"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 16 septembrie 2014

Secrete ale unei vieți fericite

"Trebuie să învațăm mai ales ce anume este benefic pentru noi și ce anume nu este bun. Iar singurul mod de a afla acest lucru este sa devenim conștienti de consecințele acelei experiențe. Tot ceea ce hotărâm sau nu, ceea ce facem sau nu, ceea ce spunem sau nu, și la fel: ceea ce gândim sau simțim va avea anumite consecințe.

Omul își dorește sa trăiască într-un mod din ce in ce mai inteligent. Atunci când își dă seama ca o experiență provoaca niște consecințe dăunatoare, în loc sa-și reproșeze ceva sau să fie ranchiunos pe cineva, trebuie sa accepte pur și simplu faptul că a ales acea experiență (chiar inconștient), pentru a descoperi că nu a fost o mișcare inteligentă pentru el.

Își va aminti de acest lucru mai târziu. Astfel, putem să trăim o experiență în acceptare. Din contra, va reamintesc că, chiar dacă va spuneți: "Nu mai vreau sa trăiesc așa", o veți lua de la capăt. Trebuie să îți acorzi dreptul de a repeta de mai multe ori aceeași greșeala sau experiență neplacută, înainte de a ajunge să ai voința și curajul necesare pentru a te schimba. Oare de ce nu înte1egem de la început? Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre." - Lise Bourbeau


Am început cu acest citat deoarece aduc astăzi în atenție un scurt interviu realizat de Lilou Macé cu Lise Bourbeau - autoare a 21 de cărţi bestseller vândute în peste 3 milioane de exemplare, speaker de renume internațional ce susține seminarii și conferințe în toată lumea. Așa cum spuneam și în primul articol dedicat acesteia (aici-link), ideea principală pe care se bazează cărțile și discursurile sale este faptul că dezechilibrele din corpul nostru sunt mesaje pe care acesta ni le transmite privind măsura în care ne iubim pe noi înșine și pe ceilalți.

Luând în considerare că tot ce există în Univers este interconectat, este nevoie să ascultăm nu doar corpul, ci tot ceea ce apare în viața noastră: oameni, evenimente, experiențe, și, dacă devenim conștienți de semnalele pe care le primim, atunci cu siguranță vom avea o viață fericită.

Pe cei care o îndrăgesc pe Lise Bourbeau îi anunț că în primul weekend al lunii noiembrie ea vine în România pentru a susţine la Bucureşti atelierul vedetă al şcolii sale numit "Ascultă-ţi sufletul" (despre care găsiți detalii aici-link).

*Calitatea imaginii este cea a materialului original găsit pe youtube, nu s-a putut îmbunătăți, dar informațiile cuprinse în material merită să trecem peste acest aspect. Vizionare plăcută!


Recomand și primul interviu cu Lise Bourbeau care există aici-link, și dacă nu ați reușit la vremea când au fost postate, merită să vedeți și cele două discursuri ale lui Lissa Rankin de aici-link și aici-link. Bineînțeles, de văzut documentarele "de bază" pe care le-am recomandat de multe ori - de aici-link și aici-link.

Recomand cu căldură minunatele cărți ale lui Lise Bourbeau - balsam pentru suflet - cărți care pot fi cumpărate direct online cu un click pe titlurile lor:
- "Corpul tău îți spune: Iubește-te";
- "Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun de pe pământ";
- "Ascultă-ți corpul în continuare";
- "Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine";
- "Vindecarea celor 5 răni";
- "Iubire, Iubire, Iubire. Puterea acceptării";
- "Cine ești TU";
- "Despre cancer. O carte care da speranță";
- "Despre bani și abundență";
- "Un an de conștientizări".


Dacă ai ajuns pentru prima dată pe această pagină, îți spun bun venit! Cele peste 400 de articole îți pot oferi o călătorie informațională suficient de consistentă pentru dezvoltarea personală integrală (a cărei definiție am definit-o aici-link). Poți alege dintre acestea folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



Un comentariu:

Anonim spunea...

Buna Adina!
Multumesc pentru alegere, propunere si subtitrare. Interesant si placut!(E. A.)