"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 5 februarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (35)

Deși trăim într-o eră în care informația este într-o cantitate impresionantă și este în mare parte "la liber", cred că cea mai mare provocare a acestor vremuri este găsirea modului în care să o implementăm în viața noastră și a felului în care aceasta ne poate îmbogăți și împlini.

Astfel, cu toate că există o multitudine de conexiuni care s-au făcut între noile descoperiri științifice și consecințele acestora asupra sănătății noastre și a modului de viață, multe dintre acestea nu-și găsesc ecou în cunoașterea noastră, în comportament și în modul traversăm experiențele pe care le trăim. Din acest motiv, orice nou material care conține conexiuni și moduri noi de a le explica este binevenit și merită împărtășit mai departe.

Materialul video pe care îl dau astăzi mai departe în seria cu titlul de mai sus este un interviu cu un om remarcabil – Gregg Braden – vizionar, speaker internațional și mai important de atât – un om care a reușit să-și formeze după ani și ani de studiu o viziune despre ceea ce poate fi numit "Big Picture" (marele tablou), adică legătura dintre noile descoperiri din știință și vechile tradiții. Marele său dar este felul în care acesta explică noțiunile științifice astfel încât să înțeleagă toți cei care îl ascultă, indiferent de domeniul pregătirii lor de bază. Consider că este un dar foarte important în transmiterea informațiilor atât de complexe.

A scris multe cărți care au ajuns bestseller și au fost traduse în foarte multe țări, în limba română fiind traduse următoarele:
- "Matricea divină" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Vindecarea spontană a credinței" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Timpul fractal" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Pășind între lumi" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Adevăr profund" - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Codul lui Dumnezeu" - comandă online aici-link (transport gratuit).

A participat la realizarea multor documentare dintre care amintesc: "Legea Rezonanței" (link) și "Poți să-ți vindeci viața" (link). Este cunoscut la noi și pentru două secvențe foarte importante din conferințele sale, pe care le puteți urmări sub formă de listă aici (link). Nu fac o prezentare mai cuprinzătoare a acestuia deoarece există una care precede interviul de mai jos - care a fost realizat de DigiPlus cu ocazia vizitei și conferinței sale în România anul trecut.

Din punctul meu de vedere consider că este un material care merită 100% timpul investit dacă ne dorim să înțelegem mai bine cum "funcționează" lumea în care trăim și felul în care noi ne influențăm unii pe ceilalți și pe ea, lumea, deopotrivă. Vizionare plăcută! 


Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici (link) dar merită să vedeți și materialele de aici-link, aici-link și aici-link
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns aici, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să fie pe placul tău. Poți găsi mai ușor subiectul dorit cu ajutorul listei "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie, ambele fiind în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



marți, 4 februarie 2014

Filozofia lui Sam pentru o viață fericită

De-a lungul vieții trecem fiecare prin momente dificile care ne pun la încercare voința și ne testează într-un mod dureros puterea de a merge mai departe. Este modul subtil al câmpului conștiinței (link) de a ne determina să ne depășim limitele. Deși ne este greu să recunoaștem, fără aceste experiențe am locui la nesfârșit în zonele temporale de confort. Într-un timp mai lung sau mai scurt, cu ajutorul celorlalți sau singuri, după ce neputințele (link) își termină de jucat rolul, reușim la un moment dat să vedem luminița de la capătul tunelului de durere.


Dar dacă lucrul pe care trebuie să-l acceptăm și să-l depășim este ceva ce durează pe tot parcursul vieții? Dacă acel lucru este o boală cu care ne-am născut și care își pune amprenta asupra fiecărui aspect al vieții noastre? Am mai găsi puterea de a fi fericiți?


Există oameni care (*parcă) s-au născut pentru a ne demonstra că este posibil să fim fericiți în orice condiții. Există oameni al căror exemplu depășește orice imaginație și orice preconcepție pe care am avea-o despre puterea interioară și despre fericire. Astfel de exemple ne încarcă pentru a depăși experiențele dificile din prezent și cele ce vor fi să vină.


De aceea am considerat strict necesar să traduc și să dau mai departe discursul un om minunat numit Sam Berns. Cuvântul "*parcă" din paranteza de mai sus este pentru cei care nu cred că ar exista vreo legătură între lucrurile ce coexistă în acest Univers. Mie mi-e imposibil să mai cred că a fost doar o întâmplare faptul că Sam s-a născut în familia "potrivită" astfel încât mama sa să conducă o echipă de cercetători care studiază boala acestuia. Și mi-e imposibil să cred că ar fi o întâmplare faptul că tu vei vedea discursul lui Sam acum.


Am găsit speech-ul său în decembrie, dar l-am pierdut din vedere până ieri și îmi pare rău că am întârziat cu traducerea deoarece pe 10 ianuarie Sam a plecat dintre noi...Sper ca filozofia sa de viață să fie încă un exemplu alături de multe altele pentru a ne stimula să găsim în noi puterea de a fi fericiți...mai des și fără a căuta mereu (conform obiceiurilor) motive exterioare. Dincolo de lecția de viață, dincolo de cuvinte, discursul lui Sam nu este doar de privit, ci de simțit...cu inima.
*Din bara video-ului (butonul cu formă de rotiță) setați calitatea maximă imaginii (720p).


Un alt minunat exemplu de curaj și putere interioară se găsește aici (link), despre puterea exemplului se vorbește aici (link), iar despre fericire aici (link) și aici (link).
***
Dacă abia ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! M-aș bucura ca ceea ce vei găsi de citit, de privit și de simțit să-ți bucure sufletul și să-ți hrănească dorul de cunoaștere. Pentru a căuta mai ușor poți folosi lista "Articole recomandate" sau cea a cuvintelor cheie, ambele fiind în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



duminică, 2 februarie 2014

Isteria seducției vs. tandrețe (+ recomandare film)

Iubirea este cu siguranță cea mai puternică trăire umană. Este sentimentul care ne întoarce lumea cu susul în jos oferindu-ne puncte de vedere la care nu ne-am fi gândit anterior cunoașterii ei. În același timp, are puterea de a ne transforma în oameni pe care nu i-am recunoaște pe stradă ca fiind tot noi.

La început, viața noastră seamănă cu o foaie albă de hârtie. În fiecare zi desenăm câte o mică porțiune. Abia după mult timp, cu cât foaia se completează din ce în ce mai mult, lucrurile capătă sens și reușim să înțelegem de ce am trăit experiențele și ce putem învăța din ele.

Când vine vorba de lecțiile pe care trebuie să le învățăm din relații, am observat că învățăm foarte greu 😃. Când facem cunoștintă suntem tandri, răbdători, cei mai drăguți, cei mai amuzanți, cei mai rafinați, etc., apoi, treptat, ajungem să credem că celălalt e proprietatea noastră și că avem dreptul să-i cerem cont pentru absolut tot ceea ce face, ba chiar și pentru ceea ce gândește în secret. Pe parcurs nu se pierde doar tandrețea, ci și... orice urmă c-ar fi existat 😃.

N-o să fac o analiză detaliată a relației de cuplu deoarece nu cred că e momentul 😁. Nici n-o să lansez o discuție despre cum lumea dă năvală la cursurile de seducție.. 😃, oamenii fiind mai degrabă interesați de cum să-nvețe să aburească mintea cuiva decât de cum să aibă relații autentice și armonioase.

Vreau doar să dau mai departe o radiografie amuzantă dar și plină de înțeleciune asupra a ceea ce a a ajuns să reprezinte aceasta în zilele noastre. Titlul articolului l-am extras chiar din conținutul acestui discurs foarte fain, vizionare plăcută!


Filmul de astăzi este unul foarte complex. Este plin de semnificații și de aceea mi-e greu să vorbesc doar despre unele nedreptățind pe altele. Este un film care, prin nu știu ce miracol regizoral sau de altă natură, ne poate introduce atât de adânc și subtil în trăirile personajelor încât putem pierde contactul cu realitatea (sau poate a fost doar cazul meu 😁). Se numește "Niciodată să nu mă părăsești" și are marele merit că poate transmite aproape simultan fațetele extreme ale lumii noastre duale - iubirea și ura - ca și cum acestea ar fi capetele unei axe ce ne definește pe fiecare în acest plan.


Nu vă spun nimic despre povestea în care veți călători deoarece, pentru un efect cu adevărat terapeutic, ar fi de preferat să o "gustați" pe "nepregătite". Vă spun doar că dincolo de imaginile și personajele ce par venite dintr-o altă lume, dincolo de poveste, dincolo de tot ce e "deasupra", veți afla o multitudine de lucruri noi despre voi înșivă. Mie așa mi s-a întâmplat.

La baza scenariului a stat nuvela "Să nu mă părăsești" scrisă de Kazuo Ishiguro (Premiul Nobel pentru Literatură în 2017), nuvelă aleasă de revista Time drept cea mai bună nuvelă a deceniului. În rolurile principale din film îi veți întâlni pe Keira Knightley, Carey Mulligan și Andrew Garfield. Am preluat filmul de pe net (nu am reușit să-i scot toate reclamele), însă pentru o vizionare optimă recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!



Recomand cu căldură fascinantele romane ale lui Kazuo Ishiguro (Premiul Nobel pentru Literatură în 2017 și multe alte premii):
- "Să nu mă părăsești" - comandă online aici-link;
- "Un artist al lumii trecătoare" - comandă online aici-link;
- "Pe când eram orfani" - comandă online aici-link;
- "Amintirea palidă a munților" - comandă online aici-link;
- "Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg" - comandă online aici-link.
- "Uriașul îngropat" - comandă online aici-link.
***
În cazul când ai pășit pentru prima dată în micul meu univers, îți urez bun venit! M-aș bucura să găsești lucruri care să-ți placă și să te întorci din când în când. Poți găsi un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



sâmbătă, 1 februarie 2014

Dezamăgire existențială

Ai fost vreodată atât de fericit/ă încât să vrei să oprești timpul în loc?

Mi-e greu să cred că există cineva care ar răspunde cu "nu" la această întrebare. Și dacă răspunsul este "da", atunci sigur ați observat cum, cu cât încercăm să oprim acea clipă cu atât gustul ei se diluează, cu atât ea ne scapă asemeni nisipului printre degete...

Mi-am amintit de aceste lucruri după ce am vizionat o altă "pastilă de extaz" a lui Jason Silva despre care v-am vorbit aici (link). Deși dezamăgirile noastre constituie un subiect complex care merită măcar un articol dacă nu mai multe, fiind o zi de weekend mă rezum la a da mai departe "pastila" lui Jason care, culmea, chiar dacă are un astfel de titlu eu am perceput-o drept motivațională :)) Sper să vă placă și vouă...


Despre această stranie iluzie numită "timp" documentarul de aici (link) aduce câteva lămuriri...sau mărește numărul nelămuririlor, depinde din ce unghi privim :)). Despre conștiența momentului prezent se găsesc lucruri cel puțin interesante aici (link) dar și aici (link).


Dacă tocmai ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă bucurie și senin în suflet. Lista "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta te pot ajuta să găsești mai ușor ceea ce te interesează. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 30 ianuarie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (34)

Ideea că nu ar fi nimic "dincolo" de această realitate pe care o percepem la nivelul simțurilor "clasice" este una foarte persistentă în mintea noastră. Este drept că aceasta ne-a fost foarte utilă, atâta vreme cât fără ea nu am fi putut explora atât de adânc existența în dimensiunea ei materială. Însă atât de mult ne-am adâncit în această experimentare încât am uitat definitiv că există ceva dincolo de văl, am uitat lucruri esențiale care acum ne pot scoate din multe impasuri și ne pot răspunde la multe întrebări.

Spuneam undeva că de la "a crede" până la "a fi convins" (lipsa îndoielii) e o distanță destul de mare. Dacă luăm în considerare faptul că singurele lucruri care ne conving de ceva și ne pot spulbera îndoielile sunt experiențele personale, atunci asta ne duce la concluzia că drumul cel mai scurt spre reamintire este explorarea multiplelor dimensiuni ale ființei în stările de conștiință extinsă.

Așa cum spuneam într-un articol mai demult (link), eu cred că existența universurilor paralele vine să confirme experiențele pe care le avem în tărâmurile de "dincolo" de această realitate, experiențe pe care mulți oameni încă le pun pe seama construcțiilor subconștientului, denumindu-le "vise" (când au loc în somn) sau "halucinații" (când sunt trăite în stare conștientă).


Acestea fiind spuse, cred că se subînțelege de ce am considerat important să dau astăzi mai departe un material complex și extrem de interesant în care William Buhlman expune câteva dintre concluziile sale privind experiențele extracorporale pe care le studiază de peste 40 de ani. Acesta este cunoscut pe plan internațional pentru expunerile pe tema călătoriilor extracorporale și pentru argumentele privind avantajele acestor călătorii. Sub materialul video de mai jos se găsesc link-uri spre cărțile pe care le-a scris (traduse în română).

Video-ul pe care l-am editat cuprinde reunite (pentru simplitatea vizionării) două expuneri ale sale: în prima - explică importanța explorării celorlalte dimensiuni ale realității, iar în a doua (care începe la minutul 57) - felul în care aceste călătorii ne ajută în armonizarea ființei și modul în care l-a ajutat pe el în vindecarea unei forme de cancer de care a suferit.

Două lucruri sunt reies foarte clar din material (cel puțin pentru mine): aceste experiențe ne ajută să înțelegem natura energetică a realității și ne oferă ocazia vindecării corpului fizic și transformării experiențelor pe care le trăim. Nu am nici un motiv pentru care să vă conving să vizionați materialul, vă spun doar că merită cu siguranță să existe în această serie pe care am numit-o "Informații care mi-au schimbat viața". Vizionare plăcută!


Cărțile lui William Buhlman (în limba română):
- Aventuri dincolo de limitele corpului fizic - comandă online aici-link - transport gratuit;
- Secretul sufletului - comandă online aici-link - transport gratuit.
Materiale conectate se găsesc aici (link)aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei găsi în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie (ambele situate în coloana din dreapta) să-ți fie utile în căutările tale. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗