Ce-ar fi dacă ai fi un barbat într-una dintre acele
perioade complicate ale vieții și într-o zi ai afla că ai o fiică de opt ani trezindu-te cu ea la ușă? Cum ai reacționa când l-ai întâlni pe soțul mamei
acesteia (care a crescut-o cu drag)? Te-ai putea împrieteni cu el?
***
Chiar dacă a fost încadrat de IMDB la categoria
"comedie", filmul pe care îl recomand astăzi - Cocoș cu vin - este un film care
ne dezvăluie într-un mod amuzant evoluția potențialului minunat al acceptării, potențial
ascuns în fiecare om dar care iese la iveală în situații de criză când nici nu
te aștepți. Creșterea relației tată-fiică de la zero se desfășoară în film alături
de transformarea relației lui Henry (personajul principal) cu Catherine - o
fostă iubită care l-a părăsit în urmă cu ceva timp din cauza neseriozității
lui.
Vă mai spun doar că...mi-a plăcut mult! Am preluat filmul de pe acest site (link), însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare
plăcută! Partea I:
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun
venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link.
Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole
recomandate", Resurse video, cuvintele cheie din coloana din dreapta și
căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Poți primi direct pe mail
articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din
dreapta. Te mai aștept
Există o mulțime de credințe adânc înrădăcinate în mintea noastră care
ne împiedică să avem viața pe care ne-o dorim. Chiar și când suntem dispuși să
facem însfârșit schimbări în credințele noastre descoperim în noi înșine alte
credințe ascunse bine în subconștient care ne opresc să le schimbăm pe cele de
care suntem conștienți.
Da. Mintea noastră este un instrument miraculos
însă este în același timp unul foarte complex despre care știm prea puține
lucruri chiar dacă este foarte atent și intens studiată de către psihologie.
Dacă acum o săptămână am postat conferința legată de biologia percepțiilor (link) susținută de prof.dr.
Bruce Lipton, iată astăzi în cadrul seriei de informații insuficient popularizate partea a doua a
conferinței respective - parte susținută de psihologul Robert M. Williams - filozof, absolvent al UCLA, doctor în Consiliere şi servicii
personale la Universitatea din Colorado. Robert M. Williams este acum preşedinte
al The Myrddin Corporation şi director al PSYCH-K Centre International.
Acesta vorbește pe
parcursul conferinței despre felul în care credințele noastre ne afectează stima
de sine, relațiile cu ceilalți, prosperitatea, performanța la locul de muncă,
sănătatea și multe alte aspecte ale vieții noastre,
De asemenea, explică funcționarea
subconștientului, comunicarea cu acesta, exercițiile pe care le putem face în
acest sens, felul în care putem demonta miturile (credințele false) pe care le
avem despre schimbări în general și multe, multe alte lucruri foarte
interesante dar mai ales utile în cazul când vrem să începem schimbările și nu
știm de unde. Vizionare plăcută!
Cartea lui Robert M. Williams - "Partea/ Pacea ce lipsește din viața ta" - a fost tradusă și în limba română și poate fi cumpărată online la doar 12 ron cu un click aici-link. Reamintesc și cărțile lui Bruce Lipton pe care le-am recomandat în articolul precedent al seriei (6): "Biologia credinței" - comandă online aici-link și "Evoluția spontană" - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
Cu toții știm că este
minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care
este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de
aceeași natură.
Asemeni tuturor am
avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul
meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată
de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece
consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.
Se întâmpla acum un
an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc
plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme
bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am
gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are
obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam
nevoie, de ascultare.
Zis și făcut. Am
început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și
chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă
pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că
nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a
spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați
mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu
o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.
A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar
dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început)
o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o
urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din
când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale,
succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.
Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și
curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru
a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigurnu aveam nici
o nevoie. 😁
Până la urmă am reușit să opresc totul
cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar
deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de
ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în
sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în
dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat
pentru a reuși.
Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și
multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur
mi-au demonstrat cu claritate că:
1.principiul de mai sus nu numai că nu este
universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2.ceea
ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în
rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.
Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe
care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie
să îndeplinească două condiții:
·să fie cerut;
·să fim atenți la nevoile celuilalt - având
răbdarea ca acesta să le dezvăluie.
Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă
la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a
oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece
sfaturile oferite (așa cum se spune) “gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel
de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.
Adevărul este că nimeni nu e expert în viața
altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în
cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar
să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să
găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de
cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne
poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt
să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat
(că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred
că este cazul să vorbesc).
Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.
Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o
întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună
modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Și dacă tot am vorbit săptămâna trecută despre
stările de neputință și despre adâncimile lor, m-am gândit că ar fi potrivit să
nu mă îndepărtez prea tare de subiect și să aduc astăzi aici o poveste de viață
emoționantă din care bineînțeles putem învăța o mulțime de lucruri interesante.
Să-l ascultăm în felul acela special...cu sufletul.
Dacă este prima dată când ai ajuns pe această pagină - poți găsi o altă poveste de viață aici (link) și câteva idei depre beneficiile fitness-ului emoțional aici (link) .
O incursiune într-o experiență de viață tulburătoare se găsește în cartea lui Andrew Solomon "Demonul amiezii" - carte despre care Daniel Goleman spunea că este "O călătorie de o sinceritate sfâșietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc." - comandă online aici-link.
Unele texte din unele culturi spun că în vremuri
străvechi oamenii erau stăpânii celor patru elemente de bază ale Terrei: aerul,
apa, pământul și focul. Acestea mai spun că cele patru elemente nu trebuie
înțelese doar în sensul propriu al cuvintelor (adică apa nu e doar un lichid,
pământul nu e doar un amestec de substanțe, etc.) ci luând în considerare
semnificațiile subtile ale acestora ca forme de energie vizibile sau
invizibile, fizice și spirituale.
Chiar dacă ar fi să credem în aceste texte, chiar
dacă nu, îmi place să îmi imaginez cum ar fi dacă aceste elemente s-ar lăsa
mânuite de noi...Da, știu, pentru momentul actual de evoluție al omenirii asta
ar însemna un mare haos, din cauza mulțimii foarte diverse de sisteme de valori
care ne conduc pe fiecare 😁.
Dincolo de toate acestea, filmul fantasy pe care
îl recomand astăzi este unul relaxant care lasă imaginația copilului din noi
să "zburde" liberă, lucru care nu poate fi decât benefic pentru dezvoltarea
creativității fiecăruia. Titlul filmului este "Ultimul Războinic al Aerului" și
a fost lansat în 2010.
Am preluat filmul de pe ok.ru, însă pentru o vizionare în condiții optime recomand cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici, își urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
.jpg)
.jpg)
+(2).jpg)
.jpeg)
.jpg)
