"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 16 februarie 2014

Recomandare film - Echipa Alphas

Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost fascinați de abilitățile ieșite din comun, numite astăzi "paranormale". Fie că este vorba despre citirea gândurilor, despre telekinezie, clarviziune sau banala putere fizică upgradată, fiecare dintre noi a visat măcar o dată la cum ar fi dacă ar fi...să fie înzestrat cu o astfel de abilitate.

Dacă am analizat cât de cât această posibilitate visând suficient de mult :)), atunci sigur am aflat că fiecare dar vine "la pachet" cu o responsabilitate ce ține de scopul în care este folosită respectiva capacitate. Există și filme care au încercat să prezinte ce avantaje și dezavantaje prezintă diversele abilități paranormale, unul dintre acestea, poate cel mai relevant în această privință, fiind "Cei 4400" – serial pe care l-am recomandat aici (link).

Astăzi recomand serialul cu titlul de mai sus deoarece consider că tratează aspecte interesante ale subiectului privind capacitățile paranormale la care au visat și visează atâția oameni. Eu l-am urmărit pe repede ‘nainte deoarece mi-a plăcut foarte mult. Nu doar din cauza subiectului principal ci și datorită pasiunii mele legate de relațiile interumane care m-a determinat să-mi îndrept atenția către modul în care evoluează relația dintre membrii echipei pe parcursul serialului și a modului cum aceștia ajung până la final să se completeze reciproc în mod armonios. În plus, membrii echipei au niște abilități deloc "obișnuite" (dacă putem folosi cuvântul "obișnuit" în această situație :)) ale căror denumiri au trebuit inventate, fapt care face ca filmul să fie foarte interesant.

Mai jos este doar primul episod din primul sezon, episoadele următoare pot fi vizionate aici-link (după ce închideți zecile de reclame).

Cu speranța că o să vă placă, vă doresc vizionare plăcută!


În cazul când ai ajuns pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! "Specialitatea casei" este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Drept "meniu" al site-ului poți folosi lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare


sâmbătă, 15 februarie 2014

Dacă ești într-o cochilie

Te-ai închis vreodată în sufletul tău ca într-o cochilie? Ești chiar acum retras/ă acolo?

Dacă răspunsul la una dintre aceste întrebări este "da", atunci scurta poveste din video-ul de mai jos îți va părea cunoscută și îți va aduce o caldă mângâiere. Alte cuvinte ar fi de prisos. Pentru că nu este o poveste de gândit sau de privit, ci mai mult de simțit...


Cum ar arăta lumea noastră dacă de fiecare dată când o judecată ne trece prin minte ne-am aminti că cel din fața noastră a trecut sau trece (ca și noi) prin astfel de stări...? (link)

! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole conectate aici (link)aici (link) și aici (link).
Dacă ai un prieten de suflet care a trecut sau trece prin stări dificile îi poți trimite link-ul acestui articol pentru a-și reaminti că nu e singur. Sharing is caring...
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să găsești lucruri care să-ți aducă măcar un gram de bucurie sau liniște în plus. Pentru a căuta mai ușor un subiect pe placul tău poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 13 februarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (36)

Căutările, întrebările, setea de cunoaștere în general, au început pentru mulți oameni odată cu vizionarea filmului "Secretul" (link). Pentru alții filmul a constituit și începutul respingerii totale a tot ce este considerat drept "New Age", fără "discriminare", indiferent de instrumentele pe care o idee sau alta le-ar oferi.

Unul dintre motivele acestei respingeri, motivul de suprafață sau "prima impresie" peste care se trece destul de greu, este iz-ului comercial al filmului, faptul că acesta redă informația pe "repede ‘nainte", lucru care îl apropie cumva de genul de informație care manipulează și îndoctrinează. Un alt motiv pentru care filmul a fost abandonat este unul de ușor de bănuit – acela că aplicarea ideii de bază a filmului nu dă rezultate în majoritatea cazurilor.

Se spune că asta s-ar întâmpla din cauză că ideea este oferită în film într-un mod trunchiat – anume doar partea ei "wooow", cea "pozitivă" care atrage audiența. Din aceste motive, atunci când sunt în situația de a recomanda "primul" film pe această temă, recomand "Legea Rezonanței" (link) care consider că oferă un imagine mai puțin comercială a "teoriei" numite "legea atracției".

Deși unii o încadrează total în capitolul "pseudoștiință", eu cred că merită să aruncăm o privire peste ea. Măcar că vedem ce și cum.

Filmul "Codul lui Moise" (redenumit în multe locuri "Dincolo de Secret") cuprinde idei din cartea lui James Twyman cu același titlu (link) și este prezentat de acesta astfel:

"Milioane de oameni sunt încântați de ideea că pot atrage mașini noi și un cont bancar mai mare, dar au uitat cât de important este rolul lor este de a schimba lumea. Dintr-un anume punct de vedere, este timpul pentru a spiritualiza legea atractiei. Acesta este scopul acestui film."

În film se găsesc puncte de vedere valoroase ale unor oameni remarcabili: Debbie Ford (cunoscută pentru "Efectul Umbrei" - link), Neale Donald Walsch (film + cărți), Gregg Braden (despre care am vorbit aici (link)), Dr. Joe Dispenza (cunoscut pentru contribuția sa la "What the Bleep do we know"), Cheryl Richardson (carte), Sonia Choquette (cărți), James Van Praagh (cărți) și mulți alții mai puțin cunoscuți în România.

Deși este prezentat de realizator punând accentul pe latura sa ce ține de legea atracției, eu l-am perceput mai mult ca pe un instrument minunat de a empatiza cu cei de lângă noi, de a ne armoniza pentru totdeauna relațiile, de a putea accepta acțiunile celor cu care nu suntem de acord și de a renunța definitiv la judecăți și comparații toxice atât pentru ce le emit cât și pentru cei asupra cărora sunt direcționate.

În esență, ideea de bază a filmului (prin aplicare și exersare) înlesnește drumul spre percepția Întregului din care facem parte, dincolo de toate credințele noastre și de orice diferențe culturale, dincolo de dualitate și de orice separare de altă natură. Sper ca iz-ul comercial sau rapiditatea cu care sunt expuse informațiile să nu împiedice pe nimeni să ajungă la această idee esențială a filmului.

Debbie Ford - "În fiecare zi mă trezesc știind că sunt întruchiparea Întregului și mă uit să văd ce pot face pentru a dărui, pentru a servi comunitatea. Mă străduiesc să fie o contribuție reală, ca o gură de aer pentru aceasta și încerc să ofer mereu mai mult decât primesc."

* Prezint acest film în acest moment în amintirea lui Debbie Ford care a fost un extraordinar model de autenticitate și curaj pentru mine și de la a cărei plecare în lumină se va împlini pe 17 februarie exact un an (link). Îți mulțumesc din toată inima, Debbie 💗


Articole conectate sunt aici (link), aici (link) și aici (link).

În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper ca articolele și materialele pe care le vei găsi aici să fie pe placul tău. Poți utiliza lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta pentru a căuta un subiect anume. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



marți, 11 februarie 2014

Puterea transformatoare a muzicii

"De la începutul timpului omenirea a folosit muzica și dansul pentru a intra în comuniune cu Natura, cu Spiritul și Universul" - Goa Gil .

Muzica este unul dintre cele mai mununate "invenții" ale Omului, deși, sinceră să fiu, nu sunt întru totul convinsă că ideea este doar a sa :)) Puterea transformatoare a muzicii este deja cunoscută și știm cu toții că aceasta este utilizată în numeroase terapii cu rezultate minunate. Chiar nu-mi pot imagina viața fără muzică. Deși în ultima vreme ascult mai mult liniștea, știu că muzica e undeva acolo și o pot regăsi oricând am nevoie de sprijinul ei.

Dau astăzi mai departe un discurs de suflet al lui Benjamin Zander - dirijor și director muzical la Philharmonic Youth Orchestra. Acesta ne împărtășește într-un mod amuzant și pasional dragostea sa pentru muzica clasică și modul în care speră să "molipsească" cât mai mulți oameni cu pasiunea sa. Vizionare plăcută!


Despre pasiune și pasiuni se vorbește și în articolele de aici (link), aici (link) și aici (link).

Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 9 februarie 2014

Recomandare film – O șansă din două

"Statisticile" obținute în urma "sondajelor" personale :)) arată că singurele lucruri care pot grăbi oarecum conștientizările și detectarea lucrurilor cu adevărat esențiale sunt veștile proaste. Dar proaste...cu adevărat nu cele gen "s-a terminat cafeaua". Și asta pentru ca ne plac zonele de confort din viața noastră (în cel mai bun caz), și le acceptăm pe cele suportabile (sau chiar insuportabile) până la extrem. Este o obișnuință pe care cu greu ajungem să o schimbăm. Uneori chiar foarte greu.
Filmul pe care îl propun astăzi ne vorbește tocmai despre aceste lucruri. Despre ce învățăm când suntem puși față în față cu o realitate dificilă și total neașteptată, despre conștientizările pe care le facem în astfel de condiții limită. Filmul este inspirat de o poveste adevărată emoționantă și poate constitui un real exercițiu imaginativ pentru cei dispuși să-și antreneze mintea și emoțiile pentru situații neprevăzute. Ceea ce face ca filmul să fie totuși relaxant este hazul de necaz pe care-l conține, de aceea sper să vă placă mai mult decât alte filme de acest gen.
În rolurile principale îi veți întâlni pe Joseph Gordon-Levitt (cunoscut pentru rolul său din Inception), Seth Rogen și Anna Kendrick iar scenariul a fost scris de Will Reiser - câștigând cu acesta "Independent Spirit Awards", "National Board of Review" și "Washington DC Area Film Critics Association Awards". Am preluat filmul de pe acest site (link) dar pentru o vizionare de calitate este recomandată bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
(*Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)

Link-uri alternative de vizionare aici (link) și aici (link)

Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Ideea principală a acestui blog este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect pe placul tău. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștepte mai aștept,
                                                                 cu drag   *>:D< îmbrăţişare