Cu toții știm că este
minunat să îi ajutăm pe ceilalți însă acest ajutor are niște nuanțe pe care
este necesar să le observăm dacă ne dorim o viață în armonie și relații de
aceeași natură.
Asemeni tuturor am
avut ocazia să cer sfaturile și suportul celorlalți dar și să le ofer la rândul
meu. Dintre numeroasele experiențe care m-au condus la o anume concluzie legată
de nuanțele ajutorului am ales să vă povestesc astăzi pe ultima dintre ele deoarece
consider că reflectă cu claritate respectiva concluzie.
Se întâmpla acum un
an (o fi vreo coincidență că scriu despre ea acum 😁 când eram într-o stare deloc
plăcută, una din gama celor descrise aici (link). Cum de o bucată de vreme
bunicică am tolba plină cu sfaturi pe care să mi le dau singură la nevoie 😁, dar starea nu era una care să "treacă" cu acestea, m-am
gândit să încerc o discuție cu o persoană specială care știam că nu are
obiceiul să judece oamenii și știa și să asculte. Că doar de atât aveam
nevoie, de ascultare.
Zis și făcut. Am
început o discuție pe messenger, apoi la telefon, și părea că totul e ok. Și
chiar a fost până la un punct. Însă la un moment dat persoana mi-a spus că mă
pune în legătură cu altcineva spunându-mi că știe ea de ce. Deși am precizat că
nu simt nevoia să vorbesc cu o persoană care nu mă cunoaște absolut deloc, mi-a
spus să fac așa cum spune că sigur o să fie bine.
Fiind deschisă la părerile și percepțiile celorlați
mi-am zis că merită să încerc să comunic și cu a doua persoană (cea pe care nu
o cunoșteam), deși intuiția îmi tot spunea că nu e cazul.
A doua discuție nu pot să o numesc nici măcar
dialog și nici pe departe comunicare. Asta deoarece a fost (încă de la început)
o înșiruire foarte rapidă de principii spirituale foarte cunoscute, de lemn aș putea spune, fără nici o
urmă de vreo întrebare gen "ce ai nevoie?", "cu ce aș putea să te ajut?". Din
când în când informațiile erau presărate cu exemple de succese personale,
succese obținute prin aplicarea respectivelor principii.
Mă uitam la monitor și vedeam rândurile cum apar și
curg cu rapiditate și nu reușeam să-mi dau seama cum aș putea să intervin pentru
a opri valul de informații și mărturisiri de succes de care sigur nu aveam nici
o nevoie. 😁
Până la urmă am reușit să opresc totul
cât de blând am putut, explicând și motivul pentru care „discuția” nu are rost, pentru că nu se potrivește cu nevoile mele din acel moment. Dar am rămas cu un gust amar
deoarece, chiar și după explicațiile mele, persoana respectivă nu a înțeles de
ce ajutorul pe care ea l-a oferit nu a funcționat ca un ajutor ci l-am perceput exact în
sens opus.
Există o opinie aproape unanim acceptată în
dezvoltarea personală și anume faptul că poți motiva un om arătându-i cât de "sus" ai reușit tu să te ridici și eventual explicându-i pașii pe care tu i-ai urmat
pentru a reuși.
Experiența pe care am povestit-o mai sus dar și
multe altele pe care le-am trăit sau le-am urmărit în poveștile de viață ale celor din jur
mi-au demonstrat cu claritate că:
1.
principiul de mai sus nu numai că nu este
universal valabil ci mai mai mult de-atât, el poate funcționa chiar ca factor demotivant în anumite cazuri;
2. ceea
ce consider eu (de exemplu) că altcineva are nevoie nu se suprapune decât în
rare cazuri cu ceea ce acel cineva are nevoie cu adevărat. Așa că mai bine îl/o întreb.
Ca o concluzie finală aș putea spune că ajutorul pe
care îl oferim celorlalți (dacă ne dorim să constituie un ajutor real) trebuie
să îndeplinească două condiții:
·
să fie cerut;
·
să fim atenți la nevoile celuilalt - având
răbdarea ca acesta să le dezvăluie.
Poate părea suspect că am spus că ajutorul se oferă
la cerere. Nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci doar la a
oferi sfaturi. Am spus că e nevoie să așteptăm să ni se ceară ajutorul deoarece
sfaturile oferite (așa cum se spune) “gratuit” au (în realitate) în spate un tip de aroganță - un fel
de "îți arăt eu cum stă treaba, că eu știu mai bine"- iar astfel de acțiuni nu au nimic de-a face cu ajutorul ci cu superioritatea.
Adevărul este că nimeni nu e expert în viața
altcuiva indiferent de experiențele prin care a trecut și doar persoana în
cauză știe ce e mai bine pentru ea însăși. În plus, mulți oameni au nevoie doar
să vorbească cuiva despre experiențele prin care trec, să fie ascultați, iar povestind reușesc să
găsească singuri cheile rezolvării acestor situații.
Mai mult de atât, a fi pur și simplu alături de
cineva care trece printr-o situație grea (doar ascultându-l) - situație prin care noi înșine am trecut sau ar fi fost posibil să trecem - ne
poate ajuta să ne clarificăm atitudinile și viitoarele decizii iar pe celălalt
să le găsească pe cele proprii simțind un suflet alături în mod necondiționat
(că despre ajutorul gen "te ajut ca să mă ajuți când voi avea nevoie" nu cred
că este cazul să vorbesc).
Pentru simplul motiv că împreună este întotdeauna mai ușor.
Mărturisesc că acest articol a fost inspirat de o
întrebare pe care am primit-o într-o discuție pe Facebook: "care e cea mai bună
modalitate de a ajuta o persoană care nu îți cere ajutorul?". Răspunsul: NU ajuta niciodată o persoană care NU cere ajutorul deoarece o astfel de acțiune este percepută drept superioritate/aroganță.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag ♥
9 comentarii:
Buna Adina,
Mi-a placut articolul tau! Am trait de atatea ori experienta asta si am vazut-o in jur asa des ca mi-a fost imposibil sa nu comentez, doar ca sa iti zic ca ai dreptate :)
Am scris si eu ceva destul de asemanator, pe iluzia.org/exemplul-personal/ fiind exasperat efectiv de principiul enuntat de tine si atat de folosit de profesionistii in dezvoltarea personala.
Ma bucur ca am mai gasit pe cineva cu aceeasi experienta, greu de altfel in hatisul marketingului motivational :D
Si mie mi-a placut articolul.
Eu sunt de parere ca oamenii au cu mult mai mult nevoie de urechi, in situatii grele, decat de gura.
Din punctul meu de vedere, este arhi-suficient sa stiu ca am cateva persoane dispuse sa ma asculte pur si simplu, uneori. Daca se intampla sa ma ajute si cele cateva propozitii simple pe care le primesc, cu atat mai bine.
Ai foarte mare dreptate cand spui ca sfaturile bazate exclusiv pe experienta emitatorului si pe modul in care acesta a ajuns "sus" sunt distructive.
Eu asta simt, de cele mai multe ori in astfel de situatii. Mi-era dor de un articol asa cald si personal. Bravo!
Frumos si cald ca intotdeauna! si da, mare dreptate ai! Esti foarte inteleapta, ti-am mai spus!:)
Si eu am patit cazul tau, cu omul care vorbea pe langa cu dragul de a ma ajuta, sau nu...nu stiu, ca nici acum n-am elucidat misterul!:)
Esti minunata si iti multumesc ca aduci atata claritate si soare in viata mea!
Te imbratisez cu drag!
E interesant articolul. Mi-as permite o mica observatie.
Asa este - nu e indicat sa ajuti pe cineva care nu o cere si care nu are nevoie de acest ajutor de fapt.
Insa, daruieste ajutor celor care au nevoie de el(cauta-i in jurul tau), dar nu o cer pentru ca isi dau seama de situatia lor.
De exemplu - daruieste ajutor unei persoane in varsta, care nu poate sa se mai deplaseze, insa nu cere ajutor, cu toate ca are nevoie de el. Sa nu uitam de Pilda Bunului Samaritean...Sa incercam sa vedem ce se ascunde in spatele asa zisului ajutor pe care o gramada de binevoitori sar sa il ofere, chiar cand nu am cerut, sau cand ajutorul lor nu era oportun. In multe cazuri se ascunde o dorinta de a creea dependenta de ele, devenind astfel un client al cabinetelor sau cursurilor lor...
Pana la urma filtrul pe care este indicat sa il aplicam atunci cand oferim ajutor, este cel dat tot de Iisus: faceti oamenilor ce v-ar place voua ca D-zeu Tatal sa va faca.
Ma regasesc si eu in acest articol. Dupa experiente neplacute, am inteles in sfarsit ca ajutorul mai intai se cere.Sunt oameni care suporta greu povara recunostintei si cauta sa gaseasca tot felul de motive adeseori puerile pentru a-si justifica o atitudine (culmea!) contrara. Cat priveste intrebarea "Cum sa ajut o persoana care nu imi cere ajutorul?" dar care in mod evident are nevoie de el, raspunsul meu ar fi rugaciunea, la adapostul anonimatului. Eu asa procedez si este foarte bine. Toate cele bune si frumoase va doresc! Cu drag.
Foarte interesant și percutant ai prezentat situația ! Acum, stau să mă gândesc dacă nu am încercat și eu vreodată aă ajur astfel... Bine, eu nu ofer niciodată principii generale, și nici propria mea scensiune drept exemplu :); dar există situații când, totuși, cred că e bine să dai un sfat, chiar dacă nu ți se cere ! Poate tu personal simți că acel sfat chiar ar putea ajuta persoana respectvă, care e posibil să nu înțeleagă cum trebuie să procedeze pe mai departe ! Chiar dacă nu o spune, sau e chiar refractară... Dar poate, peste un timp, va simți adevărul acelui sfat, și va face ceva în consecință.
Desigur, totul depinde de intuiția noastră, și de simțul măsurii ! E bine să dăm sfatul, și apoi să ne retragem, să nu insistăm. Și mai departe, să ne rugăm pentru acel om, după cum bine spunea cineva.
Mulțumim pentru articol, chiar ai pus o problemă interesantă și des întâlnită ! Cu toții ne putem găsi și în poziția sfătuitorului, și a celui sfătuit.
@ Andrei Draganescu:
Mă bucur că ți-a plăcut și mă bucur că am găsit blogul tău! Întradevăr am găsit descrise la tine multe experiențe asemănătoare și mă bucur că împărtășești din experiența ta. Te-am adăugat în blogroll! Muțumesc și eu! :)
@ Ianculescu Himself:
Mulțumesc pentru aprecieri >:D<
@ Oana Stan:
Mulțumesc de asemenea >:D<
@ Mihai:
Cum spuneam și în articol "nu mă refer aici la a ridica un om care a căzut pe trotuar ci la a oferi sfaturi". E firesc să ajutăm oamenii în astfel de situații.
Da, ai dreptate că în multe cazuri în spatele respectivului ajutor se ascunde o dorința de a creea dependenta de persoanele respective sau de cursurile lor sau mai pe scurt se află ego-ul acestora. Mulțumesc pentru această punctare. :)
@ Anonim:
Bună idee! Mulțumesc pentru împărtășire! :)
@ Florina R.:
Pentru mine (care am trăit intens ambele situații) a sfătui un om care are o părere refractară (cum spui) înseamnă a-l forța și a desconsidera fărâma divină din acel om - în sensul că eu nu am de unde să știu ce experiențe trebuie să traverseze respectivul suflet pentru a ajunge la înțelepciune. Nu am întâlnit încă pe nimeni (om) care să aibă acces dincolo de așa numitul "văl" și să cunoască sensurile experiențelor alese de un alt spirit înainte de întrupare sau altfel spus să cunoască întreg "tabloul". Probabil de aici a pornit și vorba românească nebănuite sunt căile Domnului." (în mare parte neînțelese de mintea umană) :)
Poti ajuta o persoana care nu-ti cere ajutorul, nu oferindu-i sfaturi, ci facand tu anumite fapte care s-o influenteze/ajute(ori o anumita conduita a ta care o poate influenta prin exemplul personal, sau in mod direct anumite fapte care s-o puna intr-o alta conjunctura pe acea persoana, fara ca aceasta sa stie).
@ Valentin:
Exemplu personal - DA.
Influențare intenționată (fără să ni se ceară ajutorul) = manipulare, deci, din punctul meu de vedere - NU.
În fine, fiecare face cum crede și își asumă urmările comportamentului său (felul în care va reacționa celălalt). Am scris aceste lucruri pentru că efectiv nu am întâlnit vreun caz în care ajutorul ne-cerut să fie perceput altfel decât agresiune/superioritate. :)
Trimiteți un comentariu