"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 9 martie 2016

Informații care mi-au schimbat viața (56)

Prinși în vârtejul vieții cotidiene, nu suntem neapărat conștienți de dimensiunea influenței pe care au ajuns să o aibă asupra noastră celelalte culturi. Așa am ajuns să sărbătorim Halloween-ul în școli sau grădinițe :(, să celebrăm iubirea de Valentine's Day, să ne aranjăm casele după principii Feng Shui sau să sărbătorim anul nou chinezesc. Nu spun că toate influențele sunt negative, spun doar că am preluat din alte culturi multe lucruri fără discernământ. Fără să ne gândim că am adoptat multe "povești" care pur și simplu nu ni se potrivesc, nu ne folosesc la nimic, nu ne fac mai fericiți sau mai împăcați cu noi înșine, cu ai noștri sau cu pământul pe care a fost să fie să ne naștem.

M-am gândit la aceste lucruri în ultima vreme, dar mai ales aseară. Pentru că 8 martie este ziua în care majoritatea moldovencelor fac sfințișori (mucenici). Sunt niște colăcei a căror formă ne (re)amintește că suntem parte din...infinit, ce se prepară în mod tradițional pentru Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici (9 martie). Până anul trecut îi prepara mama, anul trecut atmosfera în casă era cum era, dar anul acesta m-am gândit să duc tradiția mai departe. Vedeți în poză ce a ieșit...
O emoție caldă și blândă m-a cuprins când frământam aluatul. O stare care a continuat când am atins prosopul mai vechi de jumătate de secol țesut de bunica. O emoție care semăna cumva cu cea pe care am avut-o vara trecută când am cules prima roșie pe care am plantat-o cu mâna mea (din semințe/răsaduri proprii). O stare pe care ar fi inutil să încerc s-o descriu și, oricum, nu găsesc cuvinte potrivite. Știu doar că are legătură cu fiecare cuantă de ADN și energie dăruită de strămoși astfel încât eu să fiu eu cea de astăzi și nu altcineva.
*
*    *
Mă bucur că simt că fac parte dintr-o familie cu aproape 7,5 miliarde de frați și surori, dar îmi respect și iubesc mica familie numită România și prețuiesc valorile acestui popor. E ceea ce numesc echilibru.
Ca să păstrăm acest echilibru e necesar să devenim conștienți de efectele negative ale globalizării și de necesitatea păstrării tradițiilor dar fără să cădem în latura extremă a naționalismului. Spun asta deoarece în ultimii ani, sub presiunea frustrărilor produse de efectele globalizării, partidele naționaliste și extremismul politic a luat amploare (de văzut ce se întâmplă în S.U.A. și Franța), iar acest gen de atitudine sigur nu va aduce pacea la nivel global.
În scopul conștientizării la scară cât mai mare, dau astăzi mai departe un film documentar de mare valoare realizat de Helena Norberg-Hodge - analist al impactului economiei globale asupra diverselor culturi de pe glob, pionier al mișcării de localizare (anti-globalizare). Au fost necesari șase ani pentru realizarea documentării și a interviurilor reunite în film deoarece acesta aduce împreună specialiști de pe șase continente pentru a reuni informații importante despre efectele globalizării și a haosului economic asupra stării noastre de...fericire. Pe lângă aceste informații, filmul "Economia fericirii" conține și câteva strategii ce pot conduce la o comuniune umană profundă și la minimalizarea stresului și depresiei la nivel individual.
Mulțumesc domnului Marian Matei pentru realizarea subtitrarii acestui documentar și a multor alte materiale de valoare. Vizionare plăcută 


Alte documentare care aduc împreună argumente și strategii pentru o dezvoltare durabilă și o viață armonioasă a societății se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link
Iată și câteva cărți care vorbesc despre lucrurile care ne aduc împreună fără să renunțăm la unicitate (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
"Închipuie-ți toți oamenii" (o conversație despre bani, politică și viață așa cum ar putea fi) -Dalai Lama, Fabien Ouaki- comandă aici-link.
"Să facem pace! Pentru un progres al spiritului" -Dalai Lama, Stephane Hessel- comandă aici-link;
"Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- comandă aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Peste 530 de articole te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


vineri, 26 februarie 2016

Liberul arbitru - descoperiri care dizolvă credințe de bază

"Este omul în gândirea și în acțiunea sa o ființă spirituală liberă, sau el stă sub constrângerea unei necesități implacabile, care se impune asemenea unei legi pure a naturii? Puține întrebări au fost examinate cu atâta agerime de spirit ca și aceasta. Ideea libertății voinței omenești a găsit numeroși adepți înfocați, cât și adversari înverșunați.

Există oameni care, în patosul lor moral, declară drept spirite mărginite pe toți aceia care pot să nege un fapt atât de evident ca libertatea. Alții, dimpotrivă, văd culmea lipsei de spirit științific în a crede întreruptă valabilitatea legilor naturii în sfera acțiunii și gândirii omenești. Unul și același lucru este considerat când bunul cel mai de preț al omenirii, când cea mai gravă iluzie." - fragment din "Filosofia libertății" - Rudolf Steiner.


Când lucrurile rămân la nivel filozofic mai e cum mai e. Dar oare cum ar fi reacționat Rudolf Steiner la aflarea veștii că s-a demonstrat experimental că liberul nostru arbitru nu este doar...discutabil, ci chiar e o iluzie? De fapt, nu știu câți oameni reacționează calm când află astfel de vești.

Mi-aduc aminte că acum câțiva ani, când am aflat pentru prima dată de rezultatele experimentului lui Benjamin Libet dintr-un video (detalii în materialele de mai jos), am avut o reacție cel puțin copilărească: l-am închis înainte de a-l termina de vizionat și am ieșit în grădină prefăcându-mă că nu am văzut nimic 😃. Abia după câteva zile mi-am strâns curajul de a-l relua, revenind cât de cât pregătită psihic să renunț la un sac de credințe (chiar mai mult..😃) care presupuneau existența liberului arbitru. Bineînțeles că renunțarea la respectivele credințe a durat mai mult 😁, dar asta e o cu totul altă poveste.

Vă amintiți ce ați simțit când ați aflat că nu există Moș Crăciun? Eu da. Cred că momentul de care spuneam a fost pentru mine mai grav de atât 😁. Pentru că nu-mi place să dau astfel de vești am tot amânat subiectul. Însă nu puteam să-l evit la nesfârșit. Pentru că, deși e ceva ce ne scoate din zona de confort psihic, e strict necesar pentru pasul următor în dezvoltarea personală. Și pentru că ignoranța ne costă nu doar timp prețios ci și bani investiți în diverse cursuri fără rezultate reale în viața cotidiană.

Primul material pe care îl recomand în acest sens este discursul TED al domnului prof.univ.dr. Daniel David - Şeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea "Babeş-Bolyai", un om cu o activitate științifică impresionantă (CV-aici). Este un discurs foarte bine structurat și argumentat ce cuprinde o analiză a conceptului de liber arbitru și a implicațiilor uriașe ce decurg din faptul că liberul arbitru este o iluzie:


Al doilea material video este o ediție a emisiunii "Mistere la granițele cunoașterii" din seria realizată de domnul Daniel Roxin, ediție în care îl are ca invitat pe domnul prof.univ.dr. Leon Zăgrean - cordonator al Departamentului de fiziologie și neouroștiințe fundamentale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București. Domnia sa este Om deosebit preocupat nu doar de creier și neuroștiințe ci și de conștiință, este un bun prieten al meu și al blogului, iar dacă sunteți cititori mai vechi îl cunoașteți deja. Dacă nu, iată CV-ul aici-link.

Vizionând emisiunea veți afla detalii despre experimentele care au condus la concluzia că liberul arbitru este o iluzie, despre mecanismele care fac posibilă manipularea prin intermediul marketingului și multe alte lucruri extrem de interesante și importante.. Vizionare plăcută!


"Calitatea liberului arbitru depinde de calitatea și cantitatea informației acumulate și asimilate, adică de experiența acumulată anterior." - Leon Zăgrean. De aici importanța extraordinară a educației copiilor și adolescenților (a ceea ce se înregistrează în subconștientul lor) dar și a dezvoltării personale în cazul adulților - în sensul transformării tiparelor mentale din subconștient și a creșterii gradului de conștientizare.

Chiar dacă primele experimente ale lui Libet arată faptul că liberul arbitru este o iluzie, acesta a continuat cercetările, a făcut alte experimente, iar acestea din urmă au indicat faptul că oamenii au capacitatea de a acționa CONȘTIENT pentru a opri deciziile inconștiente ale creierului lor.

Această concluzie a lui Benjamin Libet este confirmată de psihologul Daniel Kahneman, care susține că primele decizii ale creierului sunt generate de sistemul inconștient al creierului, dar asupra acestora sistemul conștient poate aplica o "decizie de veto". Nu știu alții cum sunt, dar eu cred că avem acest "drept de veto", deoarece se vede clar că gradul de conștientizare al unui om poate fi crescut în mod conștient.

Ce știu sigur, este că în cazul în care mi-ar veni dintr-un impuls inconștient să fac o faptă gravă, acest "drept de veto" al conștientului mă oprește. Ce ne facem însă cu acei oameni care NU-și opresc aceste impulsuri inconștiente???? Nu-mi rămâne decât să mă bucur că există legi care să-i oprească măcar teoretic (prin intermediul fricii de a-și pierde libertatea) pe cei care nu au încă gradul de conștiență care implică acceptarea semenilor și a părerilor acestora 😁.
***
Alte materiale conectate cu informații foarte interesante: despre creier aici-link, despre "jocurile" minții  aici-link, despre funcționarea minții aici-link. Despre o altă descoperire care dizolvă credințe de bază am vorbit aici-link.

Cărțile pe care le recomand astăzi  abordează gândirea din perspective diferite aducând fiecare clarificări utile pentru viața cotidiană (*livrarea se face gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Iluzia voinței conștiente" -Daniel M. Wegner- comandă online aici-link;
- "Iluzia utilizatorului" -Tor Nørretranders- comandă online aici-link;
- "Creierul. Povestea noastră" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Incognito. Viețile secrete ale creierului" -David Eagleman- comandă online aici-link;
- "Mintea. O călătorie spre centrul ființei umane" -Daniel Siegel- comandă online aici-link;
- "Gândire rapidă, gândire lentă" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 18 februarie 2016

Umbra noastră cea de toate zilele..

"Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconștient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui "nu știu ce a fost cu mine", "parcă n-am fost eu", "nu știu ce mi-a venit". Pare ceva străin, venind din niște abisuri pe care tinzi să nu le recunoști că fiind ale tale.(...)

Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanțe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înșine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca și cum inteligența cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în fața sarcinilor noastre de dezvoltare. Și de ce atâta neodihnă și chin? Pentru că dorește să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experiențială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.

Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înșine? Să-ţi dau câteva exemple!

Dacă ești un tip care încearcă tot timpul să fie calm. Refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioși în viața la. Acești oameni vor oglindi ceea ce tu conții în inconștient, dar te căznești să reprimi. Ei sunt exact ca niște oglinzi, dar nu ale Eului tău conștient, ci ale psihicului tău inconștient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situații de viață în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poți trezi cu un șef său coleg de birou irascibil și chiar violent, după cum te poți îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă ești căsătorit și ai o familie, s-ar putea să constați la soție sau la unul din copiii tăi ieșiri necontrolate, inexplicabile.

Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecțiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minți, deoarece numitorul lor comun va fi greșeala, uneori chiar greșeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăiești experiența acestui aspect neasumat din tine însuți, anume propria ta tendință de a confunda ceva, de a te încurca, a ft inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconștient se activează puternic în afara ta, făcându-te conștient de ea, doar că la cei din jur.

Dacă ai o pulsiune sexuală peste medie, pe care o cenzurezi, știi ce se va întâmpla? Ai ghicit! În viața ta vor apărea oameni care par să nu se gândească decât la sex și când vei deschide televizorul, o vei face exact în mijlocul unei scene "fierbinți". Latură pe care ți-o respingi te asaltează din exterior, sub cele mai diferite forme. Nu e exclus să ai parte și de ceva exhibiţioniști, mesajul lor fiind: "Iată ceva la care tu refuzi să privești!"

Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată și politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor. Dacă prietenul tău nu se va dovedi un bun cunoscător al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin aceasta.
Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău. fi vei admonesta, probabil, numai pentru a te descoperi citind articole sau urmărind emisiuni TV a căror preocupare centrală este să analizeze şi să judece viaţa contemporanilor tăi.

Nesuferită legea asta, nu-i așa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanță este imposibilă. Se pune problema să ții cont de ea și să o folosești în avantajul tău tot așa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le folosești în favoarea ta. Această utilizare conștientă, în cazul exemplelor de mai sus, se traduce în conștientizarea şi asumarea furiei, imperfecțiunilor, pulsiunii sexuale sau tendinței de a vorbi urât. Adică asumarea trăsăturilor şi pulsiunilor pe care ie conții, dar nu le recunoști decât la cei din jurul tău." - fragment din cartea "Umbra" - Adrian Nuță.

Știu că mulți dintre cititorii acestui blog știu deja ce înseamnă "umbra", dar nu m-am putut abține să dau mai departe acest fragment pentru stilul plin de umor al domnului Adrian Nuță 😁

Chiar dacă mulți oameni cunosc acest concept, mi s-a întâmplat să aud/citesc și multe credințe false despre acesta. De aceea m-am gândit să abordez subiectul în cadrul unei noi ediții a emisiunii Cafeneaua Spirituală - realizată de domnul Constantin Luca la TopALL TV. Desigur, atât cât s-a putut spune în 25 de minute 😁 Vizionare plăcută 💗


* Dacă vrei să faci schimbări în modul în care-i percepi pe ceilalți și să-ți armonizezi relațiile sau dacă treci printr-o experiență dificilă și ai nevoie de sprijin în găsirea unor noi perspective și clarificări - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Pentru o mai bună înțelegere a modului în care ceilalți ne oglindesc umbra, recomand: Oglindă, oglinjoară, ce-a mai rămas de... integrat?, filmul documentar "Efectul umbrei" care se găsește aici-link și conferința lui Gregg Braden (pe care am amintit-o în emisiune, o puteți viziona aici-link.

Îmi pare rău că nu au fost reeditate cărțile domnului Adrian Nuță (nu înțeleg deloc de ce), dacă le găsiți la anticariate, nu le ratați, umorul domniei sale este adorabil și extrem de relaxant. Rămâne să recomand din nou cărțile regretatei Debbie Ford, acestea nu ar trebui să lipsească din zestrea nici unui om care dorește să înțeleagă esența naturii umane:
- "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" - comandă online aici-link;
- "Secretul umbrei" - comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" - comandă online aici-link sau la anticariate;
- "Curaj" - comandă online aici-link sau la anticariate;
- "Partea luminoasă a părții întunecate" -Todd Kashdan, Robert BiswaS-Diener- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag💗

duminică, 14 februarie 2016

Ce ne aduce fericirea? (+ recomandare film)

""Ce înseamnă să ai o viaţă bună?" este o întrebare care i‑a preocupat pe filosofi, începând cu grecii antici. Undeva pe drum însă, a fost abandonată şi atenţia a fost concentrată asupra modului prin care putem face mulţi bani, prin care ne putem cumpăra o casă mare şi prin care putem avansa cât mai mult în carieră.

Acestea sunt preocupări legitime mai ales într‑o perioadă în care femeile încă se mai străduiesc să devină egale bărbaţilor. Dar, după cum eu însămi am descoperit în mod dureros, nu sunt nici pe departe singurele preocupări importante pentru a‑ţi clădi o viaţă de succes.

În timp, în societatea noastră, noţiunea de succes s‑a redus la bani şi la putere. De fapt, în momentul de faţă, succesul, banii şi puterea au devenit, practic, sinonime în mintea multora.

Această definiţie a succesului poate funcţiona – sau cel puţin pare să funcţioneze – pe termen scurt. Pe termen lung însă, doar banii şi puterea sunt ca un scăunel cu două picioare – poți să stai așezat o vreme, dar, în cele din urmă, te vei răsturna cu el. Şi din ce în ce mai mulţi oameni care au foarte mult succes se răstoarnă.

Pentru a trăi viaţa pe care ne‑o dorim şi pe care o merităm cu adevărat – şi nu mă refer la o viaţă cu care doar să fim împăcaţi –, avem nevoie de o a treia metrică, de o a treia unitate de măsură a succesului, care merge dincolo de cele două metrice deja existente, bani şi putere. Cea de‑a treia metrică este clădită pe patru fundamente – bună stare, înţelepciune, miracol şi dăruire." - fragment din cartea "Succesul redefinit" scrisă de Arianna Huffington.


Se spune că doar oamenii săraci spun că banii nu aduc fericirea, ascunzând în spatele acestei idei o scuză că nu au atins prosperitatea. Însă nu este cazul Ariannei Huffington. Ea este cu siguranță în măsură să vorbească despre aceste lucruri deoarece în 2005 a înființat renumitul site de știri The Huffington Post care s-a bucurat de un succes remarcabil, fapt care a propulsat-o în lista celor 100 cei mai influenți oameni din lume realizată de revista Time. 

Mulți oameni care au atins succesul (cu sensul de bani+putere) realizează că acesta nu le-a adus fericirea. La aceeași concluzie a ajuns și cel mai îndelungat studiu despre fericire. Este vorba despre o cercetare care a durat 75 de ani și care a centralizat motivele care conduc oamenii la fericirea reală și la satisfacție.

Iată detaliile acestei cercetări într-un discurs emoționant și plin de căldură al lui Robert Waldinger - profesor de psihiatrie clinică la Harvard, director al Centrului de terapie psihodinamică al Massachusetts General Hospital și director al echipei de cercetare pentru dezvoltarea adulților din cadrul Universității Harvard. Cu siguranță o să vă placă, vizionare plăcută și cu folos..


! Dacă îți dorești să aduci mai multă fericire în viața ta sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Invitație: Hai în tabără, vino să regăsim Bucuria de A FI. În perioadele 20-24 iulie și 22-26 august - te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, "de vară", să discutăm relaxat despre transformarea interioară autentică, viața în simplitate și bucurie și cum ajungem să facem pace cu noi înșine și cu lumea. Am pregătit o mulțime de instrumente utile, exerciții de conștientizare dar vor fi și seri de povești și multe surprize. Găsești toate detaliile AICI-LINK.
***
Filmul pe care îl recomand astăzi este ecranizarea unei povești tulburătoare care dezvăluie într-o nouă lumină valoarea conexiunii umane și a relațiilor autentice în momentele de cumpănă ale vieții. Pelicula a câștigat un Oscar, încă 26 de premii și a fost nominalizată pentru alte 31. Este vorba despre "Still Alice" - un film cu adevărate virtuți terapeutice care poate fi vizionat cumpărând DVD-ul sau online: aici-link.
***
Articole conectate într-un mod... fericit: Drumul de la eșec la succesVrei o viață NOUĂ? Nimic mai simplu.. și Cum să accelerăm transformarea interioară. Documentare importante care ating același subiect - căutarea fericirii- se găsesc aici-link și aici-link.

Iată și câteva cărți care dezvăluie noi perspective asupra fericirii (altele decât cele oferite de psihologia pozitivă):
- "Succesul redefinit" -Arianna Huffington- comandă online aici-link;
- "Bucuriile înțelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Proiectul fericirii" -Gretchen Rubin- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Fericire Acum!" -Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă" -O. Burkeman- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și creșterea gradului de conștientizare în anumite aspecte ale vieții. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 11 februarie 2016

3 motive ca să privești ipocrizia... altfel

"Ipocriții sunt exemplarele unei specii care nu e, nici pe departe, pe cale de dispariție. Îi putem întâlni oriunde, chiar și când stăm acasă aparent liniștiți, negândindu-ne că suntem în apropierea lor. De fapt, ni se întâmplă sa fim ipocriți noi înșine, într-o situație sau alta, în diferite ocazii care ne iau pe nepregătite: din cauza surprizei, rostim cuvinte la care nu am reflectat îndeajuns sau ne purtam de parcă n-ar exista în noi nici urmă de sinceritate, credibilitate sau consecvență." - fragment din "Ghidul ipocriților" -Péter Demény.

Nimeni nu iubește ipocriții. Și e firesc, sunt nesuferiți, știu.. 😁, iar unii lasă și impresia că își bat joc de noi 😁

Și totuși, într-un moment asemeni celui descris în fragmentul de mai sus, ne "ajustăm" și noi limbajul și comportamentul, deși am spus că noi nu facem asta și n-o vom face niciodată... Da, știu, veți spune că situațiile sunt diferite, că unele motive sunt mai "sfinte" decât altele, că pentru unele ar trebui să fim scuzați. Sunt de acord.

Rămâne o singură întrebare: reușim să găsim aceste circumstanțe atenuante și în cazul celor pe care îi judecăm atât de aspru când joacă diverse roluri în fața noastră? 😁

Eu am găsit trei motive pentru a privi altfel ipocrizia, măștile și tot ce intră în această gamă. Despre acestea am vorbit în cadrul unei noi ediții a emisiunii Cafeneaua Spirituală realizată de domnul Constantin Luca la televiziunea TopAll. Sper să vă ajute să-i susțineți pe cei din jurul vostru pentru a ajunge la autenticitate în ritmul lor.. Vizionare plăcută 💗


Articole conectate aici-link, aici-link și aici-link . Despre nesinceritatea față de noi înșine, un material interesant e aici-link. Un punct de vedere amuzant despre ipocrizie găsiți aici-link. Un material foarte important despre frică găsiți aici-link. Experimentul despre care am vorbit la finalul emisiunii este redat în filmul The Stanford Prison Experiment care poate fi vizionat aici-link sau aici-link.
Cărțile pe care le recomand astăzi surprind multiple fațete ale "fenomenului" și consider că aduc numeroase clarificări ce ne pot crește toleranța și calitatea relațiilor pe care le avem (*pe pagina fiecărei cărți găsiți descrierea și cuprinsul; transportul este gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Ghidul ipocriților" -Péter Demény- comandă online aici-link;
- "Minciunile adulților" -Paul Ekman- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile" -F. Lelord, C. André- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link sau aici-link.
- "Empatia în psihoterapie" -Arthur C. Bohart- comandă online aici-link.


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. 530 de articole te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare