"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 8 ianuarie 2015

Acasă în inima mea

Sunt încă destul de mulți oameni care consideră că nu s-au născut în locul potrivit (*), că orașul și țara în care s-au născut este cumva sub nivelul așteptărilor și/sau potențialului lor. Desigur, uneori situația nu este roz, însă niciodată nu e întâmplătoare.

Cercetările care l-au condus pe Rupert Sheldrake la elaborarea teoriei câmpurilor morfice ne scutește de mult timp și energie pierdute în frustrări pe această direcție, spunându-ne simplu că ne naștem "în câmpul morfic de natură energetică, vibratorie, particularizată pe zone geografice, datorită specificităţii emisiilor mentale de tipul telepatic al grupului sau grupurilor care au același timbru de vibrație și temperatură de culoare (frecvență) a gândurilor." (link) Sună prea sofisticat? :D Ok, pe scurt: ne naștem întotdeauna la locul potrivit. :))

Dacă am trecut de "etapa" de mai sus, luând în considerare faptul că omul poate trăi pe parcursul vieții în mai multe zone geografice, intervine întrebarea ce anume ne face să ne simțim acasă? Ați întâlnit desigur oameni care nu se simt acasă nicăieri, chiar dacă au reușit să creeze o atmosferă confortabilă în casa în care locuiesc, și oameni care se simt acasă oriunde, indiferent de condițiile în care trăiesc. Apare întrebarea: ce anume face diferența, care e factorul care creează percepția diferită și ce anume înseamnă de fapt "acasă"?


După o luuuungă analiză, am constatat nu doar că "acasă" e un "loc" ascuns adânc în interior, în inima mea, ci și faptul că nu are nici o legătură cu exteriorul sau cu gradul de confort exterior, deși acesta nici nu încurcă neapărat cu ceva :)) Cu puțină atenție putem observa oameni care se simt acasă atât în mijlocul pădurii cât și într-un metrou supraaglomerat la o oră de vârf, iar aceasta pentru mine e o dovadă suficientă în favoarea acelui "acasă" interior. Iată cum Eckhart Tolle clarifică atât de simplu acest sentiment în cartea sa "Liniștea vorbește" (link):

"La prima vedere, prezentul este doar unul dintre nenumăratele momente. Fiecare zi a vieții pare să fie compusă din mii de momente în care se întâmplă diverse lucruri. Și totuși, dacă te uiți mai atent, nu există de fapt un singur moment, etern? Nu este viață întotdeauna în momentul de față?

Acest moment unic - clipa Acum - este singurul lucru de care nu ai cum să scapi, singurul factor constant din viața ta. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult se schimbă viața ta, un lucru e sigur: este mereu clipa Acum.

Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?

Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli. Dacă nu te simți acasă în clipa Acum, indiferent unde ești, nu te vei simți bine nicăieri."(continuare în video aici-link)

Într-un mod cu totul aparte, Pico Iyer (eseist și nuvelist de origine indiană) ne mărturisește ce înseamnă pentru el "acasă" prin intermediul poveștii sale impresionante de viață. Cald, emoționant și amuzant deopotrivă...


Despre teoria câmpurilor morfice a lui Rupert Sheldrake puteți afla mai multe din conferința de aici-link. Informații importante conectate într-un mod profund se găsesc în documentarul de aici-link.

Pentru că astăzi a fost vorba despre inima noastră, recomand astăzi câteva cărți importante pentru transformarea ei într-un minunat acasă :
"Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Vindecarea sentimentelor din inima ta" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Liniștea vorbește" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit);
"Puterea prezentului. Ghide de dezvoltare spirituală" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit).
***
În cazul în care abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


luni, 5 ianuarie 2015

Cea mai scurtă istorie Universului (+ recomandare film)

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om ajunge să-și pună întrebările fundamentale: Cine sunt? Care este sensul/scopul vieții? Ce se întâmplă după ce murim? Și, cum sunt și eu om, de multă vreme mă gândesc la aceste lucruri. 😁

Una dintre cele mai bulversante etape care urmează căutărilor și acumulărilor de informații este conexiunea celor care sunt compatibile și eliminarea celor care nu se (mai) potrivesc în Marele Tablou sau a celor care se contrazic unele pe altele cu argumente insuficiente. Alegerea informațiilor cu care rezonează nu doar mintea ci și inima noastră nu este un proces simplu ci unul chiar complicat, mai ales trăind în oceanul de informații în care trăim astăzi și în valurile de influențe care vin de peste tot. De fapt, procesul reînnoirii și reașezării "bazei de date" interioare nu este doar o etapă ci un proces ce continuă de-a lungul întregii vieți.

Mi-amintesc o vreme în care mi-era foarte greu să aleg între teoriile care încearcă să răspundă la întrebările de mai sus. Simțeam intuitiv că toate conțin o fărâmă de adevăr dar nu reușeam să găsesc acel punct comun care să indice "intersecția". Mi-amintesc că în acest sens m-am bucurat foarte mult când am găsit citatul următor, deoarece corespundea exact lucrurilor pe care mi le spunea "vocea" numită "interioară":

"Nu credeți în buna credință a tradițiilor, chiar dacă datează de generații și sunt larg răspândite. Nu credeți un lucru numai pentru că mulți alții vorbesc despre el. Nu credeți în bunele intenții ale înțelepților din vremurile trecute. Nu credeți în ceea ce v-ați imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspirație. Nu credeți în autoritatea maeștrilor și a preoților. După ce examinați totul, credeți numai în ceea ce ați verificat și experimentat singuri și considerați a fi rezonabil după felul vostru de a fi" - Buddha

După aceea, lucrurile s-au simplificat semnificativ și au ajuns astăzi să fie foarte simple. Dar nu e locul aici pentru povestea întreagă, o păstrez pentru seminarii (link) 😁)

Am început astfel postarea deoarece dau mai departe astăzi o metaforă pe care o consider excepțională prin modul special în care a concentrat atât de multe răspunsuri într-o formă atât de simplă și de...ușor de înțeles. Este vorba despre o transpunere video a unui text cu titlul "Oul" ("The Egg") - ce aparține lui Andy Wier. Sper să vă placă și vouă


Desigur, aceasta este doar o "piesă" în Marele Tablou, esența adevărului se află dincolo de ea și dincolo de înțelegerea minții noastre de-"aici". Dar e o "piesă" care mi-a plăcut mult deoarece are legătură cu ceea ce spuneam la minutul 3.15 din clipul pe care l-am editat anul trecut cam pe vremea asta - care se găsește aici-link ..😁
Recomandarea de care spuneam în titlul postării este un film minunat apropiat ca temă: "Omul de pe Pământ" - e un film cu totul și cu totul special.. - îl găsiți subtitrat aici-link sau aici-link.

Dacă tot veni vorba în clipul de mai sus despre iluzia timpului și despre universuri (mai mult sau mai puțin paralele 😁 recomand spre vizionare miniseria de patru documentare de la NOVA care se găsesc aici-ep.1, aici-ep.2, aici-ep.3 și aici-ep.4 - sunt excepționale nu doar prin conținutul științific ci și prin limbajul foarte simplu și grafica video intuitivă.

Și pentru că avem nevoie de repere, pentru cei pasionați recomand și următoarele lucrări (transport gratuit pentru orice comandă):
- "Credință, îndoială și fanatism" - Osho - comandă online aici-link;
- "Trezirea. Ghid Pentru O spiritualitate fără religie" - Sam Harris - comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" - Steve Taylor - comandă online aici-link
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 1 ianuarie 2015

Văd ceva...special

"Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului și să intrăm în tăcerea inimilor noastre." - Elizabeth Gilbert în cartea sa "Mănâncă, roagă-te, iubeşte" (link).

Am început anul cu acest citat deoarece conține adevărul gol-goluț și merită să ne reamintim cât mai des acest fapt cu ideea că anul acesta este cel în care din ce în ce mai mulți se vor opri din agitație și se vor regăsi în toată splendoarea unicității și își vor descoperi potențialul interior. Amintesc despre unicitate deoarece este darul cel mai de preț pe care l-am primit fiecare prin naștere. Este un dar pe care mulți oameni îl consideră doar un mit deoarece nu și-au găsit vocația/pasiunea sau poate pentru că nu l-au recunoscut printre abilitățile pe care le au. Iar asta cred că are legătură cu încrederea în sine (link) dar și cu autosabotajul (link).
Cred că am remarcat cu toții diferența dintre a face ceva pentru că trebuie și a face ceva pentru că simți că face parte din cântecul inimii tale. Omul care exprimă pasiunea vieții lui simțim că se exprimă pe sine deoarece emite o energie ușor de recunoscut. Chiar dacă această energie nu poate fi pusă în cuvinte, acestea nefiind niciodată suficient de cuprinzătoare, ea îl face pe "emițător" să simtă conexiunea cu el însuși și cu tot ceea ce există și creează în cei prezenți în preajmă vibrații interioare pline de o emoție de nedescris.

Mărturisesc că am avut de multe ori ocazia să văd în oameni acel ceva pe care îl consider sacru, acel potențial unic pe care îl dețin, acea unicitate. Desigur, nu am văzut cu ochii. Faptul că pot să "zăresc" acest potențial unic îl consider un dar minunat pe care Universul mi l-a făcut și pentru care îi mulțumesc cu recunoștință. De aici s-a născut și titlul seminarului pe care îl susțin - Regăsirea Potențialului Interior (link). Vă aștept cu drag la edițiile din acest an, programul îl voi afișa curând.

Am pregătit special pentru astăzi două materiale video care care au legătură cu potențialul nostru unic chiar dacă sunt cumva diferite. Primul - îl dau mai departe pentru a ilustra cumva vibrațiile pe care le poate induce un om care se exprimă pe sine: Sislena Caparrosa...


Al doilea material este un scurt discurs foarte amuzant susținut de Dananjaya Hettiarachchi - câștigătorul locului I la Campionatul mondial de public speaking ediția 2014. Enjoy!


Articole conectate cu subiectul în diverse moduri sunt deja cam multe :)), însă voi alege doar trei - care există aici-link, aici-link și aici-link. Ceva important pentru suflet aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi sunt 4 bestseller-uri de un real ajutor în căutarea acelui ceva unic cu care am fost înzestrați fiecare:
Cărți recomandate:
- "Descoperă-ți Elementul" -Ken Robinson- comandă online aici-link;
- "Talentul nu este suficient" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Fără limite" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Excepționalii" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat" -Daniel H. Pink- comandă online aici-link;
- "Câteva motive sa iubești viața" -Matt Haig- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare cu adresa de mail în formularul din dreapta.

"Văd" ceva...special în anul 2015, "văd" că este un an foarte favorabil dezvoltării personale, un an în care cei care-și doresc din toată inima își vor găsi potențialul interior, pacea interioară și bucuria de a trăi - toate acestea într-un mod cu mult mai ușor decât a fost posibil în anii care au trecut. Vă doresc tuturor - cititori "cu vechime" sau mai noi - un an exact așa cum îl doriți și vise cât mai înalte împlinite într-un mod accelerat!
cu drag 💗


vineri, 26 decembrie 2014

Crăciunul - sărbătoarea care ne unește

Sărbătorile au darul de a ne reaminti anual valorile esențiale ale vieții. Crăciunul cred că are acest dar în "concentrația" cea mai mare. Ne amintește an de an să lăsăm armele jos (*cu sau fără ghilimele) pentru un armistițiu măcar temporar dacă nu final.
Puțini oameni știu despre un eveniment extraordinar care a avut loc din timpul primului război mondial, în 1914 de Crăciun. "Ceva" a atins sufletul celor care stăteau în tranșee și le-a reamintit că în esență "inamicii" sunt la fel de...oameni ca și ei, că toți au oameni dragi acasă la care vor să se întoarcă și că...
Dar nu are rost să vă povestesc deoarece am tradus și editat un scurt video în care s-a încercat punerea în scenă a clipelor de atunci (și cred că cei care l-au elaborat au reușit acest lucru foarte bine).
S-au împlinit de atunci fix 100 de ani. Oare după acești 100 de ani am putea prețui pacea atât de mult încât să nu mai ajungem la război..? Desigur, întrebarea este valabilă în ceea ce privește pacea sub toate formele ei: interioară, cu cei din jurul nostru și cea între popoare. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Bonus: o colindă specială


Alte detalii despre armistițiul ad-hoc din decembrie 1914 se găsesc aici-link, iar despre realizarea acestui video: aici-link. Articole conectate prin fire vizibile sau mai puțin vizibile se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Daruri mai "vechi" de Crăciun: aici-link și aici-link
Pentru că tot vorbeam despre pacea interioară și cu cei din jurul nostru, recomand astăzi câteva cărți minunate care ne pot ghida către relații armonioase în aceste două direcții - cărți ale lui Jacques Salomé - psihosociolog de renume internațional (pe care l-am prezentat aici-link):
"Arta de a construi relații durabile" - comandă online aici-link (25% reducere+transport gratuit);
"Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" - comandă online aici-link (15% reducere+transport gratuit);
"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit);
"Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit).
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor și vor să-i pregătească pentru relații armonioase - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit).
***
Dacă ești prieten/prietenă al/a acestei pagini de mai mult timp și lucrurile pe care le-ai găsit aici au adus valoare în plus în viața ta, poți răsplăti energia pe care ai primit-o de-a lungul vremii oferind o donație cu un click pe butonul "Donate" din coloana din dreapta sau într-un cont ale cărui detalii le trimit la cerere.

***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Te așteaptă aici multe surprize, doar timp să ai și răbdare să cauți.. :)) Listele "Articole recomandate", Resurse video și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta te pot ghida către un subiect pe placul tău. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare în formularele din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

marți, 23 decembrie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (52)

Deși suntem înzestrați cu rațiune și intuiție, deciziile pe care le luăm în viața cotidiană nu sunt întotdeauna ghidate de acestea. Trăim într-o lume în care suntem curtați de influențe pe care de multe ori nici nu le sesizăm, iar unele acțiuni le facem de-a dreptul inconștient. Într-o lume invadată de teorii de marketing și reclame în care mica "industrie" a cursurilor de persuasiune este în creștere este destul de greu să ne păstrăm "neinfestate" deciziile privind consumul diverselor bunuri. Un lucru trist este faptul că, datorită dezvoltării marketingului agresiv (de un anume tip), părerea celor din jur joacă în aceste vremuri un rol de sistem de referință, unul determinant pentru copii, adolescenți și chiar pentru mulți dintre adulți, iar o educație care să modifice acest mod de a privi lucrurile nu există.

Ca urmare a acestui fapt, preocupările multor oameni pentru îmbunătățirea nivelului de trai au devenit obsesive depășind cu mult stadiul satisfacerii unor necesități și ajungând să-i transforme într-o nouă "specie" numită în domeniul științelor sociale drept "homo consumericus" (sintagmă dată de Gilles Lipovetsky).
Cu siguranță mulți oameni s-au întrebat:
- cum am ajuns aici?
- în ce moment al istoriei s-a născut ideea manipulării prin reclame?
- care este principiul de "funcționare" a manipulării? (nu doar în cazul vânzărilor de bunuri ci în general)
- cum a ajuns marketingul o industrie atât de dezvoltată?

Dacă v-ați pus măcar una dintre aceste întrebări atunci veți considera documentarul de mai jos ca fiind prețios deoarece conține răspunsurile la aceste întrebări și multe altele înrudite. Este vorba despre "The Century of the Self" - o miniserie de 4 documentare realizate de Adam Curtis la BBC. Miniseria transmite povestea nespusă și controversată a nașterii și dezvoltării manipulării prin reclame și a societății de consum, poveste care are mai multe implicații decât s-ar putea observa la prima vedere. Una dintre acestea (poate cea mai importantă) este prăbușirea adevăratelor valori și identificarea oamenilor cu suma bunurilor materiale pe care le posedă - fapt care a adâncit separarea membrilor societății și continuă să o facă.

În centrul acestei istorii a manipulării se află "dinastia" Freud:
- Sigmund Freud - fondatorul psihanalizei;
- Edward Bernays (nepotul lui Sigmund Freud) - cel care a inventat termenul de relații publice și este considerat "părintele" acestora;
- Anna Freud (fiica lui Sigmund) - continuatoare a studiilor tatălui său și fondatoarea psihanalizei copilului; și
- Matthew Freud (strănepot al lui Sigmund) - un fel de guru al PR-ului, fondatorul Freud Communications - cea mai mare firma de PR din Marea Britanie.

Filmul dezvăluie modul în care studiile lui Sigmund Freud în direcția sondării subconștientului au fost adaptate și utilizate de către ceilalți membri ai familiei pentru a servi drept instrumente pentru înțelegerea dorințelor secrete ale maselor și manipularea acestora. Documentarul conține materiale video (unele de arhivă) cu membrii "dinastiei" Freud dar și cu numeroase personalități din domeniul psihanalizei, PR, politică și domenii conexe.
Cel mai important motiv pentru care documentarul merită timpul și atenția noastră: înțelegerea mecanismelor manipulării subconștientului ne va ajuta să o detectăm în diverse situații și să facem alegeri (și cumpărături) din postura omului conștient de sine și alegerile sale.

Important: E inutil să pierdem energie și timp pentru a judeca, condamna sau schimba sistemul de marketing. De ce spun asta? Minciuna, manipularea, etc. sunt lucruri pe care mulți oameni au început deja să le simtă. Imaginați-vă cum ar fi dacă toți oamenii ar putea să facă asta... Ce s-ar întâmpla cu sistemul respectiv? Orice sistem bazat pe manipulare se dizolvă în momentul când și-a terminat "treaba" = când toți oamenii au învățat "lecția" respectivă.

Cred că fenomenul descris în film (care s-a "agravat" până în zilele noastre) a fost una dintre lecțiile pe care omenirea a trebuit să le învețe pentru a deveni conștienți și a alege conștiența. Și ce pol opus mai bun ar fi pentru conștiență decât hipnoza manipulării? 😁 Vizionare plăcută...


*** Nu pierdeți ultima parte a miniseriei care se referă la aplicarea instrumentelor de manipulare în...politică :)


Articole conectate se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Seria Informații care mi-au schimbat viața a devenit prea lungă și nu se mai poate afișa sub formă de listă, dar cei interesați pot folosi formularul "caută" din dreapta sus pus la dispoziție de Google.
Recomand astăzi trei cărți care au făcut "valuri" în domeniu și merită studiate de cei care nu vor să mai fie manipulați în nici o arie a vieții lor (cu speranța că nu vor folosi informația pentru a învăța cum să manipuleze):
- "Totul despre psihologia persuasiunii" - Robert B. Cialdini (psiholog, doctor în filozofie) - este considerată cea mai importantă carte publicată vreodată pe acest subiect - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Persuasiunea știință și practică" - Robert B. Cialdini - comandă online aici-link;
- "Brandwashed" (pentru dezintoxicarea de brand-uri) - Martin Lindstrom - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în micul meu univers, îți spun bine ai venit! Firul roșu al acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) pentru a căuta ceva care să-ți placă. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare