"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările

vineri, 25 decembrie 2020

Cinemagie de Crăciun (recomandare filme)


Pentru că afară plouă dezmățat și tandru..😁 în loc să ningă în felul ăsta, cum s-ar cuveni conform datei din calendar, m-am gândit să-l ajut pe Moș Crăciun și să dăruiesc un cadou frumos celor care iubesc poveștile.. 

Am ales niște filme care m-au inspirat și mi-au umplut sufletul de bucurie și candoare. Așa e potrivit să fie sufletul tot timpul, dar, pentru că vremurile sunt mai dificile, zic să-l umplem cu aceste daruri măcar acum de Crăciun.

Încep lista-cadou cu un film care ne poartă într-o poveste despre curajul de a sfida normele societății, de a-ți exprima opinia chiar dacă știi că nu va fi acceptată, de a rezista presiunilor sociale, despre aspirații și perseverență, și nu în ultimul rând despre prietenie și iubire necondiționată.

Este un film care radiază emoții intense, vindecătoare și care consider că merită toată atenția. Se numește "Little Women" ("Micuțele doamne") - fiind ecranizarea romanului cu același titlu semnat de Louisa May Alcott (publicat prima dată în 1868). Propun varianta din 2019 care poate fi vizionată aici-link (cu răbdare la închis reclame..), vizionare plăcută.

A doua propunere este un comedie/dramă făcută special să topească inimi înghețate, un film pe care probabil o să-l revăd măcar o dată pe an - în momentele mai.. delicate 😃. Ar fi păcat să mai spun despre ce e vorba, mai bine să fie o porție de candoare care să te surprindă.. Îl poți viziona aici-link sau aici-link.

Recunosc că sunt un fan al serialelor - deoarece îmi plac "călătoriile" mai lungi de o oră și jumătate. Așa am dat peste două seriale numai bune de vizionat în această perioadă în care ne-am cam obișnuit cu.. distanțarea socială. Care e bună acum în pandemie, dar care va avea consecințe nefaste pe termen lung.

Primul serial ne poartă într-o poveste despre perspectivele diferite prin care poate fi privit Crăciunul, despre diferențe și lucruri în comun, despre cum căldura și lumina acestei sărbători poate scoate la iveală ce e mai bun în noi. Se numește "Dash & Lily" și poate fi vizionat pe Netflix sau aici-link.

Dacă te-ai săturat de seriale americane, iată propun unul norvegian care mi-a plăcut foarte mult deoarece reflectă atât de bine.. realitatea 😄. Este tot o comedie/dramă despre presiunea pe care o exercită familia și societatea pentru ca oamenii să se căsătorească și să intre "în rând cu lumea". Are titlul "Home for Christmas" și poate fi vizionat aici-link, vizionare plăcută..

Lista mea cadou pentru tine se încheie cu un film inspirat din fapte reale, anume povestea armistițiului de Crăciun din timpul primului război mondial. Este un film emoționant, tulburător, capabil să schimbe perspective. Se numește "Joyeux Noël", iată un fragment mai jos. Poate fi vizionat aici-link, vizionare plăcută..


Despre cadouri, Crăciun și alte sărbători este vorba în articolul "Cele mai (ne)prețuite daruri" unde găsești alte două recomandări care sper să-ți placă - găsești totul aici-link. Dacă îți mai rămâne timp 😃, găsești alte recomandări răsfoind celelalte sute de articole de pe acest blog.
***
Invitație: Dacă îți dorești să aduci o contribuție importantă în viața ta și a celorlalți, dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală (COR 242324)! Vei primi o mulțime de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, un suport de curs consistent*, fișe de lucru/exerciții și un certificat de absolvire care-ți permite deschiderea unui cabinet. Toate detaliile le găsești AICI-LINK. Te aștept cu drag și bucurie!💗
***
Țin să recomand și câteva cărți bestseller pe plan internațional:
- "12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru" -Jordan B. Peterson- comandă online aici-link;
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Cele cinci limbaje ale iubirii" -Gary Chapman- comandă online aici-link;
- "Arta subtilă a nepăsării" -Mark Manson- comandă online aici-link;
- "De vorbă cu necunoscuți" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii" -Yuval Noah Harari- comandă online aici-link;
***
Îți doresc sărbători cu pace și senin în suflet și în gânduri 😘
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 8 septembrie 2013

Recomandare film - Orbirea


"Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată, în timp ce imaginaţia cuprinde întreaga lume, stimulează progresul şi dă naştere evoluţiei." - Albert Einstein

Reacțiile noastre în situații limită sunt în mare parte niște necunoscute pe care le putem cu greu determina în afara acelor situații. Cert este că ne ajută să ne lucrăm "mușchii" imaginației pentru a ne antrena cât mai bine posibil spre a face față unor astfel de situații critice.

Filmul de astăzi este în primul rând o oportunitate de a călători într-o poveste deosebită în care situația limită provocată de orbire scoate la iveală din cei afectați reacții pe care nici măcar ei înșiși nu le bănuiau.


Povestea este profund emoționantă ceea ce o face potrivită și pentru un bun exercițiu de antrenament emoțional în cazul când ați observat rolul important al fitness-ului emoțional în creșterea adaptabilității noastre la vremurile în care trăim.

Vă mai spun doar că rolurile principale sunt foarte bine realizate de Julianne Moore, Mark Ruffalo și Gael García Bernal și că pentru mine acest film a avut valoare teraputică.

Pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului, dar dacă doriți să-l vizionați online îl găsiți aici-link sau aici-link. Mai jos e trailer-ul. Vizionare și... călătorie plăcută..


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Este un loc virtual unde împărtășesc lucrurile care pe mine mă ajută în dezvoltarea personală. Sper să găsești lucruri care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate", fie în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 7 iulie 2013

Recomandare film - În sălbăticie

Vine o vreme în viața fiecărui om când necesitatea unei schimbări devine prioritară. Și nu vorbesc aici de micile schimbări ci de acelea radicale.

Propriile experiențe dar și cele pe care le-am urmărit la oamenii pe care i-am întâlnit pe drumul vieții mă determină să cred că luarea deciziilor cu adevărat importante este un proces strict personal care se poate desfășura doar în singurătate. Este minunat să avem prieteni aproape, să ne sprijine pentru o vreme, însă vin anumite momente în care retragerea departe de aceștia este singura metodă care ne poate aduce claritatea deciziilor și care ne poate ajuta să armonizăm relația cu noi înșine (link).
***
Nu cred în întâmplări. Cred că există o ordine perfectă în acest Univers (Multivers) căreia îi scapă înțelegerii minții noastre. Din această perspectivă consider că nu e o întâmplare faptul că acum citești aceste cuvinte și nici faptul că filmul pe care îl recomand astăzi este despre o experiență departe de lume. Este vorba despre filmul - În sălbăticie - care ne poartă în povestea tulburătoare a căutărilor interioare ale unui student din "lumea bună" care decide să pornească aceste căutări departe de lumea care l-a format.

Nu vă dezvălui nimic mai mult despre această poveste minunată decât că este terapeutică pentru cei ce vor alege să o trăiască alături de personajul principal gustând cât mai mult din experiențele pe care acesta le trăiește în călătoria sa. Peisajele incredibile vă vor încânta privirea iar emoțiile vă vor reaminti minunea și bucuria VIEȚII pe Pământ.

Filmul este realizat după cartea lui Jon Krakauer, scenariul și regia - Sean Penn, în rolurile principale: Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, Catherine Keener. L-am preluat de pe acest site (click), dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link).

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗 *>:D< îmbrăţişare



duminică, 9 iunie 2013

Recomandare film - August Rush


Fiecare lucru pe care îl vedem, auzim sau gustăm are un impact asupra noastră. De-a lungul vremii însă, din diverse motive de securitate în fața suferinței, oamenii și-au închis sufletul în încercarea de a bloca orice stimul exterior. Cum spuneam și în articolul precedent, odată cu această închidere am ajuns să ne ferim de a simți lucrurile din jurul nostru fără să fim neapărat conștienți că pe aceeași ușă a sufletului intră și bucuria nu doar tristețea.

Probabil asta este explicația pe baza căreia mulți oameni când văd un film se opresc la suprafața lui, la realizarea cinematografică, la jocul actorilor, calitatea imaginilor, a sunetului sau a scenariului, fără să observe mai curând stările interioare pe care le naște în ei povestea însăși. Înțeleg toate aceste lucruri, mai ales faptul că ne închidem suferinței, le consider firești și nu aș avea cum să le judec odată ce eu însămi am trecut printr-o lungă perioadă de închidere.
Dar dacă știind asta m-aș mai opri acum la suprafața unui film, fără să-mi conștientizez trăirile, clipă cu clipă, emoție cu emoție, aș considera că vizionarea acestuia este un timp pierdut indiferent de calitatea filmului și de povestea din el.

Filmul de astăzi - August Rush - este o poveste emoționantă și fascinantă a unui copil care simte o conexiune specială cu muzica, dar și cu tot ce îl înconjoară. Un copil care vede lumea altfel decât cei din jurul lui. Am motive să cred că este un film din acela...terapeutic. Un film care, dacă îl lăsați, vă va atinge sufletul atât de blând încât vă veți bucura că ați lăsat deschisă calea.
Cumpărarea dvd-ului este varianta optimă de vizionare. Dar dacă doriți să-l vizionați online, vă propun varianta de mai jos preluată de aici (link).Vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 14 aprilie 2013

Recomandare film - Orașul îngerilor


Îngerii...Cred că nu există două viziuni asupra acestui subiect care să coincidă.
Dar oricare ar fi această viziune, ne-am întrebat cu toții cum ar fi dacă ar fi...
Și cum cei care au mai vizitat această pagină au observat că-mi plac exercițiile cu "ce-ar fi dacă" - posibil să nu se mire nimeni că mi-am amintit de un film mai vechi - City of Angels - dar minunat ca și concept/idee. Nu vă mai spun de ce și cum. Voi spune doar că... filmul face parte din categoria filme "de suflet" și că nu poate fi privit doar cu ochii ci, prin ochii sufletului.

Pentru o calitate bună a imaginii recomand cumpărarea dvd-ului, dar dacă preferați varianta online, iat-o mai jos preluată de pe acest site-link. Dacă nu se încarcă automat, subtitrarea se setează din bara de jos a player-ului. Vizionare plăcută!


O părere... metaforică despre îngeri am spus aici (link).
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



duminică, 31 martie 2013

Recomandare film - Fântâna

Deși suntem atât de diferiți și suntem ghidați de sisteme de valori diferite unul dintre lucrurile care ne unesc este căutarea, căutarea ca trăire, ca fenomen, dincolo de obiectul ei.
Unele căutări se termină rapid, altele au o durată mai lungă, dar cred că cea mai lungă căutare este călătoria în noi înșine, în Universul care suntem fiecare. Spun asta deoarece fiecare ființă este asemeni Universului Mare într-o continuă curgere, astfel încât, ceea ce cunoaștem astăzi în noi înșine capătă până mâine alte sensuri și semnificații. Doar cel care nu zărește întru totul linia orizontului interior poate spune că acest drum este unul ușor sau că l-a parcurs deja pe de-a-ntregul.
Filmul pe care îl recomand astăzi - "Fântâna" [2006] - deși este încadrat de IMDB la genul "romance/dramă/SF" - nu e doar atât, este mult mai mult și anume o călătorie în potențialele ce există în oameni, în fiecare dintre noi. Dar desigur, depinde de viziunea celui care privește. De aceea nu voi spune mai mult despre el decât că pentru mine a fost o călătorie transformatoare.
Filmul este preluat de pe acest site: (link), vizionare plăcută!


Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi și alte filme (artistice) pe care le-am recomandat le poți găsi aici (link) sau pe cele documentare aici (link). Celelalte subiecte tratate pe această pagină se găsesc în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

marți, 19 februarie 2013

Exercițiu de imaginație (3)

George A. Dorsey spunea că "joaca este începutul cunoașterii".
După ce devenim adulți ne rămâne jocul imaginației, un instrument foarte prețios dealtfel, deoarece, printr-un antrenament adecvat, acesta ne poate pregăti foarte bine diverse situații de viață, dacă jocul este luat în serios.
Pentru mine, așa cum am mai spus, filmele au fost și sunt mereu o ocazie foarte bună de fitness emoțional și mental ca și probabil pentru mulți dintre voi.
M-am gândit să recomand astăzi un film cel puțin interesant pe care, dacă nu l-ați văzut deja, merită să-l vizionați, măcar ca și un exercițiu de imaginație. După părerea mea, consider că viziunea filmului este un potențial posibil al lucrurilor care se întâmplă dincolo, dar nu cred că este unic ca și posibilitate. Și asta deoarece este "loc" pentru o infinitate de posibilități, cum spuneam și aici (click).
Dar....cum ar fi dacă ar fi...așa?


Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți vedea celelalte articole din categoria "exercițiu de imaginație" aici (click!).
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 13 ianuarie 2013

Exercițiu de imaginație (2) - Frumoasa Verde

Multe lucruri pe care le facem zilnic se înscriu în categoria banalului și ajungem să le executăm în mod automat, dând posibilitatea minții să zboare unde vrea ea (în cazul fericit) sau unde ne este îngrijorarea (în cazul mai puțin fericit). Acest comportament are, ca orice alt lucru, o parte pozitivă - aceea că putem face mai multe lucruri deodată 😁 - dar și o parte negativă - faptul că nu mai "gustăm" multe momente din viața noastră deoarece nu suntem conștienți (și deplin prezenți) în fiecare clipă.

Dar dacă ar fi să putem privi lumea prin alți ochi observându-ne din afară? Cum ne-ar părea comportamentul nostru de fiecare zi? Ar fi amuzant că facem lucruri în mod automat? Ar fi trist? Am reconsidera anumite lucruri și am da mai multă valoare altora?

Greu de răspuns la astfel de întrebări fără un suport, mai exact fără un exercițiu de imaginație. Este vorba despre un film special, de suflet, un film numai bun pentru o zi ca cea de astăzi, cu titlul "Frumoasa Verde" ("La Belle Verte"). Dacă nu l-ai văzut până acum pot să-ți spun că merită toată atenția și timpul investit. Modul metaforic în care sunt spuse lucrurile, modul în care sunt evidențiate contradicțiile pământenilor, adierea blândă a bunătății pe care o emană personajul principal și nu în ultimul rând umorul fin al situațiilor recomandă cu drag acest film.

Pentru o vizionare cu imagine de calitate recomand cumpărarea dvd-ului, dar dacă preferați varianta online, iată-l mai jos unde preluat de pe net. Vizionare plăcută!
P.S. Este SF...sau nu știu, depinde de...unghiul de vedere 😁


Un alt exercițiu de imaginație am postat aici (click!).
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta . Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗*>:D< îmbrăţişare


joi, 10 ianuarie 2013

Momentul schimbării

Putem observa cu ușurință că nimeni nu face schimbări în viața sa dacă se află într-o zonă de confort (emoțional, material, etc.). Foarte puțini dintre noi fac schimbări dacă lucrurile merg prost dar pot suporta. Știu că e greu de acceptat pentru că sună trist însă momentul schimbării vine abia cănd lucrurile merg... suficient de prost.

Mai exact, dacă suntem foarte foarte sinceri cu noi înșine, putem recunoaște că facem schimbări doar când frustrările, suferința ating maximul suportabilității.

Ne pot ajuta numeroase informații, desigur, ele există, putem face multe exerciții de imaginație, dar în majoritatea cazurilor doar lecțiile de viață sunt cele care ne conving să facem pași decisivi spre adevărata schimbare.

Așa cum am mai spus, pe mine exercițiile de imaginație, transpunerea în diverse situații m-au ajutat foarte mult să-mi antrenez emoțiile (fitness emoțional). Între acestea, filmele (și anumite  seriale) au avut și au un rol foarte important.

M-am gândit să vă propun astăzi ca exercițiu de genul descris mai sus, un film extraordinar, care, în cazul unei transpuneri suficient de profunde în poziția personajului principal, poate crea surprinzătoare percepții și poate oferi după vizionare numeroase puncte de vedere noi și importante asupra vieții.

Este vorba despre filmul "Conversații cu Dumnezeu", un film care surprinde o perioadă de schimbări profunde din viața lui Neal Donald Walsch (autorul a numeroase cărți ajunse bestseller pe plan internațional - cele traduse în limba română pot fi comandate online aici-link). Producătorul și regizorul filmului este Stephan Simons, cel care a regizat printre altele si "What dreams may come".

Vizionare plăcută!


Documentare de referință recomandate: Cine sunt eu? și Minți luminate. De asemenea recomand și documentarul Poți să-ți vindeci viața - dacă nu l-ați văzut încă.

Cărțile lui Neal Donald Walsch traduse în limba română pot fi comandate online aici-link.


Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit. Posibil să îți placă să petreci un moment de liniște aici (link) sau poți căuta ceva care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗