Declarația Drepturilor Omului sau Despre Libertățile noastre din realitate și din mediul virtual

Deși unele lucruri par de la sine înțelese, experiențele pe care le-am trăit în ultima vreme și acelea prin care am văzut că trec cei din preajma mea mi-au demonstrat că nu e chiar așa cum pare. Există încă o ceață care învăluie subiectul libertate, mai exact granițele ei și drepturile și responsabilitățile pe care le avem când conviețuim în societate.

Declarația Universală a Drepturilor Omului este un act care a fost proclamat de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948. Acest act constituie "un ideal comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiascã, având această declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți" (citat din actul respectiv).

Deși aș da un copy-paste aici întregului document pentru că îl consider foarte important (dar insuficient cunoscut și respectat), nu doresc să ocup spațiul articolului - îl puteți găsi aici (link important). Aici mă voi opri doar la trei articole cuprinse în declarație, articole care consider că prezintă o importanță majoră pentru o mai bună relaționare în realitate și în mediul virtual:

Articolul 1

Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.

Cum spuneam, deși pare de la sine înțeles că (în esență) suntem egali, că avem fiecare rațiune și conștiință, privind în jurul nostru observăm fără efort cum destui oameni încearcă asiduu să-i convingă pe ceilalți că sunt mai "speciali", că au găsit adevărul suprem (unic), că sigur au "dreptate" și că, în virtutea acestor "calități", trebuie "urmați" în ceea ce spun. Atât de multe discuții care respectă acest tipar am văzut și am citit (în realitate și în mediul virtual) și desigur cunoașteți, încât consider că este strict necesar să ne reamintim câteva dintre drepturile noastre de bază. Cu siguranță, dacă am avea în minte măcar 5 minute pe zi acest articol 1 din declarație, am regăsi o bună parte din liniștea vieților noastre plus că nu s-ar mai consuma inutil atâta energie pe contraziceri și discuții fără "învingători".  

În privința motivelor pentru care oamenii încearcă să-i convingă pe ceilalți de diverse lucruri, cel mai important dintre ele consider că este nevoia de recunoaștere (publică) - o nevoie firească  (de văzut piramida lui Maslow aici-link) însă care scapă de sub control multora. La o privire mai atentă se poate constata că această nevoie de recunoștere provine dintr-un nivel scăzut al stimei de sine, sau, mai simplu spus, provine din tipare de gândire (subtile) precum: "dacă ceilalți mă vor recunoaște ca fiind mai bun decât ei, atunci mă voi simți  poate mai bine".

Nu vreau ca această discuție să ia o turnură ce ține de spiritualitate pentru că aceste drepturi nu țin de credințele noastre ci de un minim respect strict necesar tuturor pentru a conviețui în societate. De aceea nici nu voi aplica principiile după care eu îmi conduc viața ci mă voi opri la a spune că oamenii care încearcă să-i convingă pe ceilalți că dețin "adevăruri universale" sunt abuzatori (vampiri psihici) și că este în regulă să părăsim respectivul spațiu în care suntem agresați pentru credințele noastre. Că recunoașterea publică este o hrană pentru ego dar nu este una care să țină de "foame", aceasta este o cu totul altă poveste.

Articolul 18

Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.

Aceste drepturi mi se par foarte importante mai ales acum când descoperirile privind câmpul conștiinței vin din mai multe domenii (fizică, biologie, neuroștiințe, etc.) și când din ce în ce mai mulți oameni acceptă existența acelui "ceva" ce există dincolo de materia condensată.

În ceea ce privește exprimarea publică, consider potrivit să fac o subliniere (sau să-i spunem update) declarației de mai sus, anume una referitoare la exprimarea virtuală.

Consider că un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este un spațiu privat și public în același timp. Un spațiu în care autorul/administratorul publică ceea ce consideră de cuviință, convingeri proprii sau idei cu care acesta rezonează. Părerile cititorilor sunt binevenite și utile, în ideea unei interacțiuni între cel care oferă informația și cel care beneficiază de ea. Libertatea acordată cititorilor este exprimată prin acordarea oportunității de a posta comentarii și consider că, în mediul virtual, acceptarea comentariilor semnate "Anonim" reprezintă maxima deschidere.

Firesc ar fi ca, în virtutea articolului 18, aceste comentarii să se oprească la sensul propriu al cuvântului "păreri" și să nu se transforme în prilej de ironii, sarcasm (link) sau injurii la adresa autorului blogului/paginii Facebook. Dar, după cum ați observat, atât pe bloguri și pe Facebook, acest lucru nu este respectat, iar limita respectului reciproc este de multe ori depășită în mod abuziv.

Dincolo de lucrurile reci precum "regulile", un blog (sau pagina de Facebook a unei persoane) este asemeni casei celei/celui care scrie pe ea.  Iar în acest context, a intra în casa cuiva și apoi să-i spui gazdei că are o casă aiurea și că mobila este de cel mai mare prost gust este o atitudine pe care... nu doresc să o etichetez (bineînțeles, aceasta este o metaforă destul de blândă pentru ceea ce se întâmplă în mediul virtual).

Mă întreb retoric: cui anume am spune că are o casă urâtă dacă persoana (care scrie) nu ar deschide "ușa" prin care noi să intrăm în casa lui? Altfel spus: dacă cineva deschide o ușă spre sufletul său - în realitate (sau pe o pagină web publicând niște gânduri) cred că nu e firesc ca cei care ascultă (respectiv - citesc) să profite de această ușă pentru pentru a intra cu bocancii și a-i strecura prin ea frustrările personale.

Finalizez acest fragment subliniind că starea de bine oferită de ironii și sarcasm (celui care practică le practică) este de foarte scurtă durată și nu îl poate vindeca de frustrările proprii. Iar dacă este vorba despre părerile contrare, acestea pot fi exprimate într-o discuție într-un mod asertiv.

Articolul 19

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.

Acest articol din declarație aproape că nu necesită alte comentarii. Dar ca să fie și mai clare lucrurile adaug aici drepturile asertive destul de cunoscute dar tot făcute uitate atunci când vine vorba despre comentariile/părerile expuse în mediul real și virtual în aceeași măsură. Aceste drepturi sunt:

1. dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale;
2. dreptul de a avea valori, convingeri, opinii proprii;
3. dreptul de a nu te justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
4. dreptul de a spune celorlalţi cum ai dori să se comporte cu tine;
5. dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe celălalt;
6. dreptul de a spune NU, NU ȘTIU, NU ÎNȚELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ;
7. dreptul de  a cere informații şi ajutor;
8. dreptul de  face greșeli și de a te răzgândi;
9. dreptul de a fi acceptat ca imperfect;
10. dreptul de  a avea uneori performanțe mai scăzute decât potențialul tău;
11. dreptul de a avea relații de prietenie cu persoanele pe care le consideri potrivite și de a-ţi schimba prietenii când nu te mai simți confortabil în preajma lor;
12. dreptul de a-ţi dezvolta viața așa cum îți dorești.

Dincolo de toate acestea, în esență, cred că Viața noastră este despre Libertate - cu precizarea importantă că este atât despre libertatea noastră (individuală) cât și despre libertatea celorlați în aceeași măsură. Altfel spus, despre a învăța să respectăm linia invizibilă care ne definește granițele personalităților noastre. Nu avem cum să ajungem la acel UNU care suntem ca esență la nivel global până nu învățăm să ne respectăm reciproc. Despre spiritualitate nu aș îndrăzni să vorbesc până atunci.

***

E atât de mult loc în (pentru) fiecare dintre noi...atât de mult loc, atâta libertate, iar acolo - în esența a ceea ce suntem - e atât de multă pace. Nu e nevoie să abuzăm (link) pe nimeni pentru a o găsi. 

Toți oamenii sunt în esență frumoși și buni. Dar numai respectându-ne reciproc spațiul personal putem scoate la iveală tot ce e mai bun în noi și în ceilalți. Cumva, într-un mod irațional, de un singur lucru sunt foarte sigură: anume acela că într-un final ne vom înțelege reciproc cu toții. 

Un articol care completează subiectul există aici (link) dar merită citită și toată seria de aici (link).

Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  ♥