"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 17 aprilie 2014

Cum se poate dezvolta încrederea în sine

Ce ne împiedică să avem vise înalte? Ce ne oprește să le împlinim măcar pe acelea mai mici?

De cele mai multe ori este vorba despre încrederea în noi înșine, încrederea că putem fi cea mai bună versiune a noastră. Desigur, un rol foarte important îl au descurajările "binevoitorilor" (link), dar asta este în majoritatea cazurilor doar o scuză - cea pe care o folosim cel mai des 😁.

În realitate, încrederea în noi înșine se construiește pas cu pas, se antrenează încetul cu încetul, și asta deoarece ea este o abilitate. Subiectul este vast dar deoarece suntem în cursul unei săptămâni cu multe pregătiri pentru sărbătoarea de Paște mă rezum la a da mai departe un minunat discurs pe această temă - susținut de Ivan Joseph - director și antrenor principal al echipei de fotbal Varsity de la Universitatea Ryerson.

Discursul este presărat cu exemple extrem de amuzante dar și motivaționale, de aceea sper să vă aducă o porție consistentă de clarificări în privința acestui subiect și idei concrete de antrenament al încrederii în sine. Vizionare plăcută!


"Întotdeauna ascultă-ţi instinctele şi află că toate răspunsurile de care ai nevoie se găsesc în tine. Stai singur un timp. Fii suficient de relaxat pentru a găsi răspunsurile şi a le asculta. Găseşte ceva care îţi place să faci şi apoi trăiește o viață care să dovedească acest lucru.
Ţelurile tale ar trebui să ţâşnească din valorile tale, şi atunci munca ta va radia dorinţele inimii. Acest fapt te va opri de la toate acele lucruri prosteşti care nu fac altceva decât să-ţi risipească timpul – viaţa înseamnă timp – şi vei afla cât de mult poţi creşte în anii în care îţi sunt destinaţi."


Citatul de mai sus îl găsiți în "Supă de pui pentru suflet" - o colecție de povești adevărate de viață care deschid inima și trezesc spiritul - autori Jack Canfield şi Mark Victor Hansen - ce poate fi comandată online aici-link (cu transport gratuit oriunde în țară) .

Despre miracolul încurajărilor găsiți ceva aici (link), povești de viață impresionante - exemple de încredere în sine - găsiți aici (link) și aici (link).
Recomand și câteva cărți de mare ajutor în construirea sau reconstruirea încrederii în sine (transport gratuit oriunde în țară):
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" - Anthony Robbins - comandă online aici-link;
- "Cei șase stâlpi al încrederii în sine" -Nathaniel Branden- comandă online aici-link;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
- "Stima de sine" -Patrice Ras- comandă online aici-link;
- "Atitudinea este totul" -Jeff Keller- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- toate cărțile renumitului John C. Maxwell - comandă online aici-link;
- "Răspunsul este simplu...iubeşte-te pe tine însuţi, trăieşte la unison cu spiritul tău" - Sonia Choquette - comandă online aici-link.
***

Dacă ești pentru prima oară în micul meu univers, îți spun bine ai venit! Poți găsi subiectele care îți plac cu ajutorul listelor "Articole recomandate", Resurse video și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗



marți, 15 aprilie 2014

Regăsirea potențialului interior [emisiune]

De curând am avut ocazia să particip la una dintre edițiile emisiunii "Dimensiunea a 4-a" realizată la TVR Iași de Alexandra Coman. Am vorbit despre subiectul meu de suflet - Regăsirea potețialului interior - dar și despre exactitatea științelor "exacte", despre cunoaștere în general, despre eliminarea suferinței, simplificarea vieții și împăcarea cu sine. Sper să vă placă, vizionare plăcută și cu folos!
*Mulțumesc din suflet Alexandrei pentru ocazia de a împărtăși aceste gânduri .


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau clarificări care să te-ajute să-ți schimbi perspectiva - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link. Celelalte emisiuni se găsesc AICI-LINK.


Dacă ești aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Sper ca informațiile pe care le vei găsi aici să-ți fie de folos în căutările tale. Poți căuta subiectul dorit utilizând lista "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 13 aprilie 2014

Recomandare film – Visătoarea

În sufletul fiecăruia dintre noi locuiește un copil cu ochii mari sclipind de bucurie de fiecare dată când descoperă un lucru nou, de fiecare dată când lumea se deschide în fața sa ca o poveste minunată.

Este un copil curajos plin de dorința de a cunoaște și nu are încă noțiunea de "imposibil". Acest copil interior este cea mai minunată parte din noi, iar redescoperirea trăirilor sale ne aduce așa o bucurie și o emoție încât starea nu poate fi descrisă în cuvinte.

Experiențele prin care am trecut fiecare ne-au făcut să protejăm acest fragment interior închizându-l în cea mai ascunsă cameră din castelul sufletului nostru, atât de ascunsă încât, cu timpul, am uitat de existența lui. Din când în când mai apar diverse lucruri care ne amintesc bucuria, candoarea, uimirea și starea aceea de curaj copilăresc.

Nu sunt întotdeauna aceleași lucruri pentru fiecare, însă sunt și unele la care vibrăm cu toții la fel. Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care cred că oferă acest gen de vibrații care ajung până în camera aceea ascunsă a sufletului fiecăruia dintre noi. Mi-e greu să cred că va rămâne cineva "neatins".

Este o poveste emoționantă inspirată de întâmplări reale, una care transmite foarte multă sensibilitate și ne face să reflectăm profund asupra demintății umane. Este un film balsam pentru suflet, o poveste care ne lasă cu o dorință profundă de a trăi frumos.

Scenariul este scris de John Gatins iar în rolurile principale îi veți întâlni pe minunata Dakota Fanning (care a interpretat-o pe Allie în filmul pe care l-am recomandat aici-link), Kurt Russell, Kris Kristofferson și Elisabeth Shue. Am preluat filmul de pe net, dar pentru o vizionare de calitate recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!


Dacă ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Ideea principală a acestui site este dezvoltarea personală integrală definită aici (link). Poți naviga mai ușor în căutarea unui subiect utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Unde locuiește frica?

Dacă te-ai întrebat vreodată unde locuiește frica în interiorul nostru, dacă te-ai întrebat ce ne împiedică să ne manifestăm întotdeauna natural, ce anume ne oprește să fim minunați și să funcționăm mereu la potențial maxim, dacă...., atunci sper să-ți placă porția de curaj și motivație ce urmează. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin în procesarea fricilor, regăsirea echilibrului emoțional sau dorești anumite clarificări despre transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Pentru că frica rezultă din scenariile minții, recomand în completarea subiectului articolele: Mintea - prieten sau dusman?, Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă, Remedii împotriva Fricii și Iubire vs. frică pentru sănătate. Pentru cei care vor să sape mai adânc recomand documentarul din "musai list": Viețile secrete ale creierului.

Celor care s-au hotărât să renunțe la frici le recomand cu căldură și următoarele cărți:
- "Remediul împotriva Fricii" -Lissa Rankin- online aici-link sau aici-link;
- "Acceptă-ți teama dar nu te lăsa inhibat de ea" -Susan Jeffers- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Frica, prietena oamenilor deosebiți" -Geoff Thompson- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să învingi grijile și stresul" -Dale Carnegie- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Rețete împotriva îngrijorării" -L. Cohen- comandă online aici-link sau aici-link (abordare prin joc a fricii copiilor);
- "Mindfulness pentru începători" -Jon Kabat-Zinn- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Mindfulness pe înțelesul tuturor" -Bhante Gunaratana- comandă online aici-link sau aici-link.
***
În cazul când ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, îți urez bun venit! Poți găsi mai ușor un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



joi, 10 aprilie 2014

Căile nebănuite ale vindecării

Multe sunt cuvintele ale căror sensuri s-au modificat de-a lungul vremii și au fost necesare multe extinderi ale definițiilor pentru ca noi să putem evolua. Astăzi m-am gândit să extindem definiția verbului "a vindeca". În DEX acest verb este definit astfel: "1.  Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. "

În zilele noastre vreau să cred că toți am acceptat deja că fiecare experiență a vieții ne învață ceva. Mulți dintre noi au observat că până și cele mai dificile experiențe au o parte bună, chiar foarte bună, dacă e să fim sinceri până la capăt. Dintre aceștia, câțiva am observat chiar faptul că în principal experiențele traumatice sunt cele care ne scot cu totul din zona de confort, ne fac să ieșim de pe pilotul automat pe care "funcționăm" de obicei și ne îndrumă pe calea de a afla cine suntem cu adevărat (link). Însă probabil nu chiar toți am ajuns să depășim aceste experiențe cu ușurință, astfel încât, până la depășirea dualității (bine-rău, lumină-întuneric, etc.) mai este ceva drum de parcurs.

Am făcut această introducere deoarece are o foarte mare legătură cu ceea ce vreau să spun despre vindecare.

Referindu-se la vindecare, Eric Pearl spunea: "acest moment (al vindecării) ar putea să nu vină niciodată - sau, cel puţin, nu într-o formă în care să îl recunoaşteţi. (...) Nu se vindecă boala sau infirmitatea - se vindecă persoana." Adevărul este că această schimbare de unghi de vedere a funcționat în cazul meu la acea vreme ca o atenționare, ca un sistem de alarmă care mi-a spus: "hei, nimic nu e ceea ce pare", astfel încât: mi-am "ascuțit" urechile și ochii mai mult, mi-am închis majoritatea prejudecăților într-o cutie (pe care am aruncat-o :))), mi-am deschis mintea și am pornit în căutarea unor sensuri noi ale vindecării, altele decât cele pe care le știam până atunci.

Deși poate părea surprinzător, unii oameni nu vor să se vindece (în sensul clasic), fie că o fac conștient sau inconștient. "Împotrivirea la vindecare poate lua multe forme; unele dintre acestea sunt atât de profund întreţesute cu alte aspecte ale vieţii pacientului, încât le puteţi vedea numai dintr-o perspectivă suficient de largă." – spunea de asemenea Eric Pearl.


Toate observațiile pe care le-am făcut în timp m-au determinat ca astăzi să nu mai privesc vindecarea așa cum este definită în DEX ci în sensul extins al experienței în sine - care pentru mine înseamnă vindecare oricare ar fi culoarea ei, oricât de neplăcută ar fi aceasta. Pentru că subiectul este mult prea vast pentru a fi epuizat într-un articol de blog, voi sugera un singur exemplu sub forma unei întrebări:

Cum altfel ne-am putea vindeca de o suferință/supărare dacă nu trăind-o până în punctul maxim de suportabilitate, punct care să ne "împingă" în căutărea sensului ei și, în final, spre conștientizarea iluziei în care ne învăluie viețile?

Închei cu ideea că până nu vom accepta/integra și valoriza și partea neplăcută a vindecării noastre nu cred că vom ajunge să ne vindecăm în sensul cel mai profund al cuvântului.

Vă invit să vizionați în continuare un documentar de mare valoare cu titlul "Căile vindecării" - realizat de Jean-Yves Bilien - regizor specializat în realizarea documentarelor de investigaţie în domeniul sănătăţii.  Îl consider un film care merită încadrat în seria "Informații care mi-au schimbat viața" (link) deoarece oferă o imagine extinsă asupra fenomenului de vindecare și câteva perspective care nu au mai fost explorate în alte filme de acest gen.

Veți întâlni păreri valoroase expuse de: Willy Barral, Dr. Janine Fontaine, Pr. Bernard Grad, Dr. Thilo Hinterberger, Dr. Thierry Janssen, Dr. Leonard Laskow, Dr. Guy Londechamp, Dr. Yves Réquéna, cunoscutul Dr. Rupert Sheldrake (link), Dr. Stéphan Schmidt, Anne Ancelin Schützenberger, Marc Vella și Pr. Harald Walach. Merită toată atenția, vizionare plăcută!


În completarea acestor idei vin și informațiile din articolele:
Din seria "documentare musai de văzut" le recomand pe cele de aici-linkaici-link și aici-link.

Cărți care susțin aceste informații și pe care le recomand cu căldură celor interesați (*transport gratuit oriunde în țară):
- "Puterea vindecătoare a bolii" -T. Dethlefse, R. Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link - registrul bolilor, tabel sinoptic al corespondenței dintre părțile corpului, organele sale și sensul lor simbolic;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -R. Dahlke- comandă online aici-link - compendiu cu 400 de tablouri clinice, peste 1.000 de simptome organizate în sistem alfabetic, regiunile corporale și organele în interpretarea lor simbolică pentru omul sănătos + registru cu simptomele maladive;
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link - un dictionar complet al bolilor și al afecțiunilor aflate în strânsă legătură cu conflictele generate de gânduri, sentimente și emoții, informații ce pot facilita înțelegerea simbolică, realizată de creier, și care ne ajută să conștientizăm conflictul ce generează o anumita boală;
- "Boala ca șansă" -R. Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "De ce se îmbolnăvesc oamenii?" -Darian Leader, David Corfield- comandă online aici-link;
- "Remediul împotriva fricii" -Lissa Rankin- comandă online aici-link;
- "Secretele autovindecării" -Maoshing Ni- comandă online aici-link.
- "Vindecare și recuperare" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Biologia credinței" -Bruce Lipton- comandă online aici-link;
- "De ce nu ne vindecăm și cum putem să o facem?" -Caroline Myss- comandă online aici-link.
***
Dacă tocmai ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Poți căuta subiectele de interes mai ușor folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗