"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 7 iulie 2013

Recomandare film - În sălbăticie

Vine o vreme în viața fiecărui om când necesitatea unei schimbări devine prioritară. Și nu vorbesc aici de micile schimbări ci de acelea radicale.

Propriile experiențe dar și cele pe care le-am urmărit la oamenii pe care i-am întâlnit pe drumul vieții mă determină să cred că luarea deciziilor cu adevărat importante este un proces strict personal care se poate desfășura doar în singurătate. Este minunat să avem prieteni aproape, să ne sprijine pentru o vreme, însă vin anumite momente în care retragerea departe de aceștia este singura metodă care ne poate aduce claritatea deciziilor și care ne poate ajuta să armonizăm relația cu noi înșine (link).
***
Nu cred în întâmplări. Cred că există o ordine perfectă în acest Univers (Multivers) căreia îi scapă înțelegerii minții noastre. Din această perspectivă consider că nu e o întâmplare faptul că acum citești aceste cuvinte și nici faptul că filmul pe care îl recomand astăzi este despre o experiență departe de lume. Este vorba despre filmul - În sălbăticie - care ne poartă în povestea tulburătoare a căutărilor interioare ale unui student din "lumea bună" care decide să pornească aceste căutări departe de lumea care l-a format.

Nu vă dezvălui nimic mai mult despre această poveste minunată decât că este terapeutică pentru cei ce vor alege să o trăiască alături de personajul principal gustând cât mai mult din experiențele pe care acesta le trăiește în călătoria sa. Peisajele incredibile vă vor încânta privirea iar emoțiile vă vor reaminti minunea și bucuria VIEȚII pe Pământ.

Filmul este realizat după cartea lui Jon Krakauer, scenariul și regia - Sean Penn, în rolurile principale: Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, Catherine Keener. L-am preluat de pe acest site (click), dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link).

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗 *>:D< îmbrăţişare



2 comentarii:

Doc spunea...

Super film! Mi-a placut.

Anonim spunea...

Un film ciudat. Personajul principal se misca in spatiul greu de delimitat al afectiunilor psihice si al alienarii de comunitate. Boala se manifesta printr-un dispret organic fata de societate si realizarile sale, fata de semenii cunoscuti sau necunoscuti. Cautarile sale, daca pot fi catalogate asa (mai corect ar fi zbuciumul), sunt un exemplu tipic de "asa nu". Finalul este previzibil si rezoneaza cu cautarile steril-maladive ale lui 'Supertramp'. Desi ar putea parea o aventura catre interior, sfarsitul gratuit, prostesc si trist al lui Christophfer Mc Candless ne transmite mesajul ca este o intreprindere catre nicaieri, o viata irosita pentru a ne spune sa nu facem ca el, pentru ca o vom "fura" intr-o maniera asemanatoare. Orice viata care "se infige" in pamant inainte de vreme si fara folos decelabil pentru persoana in cauza poate fi catalogata ca un esec al speciei, din care se poate invata. Nu as recomanda acest film ca model de cautare interioara, mai degraba ca pe un contra-model. Comentariile pot fi ample insa nu cred ca pe fond pot conduce la alte concluzii.