"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 16 decembrie 2014

Despre proiectul care a schimbat peste 13.000 de vieți și despre compasiune

"Când în viață totul îți merge bine, e ușor să crezi că toate se întâmplă cu un motiv. E ușor să ai credință. Dar când lucrurile încep să meargă rău, devine foarte greu să păstrezi credința, îți vine greu să nu te întrebi din ce cauză se întâmplă toate necazurile." - Allie - Taken [2002]
Într-adevăr, e ușor să fim încrezători și să avem credință când totul merge bine. Însă odată cu înrăutățirea situației credințele noastre încep să se zguduie una câte una, prioritățile se schimbă încetul cu încetul sau, uneori, brusc. De aceea aș duce mai departe ideea de mai sus: când lucrurile se agravează, când cineva drag sau chiar noi suntem pe ultima sută de metri (a vieții), credințele se zguduie din temelii iar prioritățile se schimbă radical.
De obicei spunem că viața ne-a luat prin surprindere, însă dacă am fi foarte sinceri, măcar cu noi înșine, am recunoaște că viața ne-a dat diverse semne pe lângă care am trecut nepăsători spunând în gând fraza atât de întâlnită încât a devenit clișeu: "nu cred că mie nu mi se poate întâmpla".
Știați că peste 50.000 de români mor anual din cauza bolilor (considerate) incurabile? Șiați că mai puțin de 5% dintre aceștia beneficiază de îngrijire paliativă?
Există suflete mari care se gândesc la cei care și-au pierdut speranța că s-ar putea vindeca și chiar speranța că ar exista ceva dincolo de materie. Unul dintre proiectele acestor oameni doresc să-l prezint astăzi. Este vorba despre proiectul HOSPICE fondat de dl. Graham Perolls (link1, link2), care a început în Anglia cu "Fundația Hospice Ellenor" (întreaga poveste aici-link). Ideea de bază a acestei fundații este de a oferi îngrijire paliativă gratuită pacienților cu boli incurabile în stadii avansate și în stadii terminale indiferent de vârstă sau de mediul social din care provin. Proiectul a fost extins în România în 1992 în orașul Brașov, iar în 1997 în cadrul Fundaţiei Hospice Casa Speranţei (link) s-a înființat Centrul de Studii pentru Medicină Paliativă. De atunci, centrul a instruit peste 18.000 de persoane: medici, asistenţi medicali şi alţi profesionişti în acest domeniu nou pentru România. Organizaţia este unul dintre cele şapte modele de îngrijire paliativă recunoscute la nivel mondial şi este Centru de Excelenţă pentru Europa de Est şi Asia Centrală.
În septembrie anul acesta, cu ajutorul donațiilor multor oameni cu suflet extraordinar, s-a inaugurat un centru Hospice Casa Speranței și în București (link) care urmează să fie finalizat în timp tot cu ajutorul donațiilor. Scopul acestui articol este de a anunța că putem ajuta acest proiect din banii pe care antreprenorii oricum îi direcționează statului sub formă de impozit. De ce spun asta? Deoarece Codul Fiscal şi Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea permit companiilor comerciale plătitoare de impozit pe profit să direcţioneze până la 20% din suma datorată anual bugetului de stat către organizaţii non-guvernamentale.
În acest context, ar fi minunat să direcționăm cei 20% din impozit spre acest proiect care funcționează deja și aduce atâta bucurie pacienților cu boli în stadiul avansat sau terminal și familiilor acestora. Campania de strângere a celor 20% din impozit Dorință de Crăciun (link) are o pagină web dedicată: 20.hospice.ro, iar formularele și exemplul de calcul se găsesc la secțiunea "Direcționează" de pe pagina respectivă. Pe aceeași pagină se găsesc rezultatele anului 2013 și obiectivele îndeplinite până acum în 2014.
Vă invit să vizionați materialul video de mai jos (o emisiune din 2014 + una din 2013) în care reprezentatul media Hospice Casa Speranței - domnul Daniel A. Bujorean - ne spune povestea impresionantă a acestui proiect minunat și multe detalii emoționante din viața de zi cu zi a pacienților din cele două centre...


"Iubirea și compasiunea sunt necesități fără de care umanitatea nu va putea supraviețui". - Dalai Lama
Despre compasiune, o calitate umană cu care e important să ne reconectăm, ne vorbește cu căldură Krista Tippett - jurnalistă multipremiată (inclusiv de președintele SUA Barack Obama), autoare a două cărți declarate bestseller de către New York Times, vizionare plăcută prin ochii sufletului.. 


A întoarce Universului ceva din darurile pe care acesta ni le face zilnic cred că este un lucru firesc. Ar fi aproape imposibil să nu vedem că ele există, numai că, din cauza obișnuinței cu aceste daruri, considerăm că sunt doar niște lucruri care ni se cuvin. (link)
***
Astăzi recomand cu căldură următoarele materiale înrudite cu tema de mai sus:
- "Compasiunea - suprema înflorire a iubirii" - Osho - comandă online-aici,
- "Comunicarea medic-pacient. Știința întâlnește compasiunea" (3 CD-uri) - Cristian Carstoiu, Mihaela Stroe, Andy Szekely - comandă online-aici.
***
În cazul când ai pășit pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți spun bine ai venit! Ideea de bază a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Poți căuta mai ușor un subiect care să-ți placă folosind listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare în formularul din coloana din dreapta. Distribuind acest articol  (pe facebook sau pe mail) vei ajuta la o mai bună mediatizare a proiectului Hospice Casa Speranței și a campaniei de strângere de fonduri și astfel, mai multe persoane în nevoie vor beneficia de îngrijire paliativă,
mulțumesc, te mai aștept   *>:D< îmbrăţişare

Un comentariu:

Adina Mitrea spunea...

Ingrijirea paliativa e cea mai minunata chestie...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...