"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 28 iulie 2013

Cum vor arăta oamenii peste 100 de ani (+ recomandare film)

Dintotdeauna omul și-a dorit să-și depășească fragilitatea și a visat să devină supraom. Toți supereroii din filme s-au născut din acest vis.

Dar oare de ce-și doresc oamenii asta? Cred că scopul spune foarte multe despre noi, despre gradul de conștientizare al fiecăruia. Pentru că nu e totuna să ne dorim să devenim supereroi pentru a ne distruge semenii (cineva mi-a spus "dacă așa avea puterea aș omorî toți idioții") sau pentru a supraviețui în condiții extreme. 

Am aflat de curând că ceea ce-și dorește omenirea de atâta timp nu mai e atât de nerealizabil în ultima vreme și că cercetările în domeniul îmbunătățirilor ce pot fi aduse organismului uman au rezultate care nici măcar nu puteau fi imaginate cu ceva timp în urmă. Cred că e nevoie să fim la curent cu astfel de informații, astfel încât dau mai departe discursul din care am aflat că vom fi re-proiectați pentru a trăi pe alte planete zeci de mii de ani 😁.

Este vorba de speech-ul lui Juan Enríquez - director fondator al Life Sciences Project din cadrul Harvard Business School, autor a numeroase cărți majoritatea bestseller printre care și "Homo Evolutis: Please Meet the Next Human Species" ("Homo Evolutis: faceți cunoștință cu următoarele specii umane"). La prima vedere pare SF ce spune și totuși nu e.. Vizionare plăcută..


Un documentar extrem de interesant ce cuprinde rezultatele altor cercetări din ultimii ani găsiți aici-link.

În continuare vă invit la un exercițiu de imaginație prin intermediul unui film a cărui idee are legătură cu visul oamenilor de a deveni supereroi indestructibili. Este vorba despre filmul care are chiar titlul "Indestructibilul" - al cărui scenariu a fost inspirat de întâmplări reale și a fost scris de renumitul M. Night Shyamalan (regizor și producător american de origine indiană care a scris și scenariul filmului "Al șaselea simț" - link). Nu trebuie decât să intrați în pielea personajului principal și cred că asta o să vă facă plăcere deoarece este jucat de nimeni altul decât - Bruce Willis.

Propun ca filmul să fie o experiență deoarece, așa cum am mai spus, fiecare experiență de viață, chiar și vizionarea unui film, adaugă ceva la ceea ce suntem, creează noi rețele neuronale în creierul nostru, iar dacă ne dorim ca timpul dedicat să fie mai mult decât relaxare și să fie de folos creșterii (link) noastre, atunci avem ocazia să facem asta prin această transpunere în locul personajelor. Filmul poate fi vizionat online aici-link, aici-link sau aici-link.
***
REMINDER:
În perioada 24-28 august te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților, să regăsim TABĂRA Bucuria de A FI. Este o tabără special dedicată celor care au decis că vor să facă o schimbare reală în viața lor. De aceea include *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' (!) și conține și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie și căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



4 comentarii:

Me spunea...

Cum as putea sa va multumesc pentru gandul bun de a impartasi cu noi invataturi, trairi, experiente si nu in ultimul rand filme atat de bune? Si toate fara a astepta nimic inapoi, fara a spera sau a urmari vreun castig din asta. E nepretuit. Si totusi pot multumi printr-un gand bun indreptat catre dvs, de sanatate, optimism, fericire, liniste si implinire. Va multumesc pentru toate surprizele care ma fac sa ma simt atat de bine!

Adina Amironesei spunea...

@ Me:
Un gând frumos ca acesta pe care mi l-ai lăsat îmi umple sufletul de bucurie! A ajuns la sufletul meu, să nu te îndoiești de asta ♥ te îmbrățișez cu drag >:D<

Alexandru spunea...

Acesta este unul dintre filmele care va circula mult si bine. Cred ca l-am vazut de foarte multe ori, pe an il vad doar la TV de cateva ori.

Adina Amironesei spunea...

@ Alexandru:
Așa este, e un film foarte cunoscut.
Însă putem vedea un film în momente diferite ale vieții și vom simți de fiecare dată alte lucruri la fiecare vizionare. Asta pentru că noi suntem în fiecare clipă alții, deși aparențele spun că suntem aceeași.
Am făcut introducerea propunând vizionarea filmului dintr-un anume "unghi". Dar desigur, e doar o propunere. :)