Trăim vremuri de profundă transformare atât la nivel de societate cât și în interiorul fiecăruia dintre noi. Experiențele prin care trecem sunt uneori atât de grele, atât de neașteptate și de copleșitoare încât multor oameni le este din ce în ce mai greu să-și gestioneze stările și să-și păstreze echilibrul psihic și emoțional.
Zilele trecute găsisem o statistică a Organizației Mondiale a Sănătății care arată că 20% din europeni suferă de boli mintale (România - locul 5). Tot acolo scria că până în 2030 depresia va fi cea mai importantă problemă de sănătate la nivel mondial, iar impactul acesteia se va simți atât la nivel social cât și economic. Dar poate până atunci gradul de conștiență va crește și vom modifica această "previziune" sumbră.
În astfel de vremuri, teoriile sunt mai greu de digerat (cel puțin pentru cei care au studiat cu perseverență :))) și singurele lucruri care par să ne zdruncine suficient cât să ne ridicăm par să fie exemplele vii ale depășirii unor astfel de experiențe, cu cât mai "adânci", cu atât mai motivaționale.
Din categoria poveștilor de viață care inspiră dau astăzi mai departe pe cea a lui Elyn Saks - decan asociat, profesor de drept în cadrul catedrei Orrin B. Evans, predând totodată Psihologie, Psihiatrie și Științe Comportamentale în cadrul Universității de Drept Gould din Sudul Californiei. Este expert în sănătate mintală și suferă de... schizofrenie cronică. Așa cum mărturisea Elyn Saks într-un interviu acordat ziarului New York Times în iunie 2011: "există o nevoie uriașă de a distruge din interior mitul bolii mintale, de a-i da o față, de a arăta oamenilor că un diagnostic nu trebuie neapărat să conducă la o viață de durere."
Sper ca această poveste emoționantă să vă inspire și să vă aducă măcar un gram de motivație în provocările prin care treceți. Vizionare plăcută prin ochii sufletului ♥
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun
venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
Faptul că materia este energie condensată este unul deja cunoscut și acceptat. Dar despre faptul că energia există doar în virtutea unei informații care o structurează s-a vorbit mai puțin. Ideea nu ar prezenta prea mare importanță dacă în ultimii ani nu s-ar preocupa atât de mulți oameni de "crearea realității" (după pofta inimii :))) teorie care s-a dezvoltat odată cu evoluția descoperirilor fizicii cuantice (despre care ați aflat cel mai probabil pentru prima dată din filmul "What the bleep do we know" / "Ce naiba știm noi de fapt" (link) )
Dacă am cunoaște în amănunt natura realității am ști într-adevăr să o manipulăm, să o modificăm, să o "creăm" (în spiritul teoriei creării realității). Însă până la această cunoaștere e drum lung, iar informațiile noi sunt greu de acceptat ceea ce face drumul mai anevoios decât este de fapt.
De ce e importantă această cunoaștere? Pentru că ceea ce știm despre realitate determină modul în care interacționăm cu "ea", iar natura acestei interacțiuni (dacă e armonie sau dizarmonie) ne guvernează viața în întregime fie că suntem sau nu conștienți de asta. Acceptarea interconectării tuturor lucrurilor ne-ar ajuta să înțelegem că ceea ce trăim (atunci când ne place dar și atunci când nu ne place) reflectă exact gradul de conștiență pe care îl avem la un moment dat și nu "răutatea lumii", "conspirațiile mondiale" sau cine știe ce alte influențe.
Dată fiind natura complexă a subiectului, consider că orice informație în plus ne poate lumina drumul, motiv pentru care dau astăzi mai departe un material video de mare valoare informațională. Este vorba despre o discuție la care participă domnul prof. univ. dr. Adrian Restian (Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" Bucuresti, președinte al Societății Academice de Medicină a Familiei), domnul Alexandru Mironov (cunoscut scriitor, specialist în viitorologie și jurnalist de știință) și domnul Cristian Român (jurnalist de știință, inginer aerospațial).
Subiectele atinse sunt extrem de interesante: informatoni, integronică, biofotoni, fizică cuantică, stringuri, boli și autovindecare, mecanisme senzoriale, neuroni oglindă, nivele de informație din creierul nostru, conștiința, cum luăm deciziile, etc. Sigur o să vă placă! Vizionare plăcută și cu folos.. ♥
Cărțile pe care le recomand astăzi completează într-un mod minunat discuția despre informație și "funcționarea" Universului (acestea beneficiază de transport gratuit oriunde țară indiferent de valoarea comenzii):
"Informatia- o istorie, o teorie, o revărsare" -James Gleick- comandă online aici-link;
"Universul elegant" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Realitatea ascunsă" -Brian Greene- comandă online aici-link;
"Realitatea, spiritualitatea și omul modern" -David R. Hawkins- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
În vâltoarea vieții de zi cu zi, în contextul neîmplinirii interioare, lipsei încrederii în capacitatea de adaptare și implicit a insuficienței energetice, oamenii devin din ce în ce mai vulnerabili în fața influențelor exterioare fie că este vorba de semeni fie că este vorba de ceilalți factori.
Așa se face că numărul oamenilor aflați în căutarea metodelor și tehnicilor de protecție psihică și/sau energetică a crescut, iar seminariile care promit aceste tehnici sunt și ele la mare căutare, mulți traineri profitând pe de o parte de puținele informații în domeniu și pe de altă parte de frica și credulitatea clienților.
* Ce este mai puțin cunoscut dar de mare importanță este faptul că a sta permanent închiși într-o cochilie energetică ne oprește de la a experimenta deplin viața, ne oprește din a curge în fluxul ei energetic firesc oprind nu doar influențele negative ci și pe acelea pozitive. Jocul dualității din această realitate nu poate fi separat astfel încât să oprim doar "răul", deși asta promit unii pentru că este și foarte tentant.
* Un al doilea fapt mai puțin cunoscut (sau cunoscut dar omis intenționat în cele mai multe astfel de cursuri) este faptul că nu suntem construiți pentru a funcționa normal (sănătos) în cochilii energetice, dimpotrivă, suntem sănătoși doar atunci când suntem deschiși energetic către interacțiunea cu mediul. Așa cum spunea Bruce Lipton: "Evoluția este deschidere iar protecția este închidere. Relevant este faptul că NU poți fi în același timp protejat și în proces de dezvoltare." (sursa)
Soluția de echilibru cuprinde 2 pași:
1. Conștientizarea și asumarea: înțelegerea profundă a faptului că nimic nu ne "atinge"/afectează, decât dacă găsește o rezonanță în interiorul nostru;
2. Învățarea gestionării situațiilor în care este necesară protecția energetică și a celor în care e nevoie să se renunțe la ea, plus adaptarea treptată până la renunțarea totală la astfel de protecții în ideea de a ne deschide în întregime Vieții și oportunităților pe care aceasta ni le oferă.
Sunt multe de spus pe această temă, dacă doriți să aflați detalii vă aștept cu drag la seminariile pe care le susțin - detalii pe pagina Evenimente-aici sau în cadrul ședințelor individuale de consiliere.
Despre interacțiunea noastră cu ceilalți (cu mediul în general) și despre protecția energetică este și materialul video pe care am ales să-l dau mai departe astăzi. Este vorba despre una dintre edițiile emisiunii "360 de grade" în care doamna Alina Bădic îi are ca invitați pe maestrul spiritual Sri Vasudeva și pe domnul prof. univ. dr. Mircea Aurel Niță (SNSPA București).
Deși nu sunt de acord cu modul în care doamna Alina Bădic pune problema (și întrebările), consider că invitații aduc clarificări importante care dizolva multe confuzii - motiv pentru care cred că emisiunea merită urmărită. Vizionare plăcută ♥
Articole conectate găsiți în seria Vampirismul energetic: link-1, link-2, link-3, link-4, link-5 (în ultimul articol (5) se găsesc alte link-uri foarte utile în privința acestui subiect).
Fără îndoială cea mai bună carte pe care am întâlnit-o în privința a ceea ce este numit "vampirism energetic" este:
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți " -Barbara E. Hort- comandă online-aici.
De asemenea, recomand cărțile maestrului Sri Vasudeva:
și alte două cărți minunate în ceea ce privește relațiile:
- "Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Pentru ședințe individuale de consiliere mă puteți contacta pe adresa adina.amironesei@yahoo.com. Împreună e întotdeauna mai ușor!
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Din ce în ce mai multe experiențe din viața mea (și a celor pe care îi cunosc) mă determină să cred că rezistența omului la noile descoperiri științifice (și la orice e "nou" în general) depășește cu mult orice tip de rezistență a acestuia la orice altceva. Ieșim foarte greu din vechile credințe, din ceea ce am învățat în copilărie la școală, chiar dacă dovezile într-o anume direcție sunt incontestabile, chiar dacă cei ce ne aduc noul au premii Nobel sau alte recunoașteri oficiale.
Dacă rezistența noastră la nou nu ne-ar influența sănătatea fizică și psihică, dacă nu ne-ar influența viața în general, încă ar fi bine. Dar ne influențează. Suntem direct responsabili de bolile noastre fie că suntem în cunoștință de cauză, fie că ignorăm acest lucru.
Am prezentat multe materiale pe acest blog care susțin ideea acestei responsabilități, iar o parte dintre acestea le-am încadrat în seria "Informații care mi-au schimbat viața". Acum trei ani începeam seria cu unul dintre cele mai importante documentare cu impact major asupra sănătății - "Apa" - link.
În timpul care a trecut de atunci s-au dat publicității multe alte descoperiri, poate cea mai importantă fiind faptul că apa din noi și din tot ce ne înconjoară are memorie, adică păstrează amprenta energetică a oamenilor/lucrurilor cu care a fost în contact. În 1980 medicul imunolog Jacques Benveniste a afirmat că a descoperit că apa poate să-și amintească proprietățile unor molecule cu care a fost în contact chiar și atunci când aceasta nu mai sunt acolo.
Teoria sa uimitoare a născut în rândul celor din domeniu și din domeniile conexe o controversă uriașă. Deoarece descoperirea ar fi provocat o revoluție în medicină, validitatea muncii sale a fost pusă la îndoială apoi a fost respins din comunitatea științifică. După moartea lui Jacques Benveniste, medicul Luc Montagnier (laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2008) s-a gândit să reia cercetările privind memoria apei.
Nu ar avea rost să vă spun ce a descoperit deoarece povestea e într-unul dintre materialele pe care le dau mai departe astăzi. De ce e importantă descoperirea pentru noi toți? Profesorul Luc Montagnier spune că aplicațiile memoriei apei în boli precum scleroza multiplă, Alzheimer și Parkinson sunt extraordinare iar descoperirea contestă abordarea medicală curentă atât în termeni de diagnostic cât și în ceea ce privește terapia - corpul uman fiind compus din apă în procent mediu de peste 60% - la adulți (la naștere fiind de 75%).
Am ales să distribui împreună două materiale video pe această temă: primul este documentarul francez ce conține detalii și aplicații ale faptului că apa are memorie (documentar realizat de Christian Manil și Laurent Lichtenstein), iar al doilea material - o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" în care domnul Daniel Roxin o are ca invitată pe doamna lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicina și Farmacie "Carol Davila" București, emisiune în care se găsesc multe explicații, clarificări și aplicații ale acestei descoperiri, cu alte cuvinte: de ce ar trebui să ne pese că apa are memorie. Vizionare plăcută și cu folos..
"Trebuie să fim foarte atenți cum ne structurăm apa, pentru că noi suntem principalii actori și principalii structuranți ai apei din celulele noastre, prin cum gândim, prin cum ne alimentăm, prin ceea ce facem în fiecare clipă, inclusiv prin cum respirăm și ce respirăm." - lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu
și bineînțeles, recomand cărțile lui Masaru Emoto despre mesajele ascunse în apă - comandă online aici-link, cartea "Puterea vindecătoare a apei"-Fereydoon Batmanghelidj- comandă online aici-link și cărțile domnului prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan - comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sunt aici peste 500 de articole ce cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau alte materiale ce aduc bucurie în suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Împăcarea cu sine este de departe cel mai greu pas în dezvoltarea personală, de aceea o numesc ultima frontieră. Aspectele noastre neplăcute, multe la număr, ascunse bine în subconștient sau chiar la vedere, care ies "în public" exact când ne așteptăm mai puțin, sunt greu de "procesat" și încă și mai greu de acceptat. Umbra noastră cea de toate zilele nu ne lasă să vedem lumina din noi.
Chiar dacă această muncă interioară cere foarte multă voință, timp, energie, perseverență și minuțiozitate, există oameni care reușesc să o ducă până la final. Reușesc să facă pace cu sine și să-și schimbe radical viața. Un astfel de Om este doamna psiholog Gigi Ghinea. Un Om care dăruiește în cărțile sale "imagini" din călătoria ei către autocunoaștere și împăcarea cu sine și multe din concluziile la care a ajuns pe parcursul acesteia.
Dau astăzi mai departe un fragment prețios din cartea sa "Respiră, iubește și taci", fragment care (asemeni întregii cărți) m-a lăsat fără cuvinte, fără acelea care ar fi trebuit să se adune într-o recenzie. E greu de spus ceva despre o carte care se așează perfect în suflet de parcă ar fi avut dintotdeauna un loc al ei acolo. E greu de spus ceva despre un text căruia nu i-ai schimba nici măcar un cuvânt sau o virgulă.
Dau mai departe acest fragment deoarece nu mă îndoiesc de valoarea lui terapeutică. Cartea din care am extras fragmentul -"Respiră, iubește și taci"- conține jurnalul din anul 2013 al autoarei și ne poartă într-o călătorie transformatoare pentru înțelegerea iubirii de sine, capitol atât de evitat, amânat și greu de împlinit al transformării interioare. De citit cu sufletul..
***
"Mă iert pentru nesupunere, vină şi ruşine. Îmi cer iertare pentru tot răul care ţi s-a făcut şi pe care l-ai suportat, fără să i te poţi opune. Pentru abuzurile pe care le-ai îndurat, datorate nepriceperii celor care s-au ocupat cu educarea, formarea şi modelarea ta până la falsificare, moment în care ai început să conştientizezi suferinţa nefericirii acestei existenţe. Acum suntem pe cont propriu, copil şi adult deopotrivă, într-un prezent re-creat perpetuu, în care putem re-scrie povestea noastră împreună, în iubire.
Iţi cer iertare pentru pedepsele suportate, în umilinţă şi ruşine, pe care nu le-ai meritat, dar mai ales mă iert pentru cele pe care le-am meritat. Pentru cele create de mine, fără să le pot conştientiza îndeajuns, sau pur şi simplu din nepriceperea mea de a mă iubi destul, atunci când încercam să mă cunosc prin ceilalţi oameni, care, şi ei, se căutau la fel, acolo unde nu erau.
Iţi cer iertare pentru injustiţia acestei lumi în care te-ai născut şi exişti şi astăzi, pentru minciuna care ţi s-a prezentat drept adevăr.
Îţi cer iertare pentru nefericirea ta trecută şi suferinţa existenţială prezentă, atunci când priveşti în afară şi vezi nedreptatea, care-ţi produce, încă, o durere surdă, care nu poate fi topită decât în iubirea nesfârşită pe care o respiri, tocmai în această clipă conştientă. Acum, când sufletul copilului comunică în iubire cu adultul conştient de sinele imens al nostru, al tuturor, celor care iubim, acum sunt iubirea şi graţia divină..
Te eliberez, copilule! Te las să fii aşa cum ai fost dintotdeauna, liber, dar de-abia azi conştientă de menirea ta în lume. De rostul suferinţei tale, ca şi de singurul sens al acestei existenţe, care nu poate fi găsit decât în iubire pentru ceea ce facem, conectaţi la iubirea Celui care ne-a creat pe toţi, ca fiinţe conştiente de rostul nostru în lume. Numai tu poţi fi liber în lume, plin de speranţă, de zâmbet, de lumină, de spirit şi înţelepciune. Aşa că, te rog, ţine-mă de mână şi atenţionează-mă când greşesc, luându-mă prea tare în serios.
Învaţă-mă tu pe mine, astăzi, cum e cu viaţa asta, luminează-mă când greșesc în lupta cu lumea din afara mea, care este ceea ce este şi, de cele mai multe ori, ceea ce nu trebuie să fie, dar mai ales nu mă lăsa să greșesc iremediabil.
Acum am nevoie doar să te cunosc, copilule, să aflu ce anume ţi-a deformat în timp gândirea, ce anume ţi-a falsificat iubirea, pentru ca puterea mea actuală să te poată salva când eşti rănit. Puterea mea de-acum se naşte din iubirea întreagă şi te poate iubi aşa cum nu a ştiut sau nu a putut să te iubească nimeni, niciodată.
Bine-ai venit în viaţa mea, copilule, care până mai ieri erai doar un bebeluş care plângea neputincios. Am să te recompun din fragmentele împrăştiate în memoria mea de adult, care-mi joacă feste, din bucăţelele sfărâmate ale iubirii condiţionate, care mi-a fost predată în viaţa trecută, şi-am să-ţi creez o alta, plină de iubirea pe care tu mi-o inspiri, cu fiecare respiraţie conştientă a vieţii care mai e de trăit, aici, în existenţa aceasta.
Ochişorii tăi mari, curaţi, blânzi, plini de speranţă, de încredere şi lumină, sunt acum vii în memoria mea de adult, iar această imagine mă inspiră să-mi amintesc cine sunt. Ține-mă de mână tot timpul, ca să nu mai resping imaginea sufletului tău și al meu niciodată de acum încolo."
***
În interviul de mai jos găsiți alte fragmente din călătoria către sine a doamnei psiholog Gigi Ghinea - un interviu pe care l-a acordat domnului Matei Georgescu (*pe care îl felicit din toată inima pentru emisiunile pe care le realizează) la televiziunea TVH. De vizionat prin ochii sufletului și de simțit cu toată ființa..
Filmul pe care îl recomand astăzi este unul care atinge și el resorturi interioare profund vindecătoare și cred că nu întâmplător are titlul "Leacul". Este un film necunoscut publicului larg (nefiind unul comercial) care ne vorbește într-un mod aparte despre depășirea prejudecăților, dăruire, prietenie și despre cum poate bucuria să vindece tot ce nu pot vindeca medicamentele. Filmul poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută :)
Pentru cei aflați pe drumul autocunoasșterii recomand două documentare de mare valoare care merită (re)văzute - se găsesc aici-link și aici-link.
Recomand cu căldură toate cele trei cărți publicate de doamna Gigi Ghinea :
și următoarele volume ce nu ar trebui să lipsească din lectura oricărui căutător de...fericire:
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Christophe André- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I + vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Și nu uita să fii fericit" -Christophe André- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun
venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate" și cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept