Se știe deja că la baza relației noastre cu ceilalți stă relația cu noi înșine. Motivul este unul simplu și este datorat simetriei universale, anume - faptul că orice neacceptare a unei caracteristici proprii generează automat neacceptarea aceleiași caracterisitici la ceilalți. Astfel încât nu avem cum să-i iertăm/acceptăm/iubim pe ceilalți până nu ne iertăm/acceptăm/iubim pe noi înșine. Așa am ajuns la concluzia că fiecare pas spre noi înșine este un pas spre ceilalți iar autocunoașterea este calea sigură spre echilibru și armonia interioară.
Este calea sigură deși nu este una tocmai ușoară. Dacă suntem foarte sinceri cu noi înșine vom recunoaște în liniștea unui anume moment că ne cicălim mai mult decât o fac ceilalți, că ne certăm pe noi înșine mult mai mult decât cei din "afară"..., că dialogurile negative din mintea noastră (cele despre care vorbea Ivan Joseph în discursul din articolul precedent) ne fac mai mult rău decât ne fac toți ceilalți la un loc.
Pentru că sărbătoarea Paștelui este și simbolul re-învierii noastre a fiecăruia, consider că este un moment potrivit să ne iertăm pe noi înșine și să facem pace (măcar pentru moment) cu toate neacceptările noastre. În acest scop, propun un exercițiu de suflet: să ne scriem o scrisoare de iubire nouă înșine. Pare un exercițiu ușor la prima vedere însă nu e chiar așa. Hai să vedem cum s-au simțit alții făcând asta...
"Iubește-te pe tine însuți și trăiește la unison cu spiritul tău. Dacă vei proceda astfel, viața ta se va desfășura lin și te vei simți împăcat. La atât de rezumă totul." - spunea Sonia Choquette în minunata sa carte: "Răspunsul este simplu...iubește-te pe tine însuți, trăiește la unison cu spiritul tău" - ce poate fi comandată online cu un click aici-link (trasport gratuit oriunde în țară). Alte trei cărți minunate - sprijin adevărat în drumul către noi înșine sunt:
- "Iubeşte-te pe tine însuţi și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay (comandă online aici-link) - este un manual de aplicaţii practice pentru prima sa carte "Poți să-ți vindeci viața" despre care vorbeam aici (link);- "Iubeşte-te pe tine însuţi" - Daphne Rose Kingma (comandă online aici-link 7 ron);
- "Iubeşte-te pe tine însuţi și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" - Lawrence Crane (comandă online aici-link).
Un alt exercițiu emoționant puteți găsi și aici (link) și un cadou special - aici (link).
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor subiecte pe pacul tău. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗