Ne place să ne plângem de orice și obișnuim să găsim neputințelor noastre o mulțime de scuze. Suntem experți cu toții în treaba asta și aproape că am transformat victimizarea într-o cultură. Fie că dăm vina pe sistemul politic sau pe cel de educație, fie pe condițiile pe care le-am avut în familie sau pe "istoria personală", găsim mereu un "vinovat" la îndemână.
Deși puțini, există totuși oameni care își asumă lucrurile așa cum sunt indiferent de greutatea experiențelor pe care le trăiesc. Dintre aceștia, unii reușesc chiar să transforme obstacolele în oportunități. Își depășesc limitele într-un mod aproape supranatural și devin exemple pentru ceilalți.
Poate că într-adevăr, e așa cum am spus mai demult, dacă ar fi să dăm un sens imperfecțiunilor sau al handicapurilor, atunci acesta ar putea fi cel de a scoate la iveală alte capacități umane, de a revela noi și noi valențe ale abilităților de care este în stare Omul și de a forța limitele acestuia cât mai departe.
Vă invit să urmăriți o poveste de viață așa cum nu există alta, una care mi-a întărit credința în potențialul uman nelimitat. Nu am mai multe cuvinte pentru a o recomanda, după ce o veți parcurge veți înțelege cu siguranță de ce.
Vă pot spune doar că privind viața pentru câteva minute prin ochii domnului profesor Vasile Adamescu va fi cu adevărat terapeutic și vă va oferi o reconsiderare a valorilor personale și nouă perspectivă asupra vieții. Mulțumiri și recunoștință domnului dr. Mihail Noica - medic primar pediatru, care mi-a trimis această emisiune. Cu speranța că vă va aduce suficientă putere pentru a renaște din orice situație vă aflați, vă doresc vizionare plăcută prin ochii sufletului..
UPDATE - REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 26 - 30 august, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum putem trăi în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi vorbește tot despre depășirea limitelor. Trei cărări de viață se intersectează spre a scoate la iveală tot ce-i mai bun din cele trei personaje principale. Se numește "Drumul interior" ("The Road Within"), a câștigat 8 premii și a fost nominalizat pentru alte 8. Nu dezvălui mai mult despre poveste, vă spun doar că l-aș caracteriza drept o declarație de iubire Vieții așa cum este ea, indiferent de obstacolele pe care le găsim în cale. Filmul poate fi vizionat aici-link sau aici-link (*se poate seta calitate video 720px din butonul în formă de rotiță din bara player-ului). Vizionare plăcută..
***
Articole conectate cu subiectul: Motivația - motorul evoluției, Adevărații tăi dușmani și Drumul de la eșec la succes. Bine de știut și: Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.
Câteva cărți minunate care ne pot face să privim viața altfel:
- "Darurile imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;- "Viața te iubește" -Louise Hay, Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fericire Acum!" -Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Poți fi fericit orice s-ar întâmpla" -Richard Carlson- comandă online aici-link;
- "Proiectul fericirii" -Gretchen Rubin- comandă online aici-link sau aici-link.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate materialele care există în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
4 comentarii:
Multumesc mult Adina .
Multumim din suflet Adina
Minunat! Multumesc!
Extraordinar, m-a impresionat atat de mult felul in care a tasnit lumina din sufletul acestui om remarcabil. Multumesc Adina, multumesc d-le profesor pentru minunata lectie de viata.
Trimiteți un comentariu