"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 20 septembrie 2016

De bună voie și nesilit de nimeni... (+ recomandare film)

Am fost întrebată acum ceva timp dacă drumul meu până la felul în care gândesc și simt acum a fost lung. Nu pot alege răspunsul doar între cele două posibilități: lung sau scurt. Depinde de unghiul din care privesc privesc acest drum.

Dacă privesc prin ochii celei care acum 12 ani căuta cu disperare echilibrul: dacă cineva mi-ar fi spus atunci că va dura 12 ani până să se pună toate la locul lor,... cred că mi-aș fi închis fanta prin care ieșisem "afară" din mine să caut răspunsuri și aș fi renunțat.

Dacă privesc prin ochii de-acum: pot spune că nu mai contează dacă a fost lung sau scurt, contează doar că mă bucur că s-a întâmplat, că am perseverat, că am forțat ușile minții să se deschidă la maxim chiar și-atunci când nu mai găseam nici un sens niciunui lucru și nici chiar vieții (link).

Dacă aș privi "cu ochi străini și goi" (am eu o vorbă care înseamnă "din afară"/detașat), aș spune că drumul ar fi putut fi mai scurt în cazul în care aș fi înțeles mai devreme cum funcționează mintea (conștientul și subconștientul), cum de emoțiile ne pun uneori la pământ și dacă aș fi știut ce întrebări să-mi pun pentru a elimina credințele șubrede care m-au făcut să rătăcesc lungindu-mi inutil parcursul.


Nu regret nimic. Pentru că acum știu că oamenii (inclusiv eu la acea vreme) nu se mișcă din loc decât atunci când cuțitul ajunge la os, când nu mai pot suporta o stare anume. Mă amuză și mă întristează în același timp ideea vehiculată că "schimbarea intervine când suntem dispuși să ieșim din zona de confort (psiho-emoțional)".

De fapt, decizia de a schimba ceva în credințele noastre apare în 99,99% din cazuri doar atunci când omul atinge limita de suportabilitate, când zona de confort a fost depășită de suficient de mult timp. Dovadă stau mesajele pe care le-am primit în ultimii ani de la persoane care iau decizii de schimbare doar în astfel de momente limită.

Asta deoarece am fost hrăniți de mici cu idei de genul: "e normal să suferim", "să ne purtăm crucea", "e firesc să facem compromisuri", "să ne știm lungul nasului", "să stăm în banca noastră", "așa a fost de când lumea", etc. (acestea toate cu referire nu la orgolii ci la realizarea potențialelor noastre talente și abilități unice).

Nu știu cât timp va mai trece până când oamenii vor alege de bună voie și nesiliți de viață ieșirea din automatisme și dezvoltarea conștientă în locul "școlii vieții" care ne dă testele înaintea lecțiilor. Știu doar că viața se poate simplifica incredibil de mult când învățăm cum funcționează omul din punct de vedere psiho-emoțional și cum putem rescrie programele mentale limitative pe care le stocăm de mici în subconștient. Mai știu că după ce aflăm aceste lucruri, ne rămâne enorm de mult timp și energie pentru a experimenta Viața cu intensitatea și bucuria prezenței depline
*
*    *
Luând în considerare numărul mesajelor pe care l-am primit de la oameni care au decis să facă ceva pentru ei doar în momentul în care nu au mai putut suporta, m-am gândit să abordez subiectul într-o ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre maturitatea psihologică, despre motivele nefericirii, credințele contradictorii, adaptarea la schimbările de situație, alegeri conștiente și avantajele dezvoltării conștiente, de bună voie și nesiliți de nimeni. Vă invit să urmăriți mai jos emisiunea cu speranța că veți găsi măcar câteva răspunsuri utile.. (bâlbele sunt la locul lor, fără editări, sper să vă amuze :)))


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților într-o tabără cu un format unic să regăsim Bucuria de A FIÎntr-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață, evoluția umană, vindecarea copilului interior și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de chestii faine despre care am spus în descriere, dar am pregătit și multe surprize. CÂND: 26 - 30 august. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina taberei AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
Filmul pe care-l recomand astăzi are în comun cu subiectul de mai sus și alte lucruri în afară de titlu: "De bună voie și nesilită de nimeni" (așa a fost tradus în română titlul original "Runaway Bride"). Lucruri precum nehotărârea, amânarea la nesfârșit a deciziilor importante, răzgândirile repetate, etc. sunt rezultate ale faptului că nu ne uităm cu atenție și responsabilitate la felul în care acționăm și la motivele reale din spatele acestor acțiuni. Oricum, dincolo de subiectele serioase pe care le atinge, filmul este o comedie relaxantă care sper să vă aducă multe zâmbete și bună dispoziție. Poate fi vizionat online  aici-link, aici-link sau aici-link (grijă la reclame).
***

Cărți care dezvăluie moduri în care putem privi viața fără suferință:
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Iluminarea, singura revoluție" -Osho- comandă aici-link;
- "Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link sau online aici-link;
- "Invățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Ramana Maharshi, Calea cunoașterii supreme" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Lumina cunoașterii non-duale" -Advaita Bodha Dipika- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Acum sunt peste 600 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 11 septembrie 2016

Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății


"Dacă sunteți bolnavi (la trup, la minte sau suflet), înseamnă că ați întreținut o stare de dezordine în voi: ați hrănit anumite gânduri, anumite sentimente, anumite atitudini și acestea au ajuns să se reflecte asupra sănătății voastre. Cea mai bună armă împotriva bolii este armonia: zi şi noapte gândiți-vă să vă sincronizați, să vă puneți în acord, să fiți în corespondență cu întreaga viață, viața nelimitată, viața cosmică. Aceasta înseamnă adevărata armonie. A te armoniza cu câteva persoane: cu soția sau soțul, copiii, cu părinții, cu vecinii, cu prietenii, este totuși insuficient. Trebuie să fiți în acord cu viața universală." (Omraam Mikhael Aivanhov)
***
Auzisem la radio acum câteva zile, apoi am găsit și pe net știrea cu privire la faptul că: "aproximativ 30% - 40% din populaţia planetei suferă de alergii - 300 de milioane de persoane au această afecţiune, iar până în 2025 aproximativ 400 de milioane de oameni vor suferi de această maladie." (spune doamna dr. Camelia Berghea aici) Nu sună deloc încurajator...

Așa cum v-am spus mai demult aici, de aproape 10 ani mă vindec de diverse simptome (de boli nu a mai fost cazul) utilizând cartea "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" - o carte ce nu ar trebui să lipsească din nici o casă. Aflând știrea, m-am gândit să mă uit care e cauza alergiilor (din punct de vedere psihosomatic) și am aflat că: "ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulțumirilor față de oamenii apropiați și lumea înconjurătoare."

Cum aflasem mai demult că nici statisticile referitoare la afecțiunile ficatului nu sunt mai încurajatoare, m-am uitat și la cauzele acestora: "Durerile de ficat provin din propria atitudine. Frustrările acumulate, ura, gelozia, agresivitatea reținută, toate acestea sunt elemente care declanșează problemele la ficat. Aceste sentimente camuflează una sau mai multe frici care nu pot fi exprimate altfel. Am tendința de a mă critica și a mă judeca și de a-i judeca pe ceilalți foarte ușor. Mă plâng tot timpul. Opun rezistență față de ceva sau cineva. Trăiesc multă nemulțumire."

Înseamnă că nu-i chiar o surpriză faptul că alergiile și afecțiunile ficatului sunt din ce în ce mai răspândite. Doar trăim într-o cultură în care nemulțumirile (legate de orice) reprezintă foarte mult din ceea ce exprimăm în realitate, în întâlnirile pe care le avem sau în articole/postări din mediul virtual.


Nu e o noutate faptul că totul e energie și că tot ceea ce emitem - gânduri, cuvinte, dorințe, acțiuni, sentimente - produc efecte perturbatoare în câmpul energetic din care facem parte. Dintre oamenii care știu asta, foarte puțini se comportă ținând cont cu adevărat de acest fapt. Așa ne facem rău nouă înșine și celorlalți deopotrivă. 

Observând că nemulțumirile și victimizarea au ajuns să aibă caracteristici epidemice, am abordat subiectul într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" la care domnul Constantin Luca m-a invitat (căruia îi mulțumesc și pe această cale). Cu speranța că informațiile vor fi de folos (este și un exercițiu inclus), vă invit să o urmăriți și vă doresc vizionare plăcută..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesul de transformare sau regăsire a echilibrului interior sau îți dorești anumite clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.


Câteva cărți care ajută la descifrarea cauzelor profunde ale bolilor:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link.
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link.

***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 4 septembrie 2016

Mai puține regrete, mai multă bucurie (+ recomandare film)

Un loc important între gândurile care ne consumă energia îl ocupă regretele. Regretăm diverse, dar în principal lucruri despre care știm ne-ar fi adus împlinire și bucurie dar pe care nu le-am făcut din neglijență sau de teama că vom fi judecați, că ne vor părăsi prietenii sau din alte frici înrudite. "Dacă aș fi făcut cutare lucru", "dacă m-aș fi comportat altfel" sau "dacă aș fi avut curajul să merg în direcția X" - sunt gânduri care estompează importanta prezență în momentul acum (uneori cu grave consecințe) și blochează pur și simplu bucuria de a trăi.

Mărturisesc că de câțiva ani mă antrenez pentru a trăi o viață fără regrete. Și chiar am obținut rezultate 😁 Poate nu m-aș fi concentrat în direcția asta și nu aș fi investit atâta energie dacă nu mi-aș fi dat seamă că Irvin Yalom chiar are dreptate când spune că: "Doar înțelegând cu adevărat condiția umană – finitudinea noastră, timpul scurt pe care-l avem de petrecut în lumină – vom ajunge nu numai să savurăm bogăția fiecărui moment și simpla plăcere de A EXISTA, dar și să avem mai multă compasiune față de noi înșine și față de toate celelalte ființe umane."

Este simplu de prevăzut că eliminarea regretelor lasă mai mult "loc" bucuriei. Și cred că este evident că, oricât am spera să ne facă alții treaba, nimeni altcineva nu poate lucra în locul nostru în acest sens 😁. Ce mi se pare minunat este că alții au parcurs înaintea noastră tot felul de drumuri, și ne oferă o mulțime de concluzii pe care le putem folosi în avantajul nostru - de-a gata.

Mă refer aici la faptul cu există statistici de tot felul, chiar și unele care arată ce regretă oamenii la finalul vieții. În acest sens, iată în scurtul discurs de mai jos 3 regrete pe care le putem evita - culese de Matthew O'Reilly.. 


! Dacă îți dorești să aduci mai multă bucurie în viața ta sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Invitație: Hai în tabără, vino să regăsim Bucuria de A FI. În perioada 22-26 august - te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, "de vară", să discutăm relaxat despre transformarea interioară autentică, viața în simplitate și bucurie și cum ajungem să facem pace cu noi înșine și cu lumea. Am pregătit o mulțime de instrumente utile, exerciții de conștientizare dar vor fi și seri de povești și multe surprize. Găsești toate detaliile AICI-LINK.
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi are legătură cu subiectul de mai sus și este unul profund terapeutic. Cel puțin așa a fost pentru mine. Se numește "One week" ("O săptămână") și ne oferă posibilitatea unei călătorii în căutarea sensului vieții, călătorie pe care o putem face privind viața prin ochii eroului principal (interpretat într-un mod aparte de Joshua Jackson). Sper să vă aducă măcar ceea ce mi-a adus și mie.. Îl puteți viziona online aici-link
***
Cărți recomandate:
- "Privind soarele în față" -Irvin Yalom- comandă online aici-link;
- "Supă de pui pentru suflet îndoliat" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen- comandă online aici-link;
- "Trăiește periculos" -Osho- comandă online aici-link;
- "Călătoria interioară" -Osho- comandă online aici-link;
- "Despre moarte și a muri" -Elisabeth Kübler-Ross- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 31 august 2016

Între adaptare și exprimarea unicității

În interacțiunea noastră cu ceilalți, de multe ori e necesar să ne modelăm personalitatea pentru a ne adapta în anumite medii sociale. Câteodată, când nu e nevoie să ne decupăm prea mult, lucrurile sunt ușoare. Dar în alte cazuri, când e necesar să decupăm mai mult, se poate întâmpla să nu mai rămână mare lucru din ceea ce suntem și ne definește, iar asta este trist, uneori toxic.

De-a lungul istoriei, nu știu neapărat cum de s-a întâmplat, dar s-a pus atât de mult accent pe uniformizare, încât s-a ajuns ca cei care nu merg "în rând cu lumea" să fie marginalizați și etichetați drept neadaptați. S-a mers atât de departe încât cei care nu reușesc să fie în rând cu ceilalți au ajuns să se rușineze de neputința lor și, din acest motiv, să se simtă "defecți". Când, de fapt, sunt doar niște oameni care simt să fie ei înșiși fără constrângerile impuse de o societate plină de prejudecăți.

Mai mult de 80% din viața mea a fost despre... nevoia de a aparține și decupări repetate a ceea ce sunt, uneori radicale, cu scopul adaptării. De aceea, am analizat în repetate rânduri subiectul și m-am întrebat de multe ori cum stabilim limita optimă între a fi tu însuți și modelarea cerută de adaptare

Am ajuns la concluzia că trasarea acestei limite este specifică fiecăruia și că doar noi înșine o putem stabili într-o situație dată. Nimeni nu ne poate spune când anume exprimarea unicității devine o formă mascată a orgoliului, a nevoii de fi special (= superior celorlalți), cum nimeni nu ne poate spune când să ieșim dintr-un mediu toxic care ne sugrumă această unicitate. Echilibrul interior este o chestiune personală, iar pentru a-l găsi și a-l stabiliza avem nevoie de un grad cât mai mare de conștientizare.

Pentru că nu am uitat cum a fost 😁 și pentru că mai sunt mulți oameni care încă stau închiși în cochilie din cauza neadaptării, dau astăzi mai departe o poveste care m-a impresionat. Este vorba despre discursul TED al scriitoarei americane Lidia Yuknavitch intitulat: "Frumusețea de a fi inadaptat". Sper să vă placă deoarece este unul plin de inspirație și curaj.. 


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Articole conectate cu subiectul de astăzi:
- Fii tu însuți! Cu orice preț?,
- Cine ești când nu te vede nimeni? și
- Reziliența - secretul puterii interioare.

Cărți recomandate:
- "Puterea autenticității" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" --M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii tu însuți" -Ellen Hendriksen- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Ghid de supraviețuire în universul profesional" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

duminică, 21 august 2016

Cum ajung oamenii să fie răi (+ recomandare filme)

A fost o dată ca niciodată un om... La un moment dat, pe parcursul vieții, cineva și-a vărsat furia pe el. Nu mult după aceea acesta și-a vărsat frustrarea și furia pe un altul. Al treilea la rândul lui și-a vărsat furia pe un altul. Și așa mai departe. Este povestea cea mai scurtă a Lanțului Răutății.

Toți oamenii se nasc buni. Fără excepție. Bunătatea continuă să locuiască în noi oricâtă răutate am primi de la ceilalți și oricâtă am vărsa la rândul nostru pe alții. Cred că provocarea dezvoltării personale este despre a rupe lanțul. Lanțul Răutății.

Cum putem face asta? Nu e nevoie de multă filozofie sau de cine știe ce metode. Când cineva ne-"arată" partea sa agresivă (indiferent de forma acesteia) e necesar să ne amintim că în spatele răutății sale există întotdeauna o altă răutate pe care a primit-o și cu care nu a știut ce să facă - decât să o dea mai departe.  Această conștientizare va funcționa ca o ancoră și ne va ajuta să ne oprim din a da mai departe răutatea primită.

Dacă vrem. Doar dacă vrem. Și da, nu e ușor, e nevoie de multă voință și perseverență. Dar până la urmă, ce motivație am putea avea să rupem lanțul?

Să ne imaginăm următoarea situație: sunteți pe o terasă la mare, plină ochi, multă gălăgie, oameni de tot felul. Obosită fiind, chelnerița vă aduce o salată cu alte ingrediente decât cele la care v-ați fi așteptat. Pe fondul unei situații conflictuale avută cu soția în cursul zilei, o refuzați nervos spunându-i să vă aducă exact ce ați comandat. Pentru că stă mereu cu teama-n suflet că va fi dată afară, aceasta se îndreaptă rapid către bucătărie pentru a o schimba dar uită de prăjitura comandată de un alt client aflat la o altă masă. Se întoarce cu salata, însă e strigată de clientul cu prăjitura, un om bine făcut, ceva în genul unui culturist, căruia iubita tocmai i-a spus nervos că i s-a terminat răbdarea și că numai concediu nu e ăsta... Când chelnerița ajunge în fața lui, albă ca varul, acesta îi cere să cheme șeful de sală. La apariția acestuia, într-un limbaj...colorat, omul îi spune să-și angajeze oameni care să facă față aglomerației și s-o dea afară pe "....asta". A doua zi, chelnerița, îngrijorată de faptul că nu va avea cu ce plăti chiria și ce să le dea de mâncare celor doi copii pe care îi crește singură, trece strada neatentă printr-un loc nemarcat și...

Nu are rost să continui povestea. Sunt sigură că ați prins ideea. Întrebarea este: ți-ai putea asuma faptul că ești autorul/autoarea situației de la "capătul" poveștii? 

O situație generează o alta, dar noi nu avem cum să vedem întregul "tablou". Deoarece gândim în termeni individuali. Gândim în cutiuțele vieților noastre și nu avem cum să (pre)vedem consecințele situațiilor pe care le generăm. Dar oare, dacă le-am putea (pre)vedea, am schimba ceva în comportamentul nostru? Am putea rupe lanțul? Sigur da.

Nu am făcut până acum asta, dar pentru orice lucru există un început. Este vorba despre o propunere/exercițiu: propun ca pe parcursul săptămânii care urmează să reacționezi măcar o dată altfel la răutățile pe care le primești în "dar", altfel spus: să rupi cel puțin un lanț. Desigur, dacă nu e prea mult, mi-ar plăcea să împărtășești într-un comentariu (fie el și anonim) dacă ai simțit sau nu vreo mulțumire sau o schimbare în stările interioare sau chiar în raportarea la evenimentele din exterior.

Când un om rupe măcar un lanț cât de mic, cumva, într-un mod neștiut, acest mare organism din care facem parte - Omenirea - simte și îi întoarce gestul cu siguranță. Pentru că Universul este VIU și interconectat.
*
*   *
Cum spuneam, pentru a învinge presiunea tiparelor noastre de comportament e nevoie de multă voință și perseverență. Și asta pentru că tiparele proprii de comportament sunt amplificate de presiunea socială, de dinamica grupului din care facem parte la un moment dat, într-o anume situație.

Poate că ai auzit despre cel mai controversat experiment cu oameni făcut în 1971 la Universitatea Stanford (dacă nu, atunci sunt detalii aici-link). Cunoscutul psiholog Philip Zimbardo -autorul acestui experiment- a demonstrat astfel puterea presiunii grupului asupra comportamentului uman. În următorul discurs acesta ne vorbește despre cum anume putem ALEGE între a deveni eroi sau monștri.. Merită fiecare minut investit.


Prima recomandare de astăzi este chiar ecranizarea poveștii reale a experimentului creat de psihologul Philip Zimbardo. Se numește "The Stanford Prison Experiment" și merită vizionat pentru a înțelege deplin că în fiecare dintre noi există în mod potențial atât bunătatea cât și răutatea și doar conștiința și conștiența ne pot opri să devenim monștri. Vizionare plăcută..


Al doilea film pe care îl recomand este unul care mi-a dăruit multă candoare și bucurie. Este o poveste de viață despre voință, perseverență, bunătate, prietenie și puterea iubirii. Ar fi inutil să dezvălui vreo parte a poveștii. Dar dacă celelalte filme pe care le-am recomandat v-au inspirat încredere 😁, atunci sigur o să-l primiți bine și pe acesta. Se numește "Still mine", a luat 5 premii și a fost nominalizat pentru alte 17. L-am găsit pe net, așa că puteți să-l vizionați mai jos, vizionare plăcută..



Cărți recomandate pe tema articolului:
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- o mai găsiți doar în anticariate;
- "Partea intunecată a căutatorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "Vrăjitoare, giganți și oameni înspăimântători. Ostilitatea în viața cotidiană și depășirea ei" -Joseph H. Berke- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Agresivitatea pasivă" -T. Murphy, L. H. Oberlin- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link;
- "Efectul Lucifer" -Philip Zimbardo- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗