Experiențele traumatice pe care le trăim lasă urme adânci în fiecare dintre noi (link). După o astfel de experiență ne aflăm în fața unei alegeri: să vorbim despre ce ni s-a întâmplat păstrând astfel vie amintirea și retrăind-o cumva de fiecare dată când povestim sau să încercăm să ștergem cu buretele amintirea respectivei întâmplări și să tăcem pentru totdeauna. Desigur, mai sunt și unele "combinații" între aceste două posibilități.
Dar cum de cele mai multe ori comunicarea între oameni lasă de dorit pentru că fiecare mărturisire a unei traume este urmată de judecăți din partea celui/celor care ascultă (sau de sfaturi necerute în cel mai "bun" caz - link), persoana abuzată (link) alege să tacă și încearcă să uite. La unii oameni treaba asta poate să funcționeze pentru o vreme, însă aproape niciodată pentru totdeauna. Iar când amintirile se întorc și încep să ne "bântuie"...atunci e nevoie să ne "ținem" bine.
Cei mai vulnerabili în fața acestor experiențe de viață sunt copiii și adolescenții. Nu că adulții nu ar fi, dar majoritatea sunt deja "antrenați" de experiențele prin care au trecut și fac față altfel situațiilor traumatice. Știind acest lucru, Nancy Lublin - directoarea organizației DoSomething.org - a avut o idee pe care o consider genială: lansarea proiectului Crisistextline.org/ (Linia Mesajelor de Criză) - o linie telefonică (+ site) ce oferă suport 24/7 tinerilor aflați în situații traumatice. Vă invit să urmăriți scurtul său discurs în care povestește câteva cazuri tulburătoare pe care a reușit să le rezolve..
În România am găsit trei numere de telefon destinate urgențelor:
- 0.800.080.100 și 116 123 - puse la dispoziție de Asociația de Suicidologie (Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid) și- 0.800.801.200 - pus la dispoziție de Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (un ONG).
m-am gândit să le distribui cu speranța că le veți distribui mai departe. 💗
***
Filmul pe care îl propun astăzi reprezintă ecranizarea nuvelei "Speak" ("Vorbește") a renumitei autoare Laurie Halse Anderson (care a participat și la scrierea scenariului filmului). Nuvelele sale vorbesc despre preocupările reale ale adolescenților, despre temerile și frustrările lor, fapt care a făcut să fie foarte iubită de tineri dar nu doar de aceștia. Laurie Halse Anderson citește scrisorile și mesajele pe care le primește de la adolescenții din întreaga lume, romanele sale răspunzând astfel nevoilor concrete ale acestora.
"Am supraviețuit procesului de imersiune emoțională în amintirile copiilor care îmi scriu, reamintindu-mi cât de dificil este pentru cititorii tineri care se luptă cu aceste probleme în viața reală. Cel puțin dacă ar avea posibilitatea de a fugi de astfel de amintiri. Dar nu au." - spune autoarea. Este un film care, dacă ar fi distribuit în școli, ar putea preveni multe experiențe traumatice și multe "închideri" și "tăceri" 🚩 din categoria celor descrise în filmul de mai jos. Dacă îl distribuiți, e posibil să ajungă la mai mulți profesori, părinți sau persoane care ar putea face posibil acest lucru.🚩
În rolul principal o veți vedea pe Kristen Stewart (cunoscută pentru seria "Twilight") care reușește foarte bine să redea zbuciumul personajului său. În celelalte roluri sunt: Michael Angarano, Robert John Burke, Hallee Hirsh și Elizabeth Perkins. Ecranizarea a câștigat unul dintre premiile de la Festivalul de film de la Woodstock și a fost nominalizată la alte două festivaluri de film. Puteți viziona filmul aici-link, aici-link,
aici-link sau aici-link.
***
Articole recomandate: Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății, Fața ascunsă a tăcerii și Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore.
Cărți recomandate:
- "Căile întortocheate ale adolescenței" -Lisa Damour- comandă online aici-link;- "Criza adolescenței. Căi de a o depăși" -Stephane Clerget- comandă online aici-link;
- "Ghidul adolescenților" -Jane Fonda- comandă online aici-link;
- "Adevărul despre adolescente" -Karen Zager, Alice Rubenstein- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii părinte bun pentru adolescenți" -Michael Hammond- comandă online aici-link;
- "Cum să protejăm copiii de abuzul sexual" -Elisabeth Raffauf- comandă online aici-link;
- "Adolescenții și sexul. Un ghid pentru părinți" -John Coleman- comandă online aici-link;
- "Suferința din dragoste. Povestea maturizării adolescenților" -Bruno Humbeeck- comandă online aici-link;
- "Ghid de supraviețuire pentru adolescenți" -Aija Mayrock- comandă online aici-link;
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link (strict necesară oricărui părinte și profesor);
- "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți" -George W. Burns- comandă online aici-link.
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! "Subiectul" principal al acestui site este dezvoltarea personală integrală așa cum am descris-o aici (link). Sper ca ceea ce vei găsi aici să fie util căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
Un comentariu:
Multumim!
Trimiteți un comentariu