"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 15 iunie 2014

Cu coada ochiului (+ recomandare film)

Există multe lucruri pe care refuzăm să le privim direct în față. Ne uităm la ele cu coada ochiului sperând ca acestea nu să fie reale sau, în cazul în care le recunoaștem drept parte a realității, ne place să credem că nu sunt posibile în realitatea noastră individuală. Nu ne place să le privim, nici să vorbim despre ele, deși unele dintre acestea sunt mai probabile decât putem accepta.

Unul dintre lucrurile pe care le tratăm în acest fel este Marea Trecere - trecerea în neființă. Ce pierdem din vedere când privim moartea în acest fel este faptul că doar privind-o în față și învingându-ne frica putem înțelege cât prețuiește Viața. Doar așa putem înțelege valoarea fiecărui moment. Doar așa putem trăi conștient (link) fiecare clipă mulțumindu-i Vieții și mulțumindu-ne nouă înșine pentru curajul de a o Trăi.
***
Primul dar de astăzi este un discurs emoționant care are capacitatea de a trezi acea parte din noi hipnotizată de rutina zilnică, de fuga continuă după "a face" și "a deveni" mai presus de prezența conștientă în întreaga ființă. Este vorba despre speech-ul TED al Evei Ensler - autoare, dramaturg și cunoscută activistă împotriva violenței asupra femeilor, un om care "trăia doar în capul său" - după cum se definește ea însăși.

În prima parte a vieții ea a trăit o serie de relații abuzive și a devenit dependentă de droguri și alcool iar în a doua parte, o experiență șocantă - cancerul - i-a schimbat modul în care privea viața și a ajutat-o să se conecteze la corpul său. Sper ca discursul ei să vă inspire și să vă facă să prețuiți fiecare dram de sănătate și fiecare moment de viață.. 


Al doilea dar de astăzi este un film pe care am amânat foarte mult să-l recomand deoarece este unul foarte dur. Nu pentru că ar conține violență ci pentru că redă o imagine a realității fără "machiaj", oferind-o privitorului fără menajamente. Totuși, fiind un film profund terapeutic, nu pot să nu-l recomand, așa că o voi face cu *precizarea ca persoanele care vor să rămână în hipnoza unei realități imaginare roz să îl evite.

Titlul acestuia este "Wit" și a fost realizat pe baza unei piese de teatru scrisă Margaret Edson, piesă a cărui scenariu a fost transformat în scenariu de film de către Emma Thompson și Mike Nichols. Rolul principal (unul extrem de dificil) este realizat într-un fel aparte de Emma Thompson, iar în primele roluri secundare îi veți întâlni pe Christopher Lloyd, Audra McDonald, Eileen Atkins și Jonathan M. Woodward. Pelicula a câștigat 11 premii și a fost nominalizată la încă 21 (inclusiv la Globurile de Aur), veți înțelege de ce dacă îl vizionați.

Așadar, este un exercițiu de imaginație dur, ce să mai zic de transpunerea în locul personajului principal..., de aceea îl recomand doar celor curajoși care s-au săturat să privească realitatea cu coada ochiului și vor să se antreneze spre a o accepta întreagă și a o trăi la potențial maxim.. Ceea ce pot spune absolut sigur este faptul că efectul terapeutic și de conștientizare al filmului merită efortul și... tulburarea. Îl puteți viziona mai jos..



Cărți recomandate:
- "Conștiența - Capcanele și oportunitățile realității" -Anthony de Mello- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Sensul vieții. Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieți" -Frédéric Fanget- comandă online aici-link;
- "Omul în căutarea sensului vieții" -Viktor E. Frankl- comandă online aici-link;
- "Recunoștință" -Oliver Sacks- comandă online aici-link;
- "Pripeală și plictis. În căutarea sensului vieții" -Olaf Koob- comandă online aici-link;
- "Sensuri ale vieții" -Roy F. Baumeister- comandă online aici-link;
- "Înțelegerea vieții" -Alfred Adler- comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să fie util căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗


4 comentarii:

Anonim spunea...

Filmul este intr-adevar tulburator,dar daca scenariul filmului il traiesti personal ,in familie,de mai multe ori, ajungi sa intelegi ca viata este un dar de care trebuie sa te bucuri,fara a ignora faptul ca la un moment dat va trebui sa renuntam la ea-viata- pentru un alt dar-moartea-despre care deocamdata nu stim mai nimic

Cristina spunea...

Multumesc pentru acest film.

Roxana B. spunea...

Vai, cat de bun e filmul asta! Chiar daca am plans pe aproape toata durata lui... L-am luat si eu, te-am citat, desigur. Multumesc! :)

Iulian spunea...

Filmul este extraordinar. Da si eu am plans. Multumesc pentru filmele excelente pe care le recomanzi.
Acum filmul se incarca mai bine.