"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

sâmbătă, 17 aprilie 2010

luni, 22 februarie 2010

Despre îngeri...altfel



Multe lucruri s-au spus și s-au scris despre îngeri. Astăzi vă voi spune o părere...altfel.
Întâmplarea care m-a determinat să scriu aceste rânduri nu este importantă în sine, fiind una personală, important este doar faptul că m-a ajutat să observ în ce condiții se întâmplă un miracol și când apar îngerii în viața noastră (mai exact : când se lasă văzuți..)

Cum cred că poate fi recunoscută prezența unui înger..?
În cazul îngerilor nevăzuți sunt nenumărate semne pe care aceștia le lasă începând de la o adiere de vânt (acolo unde nimic nu o poate produce) până la un miros suav de flori (acolo unde nu există flori) sau altele asemenea...
Dar în anumite condiții un înger poate lua chip de om, un om obișnuit care nu-ți atrage atenția în nici un fel dacă n-ai ochi să-l “vezi” sau poate lua chiar chipul unui om din matrix-ul vieții de zi cu zi (cu alte cuvinte din “sistem”)...

Ce fac îngerii în viața "văzută"...?
Un înger poate să-ți îndeplinească o dorință pe care n-ai avut curajul să o gândești până la capăt pentru că erai convins/ă că este imposibil de realizat sau poate să-ți ofere soluția unei probleme pe care o credeai nerezolvabilă sau.....sau îți poate oferi un zâmbet într-o zi ploioasă și cenușie ...dar care însă să te facă să-ți amintești că în viață nu există “probleme” ci doar o percepție mentală a unor situații ca fiind “probleme” și o dorință/plăcere/dependență incredibilă a oamenilor de a trăi în suferință (dependență pe care o percepem doar atunci când ne dăm doi pași “în spate” și renunțăm la egoismul cronic, privind “tabloul” în ansamblu).


Când apar (se lasă văzuți) îngerii...?
Îngerii există mereu în preajma noastră, dar...
Dar cei care iau chip de om nu se lasă văzuți (observați) decât când sunt îndeplinite simultan două condiții :
1. Când CREDEM în miracole (indiferent de limitele pe care le stabilim acestui cuvânt sau de forma sub care miracolul se materializează) și când spun CREDEM considerați-l sinonim cu lipsa totală a îndoielii.
2. Când ACCEPTĂM ca neîmplinirea dorinței sau nerezolvarea “problemei” este rezultatul creației noastre și că fiecare “problemă” vine în viața noastră ca să ne învețe ceva...depinde de noi dacă învățăm sau nu. Când acceptăm că împlinirea dorinței sau ieșirea din “criza” interioară este doar un “bonus” și nu ceva strict necesar, când realizăm perfecțiunea a ceea ce ESTE deja.
E adevărat, detașarea de “rezultatul” împlinirii dorinței este destul de greu de obținut și greu de păstrat într-o lume în care suntem mereu tentați să ne comparăm cu ceilalți, într-o lume în care ne dorim mereu, mereu mai mult, dar e posibilă măcar pentru scurt timp dacă luăm în "calcul" și faptul că în orice moment există un potențial prezent în care ne-ar putea fi mult mai rău decât în prezentul care ESTE.
***
În aprilie 2009 am avut ocazia să asist la o prelegere a unui cunoscut profesor universitar de la Facultatea de Fizică (Universitatea "Al. I. Cuza") în care s-a făcut referire la fizica cuantică și la teoria stringurilor.
La sfârșitul prelegerii nu mi-am putut stăpâni curiozitatea și l-am întrebat (chiar dacă știam că întrebarea va suna ciudat fiind mult prea generală) : “E adevărat că prin prisma fizicii cuantice ceea ce numim acum imposibil devine posibil (permis) și poate fi demostrat (ca posibilitate)..?”
După un moment de tăcere (care mie mi s-a părut mai lung decât lui cu siguranță..), mi-a răspuns : “Da...chiar așa”, chiar dacă doar eu și încă doi colegi am mai auzit, ceilalți plecaseră. Nu am simțit nevoia să mai cer și detalii...:)))
***
Și dacă de la îngeri am ajuns la fizica cuantică probabil nu-i întâmplător, atunci Legea Unității (faptul că esența materiei este una singură) chiar poate fi demonstrată.
***Dedic acest articol tuturor îngerilor care mi-au fost aproape, în toate întâmplările din viața mea și în toate formele, fie că au lăsat vreun semn vizibil fie că nu.


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ceea ce vei găsi astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta un subiect anume poți folosi listele "Articole recomandate", Resurse video, cuvintele cheie sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



miercuri, 3 februarie 2010

Puterea mintii poate comanda un computer

         
Mulţi dintre noi ştiu deja că puterea minţii noastre este nebănuită şi mai ales că nu este utilizată la capacitate maximă. Pentru cei care încă mai sunt sceptici iată că un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea Rowan din SUA au reuşit să demonstreze practic cum gândurile unui om pot comanda un computer.

"Mouse-ul si tastatura vor fi pentru operarea unui computer tot atat de folositoare cum sunt in prezent disketele pentru stocarea de informatie. Asta pentru ca vom putea controla computerele cu ajutorul gandurilor simple. Cel putin asa lasa sa se inteleaga cercetarile de la Universitatea Rowan din SUA. Cercetatorul John LaRocco si-a folosit gândurile pentru a muta o minge într-o cutie şi apoi pentru a scrie clar un nume, totul pe ecranul unui computer. Si asta fără sa puna niciun deget pe tastatură. Esential in acest test a fost un fel de fes dotat cu 40 de electrozi care se conectează la pielea de pe cap prin intermediul unui strat de gel. La fel de important a fost si un soft de analiza. Plasati strategic, electrozii produc semnale care corespund unor părţi din creier responsabile de anumite funcţii. Aceste semnale preluate de la creierul utilizatorului sunt amplificate de un sistem si apoi retransmise către un computer. Cu alte cuvinte, ceea ce gandeste utilizatorul este codificat şi apoi transferat prin intermediul electrozilor catre computer. LaRocco lucrează la acest proiect împreună cu colegul sau James Ethridge de la South Philadelphia and Glassboro, N.J., sub îndrumarea Dr. Robi Polikar, profesor cu o lunga istorie in explorarea stiintifica a puterii pe care o au gandurile. Dr. Polikar explica cel mai recent proiect al său: "Interfata creier/computer, în general, ne permite să controlam un dispozitiv cu ajutorul gandurile. Dispozitivul poate fi mecanic, de exemplu un joystick, cursorul computerului sau tastatura. În momentul în care se poate crea un semnal de control, se poate controla orice." În experimentul realizat la Universitatea Rowan, LaRocco a gândit o acţiune specifică - o strangere de mâna, ca atunci cand te intalnesti cu un prieten - si mingea s-a miscat intr-o directie; când s-a gândit la altceva, mingea s-a deplasat in directie opusa. Dupa mai multe incercari a invatat si trucuri, de exemplu s-a ferit sa clipeasca si sa nu stranga din dinti din moment ce ambele acţiuni par să interfereze in relatia creier/computer. Cercetatorul american mai studiaza si dacă persoanele care utilizează tehnici de relaxare cum ar fi Tai Chi sau de meditaţie isi pot folosi mai bine gândurile lor decât cei care nu practica astfel de tehnici. Cercetarea deschide un spectru larg de aplicatii: armata ar putea folosi sistemul pentru a se asigura ca pilotii sunt instruiţi corespunzător, persoanele paralizate si-ar putea folosi gândurile pentru miscarea membrelor sau a scaunelor cu rotile motorizate, iar personalul din domeniul securitatii ar putea folosi o astfel de tehnologie ca un detector de minciuni mult mai precis."
Articolul este preluat de pe site-ul Universitatii Rowan. Demonstrații ale puterii minții s-au realizat încă din 2006 in Germania (amănunte puteți gasi AICI), dar o dovadă în plus nu strică niciodată :)))


Dacă este prima dată când ajungi pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești ceva care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Ceasul al 11-lea (documentar)

"Încălzirea globală nu este doar provocarea numărul 1 legată de mediu cu care ne confruntăm, ci una dintre cele mai importante probleme căreia umanitatea trebuie să-i facă față. Noi toți trebuie să ne aducem contribuția la creșterea gradului de conștientizare privind încălzirea globală și problemele cărora noi oamenii ne confruntăm în promovarea unui mediu sustenabil pe planeta noastră." - Leonardo DiCaprio.

Poate puțini oameni îl cunosc pe actorul Leonardo DiCaprio din altă parte decât din filmele artistice și puțin și-ar imagina că acesta este un activist ce promovează dezvoltarea durabilă pe planetă. Și totuși, documentarul pe care-l dau mai departe astăzi este unul creat, produs și narat de celebrul actor.

Este vorba despre un film documentar ce a fost lansat în 2007 care prezintă pericolul în care se află planeta noastră din cauza problemelor de mediu pe care le-a creat umanitatea. Filmul aduce în atenție problemele grave cu care se confruntă ecosistemele Terrei: despăduririle, încălzirea globală, dispariția unor specii sau distrugerea habitatelor naturale din oceane ajungând la concluzia că acestea sunt cauzele pentru care omenirea este în pericol să dispară. De asemenea, documentarul propune soluții potențiale la aceste probleme făcând apel la acțiunea de refacere prin remodelarea și regândirea activității umane la nivel mondial prin intermediul tehnologiei, responsabilizare socială și conservare a ecosistemelor.


Încă două citate din film:

"(...) Și când am început să mă uit înapoi și să mă întreb : "Care e linia fundamentală pentru noi ca ființe sociale ? "..nu mi-a venit să cred fiindcă ideea părea atât de hippie..dar răspunsul a fost simplu: IUBIREA...IUBIREA e forța care ne face pe noi în întregime umani.."

"Deteriorarea mediului planetei noastre este o oglindire a unei boli interioare (n.: a societății)..Cum e înăuntru, așa și afară..."

Peste 50 de politicieni, oameni de știință și activiști ecologiști și-au adus contribuția pentru realizarea acestui documentar, inclusiv fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, fizicianul Stephen Hawking sau laureata premiului Nobel Wangari Maathai. Este încă un motiv pentru care consider că merită să-l vizionați.. Vizionare plăcută și.. cu folos.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să restabilim armonia în viața cotidiană. Poți căuta un subiect anume utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 14 decembrie 2009

Uitați ideologiile!

Dau mai departe astăzi câteva idei ale lui Terence Mckenna - despre care puteți găsi informații aici (click!)

Nu-i fac o prezentare deși știu că în România este mai puțin cunoscut, dar cred că biografia unui om e mai puțin importantă decât amprenta lăsată de acesta peste viețile noastre și felul în care ideile lui ne pot face sau nu viața mai armonioasă. Vizionare plăcută..


Mulțumiri lui Radu Ungureanu pentru traducere!

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă materialele și informațiile pe care le găsești și să te întorci din când în când. Te aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare