"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 17 aprilie 2013

Mesajele și lecțiile oferite de Mama Natură


Cunoaștem cu toții ce transformări suferă un mesaj de la "transmițător" până la "receptor" și ce întoarceri de situație nasc înțelegerile eronate ale acestuia.

Zilele trecute mi-am amintit un exercițiu pe care l-am făcut la un curs și pentru că rezultatul lui a fost neașteptat și amuzant pentru majoritatea dintre noi m-am gândit să îl povestesc astăzi deși pare să nu aibă legătură cu titlul acestui articol.

Cerința exercițiului era să descriem prima imagine care ne vine în minte la auzul unui cuvânt - același pentru toți - cuvântul fiind unul simplu astfel încât să nu lase loc interpretărilor. Cuvântul ales pentru exercițiul respectiv a fost "câine", mai simplu de atât nu cred că se putea 😃.

După două minute ni s-a cerut să citim ce ne-am notat. După alte două minute râdeam cu toții copios fiind în același timp surprinși de faptul că acest cuvânt atât de simplu născuse în mintea celor prezenți imagini plecând de la "ciobănescul german al vecinului X", continuând cu "cocker-ul jucăuș al vărului meu", "Nero - câinele meu",.... și terminând cu "câine până la moarte" - nu mai zic al cui 😃


Câteodată mesajele sunt simple așa cum este cel din mini-proiectul pe care l-am intitulat "Brândușe 2.0" de mai jos (titlul venind de la faptul că "Brândușe 1.0" l-am preparat anul trecut dar n-am mai reușit să-l dau publicității 😁).

E un mesaj ușor de înțeles, anume faptul că brândușele se adaptează la variații foarte mari de temperatură, rezistența lor fiind parcă în ciuda faptului că sunt atât de firave. Renașterea lor, după ce au degerat la -190C (!) - o puteți observa în colajul de mai jos (dacă dați click veți reuși s-o vedeți mărită) dați click pe fotografia de mai jos pentru o vizibilitate mai bună.


Dacă ideea mesajului de mai sus era atât de simplă încât a fost ușor s-o pun în cuvinte, alte mesaje și/sau lecții sunt mai complexe și pot fi descifrate în mod specific de fiecare privitor în fotografiile pe care le-am făcut și le-am reunit în filmulețul de mai jos.

* "Instrucțiuni de vizionare": prin ochii sufletului, pe tot ecranul, cu sonorul măcar la 50% și inima deschisă 💗 - pentru că are și efect terapeutic.


În completare recomand articolul Despre natură, frumusețe și recunoștință dar și o porție de inspirație: Povestea câinelui Faith.

Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină, poți găsi un mesaj de suflet de la câinele Faith aici (link) sau poți alege alt subiect din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 16 aprilie 2013

Dincolo de toată imperfecțiunea noastră există.. frumusețe

"Azi-noapte am crezut că mor. Am vorbit cu Marele Șef și l-am rugat să mă ia atunci, pe loc, pentru că durerea era prea mare. Și am așteptat zvârcolindu-mă în pat într-o cameră rece – ce-i drept, a mea. Târziu, pe la șapte dimineața, ca prin minune, durerile au trecut și n-am mai avut nici forță să mulțumesc. Am adormit imediat.

Și iar vreau sã înțeleg ce mi se întâmplă, și iar vreau un înțeles, și iar simt cã mă pierd prin coridoarele îmbârligate și complicate ale creierului meu. Nu, nu-mi ajunge un înțeles fizic și logic, simplu și banal. Chiar nu mă interesează. Am obosit căutând mereu un înțeles profund, un înțeles de sus. Și așa am tot timpul senzația că Doamne-Doamne are un plan cu mine… și tare i-aș face pe plac și l-aș îndeplini cât mai repede dacă aș ști, simplu și clar, care e.

Și am senzația clară că sunt din această lume, dar și certitudinea că nu-i aparțin. Și mi-e așa dor de acolo… și mi-e așa greu pe lume. Nu vreau să te superi, Bătrâne, e foarte frumos, dar mi-e tare greu. Mi-era mult mai bine înainte, când eram mai aproape. Sigur, știu că e vina mea că nu te mai simt ținându-mă în brațe, știu și îmi cer iertare, dar atâta pot. Și, de câte ori te-am rugat să-mi dai puterea să fiu lângă tine, tot de atâtea ori m-ai ajutat. Dar, cum bine știi, m-ai făcut din pământ și uite că pământul doare, pământul e greu, din ce în ce mai greu – și aripile, parcă, din ce în ce mai obosite. Hai, ajută-mă încă o dată și fă-mi aripile puternice, să pot din nou să mă ridic…

Sigur că vorbesc cu Dumnezeu. Lumea asta pe care n-o înțeleg și chiar am renunțat s-o înțeleg ar spune că sunt puțin sărită. Dar cu cine să vorbesc, dacă nu cu El? Sunt convinsă că gândurile astea nu sunt doar ale mele, sunt convinsă că oamenii când se bagã în pat și-și închid pleoapele văd o beznă, dar, în întunericul acela, mai simt și o prezență. În orice caz, mie mi se întâmplă de mică. Când mã culc și închid ochii, nu mă simt singură. Cu ochii deschiși sunt mult mai singură.

Încerc să nu judec pe nimeni și nimic. Dar nu pot scăpa de obsesia de a găsi un înțeles. Altfel, ce rost ar avea jocul? Nici unul. Iar eu cred că există unul." - fragment din cartea "Jurnal" scrisă de Oana Pellea.


Există oameni care pur și simplu îți ajung la suflet și îl mângâie. Și, putem observa ușor că nu este vorba despre cuvinte. Ci despre energia pe care o emit ei sau cuvintele lor scrise. E o energie pură, fără măști, care lasă impresia de unei autenticități venite parcă din alt spațiu. Un spațiu pe care unii oamenii îl numesc Sursă.

Un astfel de Om este Oana Pellea - Om, actor și scriitor. Un Om de la care avem cu toții multe de învățat.

De aceea mă bucur să dau astăzi mai departe discursul de mai jos în care Omul Oana Pellea ne vorbește despre viață, despre curaj, despre asumare și responsabilitate și despre multe valori de suflet. Vizionare plăcută!


Conectate într-o anumită măsură cu subiectul sunt articolele: Amprentele acțiunilor noastre și Cum ajung oamenii să fie răi. O poveste de viață impresionantă găsiți aici-link.

Recomand cu căldură cartea Oanei Pellea - pentru că este o lectură minunată în care găsim multe teme de reflecție și alte lucruri mângâietoare pentru suflet:
- "Jurnal 2003-2009" (format fizic) - comandă online aici-link,
- "Jurnal 2003-2009" (format electronic/ebook) - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să îți placă și să te întorci din când în când. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 14 aprilie 2013

Recomandare film - Orașul îngerilor


Îngerii...Cred că nu există două viziuni asupra acestui subiect care să coincidă.
Dar oricare ar fi această viziune, ne-am întrebat cu toții cum ar fi dacă ar fi...
Și cum cei care au mai vizitat această pagină au observat că-mi plac exercițiile cu "ce-ar fi dacă" - posibil să nu se mire nimeni că mi-am amintit de un film mai vechi - City of Angels - dar minunat ca și concept/idee. Nu vă mai spun de ce și cum. Voi spune doar că... filmul face parte din categoria filme "de suflet" și că nu poate fi privit doar cu ochii ci, prin ochii sufletului.

Pentru o calitate bună a imaginii recomand cumpărarea dvd-ului, dar dacă preferați varianta online, iat-o mai jos preluată de pe acest site-link. Dacă nu se încarcă automat, subtitrarea se setează din bara de jos a player-ului. Vizionare plăcută!


O părere... metaforică despre îngeri am spus aici (link).
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare