Deși există și unele lucruri pe care le „vedem”/percepem
cu toții în același fel, nu există doi oameni care să facă aceleași conexiuni
în creierul lor. Cum numărul neuronilor din creierul unui om este de aproximativ
70 de miliarde, practic am putea spune că numărul de conexiuni neuronale posibile este infinit.
De aici și posibilitatea fiecărui om de a „vedea” altfel lucrurile, din
nenumărate perspective și de a imagina/crea lucruri noi.
După cum știm, autismul este tulburare a creierului
care se manifestă în principal prin relaționare foate redusă cu cei din jur.
Acest lucru ne-ar putea face să credem că cei cu astfel de tulburări nu se pot
integra în societate și nu ar putea fi utili acesteia.
După ce am urmărit discursul lui Temple Grandin - care
a fost diagnosticată în copilărie cu autism - mi-am dat seama că de fapt știm
mult prea puține lucruri despre această tulburare..:
Cred că aceasta este încă o dovadă că nimic nu e
ceea ce pare...
Există experiențe de viață care ne „trezesc” din
hipnoza în care suntem reținuți de „obligațiile” vieții cotidiene. În această
categorie intră majoritatea experiențelor traumatice sau în general acelea care
ne aduc în atenție problema viață versus moarte.
Acestea sunt experiențe profund transformatoare în
cazul când nu ne închidem sufletește în fața lor și le dăm voie să aibă acest
rol.
Astfel de experiențe pot naște idei care pot
declanșa transformări și în viețile celorlalți. Așa s-a întâmplat și în
următorul caz...
Se spune că pâna nu ești pregătit să mori nu ești
pregătit nici să trăiești în sensul că nu poți aprecia Viața la adevărata ei
valoare. Și cum există un sâmbure de adevăr în majoritatea vorbelor care se
transmit, eu cred că există și în acestea.
Ce-ar fi să facem un exercițiu de imaginație și să
completăm și noi măcar în gând: „Înainte să mor aș vrea să ......”
Așa cum spuneam acum câteva zile aici (click!), transformările
interioare prin care trecem ne pot aduce tristețe și/sau ne pot crea confuzii
care ne dezechilibrează și ne scad vitalitatea.
Am observat însă că putem trece mai ușor peste aceste stări
atunci când reușim să oferim minții noastre câteva explicații despre ceea ce ce
se întâmplă.
Subiectul privind transformările interioare este
unul vast deoarece suntem unici și ne manifestăm unic încât cu greu găsim
tipare comune în mecanismele după care funcționează ființa noastră ca întreg.
* În acest context, țin să fac precizarea că cele
două emisiuni făcute pe această temă nu se vor a fi rețete universal valabile ci
doar puncte de vedere rezultate în urma unor introspecții susținute și de
durată, care prin împărtășire pot declanșa în cei interesați propriile
răspunsuri și explicații.
Acestea fiind spuse, iată câteva astfel de puncte
de vedere privind diferența dintre compasiune și milă, iluzia recompenselor,
noaptea întunecată a sufletului, renunțările forțate versus curgere naturală a
lucrurilor, îndoiala ca autosabotaj, rezistența la nou, descoperirile
științifice privind ADN-ul și importanța respirației în recăpătarea
echilibrului într-o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii
sufletului".
Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Vei găsi aici informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme documentare sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
În vârtejul vieții de zi cu zi mulți dintre noi își pierd entuziasmul,
candoarea, încrederea și multe alte lucruri pe care le aveam cu toții atunci
când eram copii. Desigur, am putea să le reînvățăm însă suntem în mare parte prea mândri
să luăm exemplu de la un copil.
Iată că am găsit pe cineva foarte potrivit să ne aducă aminte câteva
lucruri importante ...Este vorba despre Adora Svitak pe care o puteți asculta într-un scurt discurs marca binecunoscută TED:
(*** Subtitrarea se poate seta din bara de jos a player-ului.)
Fie că simțim la nivel profund, fie că doar la nivelul superficial al
ființei, fiecare dintre noi trece prin transformări interioare care, în funcție
de profunzimea lor, ne produc stări neplăcute, bulversante, uneori chiar greu
de controlat.
Mărturisesc că nu-mi
place cuvântul „etape” deoarece duce cu gândul la o anumită ordine ori, când
vine vorba despre stări, noi oamenii suntem unici și ne manifestăm în mod unic,
așa că nu poate fi vorba de o ordine a desfășurării stărilor prin care trecem
și nici de o rețetă universal valabilă pe care s-o aplice cineva pentru a-și
face drumul mai ușor.
Dar totuși se întâmplă ca unele stări să fie asemănătoare,
astfel încât o discuție despre acestea ne poate oferi idei, ne poate produce
click-uri specifice care să ajute la rezolvările propriilor situații prin care
trecem.
Găsirea de astfel de puncte comune pe care le-am
sesizat pe drumul transformării mele interioare și a multor persoane cu care am
avut ocazia să comunic m-a determinat să propun această temă Mariei Avrămasca
pentru o nouă ediție a emisiunii "Viața privită prin ochii
sufletului".
Despre motivele care ne determină să alegem calea
transformării interioare, despre căi spirituale clasice și individuale, despre
vibrații, întregirea ființei și legătura acestora cu extinderea conștiinței,
despre piedicile și capcanele pe care le întâlnim pe drumul acestei transformări
dar și despre rolul umbrei și al întunericului - câteva moduri de a privi
aceste lucruri (unele chiar amuzante) găsiți în emisiunea de mai jos...
Vizionare plăcută!
Update: Partea a II-a a emisiunii o găsiți aici-link.
Later edit: Articole recomandate în continuarea subiectului:
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Sper să îți placă și să revii din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept