"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 22 ianuarie 2015

Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor

"Boala este o atenționare – ne semnalează că ne manifestăm dizarmonios. Nu este o pedeapsă, ci o consecință a faptelor şi atitudinilor noastre. Ne oglindește defectele, ne reflectă erorile. Ne pune față în față cu noi înșine. Ne îndeamnă să ne sesizăm neajunsurile și să ne mobilizăm pentru a le transformă în calități corespondențe. De exemplu, teama este o caricatură a prudenței, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului. Boala nu este un dușman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, căci are curajul să ne spună verde în față ce, unde şi cum greșim. De aceea atitudinea de a o nega, de a o ignora ca şi efect al unui stil de viață dizarmonios este contra-productivă. Această atitudine poate avea ca rezultat camuflarea simptomelor și o falsă vindecare. Dușmănindu-ne boala, ne dușmănim pe noi, căci de multe ori în umbrele din noi se ascund energii puternice şi profunde care așteaptă să fie manifestate plenar.

Boala ne semnalează înstrăinarea de sine. Nu o putem vindeca decât dacă ne reîmprietenim cu noi înșine.

Boala este rodul unor convingeri false adânc înrădăcinate în ființa celui bolnav. Atât de adânc încât ajung să ia forme materiale şi să se manifeste la nivelul corpului fizic. În medicină holistică acest fenomen este numit somatizare. Esența tratamentului constă în dobândirea lucidității care permite descătușarea de aceste convingeri greșite, generatoare de atitudini şi acțiuni greșite. Însă, dincolo de aspectul teoretic, lupta este personală, experiența individuală este singura eliberatoare. Nici o filozofie, nici o doctrină, nici o persoană nu vor putea vreodată să facă treaba pe care fiecare individ o are de făcut pentru el. Armonia nu poate fi redobândită decât individual, prin informare și experiență directă, prin explorare și conștientizare. Numai astfel procesul vindecării devine o simplă chestiune de timp, cu singura condiție că acest timp să mai fie încă disponibil pentru persoană afectată (modificările din planul fizic, deci leziunile morfologice, să nu fie deosebit de severe, iar timpul necesar reversării bolii să nu fie mai mare decât poate duce pacientul).

Boala este consecința unor rezonanțe distructive pe care cel bolnav le întreține având falsa convingere că este una cu ele. Acestea își au originea în subsolul conștiinței, inaccesibil în mod obișnuit, dar perceptibil de către oricine sub forma gândurilor și trăirilor degradante. Acolo, în hrubele psihicului, mocnesc reprimate tendințele noastre ascunse, negate, condamnate, natura noastră primară pe care nu vrem să o recunoaștem din cauza prejudecăților și a inhibițiilor rezultate din constrângerile sociale, familiale, religioase, politice, materiale, personale. Greșeala esențială pe care o comite cel susceptibil de boală este de a se confunda cu aceste manifestări psiho-mentale, de a se lasă cuprins cu totul de vâltoarea lor, de a-și lăsa claritatea conștiinței înecată în mlaștină. (...)

Boala are că substrat ignoranța. Un om bolnav își este sieși străin. Această înstrăinare poate avea grade variate și se poate referi la diferite aspecte ale ființei umane. Cea mai severă înstrăinare va genera şi boala cea mai severă (și cea mai greu vindecabilă). În acest sens, psihozele și mai ales schizofrenia, sunt considerate în medicina naturală bolile cele mai grave, chiar dacă ele nu se asociază cu modificări vizibile la nivelul corpului fizic. Practic, această față nevăzută a existenței noastre numită viață interioară face în cele din urmă diferența dintre sănătate și boală, dintre fericire și mizerie, dintre bucuria prezentului și toate condiționările noastre. Menirea remediilor naturale este aceea de a cataliza procesul de pătrundere, lămurire și prefacere interioară, de a direcționa efortul lăuntric, de a-i da coerentă și focalizare. Este o iluzie să considerăm că simpla administrare a unui remediu exterior sau a altuia poate elimina complet și permanent o anumită suferință.

Diferitele manifestări patologice sunt o expresie a armoniei universale, în particular a legii acțiunii şi reacțiunii. Simplul fapt de a folosi niște plante, cristale, posturi, regimuri alimentare, diferite tehnici, nu ne anulează greșelile şi pornirile dizarmonioase. Desigur, unele procedee au efecte purificatoare profunde, la multiple niveluri, capabile să aducă liniştea şi luciditatea necesare metamorfozării lăuntrice. Efectele lor benefice sunt însă menite să fie însoțite întotdeauna de înțelegerea trăirilor inferioare care au generat boala. Acesta și este scopul final. Odată ce obiceiurile noastre dizarmonioase sunt aduse în câmpul conștienței, înțelese și sublimate, toate formele de suferință generate de acestea încep să se topească de la sine. Până să îți dai seama ce se întâmplă, suferința va fi dispărut cu totul. În momentul când transformarea s-a produs, boala încetează.

Abordarea psihosomatică a vindecării are ca premisă corelația potrivit căreia manifestările în plan psiho-emoțional determina manifestările în plan energetic, care determină la rândul lor manifestările în plan fizic. Așadar, problemele psiho-emoţionale, neglijate, negate, reprimate ori incorect tratate vor constitui germenii viitoarelor dezechilibre la nivel energetic şi, mai apoi, declanșatorii feluritelor afecțiuni în plan fizic. Tratarea efectelor grosiere (bolile propriu-zise), o deblocare energetică autentică şi incursiunea cât se poate de serioasă și de conștientă în tot ceea ce înseamnă viață noastră interioară constituie premisele unei vindecări eficiente şi durabile (chiar dacă uneori lente).

Manifestările dizarmonioase în plan psiho-emoţional sunt evidente imediat, dezechilibrele produse de acestea în plan energetic au o latență medie de apariție şi pot fi recunoscute atunci când în corp apar dereglări funcționale (adică deși nu există leziuni la nivelul unor organe, acestea încep să nu-și mai îndeplinească toate funcțiile în mod corespunzător), în timp ce manifestările corespondente în plan fizic au un timp mult mai lung de instalare, devenind evidente după nenumărate trăiri dizarmonioase în plan psiho-emoţional şi după îndelungi disfuncționalități la nivelul unor organe și sisteme. În această fază – de manifestare fizică – apar leziunile organice iar boala poate fi deja depistată sub aspectul prezenței sale materiale în corp.

Terapia naturală autentică propune o abordare holistică, oferind soluții și remedii menite să influențeze toate cele 3 planuri (psiho-emoţional, energetic și fizic)." - Maria Verdi, psihoterapeut -Articol preluat din revista "Sănătate - S.O.S" (Nr.74, noiembrie 2014 - link) - l-aș fi subliniat tot (atât de important îl consider) însă ar fi fost obositor de citit.


Sănătatea este într-adevăr bunul nostru suprem. Când aceasta se deteriorează, toate celelalte preocupări sau îngrijorări se micșorează ca importanță devenind brusc total nesemnificative.

Psihosomatica este ramura medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. Deși în acest moment se consideră că doar o parte dintre boli sunt de natură psihosomatică, ultimii 8 ani din viața mea mi-au demonstrat faptul că toate sunt rodul credințelor și atitudinii noastră față de noi înșine și față de lumea (pe care o considerăm) exterioară. Cu fiecare confirmare am acceptat în final că aceste credințe sunt singurele pârghii ce determină starea noastră de armonie pe toate planurile. Spun aceste lucruri deoarece s-au împlinit de curând 8 ani de când aplic în mod exclusiv autovindecarea prin conștientizări și rezolvarea conflictelor interioare și obțin rezultate clare și imediate (de 8 ani nu am mai folosit și nu folosesc nici un fel de medicamente, nici suplimente naturale, nici ceaiuri, nici un tip de dietă, nici un fel de exerciții fizice, nici o altă terapie sau tehnică de vindecare).

Acesta este motivul pentru care insist pe acest subiect și de aceea consider că fiecare moment investit în înțelegerea unor informații noi este o cărămidă în plus nu doar la edificiul cunoașterii ci și la sănătatea și armonia ființei noastre ca întreg, dar și a celor dragi - în măsura în care le transmitem și lor aceste informații. De aceea am considerat necesar să dau mai departe articolul de mai sus și, în continuare, o emisiune care să completeze aceste informații cu argumente științifice și clarificări importante. Este vorba despre o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" realizată de domnul Daniel Roxin în care acesta îl are ca invitat pe domnul dr. Dorin Dragoș - șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Vizionare plăcută și de folos..💗


Sunt multe articole pe această pagină care completează înțelegerea acestor noțiuni însă voi alege doar trei:
Un documentar important se găsește aici-link, teoria lui Rupert Sheldrake explicată de acesta aici-link, iar unul dintre interviurile importante cu Bruce Lipton se găsește aici-link.

Recomand și câteva cărți care ne pot aduce numeroase conștientizări și ne pot ghida pe drumul restabilirii armoniei ființei:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum să descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol. Manual de psihosomatică" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗


joi, 15 ianuarie 2015

Puterea extraordinară a gândurilor și misterele radionicii

Dintre toate "dotările" minunatei ființe umane, mintea și gândurile sunt încă mistere departe de a fi total elucidate. Nu mai este un secret pentru (aproape) nimeni faptul că din ce în ce mai multe cercetări științifice demonstrează influența determinantă a gândurilor asupra stării noastre de sănătate și armonie. Deoarece mecanismul prin care gândurile produc această influență nu este pe deplin înțeles, mulți oameni sunt încă sceptici asupra ideii.

Puțini oameni știu că omul nu se poate concentra pe un singur gând nici măcar 10 secunde din cauza interferenței altor câteva sute care ne trec prin minte în același timp. Radionica - definită de unii autori drept știința rezonanței - vine să explice concentrarea și dirijarea energiei subtile a emisiilor generate de forme prin puterea gândirii care este creatoare de realitate.

Un lucru extraordinar de interesant mi s-a părut faptul că strămoșii noștri daci foloseau principiile de bază ale acestei științe pe care noi abia o (re)descoperim astăzi, dovadă fiind forma deosebită a brățărilor dacice - adevărate dispozitive radionice (link).

Pentru că mi-am spus deja părerea de mai multe ori în privința rezonanței și influenței gândurilor noastre asupra sănătății și a realității în care trăim, mă rezum astăzi la a da mai departe o emisiune foarte interesantă numai bună pentru cei care vor să înțeleagă mai bine mecanismele ce guvernează crearea realității.

Este vorba despre una dintre edițiile emisiunii "Față în față cu necunoscutul" realizate de Lucian Iordănescu, ediție în care îl are ca invitat pe domnul ing. Eugen Bârgăoanu - președintele AIM Group, premiat la mai multe saloane de invenții și inovații (link)

Consider că emisiunea merită toată atenția având în vedere bogăția de informații pe care o conține, multitudinea de clarificări privind emisiile noastre mentale și energetice și influența lor asupra stării noastre de sănătate și armonie interioară. Vizionare plăcută.


Ultimul tip de dispozitiv pus la dispoziție de echipa domnului ing. Eugen Bârgăoanu este Mind Synergy II - beneficiile acestuia le găsiți AICI-link (unde se poate și comanda online).

Pentru dispozitivul Mind Synergy II s-au lansat și 3 programe:
1. Hipertensiune - metode complementare complexe de abordare a hipertensiunii arteriale și îmbunătățire a sănătății - detalii aici-link,
2. Învațare Accelerată - cum să-ți simplifici munca în dezvoltare personală folosind tehnici de fotografiere mentală și învățare acceelerată - detalii aici-link,
3. Motivație - cum să-ți păstrezi un nivel constant al motivației si să-ți materializezi în forță orice obiectiv - detalii aici-link.

Dispozitivul din fotografia alăturată (prima) este Bio Synergy din dotarea proprie 😁 - beneficii și link de comandă AICI-link.

În foto 2 este dispozitivul Atlantis (tot din dotarea proprie) ale cărui beneficii și link de comandă online le găsiți AICI-link. 
***
Articole conectate: un documentar important există aici-link + materialele care de aici-link și aici-link.

Iată și câteva cărți foarte utile pe care le recomand tuturor celor care vor să aprofundeze subiectul (transportul cărților este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Ghid practic de radionică" -Michel Grenier- comandă online aici-link;
- "Puterea magică a gândului" -David J. Schwartz- comandă online aici-link;
- "Frecvența. Puterea vibrației personale" -Penney Peirce- comandă online aici-link;
- "Puterea minții. Descoperirea și disciplinarea forței mentale" -Swami Vishnu Devanda- comandă online aici-link;
- "Puterea concentrării" -Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Les Hewitt- comandă online aici-link ;
- "Schimbând gândirea îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit!  Găsești aici sute de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și pentru a aduce bucurie în suflet. Te poți "orienta" în căutarea unui subiect folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 11 ianuarie 2015

Cel mai important secret al vieții (+ recomandare film)

Multă vreme am crezut că viața este complicată. Am crezut că fericirea are o rețetă exactă și că cei care au găsit-o pot să o dea și celorlalți, bineînțeles cu garanția că va funcționa 😃.

Deși trăim într-o lume în care tiparele se înmulțesc (inclusiv în dezvoltarea personală) din ce în ce mai mulți oameni se conving că nu există o rețetă general valabilă și că nici nu ne bucură, nici nu ne liniștesc aceleași lucruri. Mă bucur pentru asta. Din ce în ce mai mulți oameni se conving că "3 pași", "5 principii" sau "7 sfaturi" nu ne vor aduce mai aproape de armonia interioară. Abia aștept să scriu despre asta un articol luuuung când voi reuși să-mi dilat mai bine timpul personal 😃.

Cel mai important secret al vieții pe care l-am descoperit după multe căutări și adevărate lupte interioare este faptul că unicitatea noastră necesită o rețetă unică pe care o putem descoperi doar noi înșine și că încercarea de a ne încadra în tipare de orice fel este o reală pierdere de timp și energie. Abia când Omul va fi încetat goana după rețete prezentate drept "general valabile" va avea energia necesară identificării ingredientelor rețetei sale unice.


În plus, am mai descoperit că eficiența rețetelor "general valabile" este invers proporțională cu complexitatea lor - cu cât sunt mai complicate (de către autorii lor) și sună mai pompos cu atât sunt mai departe de a fi utile în vreun fel. Desigur, mai dețin și alte secrete în afara celor dezvăluite aici pe blog în unele articole, însă le păstrez pentru seminariile pe care le susțin 😁, în fine, asta nu-i chiar o glumă 😃, vă aștept cu drag - link - voi anunța programul în zilele următoare.

Iată cât de simplu este secretul pe care l-a găsit Jim Carrey - unul dintre celebrii fani ai lui Eckhart Tolle..💗


Filmul pe care îl dau mai departe este unul care pune nu doar mintea ci și emoțiile într-o mișcare alertă. Se numește "Predestination" și cred că cea mai bună traducere în acest caz este "Predestinație" pentru că se referă la destinații în timp 😁. Adrese de vizionare online sunt aici-link sau aici-link.


O frumoasă prezentare pe care o face Jim Carrey lui Eckhart Tolle și un interviu de suflet pe care l-a acordat acesta cunoscutei realizatoare TV Oprah Winfrey se găsesc aici-link. Un alt material cu Eckhart Tolle consistent în informații foarte utile pentru viața cotidiană se găsește aici-link. De văzut documentarele de aici-link și aici-link.

Cărțile pe care le recomand sunt bineînțeles pe tema fericirii și a bucuriei de a trăi și cred că acoperă o destul de largă arie de puncte de vedere și implicit de gusturi ale cititorilor:
"Marea carte despre fericire" -autori: 100 de experți- comandă online aici-link;
"Secretul fericirii permanente" -Cecile Neuville- comandă online aici-link;
"Bucuriile înțelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
"Inteligența emoțională. Despre fericire" -D. Gilbert, A. McKee, G. Spreitzer- comandă online aici-link;
"Cum sa dai peste fericire" -Daniel Gilbert- comandă online aici-link;
"Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Cum să-ți construiești fericirea" -Christophe André- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală pe toate planurile. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



joi, 8 ianuarie 2015

Acasă în inima mea

Sunt încă destul de mulți oameni care consideră că nu s-au născut în locul potrivit (*), că orașul și țara în care s-au născut este cumva sub nivelul așteptărilor și/sau potențialului lor. Desigur, uneori situația nu este roz, însă niciodată nu e întâmplătoare.

Cercetările care l-au condus pe Rupert Sheldrake la elaborarea teoriei câmpurilor morfice ne scutește de mult timp și energie pierdute în frustrări pe această direcție, spunându-ne simplu că ne naștem "în câmpul morfic de natură energetică, vibratorie, particularizată pe zone geografice, datorită specificităţii emisiilor mentale de tipul telepatic al grupului sau grupurilor care au același timbru de vibrație și temperatură de culoare (frecvență) a gândurilor." (link) Sună prea sofisticat? :D Ok, pe scurt: ne naștem întotdeauna la locul potrivit. :))

Dacă am trecut de "etapa" de mai sus, luând în considerare faptul că omul poate trăi pe parcursul vieții în mai multe zone geografice, intervine întrebarea ce anume ne face să ne simțim acasă? Ați întâlnit desigur oameni care nu se simt acasă nicăieri, chiar dacă au reușit să creeze o atmosferă confortabilă în casa în care locuiesc, și oameni care se simt acasă oriunde, indiferent de condițiile în care trăiesc. Apare întrebarea: ce anume face diferența, care e factorul care creează percepția diferită și ce anume înseamnă de fapt "acasă"?


După o luuuungă analiză, am constatat nu doar că "acasă" e un "loc" ascuns adânc în interior, în inima mea, ci și faptul că nu are nici o legătură cu exteriorul sau cu gradul de confort exterior, deși acesta nici nu încurcă neapărat cu ceva :)) Cu puțină atenție putem observa oameni care se simt acasă atât în mijlocul pădurii cât și într-un metrou supraaglomerat la o oră de vârf, iar aceasta pentru mine e o dovadă suficientă în favoarea acelui "acasă" interior. Iată cum Eckhart Tolle clarifică atât de simplu acest sentiment în cartea sa "Liniștea vorbește" (link):

"La prima vedere, prezentul este doar unul dintre nenumăratele momente. Fiecare zi a vieții pare să fie compusă din mii de momente în care se întâmplă diverse lucruri. Și totuși, dacă te uiți mai atent, nu există de fapt un singur moment, etern? Nu este viață întotdeauna în momentul de față?

Acest moment unic - clipa Acum - este singurul lucru de care nu ai cum să scapi, singurul factor constant din viața ta. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult se schimbă viața ta, un lucru e sigur: este mereu clipa Acum.

Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?

Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli. Dacă nu te simți acasă în clipa Acum, indiferent unde ești, nu te vei simți bine nicăieri."(continuare în video aici-link)

Într-un mod cu totul aparte, Pico Iyer (eseist și nuvelist de origine indiană) ne mărturisește ce înseamnă pentru el "acasă" prin intermediul poveștii sale impresionante de viață. Cald, emoționant și amuzant deopotrivă...


Despre teoria câmpurilor morfice a lui Rupert Sheldrake puteți afla mai multe din conferința de aici-link. Informații importante conectate într-un mod profund se găsesc în documentarul de aici-link.

Pentru că astăzi a fost vorba despre inima noastră, recomand astăzi câteva cărți importante pentru transformarea ei într-un minunat acasă :
"Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Vindecarea sentimentelor din inima ta" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Liniștea vorbește" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit);
"Puterea prezentului. Ghide de dezvoltare spirituală" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit).
***
În cazul în care abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


luni, 5 ianuarie 2015

Cea mai scurtă istorie Universului (+ recomandare film)

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om ajunge să-și pună întrebările fundamentale: Cine sunt? Care este sensul/scopul vieții? Ce se întâmplă după ce murim? Și, cum sunt și eu om, de multă vreme mă gândesc la aceste lucruri. 😁

Una dintre cele mai bulversante etape care urmează căutărilor și acumulărilor de informații este conexiunea celor care sunt compatibile și eliminarea celor care nu se (mai) potrivesc în Marele Tablou sau a celor care se contrazic unele pe altele cu argumente insuficiente. Alegerea informațiilor cu care rezonează nu doar mintea ci și inima noastră nu este un proces simplu ci unul chiar complicat, mai ales trăind în oceanul de informații în care trăim astăzi și în valurile de influențe care vin de peste tot. De fapt, procesul reînnoirii și reașezării "bazei de date" interioare nu este doar o etapă ci un proces ce continuă de-a lungul întregii vieți.

Mi-amintesc o vreme în care mi-era foarte greu să aleg între teoriile care încearcă să răspundă la întrebările de mai sus. Simțeam intuitiv că toate conțin o fărâmă de adevăr dar nu reușeam să găsesc acel punct comun care să indice "intersecția". Mi-amintesc că în acest sens m-am bucurat foarte mult când am găsit citatul următor, deoarece corespundea exact lucrurilor pe care mi le spunea "vocea" numită "interioară":

"Nu credeți în buna credință a tradițiilor, chiar dacă datează de generații și sunt larg răspândite. Nu credeți un lucru numai pentru că mulți alții vorbesc despre el. Nu credeți în bunele intenții ale înțelepților din vremurile trecute. Nu credeți în ceea ce v-ați imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspirație. Nu credeți în autoritatea maeștrilor și a preoților. După ce examinați totul, credeți numai în ceea ce ați verificat și experimentat singuri și considerați a fi rezonabil după felul vostru de a fi" - Buddha

După aceea, lucrurile s-au simplificat semnificativ și au ajuns astăzi să fie foarte simple. Dar nu e locul aici pentru povestea întreagă, o păstrez pentru seminarii (link) 😁)

Am început astfel postarea deoarece dau mai departe astăzi o metaforă pe care o consider excepțională prin modul special în care a concentrat atât de multe răspunsuri într-o formă atât de simplă și de...ușor de înțeles. Este vorba despre o transpunere video a unui text cu titlul "Oul" ("The Egg") - ce aparține lui Andy Wier. Sper să vă placă și vouă


Desigur, aceasta este doar o "piesă" în Marele Tablou, esența adevărului se află dincolo de ea și dincolo de înțelegerea minții noastre de-"aici". Dar e o "piesă" care mi-a plăcut mult deoarece are legătură cu ceea ce spuneam la minutul 3.15 din clipul pe care l-am editat anul trecut cam pe vremea asta - care se găsește aici-link ..😁
Recomandarea de care spuneam în titlul postării este un film minunat apropiat ca temă: "Omul de pe Pământ" - e un film cu totul și cu totul special.. - îl găsiți subtitrat aici-link sau aici-link.

Dacă tot veni vorba în clipul de mai sus despre iluzia timpului și despre universuri (mai mult sau mai puțin paralele 😁 recomand spre vizionare miniseria de patru documentare de la NOVA care se găsesc aici-ep.1, aici-ep.2, aici-ep.3 și aici-ep.4 - sunt excepționale nu doar prin conținutul științific ci și prin limbajul foarte simplu și grafica video intuitivă.

Și pentru că avem nevoie de repere, pentru cei pasionați recomand și următoarele lucrări (transport gratuit pentru orice comandă):
- "Credință, îndoială și fanatism" - Osho - comandă online aici-link;
- "Trezirea. Ghid Pentru O spiritualitate fără religie" - Sam Harris - comandă online aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" - Steve Taylor - comandă online aici-link
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗