varianta online, iat-o mai jos preluată de pe acest site-link (evident, reclamele aparțin site-ului :))). Vizionare plăcută!
Link alternativ aici (link).
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag ♥
12 comentarii:
http://popculturekeys.blogspot.ro/2012/11/the-host-movie-symbolism-ingress.html
multumesc! interesant avatar
Multumesc! te iubesc, fiinta mareata!
Interesant film. L-am trecut pe lista si promit sa revin dupa ce-l vad.
Multumesc, l-am vizionat si mi-a placut foarte mult!
O PERSPECTIVA INTERESANTA SI VIABILA!
MULTUMESC PTR FILM ADINA!
superb film!
Imi plac mult filmele pe care le recomanzi. Inspiratie, imaginatie si o alta perspectiva a vieti...ca sa nu zic ca Au si o tenta terapeutica...Multumesc!
CAUT DE MULT TIMP UN FILM CE AS VREA SA-L REVAD...DAR NU-MI ADUC AMINTE NUMELE FILMULUI NICI PE CEL AL ACTORILOR.....POATE MA AJUTA CINEVA....E VORBA DE O FEMEIE CARE INCERCAND SA-SI SALVEZE FETITA SA NU FIE LOVITA DE UN CAMION ESTE EA ACCIDENTATA.....SE TREZESTE LA SPITAL CU O SORA PE CARE NU O AVEA,PRIETENII EI NU O MAI RECUNOSC...IN CASA EI LOCUIESC ALTE PERSOANE, SI ISI DA SEAMA CA SE AFLA INTR-O LUME PARALELA CU A EI....DACA CINEVA ARE IDEE CUM SE NUMESTE FILMUL......MULTUMESC
Eu stiu un film, Just like Heaven, care seamana in parte cu ceea spui tu, insa unele detalii nu se potrivesc, deci nu este acela...Dar poate te intereseaza si sper sa-l gasesti si pe cel cautat de tine.
De acord cu marius. Superb film.....nu am cuvinte
minunat film...am urmarit cu emotie pana la sfarsit. Multumiri!!!
Trimiteți un comentariu