Mulți oameni poartă ascunsă în sufletul lor povara tristeții. Și nu vorbesc aici despre tristețile de-o zi sau de două. Nici de acelea care au un sens. Vorbesc despre perioadele de gol, numit uneori "gol sufletesc", dublat de obicei de pierderea sensului. Orice fel de sens. Astfel de perioade sunt acelea în care mor credințele vechi de care ne-am atașat. Cred că orice om a trecut măcar o dată printr-o astfel de perioadă.
Și majoritatea oamenilor care au lăsat ceva de preț în dar omenirii au trecut prin astfel de perioade. Doar că foarte puțini au povestit despre conflictele interioare, zbuciumul și suferința lor. Atât de puțini încât, în zilele noastre, am ajuns să credem că oamenii remarcabili au ajuns remarcabili peste noapte sau printr-un miracol, și că a-ți pierde la un moment dat credințele și sensul este o tragedie. Așa am ajuns să trăim într-o societate în care psihologia pozitivă este greșit înțeleasă, iar cel care merge la psiholog este considerat "defect". Așa am ajuns să ne rătăcim pe drumul evoluției conștiente și să ne opunem sistematic schimbării - singura constantă Universală.
Dacă încăpățânarea noastră de a menține neschimbat ceea ce vrea să se dizolve nu ar aduce atâta suferință, dacă nu ne-ar frâna în tot ceea ce vrem să întreprindem, dacă nu ne-ar seca izvorul creativității pe care-l avem fiecare ascuns în inima noastră, atunci...tot ce am spus mai sus nu ar prezenta nici o importanță. Dar, după cum știți, faptul că neglijăm probleme evidente nu duce decât la agravarea loc și la transformarea experiențelor de viață în unele extrem de dureroase.
Pare greu de crezut, dar când omul ajunge la un grad înalt de conștientizare și de claritate, acesta devine capabil să determine exact momentele din trecut în care ar fi putut să evite anumite experiențe traumatice. Dar sigur mai important de atât, devine capabil să observe din timp agravarea unei situații de viață și, punându-și viața sub lupă, poate detecta cu ușurință credința și/sau comportamentul ce trebuie schimbate pentru a evita suferința. Chiar cred că putem rezolva lucrurile înainte ca ele să ne "rezolve" pe noi și mai cred că fiecare om are puterea de a aduce în viața sa pacea și armonia. Omul poate deveni flexibil la schimbare dar acest lucru decurge mai ușor când înțelege la ce-i folosește acest lucru.
Este motivul pentru care am construit seminarul "Evoluția Conștientă pas cu pas" ca o viziune de ansamblu asupra transformării interioare și am sintetizat în el cele mai utile informații, instrumente și exerciții pentru o transformare interioară durabilă. Cum spuneam în descrierea acestuia, este ca o hartă pe care orice om își poate clarifica poziția actuală, destinația pe care o dorește și alege pașii care i se potrivesc pentru a construi propria cale de evoluție conștientă. Darurile pe care le conține, programul și detaliile de participare le găsești AICI-link. Te aștept cu drag pentru o experiență transformatoare și vindecătoare. ♥
Și pentru că exemplele de curaj sunt ca o gură de aer proaspăt pentru cei care încă nu l-au găsit, dau astăzi mai departe povestea emoționantă a lui Kevin Breel - comediant și activist în sănătatea mintală. În scurtul său discurs, el expune și motivele pentru care e necesară schimbarea perspectivei asupra depresiei. Sper să vă aducă inspirație și, bineînțeles, curaj pentru a schimba ce e de schimbat. Vizionare plăcută și cu folos.. 💗
"Iubirea este cel mai puternic lucru de pe Pământ. Am văzut ce poate să facă și face lucruri uimitoare" (...) "Uneori îmi imaginez o lume în care toată lumea știe că iubirea este necondiționată și știe cât de frumoasă este o astfel de lume." Iată două replici din filmul pe care îl recomand astăzi. Se numește chiar "Unconditional" ("Necondiționat") și ne poartă într-o poveste tulburătoare a doi oameni ale căror destine se intersectează într-un mod neașteptat și produce efecte la fel de neașteptate. Este un film care merge la suflet, terapeutic pentru cei cărora nu le e teamă să sară cu totul în poveste, știți ce vreau să spun.. Poate fi vizionat online aici-link, vizionare plăcută :)
***
Articole conectate cu subiectul: Cum ieșim din depresie, Depresia.. zâmbitoare - o boală ascunsă, De la vulnerabilitate si confuzie la claritate și documentarul "Provocarea schimbării" - aici-link.
Câteva cărți foarte utile pe care le recomand cu încredere în "efectele" lor:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" -Andrew Solomon- comandă online aici-link;- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" - Mihaly Csikszentmihalyi - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Marea carte despre fericire" -100 de experți- comandă online aici-link;
- "Antidotul. FERICIRE pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -Oliver Burkeman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
Un comentariu:
Buna ..filmul asta pot spune ca mi-a deschis ochii, este un film care ma rascolit si care te fascineaza dincolo de cat iti poti imagina . Dupa filmul asta ma vad altfel. . Va multumesc ! P.A.M
Trimiteți un comentariu