"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 10 martie 2012

Dezvăluiri despre rădăcinile noastre istorice



“Ca orice ființă pe lumea asta, un popor este o bună închidere ce se deschide. Determinările întru sine ale poporului român sînt cunoscute. Deschiderile lui nu s-au încheiat încă.” - Constantin Noica “Sentimentul românesc al ființei” (Ed. Humanitas, 1996)
Am ales să încep cu acest citat deoarece mi-a plăcut foarte mult felul în care Constantin Noica pregătește parcă prin aceste cuvinte drumul pentru schimbările care vor veni pe calea evoluției poporului român.
Da, deschidererile noastre ca popor (asemeni celor la nivel individual) nu s-au încheiat încă și ar fi nefiresc să se încheie vreodată pentru că suntem în curgere asemeni universului fluid.
Trăim vremuri extraordinare așa cum am mai spus și în alte postări și, deși aparent e haos în jurul nostru, lucrurile se reașează încetul cu încetul în toate domeniile.
Cunoașterea trecutului este un domeniu care ne ajută să ne ancorăm pe cât posibil în prezent în astfel de timpuri. Spun asta deoarece o astfel de cunoaștere ne poate ajuta să înțelegem mai bine comportamentul nostru la nivel de societate, dar și la nivel individual, să înțelegem mai bine modul nostru de a reacționa în situația unui eveniment sau altul.
Istoria este cea mai subiectivă dintre științe pentru că faptele trecutului nu sunt întotdeauna privite în contextul lor și pentru că, fiind un domeniu bazat pe informații transmise în scris, este foarte mult influențat de percepția celui care scrie acele informații. Percepția la rândul ei este determinată de harta mentală a acestuia, adică de suma informaţiilor, trăirilor și experienţelor respectivului istoric de-alungul vieţii lui, de reprezentarea sa asupra vieţii în general.
 Acesta este poate cel mai important motiv pentru care multe informații au ajuns la noi, cei de astăzi, mult distorsionate sau chiar modificate masiv. Desigur că au fost și interese din exterior care au condus la modificarea informațiilor, dar acest subiect nu îl voi dezvolta aici.
Dar ca în orice domeniu, trăim astăzi vremuri în care și în istorie adevărurile ies la iveală și oameni pasionați își dedică timpul și energia, ființa în întregul ei, pentru revelarea acestor adevăruri.
Postarea de astăzi este dedicată muncii unor astfel de oameni care au făcut posibilă realizarea unui film documentar de excepție care are la bază studii temeinice și mărturii ale unor oameni de marcă din acest domeniu, istorici dar și cercetători dedicați muncii lor cu toată ființa.
Este vorba despre Daniel Roxin și Gabriel Vasilescu, oameni care prin munca lor ne facilitează cunoașterea multor informații care ne-ar rămâne inaccesibile fără dăruirea lor. Faptul că filmele sunt oferite gratuit îi recomandă ca oameni speciali ai timpurilor noastre.
Filmul lor pe care îl recomand astăzi se numește "Dacii - adevăruri tulburătoare" și cred că titlul acestuia spune multe despre conținutul lui. Mai cred că vizionarea acestui film aduce multă lumină și respect față de rădăcinile care ne-au adus din punct de vedere evolutiv până aici în acest punct de prezență al societății noastre.
Doresc să mulțumesc lui Daniel Roxin și lui Gabriel Vasilescu pentru munca lor minuată depusă pentru realizarea acestui film dar și pentru bunăvoința de a-l oferi nouă tuturor celor care iubim cunoașterea.
Iată filmul! Vizionare plăcută!

          Cu drag  >:D<

miercuri, 29 februarie 2012

Despre evoluție și crearea realității


Plecând de la ce spuneam în Rezonanța - un fenomen universal, tot ceea ce trăim, tot ce ni se întâmplă, este în perfectă rezonanță cu frecvența noastră a fiecăruia, acest fapt se poate extinde la nivel de societate și putem spune că realitatea noastră (comună) este în directă legătură cu frecvența rezultantă a societății, să o numim de exemplu frecvență medie (deși poate nu e o medie în sensul clasic al cuvântului).

Având în vedere acest lucru, asumarea responsabilității este o chestiune comună și este absolut inutil să dăm vina pe cineva anume pentru ceea ce trăim, încercând să ne separăm în vreun fel de societate. În unele ideologii, după cum știți, se folosește cuvântul “co-creator” pentru a exprima participarea noastră la crearea realității comune.

Privit în acest context, nu mai poate nimeni să spună că evoluția noastră atât ca specie cât și ca societate depinde doar de oamenii de știință și/sau de sistemele de conducere aflate în diverse poziții la nivel global. Fiecare dintre noi poate face ceva chiar dacă acțiunile la nivel individual par nesemnificative, asta e numai aparent.

Deși atât oamenii de știință acceptă cu greu faptul că știința și spiritualitatea încep să aibă un drum vizibil comun (nu spun că până acum nu au avut deloc ci spun doar că acum lucrurile nu mai pot fi trecute cu vederea), pași importanți către acestă apropiere se fac mereu și chiar la nivel mondial.
Astfel, în octombrie 2011 a avut loc Honolulu (Hawaii) Congresul Mondial de Medicină Cuantică, unde nume de marcă din lumea medicinei dar și din biologie, fizică, chimie, etc. au și-au unit forțele spre a revoluționa medicina holistică, cu multiple informații de maxim interes.

La acest congres a participat și Bruce Lipton, biolog remarcabil, specialist în genetică, foarte cunoscut pe plan mondial datorită ideii sale revoluționare că genele și ADN-ul pot fi modificate odată cu schimbarea credinţelor unui om. Autor a două cărți best seller “Biologia credinței” și “Evoluția spontană”, acesta este este recunoscut și pentru punțile între ştiinţă şi spiritualitate pe care le construiește  permanent în articolele și conferințele sale.
După conferința susținută la congresul menționat mai sus, Bruce Lipton a fost intervievat de cunoscuta jurnalistă și om de televiziune, Lilou Macé.
Iată interviul:


Cărțile lui Bruce Lipton au fost traduse și în limba română și, cum spuneam, merită toată atenția: "Biologia credinței" (comandă online aici-link) și "Evoluția spontană" (comandă online aici-link - transport gratuit).
Ca o concluzie, putem spune că schimbarea sistemului de valori al fiecăruia dintre noi nu ne aduce doar armonia pe plan fizic și psihic individual ci acest fapt participă la co-crearea conștientă a unei realități mai bune.

***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 26 februarie 2012

Rezonanța - un fenomen universal


Sunt convinsă că ați auzit de multe ori expresia „suntem pe aceeași lungime de undă”, probabil ați și folosit-o în diverse contexte. În copilărie credeam că acesta e doar o metaforă. Dar apoi am aflat că nu e doar atât..

În fizică, lungimea de undă este un parametru de bază al oricărui fenomen ondulatoriu (undă, vibrație) iar rezonanța este tendința unui sistem de a oscila/vibra cu amplitudine maximă la anumite frecvențe, denumite frecvențe de rezonanță. Rezonanța este un fenomen ce apare peste tot în natură, astfel că există rezonanță în cazul undelor mecanice, a undelor  electromagnetice (lumină), dar și în cazul funcțiilor de undă în fizica cuantică.

Dar rezonanţa nu este doar un fenomen întâlnit în știința numită fizică. Să nu uităm că tot ceea ce există în univers vibrează cu o anumită frecvență specifică (sau cu mai multe în cazul sistemelor complexe, cum ar fi omul) şi deci totul interacţionează mai mult sau mai puțin, măsura de interacțiune fiind dată de diferența de frecvența existentă între „partenerii” interacțiunii (cu cât diferența de frecvența este mai mică, cu atât interacțiunea este mai puternică).

Dintre legile universale (link) , legea vibraţiei susţine că tot ce există în Univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Același lucru spune și principiul vibrației unul dintre principiile Kybalionului.

“Suntem cu toții energie care este în continuă mișcare, iar spiritul, care traiește în noi ca energie, nu moare niciodată. Nimic în Univers nu este fix, totul este în permanentă transformare și asta ne include și pe noi, cu viețile noastre cu tot.

Având în vedere aceste lucruri, putem bănui cu ușurință că tot ceea ce trăim, tot ce ni se întâmplă, este în perfectă rezonanță cu frecvența noastră a fiecăruia, acesta fiind și înțelesul expresiei “nimic nu e întâmplător” (expresia neavând nimic de a face cu destinul așa cum este uneori greșit înțeleasă).

Faptul că până acum se credea că frecvența noastră a fiecăruia, este determinată doar de gândurile pe care le emitem a fost în ultima vreme completat de descoperirile privind câmpul electromagnetic al inimii, care este mult mai extins decât cel generat de creier (fapt demostrat în urma unor cercetări efectuate în cadrul unui institut de cardiologie din California).

Acest lucru și încă multe alte multe informații strict necesare îmbunătățirii calității vieții noastre pot fi găsite intr-un documentar de excepție, numit chiar "Legea Rezonanței", în care Pierre Franckh a reunit 25 de cercetători din întreaga lume pentru a lămuri cât mai bine, pe înțelesul tuturor legătura dintre această lege și realitatea pe care o trăim.

Astfel, nume celebre ca Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, Dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, Dr. Eric Pearl, Prof. Dr. Hans-Peter Dürr, și mulți alții oferă informațiile și conexiunile necesare unei bune înțelegeri a necesității schimbărilor profunde pe care trebuie să le facem în cazul când ne dorim o viață în profundă armonie cu noi înșine dar și cu Universul.

Iată documentarul, sper să vă placă și să vă aducă numeroase înțelegeri, vizionare plăcută și cu folos..


Recomand și câteva cărți care merită să facă parte din lecturile celor care își doresc să-și descopere puterea interioară și să atragă în viața lor experiențe minunate (transport gratuit oriunde în țară):
- "Legea atracției" -Esther și Jerry Hicks- comandă online aici-link;
- "Relațiile și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
- "Banii și legea atracției" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link;
- "Intrarea în vortex. Ghid practic" - Esther și Jerry Hicks - comandă online aici-link ;
- "Puterea este în interiorul tău" -Louise L. Hay- comandă online aici-link;
- "Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" - Anthony Robbins - comandă online aici-link;
- "Eroul" - Rhonda Byrne - comandă online aici-link.

În cazul când ai pășit pentru prima dată pragul căsuței mele virtuale, îți urez bun venit! Sper ca articolele și materialele pe care le vei găsi aici să fie pe placul tău. Poți utiliza lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta pentru a căuta un subiect anume. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



luni, 20 februarie 2012

Un training ...altfel

    Ai avut vreodată senzația ca un anumit eveniment se întâmplă numai pentru tine..? Că este creat exact așa cum tu ți-ai fi dorit să se întâmple..?
    Mi s-a întâmplat de câteva ori, dar poate cel mai ușor am reușit să observ acest lucru la cursul de formator la care am participat de curând.
    Încă de anul trecut mi-am dorit foarte mult să particip la un curs de formator deoarece preocupările mele s-au mutat încă de multă vreme din domeniul învățământului preuniversitar în domeniul formării continue.
    Deși încă nu începusem să caut un curs acreditat, am găsit din „întâmplare” într-o seară pe net pagina lui Cătălin Chirilescu și testimonialele unor participanți la cursurile acestuia.
    Felul în care văd eu oamenii mă scutește de timpul pierdut pentru suspiciuni, dar dacă un om suspicios ar fi citit acele testimoniale ar fi fost foarte tentat să creadă că sunt doar cuvinte pe o pagina virtuală, nimic mai mult.
     Un om rațional ar fi căutat încă cel puțin doi-trei traineri pentru a lua o decizie în alegerea cursului, insă cum știu că hotărârile luate intuitiv sunt cele mai bune, m-am lăsat în voia intuiției și a doua zi m-am și înscris la cursul lui Cătălin.
      Timpul a trecut și a venit și prima zi de curs...
     Un grup de 19 cursanți, de vârste și profesii foarte diferite, pe care motivații diferite îi adusese la acest curs. Ca la orice primă întâlnire, au urmat prezentările și primele cuvinte ale trainer-ului Cătălin Chirilescu însă cu fiecare cuvânt rostit sau privire, noi și el deopotrivă, intram fără să ne dăm seama într-o frumoasă poveste magică. După prima oră, deja primii participanți au sesizat că ne cunoaștem parcă de multă vreme și că începem deja să formăm un grup, deși, așa cum am spus, aveam motivații diferite și profesii diferite.
     N-am să vă povestesc despre lucrurile pe care le-am învățat, și asta nu pentru că nu ar fi interesante, ci pentru că acest text vrea să vă vorbească despre cu totul alte lucruri.
      Am sesizat cu toții că la școală, profesorul reușea sau nu să ne facă să preferăm un obiect sau altul, și asta prin harul său didactic, dar nu numai. De asemenea vă este cunoscut proverbul românesc “omul sfințește locul” și vă imaginați că nu numai locul ci tot ce se afla în acel loc.
      Nu cred că se mai poate îndoi cineva de faptul că atunci când faci un lucru cu pasiune, din inimă, acel lucru devine o creație minunată.
     Ce legătură au aceste lucruri cu ce vă povesteam..?
     Nu e suficient ca un trainer să fie foarte pregătit în domeniul în care lucrează. Așa cum unui profesor nu îi este suficient să știe foarte bine materia pe care o predă. Nu e suficient să fie prezentabil sau să aibă carismă, și nu e suficient să știe tehnicile învățate la cursurile de formare urmate anterior. Nu e suficient să aibă o cultură vastă și nici să cunoască tehnici de actorie pentru a spune frumos “poveștile” legate de conținutul cursului sau glumele potrivite pentru fiecare context. Deși toate acestea sunt intradevăr strict necesare, nu sunt și suficiente. Poate în alte vremuri erau, însă în acestea pe care le trăim acum nu sunt suficiente.
       Pentru ca informațiile să ajungă în sufletul oamenilor, nu numai în mintea lor, e nevoie de mult mai mult. E nevoie ca lucrurile enumerate mai sus sa fie completate de o deschidere maximă către oameni, de o apropiere de aceștia, de o înțelegere profundă interiorului lor dar și a hărții mentale a fiecăruia, cu alte cuvinte, de o capacitate empatică profundă. În plus, pentru a reuși să formezi un grup adevărat din participanții la curs e nevoie să gasești și să evidențiezi acele însușiri comune care pot transforma niște străini într-o familie.
      Dar cred, mai presus de toate acestea, un trainer are nevoie de autenticitate, de pasiune, de a radia lucrurile despre care vorbește.
      Aceste caracteristici nu le-am găsit enumerate în suportul de curs, ci le-am observat urmărindu-l pe Cătălin Chirilescu. Puterea exemplului va depăși mereu suporturile de curs și cred că aceasta este cea care face diferența.

       Sunt multe de spus despre cursul la care am participat, dar degeaba le-aș spune, pentru că cele mai multe dintre acestea sunt de simțit, iar simțirile puse în cuvinte pierd 99% din esența lor. Mai bine recomand să urmați acest curs de formator avându-l ca trainer pe Cătălin.
     Mă voi opri aici încheind rotund cu faptul că a fost o experiență minunată, croită ("parcă") exact pentru mine, cu trainer-ul potrivit, cu colegii potriviți, în locul și momentul potrivit. Perfect. Sferic.

        Mulțumesc Cătălin! Mulțumesc Aura, Bogdan, Crina, Dorin, Gabi, Ileana, Ioana, Izabela, Loredana, Luminița, Manuela, Maria, Marius, Mihaela, Nona, Oana, Sergiu, Simona! (ordine alfabetică, singura posibilă în cazul dat). Mă bucur că v-am cunoscut! Sper să ne revedem cu ocazii pregătite de Cătălin!
       Vă îmbrățișez cu drag! >:D<


luni, 30 ianuarie 2012

Despre crearea realității...altfel

Crearea realității este un concept foarte vehiculat în ultima vreme.
Dar din cauza faptului că nu este pe deplin înțeles, acest concept este considerat de mulți oameni ceva utopic.
Pentru că sunt în perioada în care exersez "pe viu" această noțiune și observ rezultate vizibile în acest sens, și pentru că am gasit de curând o viziune foarte bine structurată despre acest subiect, m-am gândit că e potrivit să o împărtășesc și aici.
Este vorba despre viziunea doamnei psiholog Diana Ciubotaru pe care a expus-o într-o emisiune de la TVR Iași moderată de doamna Alexandra Coman.
Vizionare plăcută și cu folos..


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗