Ajutorul și nuanțele acestuia

            Cu toții știm că este minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de aceeași natură. 

            Asemeni tuturor am avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.

            Se întâmpla acum un an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam nevoie, de ascultare.

Zis și făcut. Am început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.

Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.

A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început) o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale, succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.

Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigur nu aveam nici o nevoie. 😁

Până la urmă am reușit să opresc totul cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în sens opus.

Există o opinie aproape unanim acceptată în dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat pentru a reuși.

Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur mi-au demonstrat cu claritate că:

1.      principiul de mai sus nu numai că nu este universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;

2.      ceea ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.

Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie să îndeplinească două condiții:

·         să fie cerut;

·         să fim atenți la nevoile celuilalt - având răbdarea ca acesta să le dezvăluie.

Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece sfaturile oferite (așa cum se spune) “gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.

Adevărul este că nimeni nu e expert în viața altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.

Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat (că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred că este cazul să vorbesc).

Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.

Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță. 

Tot despre relații aici (link), aici (link) și aici (link).

***

Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Drumul de la întuneric spre lumină

Și dacă tot am vorbit săptămâna trecută despre stările de neputință și despre adâncimile lor, m-am gândit că ar fi potrivit să nu mă îndepărtez prea tare de subiect și să aduc astăzi aici o poveste de viață emoționantă din care bineînțeles putem învăța o mulțime de lucruri interesante.

Povestea de astăzi este spusă de Sherwin B. Nuland - chirurg și autor al unui best seller "How We Die: Reflections on Life's Final Chapter" ("Cum murim: Reflecții asupra capitolului final al vieții").

Să-l ascultăm în felul acela special...cu sufletul.

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină - poți găsi o altă poveste de viață aici (link) și câteva idei depre beneficiile fitness-ului emoțional aici (link) .

O incursiune într-o experiență de viață tulburătoare se găsește în cartea lui Andrew Solomon "Demonul amiezii" - carte despre care Daniel Goleman spunea că este "O călătorie de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." - comandă online aici-link.

Cu drag ♥ 

Recomandare film - Ultimul războinic al Aerului

Unele texte din unele culturi spun că în vremuri străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul, apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid, pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau invizibile, fizice și spirituale.

Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori care ne conduc pe fiecare 😁.

Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și a fost lansat în 2010.

Am preluat filmul de pe ok.ru, însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Misterul stărilor de neputință

Stările de neputință există. Cu toții le avem, chiar dacă diferă adâncimea și durata lor. Când apar, cu toții fugim de ele și nu vreau să fac o comparație relativ la felul în care fugim deoarece bănuiți care ar fi aceea.

Pentru oamenii care merg la serviciu fără pasiune, pentru cei care au o familie, rate la bancă și griji cât să nu le rămână timp pentru nimic altceva, rutina zilnică acoperă ca o ceață realitatea dar funcționează și ca o carapace protectoare care nu lasă vizibilitate prea mare asupra adâncimii stărilor de neputință. Ceva în genul "ce nu ai timp să observi nu te macină". Sau ca o anestezie.

Alți oameni observă stările "negative" dar le neagă rapid existența luând din dezvoltarea personală doar ideea "gândește pozitiv și totul va fi bine" considerând că asta este de ajuns. Posibil să funcționeze pentru o vreme.

Însă pentru persoanele preocupate de autocunoaștere și de propria dezvoltare (care din fericire sunt tot mai multe), stările de neputință pot să dărâme lucruri construite cu greu în luni sau chiar ani de muncă interioară. Aici lucrurile se complică.

Oricărui om din ultima categorie îi place să spună că totul e ok, că munca de dezvoltare a dat rezultate și că stările de tristețe, de pesimism, de negativitate (sau căderile în general) au dispărut. Dar asta ar însemna să privim doar suprafața stărilor prin care trecem. Mii de articole s-au scris și se scriu în fiecare zi pe hârtia reală sau virtuală despre cum au reușit oamenii să iasă din astfel de stări. Fiecare dintre aceste articole oferă tehnici și numeroase metode în 3 puncte, 7 pași sau "n" etape prin care promit garanții în ceea ce privește depășirea stărilor de neputință oricare ar fi natura acestora. Sunt sigură că ați citit astfel de titluri, internetul abundă. Dar oare se rezolvă lucrurile în profunzime în oricare caz?

De asemenea, articolele motivaționale și video-urile din aceeași gamă funcționează pentru o vreme dar probabil știți că impulsul lor nu ne poate ține la infinit departe de propriile stări.

Astfel, dezamăgirea apare din nou în numeroase cazuri când stările revin parcă mai în forță. Și atunci e posibil să ne întrebăm unde am greșit, de nu reușim să atingem starea mult dorită de echilibru sau de ce aceasta durează mult mai puțin decât ne-am așteptat. 

Experiențele mele și ale celor pe care îi cunosc mi-au arătat că dezamăgirea pe care o produce neputința de a depăși starea de neputință și autoînvinuirea că greșim undeva este mult mai aspră decât neputința inițială în sine. Sper că nu sună chiar atât de complicat (și nu, nu e o greșeală în fraza precedentă, expresia unde se repetă cuvântul neputință am scris-o intenționat), vorbesc aici despre gândul din spatele gândului inițial. Adică vreau să spun: e mai simplu să încerci să ieși dintr-o stare când mintea nu complică lucrurile și e mult mai greu când o lași să facă asta.

Când omul este pe un drum al cunoașterii de sine, adică după ce și-a dat silința să observe și să accepte sau să transforme diversele sale aspecte (link), am observat că o stare de neputință funcționează ca un buldozer care mătură totul în cale. Și nu vorbesc aici de stările de lipsă de voință cu care s-ar putea confunda. Mă refer la starea în care omul simte că a făcut tot ce i-a stat în puteri și totuși simte că ceva îl oprește asemeni unui zid - ceva a cărei semnificație logică lipsește. În astfel de cazuri ne apar în minte expresii de genul "însemnă că nu am învățat/nu cunosc destul", "nu am acceptat destul", "nu-s în stare de fapt de nimic", "poate că așa mi-e scris", "unde mi-e curajul pe care am crezut că îl am?", etc.

Am ajuns la concluzia că ceva ne scapă când ne luptăm să îndepărtăm cu orice preț (!) astfel de stări. Că acest tip de abordare face parte din negarea unei părți din firescul lucrurilor. Nu am neapărat un fir logic (rațional) să argumentez ceea ce simt și ce am spus aici. Dar...dacă stările de neputință sunt "pauzele" de care ființa în întregul ei are nevoie pentru a se reseta? Dacă aceste pauze neplăcute sunt suportul indispensabil al stărilor de bucurie ce se vor naște? Dacă aceste stări au un rost (fac parte din firesc) exact în aceeași măsură în care stările de bucurie au? Dacă mintea noastră nu este încă în măsură să cuprindă întregul mister al stărilor de neputință? 

Da, după muuulte, muuulte analize, am ajuns la concluzia că aceste stări sunt într-adevăr momentele (perioadele) în care e necesar să dăm drumul credințelor vechi pentru a ne adapta unor noi credințe ce corespund unei noi realități. Aceste stări sunt pe atât de grele (fix) pe cât de multă rezistență opunem schimbării. Dacă nu am opune rezistență schimbării, nu ar exista nici efort și nici suferință. Cu alte cuvinte, dacă am lăsa să plece tot ceea ce e necesar să plece, dacă am înțelege că schimbarea este singura constantă din Univers, atunci viața s-ar desfășura cu adevărat LIN.

Posibil să nu fiți de acord cu aceste explicații, e un lucru firesc. E mai puțin important să găsim aceleași răspunsuri. Ce este cu adevărat important e faptul că întrebările ne ajută să menținem clară flacăra lucidității în momentele de cumpănă ale vieții. Mie cel puțin, aceste întrebări mi-au dat o altă perspectivă asupra stărilor prin care am trecut și prin care mai trec câteodată în această realitate (link).

O altă perspectivă despre subiect se găsește aici (link).

***

Recomand cu încredere (măcar) una dintre cărțile lui Brené Brown (trei dintre ele au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):

- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;

***

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥ 

Informații care mi-au schimbat viața (6)

Mi s-a întâmplat în ultima vreme să vorbesc cu persoane care suferă de diverse boli grave sau mai puțin grave. În majoritatea cazurilor, medicii la care au fost le-au prescris liste lungi de medicamente și/sau le-au recomandat să se pregătească de operații.

În timpul discuțiilor pe care le-am avut am amintit că medicina a evoluat în numeroase direcții și că există informații noi care schimbă lucrurile mult față de ceea ce se știa pâna acum. Am dat și detaliile necesare pe scurt atât cât a fost posibil. Am primit răspunsuri care pleacă de la "Posibil, dar nu cred că se aplică în cazul meu", "Așa ceva nu cred", "Nu, nu are cum să fie chiar așa", până la "Nu știu eu, dar doctorii la care am fost mi-ar fi spus dacă ar fi fost așa"...

Adevărul este că nici 10% dintre doctori nu au timpul necesar pentru a se pune la punct cu ultimele noutăți din genetică sau din alte ramuri ale medicinei sau biologiei (link). Am spus 10% dar cred că procentul medicilor care reușesc să țină pasul cu descoperirile este mult mai mic așa cum se întâmplă și cu oamenii din domenii precum fizica (link) sau chimia.

Cred că oamenii au ajuns să își pună prea mult încrederea în medici și de aceea, prin diverse căi din mass-media, atâtea întâmplări din spitale vin spre noi să ne "îndrume" să schimbăm ceva în concepțiile noastre în ceea ce privește tratarea dezechilibrelor de orice natură din ființa noastră.

Informațiile există, dar depinde de noi dacă luăm în calcul sau nu faptul că lucrurile nu au cum să rămână așa cum s-a învățat la școală acum "n" ani, ci se schimbă mereu, lucruri noi descoperindu-se în fiecare zi, fără ca oamenii să reușească să țină pasul cu ele. Dacă am vorbi de lucruri care nu au aplicabilitate directă, ar mai fi cum ar mai fi, dar dacă vorbim despre sănătate cred că ar fi necesară o atenție mărită.

Din motivele de mai sus, nu am să fac o prezentare detaliată a conferinței lui Bruce Lipton (link) de mai jos, spun doar că pe mine m-a convins și că, dacă nici cei peste 30 de ani de cercetare nu sunt o dovadă că lucrurile pe care le spune sunt adevărate, atunci nu știu ce altceva ne-ar mai putea convinge. CV-ul lui Bruce Lipton poate fi citit aici (link) iar conferința se numește "Biologia percepției" și consider că este insuficient popularizată, de aceea îi dedic locul astăzi aici.

Precizez și faptul că Bruce Lipton este autorul următoarelor cărți bestseller:

- "Biologia credinței" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link sau aici-link.

Mulțumiri și recunoștință domnului Marian Matei pentru traducere. Vă doresc vizionare plăcută și cu folos!

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un documentar de excepție în care Bruce Lipton are o contribuție importantă aici (link), iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" sunt aici (link).

Există mai multe articole de aici s-ar încadra cu succes în această serie, dar știu că le vei găsi oricum dacă e important pentru tine. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗