"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 24 iunie 2014

Despre autocunoaștere și dezvoltare holistică

"Eu cred că eu sunt cel care am puterea. Datorită darurilor pe care mi le-a făcut Universul: să gândesc, să analizez, să creez emoțiile pe care le doresc, să-mi conduc ființă aşa cum vreau, să înțeleg lumea, să învăț din greșeli, să nu mă tem de provocări, să trăiesc fără frică - dacă am toate aceste instrumente atunci cu siguranță pot obține tot ce îmi doresc. Așadar, dacă avem o viziune, nu trebuie să renunțăm niciodată. Iar cel mai important: să conlucrăm inteligent cu Universul. Pentru că în acest Univers nu este vorba despre ce îmi doresc eu ci despre ceea ce ne dorim cu toții. Dorința tuturor este ceea ce creează Universul.(...) Când dorești să obții ceva, trebuie (mai întâi) să înțelegi cum funcționează Universul. Trebuie să respecți conștiința colectivă din Univers. Nu este vorba despre mine, este vorba despre noi." - Sri Vasudeva

Am început cu acest citat deoarece cred că el conține în mod concentrat răspunsul la o întrebare care "bântuie" mintea multor oameni uneori pentru toată viața: "de ce în unele situații nu reușim să ne împlinim visele?". Citatul face parte din interviul pe care îl dau mai departe astăzi, interviu realizat de Alina Bădic la televiziunea B1. Sri Vasudeva este un lider vizionar recunoscut pe plan mondial fiind foarte apreciat deoarece combină înțelepciunea străveche cu gândirea modernă.

Din 2002 acesta vine în fiecare an în România și a fondat și un ONG numit Blue Star România (link). Fotografia din dreapta este din 19 iunie de la Conferința internațională "Spiritualitatea și educația în perspectiva dezvoltării potențialului uman" susținută de Sri Vasudeva la Universitatea Spiru Haret (m-am bucurat să-i regăsesc în foto pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan și pe domnul conf.univ. Matei Georgescu pe care i-ați mai "întâlnit" pe blog de multe ori).

Am rezonat cu toate informațiile din interviu deoarece acestea au foarte mare legătură cu dezvoltarea personală integrală (link), cu necondiționarea (link), cu comunicarea conștientă în relații (link) și cu foarte multe lucruri despre care am vorbit/scris pe această pagină. Subiectele abordate sunt numeroase și foarte importante dar majoritatea se referă la importanța explorării interioare, importanța autocunoașterii, a iubirii necondiționate în relații, deci cred că interviul merită toată atenția. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cele două cărți ale sale care au fost traduse în limba română, cărți pe care le consider foarte utile celor aflați pe drumul autocunoașterii:
"Voi sunteți lumina" - comandă online aici-link;
"Divinitatea lăuntrică" - comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper să găsești aici lucruri utile căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Interesant, multumesc!(E.A.)