Cum spuneam și în alte articole, deși fizica este numită știință "exactă" aceasta conține încă multe lucruri pentru care nu există teorii
explicative sau există teorii dar acestea sunt controversate. Cred că a venit
timpul ca un număr cât mai mare de oameni să afle aceste lucruri deoarece consider că acest fapt are multiple consecințe importante.
Dintre acestea, poate cea mai
importantă este scăderea rezistenței noastre la nou prin conștientizarea incertitudinilor. Desigur, nu e neapărat plăcut să ieșim din zona confortabilă a lucrurilor (considerate) deja "cunoscute". Dar până la urmă asta e foarte util
deoarece confortul nu a dus niciodată și nu poate duce la progres.
Filmul documentar pe care îl propun astăzi - "Ce este spațiul?" - este
unul excepțional atât din punctul de vedere al expunerii clare a informațiilor
cât și din punctul de vedere al modului în care se utilizează modelarea video în
vederea facilitării înțelegerii acestor informații și pentru a le face cât mai accesibile.
Dacă ați mai fost pe această pagină atunci ați mai întâlnit numele
Brian Greene în articolul de aici - link. Profesor la
Universitatea Columbia, fizician, cosmolog și cercetător, acesta are contribuţii remarcabile în domeniul teoriei corzilor şi
cosmologiei, iar datorită acestora ocupă un loc important în rândul fizicienilor
teoreticieni ai zilelor noastre. A publicat cărți de mare valoare precum: "Universul
elegant" (tradusă aici-link), "Realitatea ascunsă" (tradusă aici-link), "Icarus la marginea
Timpului" și "Textura Cosmosului".
În filmul de mai jos Brian Greene ne dezvăluie un..."secret":
"Ne-am înșelat cu toții. Percepțiile noastre de timp și spațiu ne-au dus în
eroare. O mare parte din ceea ce credeam că știm despre Universul nostru - faptul
că trecutul s-a întâmplat deja și că viitorul e ceva ce va fi, faptul că spațiul
este doar un vid gol, că universul nostru este singurul univers care există -
toate acestea ar putea fi greșite."
Documentarul conține conexiuni foarte importante
între teorii, experimente cu rezultate surprinzătoare dar și metafore
imaginative deosebite care fac din acesta unul dintre cele mai bine realizate
filme din domeniul fizicii moderne. Chiar dacă la școală nu ați fost printre "fanii" fizicii, sunt sigură că acest film vă va captiva.
Așa
cum spuneam și aici (link), "distanța" dintre
aceste descoperiri și implicațiile lor în viața noastră de zi cu zi depinde de
fiecare dintre noi, mai exact de conexiunile pe care le facem între informații și de tipul întrebărilor pe care ni le punem. Sunt convinsă că filmul de mai jos oferă însă suficiente informații măcar cât să ne
zdruncine conceptul personal de "spațiu". Și asta sigur e...de bine. Vizionare plăcută!
Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).
Recomand cu drag cărțile lui Brian Greene care au darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și un gram de bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag ♥
12 comentarii:
Extraordinar de interessant, multumesc pentru aceasta informatie. Numai bine si continua cu acest blog ...este fenomenal. Cu drag Maggy
@ Maggy:
Mă bucur că ți-a plăcut! Mulțumesc, Maggy ♥
Spectaculos! Bine facut si credibil in incredibil. Multumim tuturor, fizicienilor din toate generatiile in primul rand, realizatorilor filmului, precum si celor care au facut posibil ca acest documentar de calitate sa ajunga si la mintile noastre. Alina, iti multumim pentru tot ce oferi. Blogul tau este unul absolut special. Cu simpatie si recunostinta, E.A.
Foarte utile randurile, preambulul perfect pentru clip. Iar te-am recomandat. Meriti, felicitari!
@ Răzvan Ianculescu:
Mă bucur că ți-a plăcut! Mulțumesc pentru aprecieri și pentru recomandarea mai departe >:D<
Adina,
Inainte de a vedea filmul sa-ti spun cum pe vremuri intr-o discutie cu un poet filozof si logician, eu inginerul, am definit spatiul astfel:
Spatiul este o infasuratoare (a simultaneitatilor) pe axa timpului
Cred ca azi maine sa reusesc sa vad timpul si sa vad daca mi se schimba ceva din aceasta definitie :)
PS Felicitari pentru blog si efortul enorm pe care-l faci.
Erata:
Cred ca azi, maine sa reusesc sa vad filmul si sa vad daca s-ar schimba ceva din aceasta definitie
Foarte interesant si aproape up to date film.
Nu exista motive sa-mi schimb definitia metaforic eminesciana.
Cred ca ar fi de interes de vazut si Mecanica invariantiva si cosmologia(1974) a prof Octav Onicescu mai ales ultima sa parte referitoare la Cosmologie
http://www.scribd.com/doc/74558456/1974-Octav-Onicescu-Mecanica-Invariantiva-si-Cosmologia
Ion Adrian:
În ultimii șapte ani am petrecut timpul dedicat studiului citind ultimele descoperiri din domenii precum fizică, biologie, chimie, neuroștiințe, etc.(ultimii doi ani zilnic).
Mi-ar fi foarte greu ca acum să dedic timp unei cărți publicate în 1974, în sensul că de atunci s-au schimbat enorm de multe lucruri. Dar îți mulțumesc pentru recomandare, cei interesați vor urma link-ul. :)
Multumesc pentru raspuns.
Nu cred insa ca trebuie sa aprofundezi. Era ceva doar informativ caci daca te uiti pe ultimele doua trei capitole cateva minute, vei vedea ca intr-un fel Onicescu a fost un fel de precursor al unora spuse de altii mai vizibili prin alte parti ale lumii.
Oricum eu sunt unul din cei care in 2011 cand cu neutrino si depasirea vitezei luminii, am spus ca pariez pe cel (un roman) care a spus foarte plastic ca-si inghite chilotii daca se va dovedi ca este chiar asa si se pare ca altii isi vor inghitii chilotii(nu experimentatorii care au avut evident rezerve-oameni responsabili si au solicitat verificari)De altfel pe teme de acest soi ma mai ciondanesc cu bunul si vechiul meu amic, prof Octavian Baltag de la voi din Universitate, care este fizician dar cu care eu inginerul ma contrazic prieteneste el fiind un experimentator(si el si eu avem dreptatea noastra-eu o vad pe a lui el insa rezista in a o vedea pe a mea) si nu este urmarit de problemele de tip quantum physics, de fapt de "fundamentele" care mereu ne sunt limite, deplasabile ele, dar totusi limite.
De ce pariam contra concluziei experimentului OPERA(2011)?
Pai asa cum scriam pe un blog : Daca E=mc^2 este adevarata din adevarul ei deduc atat constanta cat si limitarea vitezei oricarui corp material de catre aceasta limita de neatins, decat doar devenind lumina.
Si deasemeni si adevarul ei este deductibil ca ipoteza puternic sustenabila(pe alta cale) dar asta poate alta data si pe care si Poincare a emis-o in 1906 si Einstein a dovedit-o pe alta cale.
In concluzie se poate si cred ca nu este eronat fizic sa spui ca la inceput a fost Lumina .
Cum se condenseaza, asta eu nu stiu, dar daca stiinta a dat un raspuns, poate imi spui.
Numai bine
PS Cred ca ti-ai dat seama ca aceasta postare este anterioara momentului cand am realizat ca eu de fapt ti-am redescoperit blogul pe care prima oara am intrat cu ocazia discutiei despre experimentul OPERA. Ti-am scris si acolo ieri cand am vazut asta :)
Frumos realizat, insa, am rezerve fata de ideea de Big Bang.
Se spune ca este la fel de probabil ca asa-zisul Big Bang sa fie cauza aparitiei acestui univers minunat, tot asa cum in timpul unei tornade s-ar putea asambnla de la sine un Boeing 737, din deseurile care zboara prin aer.
Cred ca mai aproape de adevar se afla cercetatorii care au studiat genomul uman.
www.youtube.com/watch?v=9duf0C1hMO0
Trimiteți un comentariu