Cred că nu se mai îndoiește nimeni
că trăim vremuri de profunde schimbări și nu vorbesc aici doar de domeniul
științific ci și de cel social. Din ce în ce mai mulți oameni își reorientează
concepțiile despre lume și viață, din ce în ce mai mulți oameni observă conexiunile
dintre schimbări și faptul că toate lucrurile se întâmplă cu un rost.
Deși debusolarea pe care o vedem în jur este încă mare, bucuria constă în
faptul că doza de încredere crește exponențial și că oamenii iau atitudine și
când vine vorba despre societate ca întreg nu doar privind aria vieții lor.
Așa apar și din ce în ce mai mulți oameni care investesc timp și energie pentru realizarea unor documentare care pot
schimba mentalități sau măcar pot face să se miște ceva acolo în inima noastră
a fiecăruia. Documentarul pe care îl aduc în atenție astăzi este unul care
conține informații extrem de importante pentru noi toți atât la nivel
individual cât și la nivel de societate.
Titlul acestuia este "Thrive - What on Earth will it Take?" ("Prosperă - Ce presupune asta pe Pământ?")
și reunește informații din foarte multe arii de interes spre a construi o imagine cât
mai clară a realității noastre comune actuale.
Review-urile internaționale spun că face mai mult de atât:
"Filmul Thrive este mai mult decât un documentar relevant pentru vremurile noastre. Este mai mult decât o înțelegere
bine documentată și un semnal de alarmă pentru modul în care funcționează lumea
și pentru felul în care este într-adevăr controlată. Este o rețetă și model
pentru modul în care putem, fiecare dintre noi, să prosperăm în modul în care
și natura o face - cu ușurință, în mod natural și cu grație. Măcar și pentru
acest lucru, merită timpul investit în vizionarea lui." - review din
Odyssey Magazine.
Filmul este realizat de soții
Foster și Kimberly Gamble și a necesitat 8 ani de cercetări și interviuri.
Personalitățile intervievate în film sunt oameni recunoscuți în domeniile lor
de activitate: Deepak Chopra, Barbara Marx Hubbard, Nassim Haramein, David
Icke, Steven Greer, Duane Elgin, Jack Kasher, Daniel Sheehan, Adam Trombly,
Brian O'Leary, Vandana Shiva, John Gatto, Catherine Austin Fitts, G. Edward
Griffin, Bill Still, John Perkins, Aqeela Sherrills, Evon Peter, Angel Kyodo
Williams, Elisabet Sahtouris și Amy Goodman. Apariția filmului a stimulat și înființarea unei mișcări la nivel global (link) ale cărei activități sunt grupate pe 12 arii de interes (link).
Dincolo de noile conexiuni dintre
informații pe care le conține, unele mai cunoscute altele mai puțin, filmul
aduce cu sine o doza imensă de încredere privind faptul că putem întradevăr să
construim împreună acea lume la care visăm cu toții, lumea în care există armonie
atât în ceea ce privește relațiile dintre oameni cât și privind relația noastră
cu natura și tot ce ne înconjoară. Cu siguranță merită fiecare minut investit, vizionare plăcută!
Există câteva cuvinte din film care mi-au rămas în suflet și de aceea doresc să rămână și scrise aici:
"Această viziune a unei lumi prospere, se bazează pe ceea ce putem numi perspectiva libertății (link). Există un principiu simplu, ce fundamentează această abordare: al non-intruziunii. Nimeni nu te deranjeazã pe tine sau proprietatea ta și nici tu nu deranjezi pe altcineva, decât în pură autoapărare. Este singura regulă descoperită, cu care toți sunt de acord, cel puțin pentru ei înșiși. Cred că, a nu deranja pe cineva, este adevăratul nord al busolei morale a omenirii și principalul nostru imbold interior. Acest discernământ ne poate ghida și poate proteja fiecare individ, pe măsură ce înființăm sisteme voluntare, auto-întreținute." - Foster Gamble.
Un documentar important privind modul în care poate funcționa armonios societatea este și acesta (link). Celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc cu un click aici (link).
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗
6 comentarii:
multumesc mult pentru aceste informatii minunate!!! Imi incep ziua cu tine si ma simt minunat. Nu am terminat de citit tot ce ai pe blog dar esti o delectare pentru mine. Iti multumesc ca existi!
@ Anonim:
Mă bucur că ce ai găsit ți-a înfrumusețat ziua! Toate informațiile te vor aștepta cuminți aici până când vei găsi timpul necesar.
Mulțumesc pentru gândul frumos ♥
Buna Adina!
Cunosteam materialul insa asta nu este un motiv ca sa nu iti multumesc pentru postare. Si eu il apreciez ca fiind extrem de valoros si ma bucur ca ai simtit nevoia sa il distribui. Multumirile mele se indreapta si spre realizatori, atat pentru munca extrem de calificata depusa cat si pentru curaj. Filmul vorbeste deschis despre ce pericole reale si imediate ii pandeste pe cei care au curajul sa infrunte "mafia lumii" contemporane, si pe cei care ii sustin. (E. A.)
hmmm... cam multe inexactitati impachetate frumos :)
multumesc.
in drumul meu spre eliberarea acelui ceva ce tipa in interiorul meu, dvs. sunteti un instrument de cunoastere la indemana.
va multumesc pentru timpul de care m-ati scutit si pt cel pe care il acordati documentarii
@ Ramona:
Mă bucur că ai găsit ceva potrivit ție!
Mulțumesc și eu pentru gândul tău cald ♥
Trimiteți un comentariu