Mulți oameni de știință spun că universurile
paralele există și chiar cred că nu ne mai putem îndoi de asta. Că este greu de
acceptat ideea, se înțelege de la sine. Asta deoarece minții noastre îi este greu să-și imagineze cum ar fi să avem un număr infinit de replici ale noastre ale fiecăruia și cum ar fi să nu putem controla cu ce-și ocupă acestea timpul...😂
Numai că din ce
în ce mai mulți oameni simt intuitiv că există ceva dincolo de noi, ceva mult mai mult decât ne putem închipui, ceva care deocamdată nu poate fi cuprins cu mintea și explicat rațional. Că ar cam trebui să trecem dincolo de ideea unicității este un alt subiect. Motivul pentru care este cazul să conștientizăm măsura infinității posibilităților l-am găsit cuprins concentrat în citatul următor:
"Știm acum că energia
întunecată reprezintă peste 70% din Univers, materia întunecată cam 20%. La un
calcul simplu ne dăm seama că abia înțelegem (științific) maxim 10% din
Univers, dar 90% rămâne un mister. Conștientizând această realitate trebuie să
fii foarte precaut înainte să spui că ceva este imposibil." - Harold E. Puthoff
Trecând dincolo de necesitățile impuse
de teoriile științifice privind existența universurilor paralele, la prima
vedere este greu să găsim motive să ne intereseze acest subiect deoarece pare foarte
îndepărtat de viețile noastre practice. Pare foarte îndepărtat de nevoile
zilnice pe care le presupune viața de zi cu zi.
Eu cred că aparentul dezinteres pe
care îl avem față de astfel de subiecte este determinat de ceva care există
la nivel subtil, de ceva ascuns în fiecare dintre noi, anume teama de multitudinea posibilităților în care s-ar putea desfășura un
eveniment și gândul că am putea avea cu toții "dreptate" :)). Am rostit cuvântul teamă deoarece, dacă ar fi așa, nu
am mai avea motive să ne contrazicem pe nici un subiect, fapt care pare foarte plictisitor într-o
lume în care încă ne hrănim energetic foarte mult din conflicte. Cu alte cuvinte există o teamă că am putea rămâne flămânzi de conflicte.
Dar..., eu cred că existența
universurilor paralele vine să confirme experiențele pe care le avem în
tărâmurile de "dincolo" de această realitate (numite de unii autori stări de conștiință
extinsă), experiențe pe care mulți oameni încă le pun pe seama construcțiilor subconștientului,
denumindu-le vise (când au loc în somn) sau halucinații (când sunt trăite în stare conștientă).
Poate că aș fi
și eu tentată să cred că sunt vise sau halucinații dacă nu ar fi atât de reale și dacă nu ar
implica și conștiența simțurilor de "aici" așa cum mi-au descris
multe persoane care au trăit astfel de experiențe. Dar pentru că articolul de astăzi este dedicat universurilor
paralele voi lăsa subiectul privind astfel de experiențe deschis pentru o altă ocazie.
Filmul documentar de astăzi -
"Univers sau Multivers" - își merită pe deplin locul în seria "Informații caremi-au schimbat viața" (link) deoarece are puterea de a schimba total percepția noastră
despre acest Univers așa cum îl imaginăm acum. Are capacitatea de a explica pe înțelesul
tuturor ce goluri din cosmologie umple teoria existenței Multiversului și care sunt
dovezile care susțin ideea existenței lui.
Deși acest film zdruncină zdravăn
percepțiile și credințele de toate zilele iar asta ar putea crea o stare de neliniște, mie mi-a adus multe răspunsuri și
mi-a facilitat multe conexiuni între experiențe asemeni celor descrise mai sus și
explicațiile acestora. Conexiuni de genul: "Asta înseamnă că toate lucrurile pentru care nu mi-am
găsit timp să le fac au fost poate făcute de o copie de-a mea, în alta parte" - idee spusă de unul dintre fizicieni în film. Ori
asta nu-mi poate da decât o stare de pace.
Filmul este realizat tot sub
conducerea lui Brian Greene după cartea sa "Textura Cosmosului: Spațiul,
Timpul și Textura Realității" și reprezintă ultima parte din seria celor
patru amintite în ultimele patru săptămâni.
Documentarul poate fi înțeles în mod
independent, însă pentru o privire globală este recomandată și vizionarea celorlalte
trei din serie pe care le puteți accesa aici (link 1), aici (link 2) și aici (link 3). Vizionare plăcută și cu folos!
Pentru o înțelegere mai bună a "funcționării" Universului în care ne-am întâlnit recomand episoadele seriei de documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link).
Ca și în cazul celorlalte trei episoade, recomand cărțile lui Brian Greene care au, așa cum am mai spus, darul de a explica lucruri complicate pe înțelesul tuturor și au calitatea de a fi mai palpitante decât un film SF 😁:
- "Universul elegant" - comandă online aici-link;- "Realitatea ascunsă" - comandă online aici-link;
și încă două cărți dragi mie:
- "Cosmos" -Carl Sagan- comandă online aici-link;- "Lumea și demonii ei" -Carl Sagan- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns în căsuță mea virtuală, îți urez bun venit! Sper ca lucrurile pe care le vei citi să-ți aducă o stare de pace și bucurie. Poți alege un articol din lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
3 comentarii:
Buna Adina!
Multumesc pentru distribuirea acestui documentar, care asemeni celorlalte reuseste sa ne furnizeze informatii si sa ne pregateasca pentru "resetare-reconfigurare". Observ ca ne schimba viata incepand cu programul zilnic, reconfigurand cu nonsalanta prioritati pe care le consideram inamovibile. Raman pe receptie.(E.A.)
@ E.A.:
Ai dreptate, ne pregătim pentru "reconfigurare". Mulțumesc și eu! :)
foarte interesant filmul! multumim!
Trimiteți un comentariu