"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 2 ianuarie 2013

Scrisoare către un alt eu...


Voiam să dau ca titlu acestui articol „Întâlnire de gradul IV” însă m-am gândit că asta ar crea așteptări celor ce dau click pe postare iar eu aș putea fi învinuită de manipulare așa că am renunțat :))).

Căutând zilele trecute printre hârtii am dat peste o foaie de caiet de matematică cu un scris mărunt și destul de nesigur. Am recunoscut-o imediat, era scrisul meu doar că au trecut ceva ani de când am scris-o :D

În clasa a 12-a dirigintele clasei noastre ne-a propus să scriem o scrisoare adresată nouă înșine cei de peste 10 ani. Foaia pe care am găsit-o zilele trecute este chiar acea scrisoare. M-am gândit că ar fi ceva să fac cale întoarsă în timp și să-(m)i spun celei de 18 ani vreo câteva...:))

Am întâlnit-o într-un colț de nor alb, pufos, acolo-i plăcea să stea plecată în visare, știam asta încă de pe-atunci. Iată ce i-am spus:
***
"Știi...lucrurile nu stau deloc așa cum crezi tu acum. Sunt atât de multe lucruri pe care acum nu le vezi și multe altele pe care nu le înțelegi. Și totuși, nu te îngrijora că-s multe. Ai tot timpul să le găsești și să le înțelegi.

Nu-i asculta pe cei ce-ți spun că timpul este scurt și că trebuie să te grăbești. Când te grăbești îți scapă foarte multe lucruri din vedere și din înțelegere. Cu cât strângi din dinți și vrei să faci mai multe lucruri cu atât vei face mai puține și de mai slabă calitate.

Dar nici nu aștepta să ți se întâmple lucrurile de la sine pentru că nimic nu vine spre tine fără să vrei din tot sufletul și fără să investești muncă, timp și energie în acel lucru pe care îl dorești. Visele devin realitate numai dacă tu însăți le dai Viață.

Să nu-i lași pe ceilalți să-ți spună că nu poți să-ți realizezi visele. Ei pot ști doar ce pot ei să facă, iar tu știi numai ce poți tu să faci. Maxim. Pentru că uneori nu știm nici ce putem noi înșine. :))

Viața este o călătorie. Bucură-te de fiecare moment pentru că fiecare este unic și este încărcat de o mulțime de sensuri. Ceea ce sper să accepți cât mai repede este faptul că sensul unui anume eveniment de viață este cel pe care TU îl dai, nu ceilalți, nu cărțile, nu tradițiile. Da, știu că asta-i contrar tuturor lucrurilor pe care le-ai auzit până acum, dar sper să mă crezi pe cuvânt. :))

Nu te grăbi să înțelegi totul, deoarece unele sensuri nu pot fi înțelese decât mult mai departe în timp. Cel mai frumos lucru este că Tu ești cea care alege traseul. Tu ești cea care ALEGE calea pe care să mergi. Nu există obstacole în afara acelora pe care Tu însăți ți le pui în cale, fără să-ți dai seama, deși asta o vei afla probabil mult mai târziu.

Îți spuneam să nu te grăbești. Asta și pentru că nu există un viitor pre-fabricat, există doar momentul prezent și un ocean de posibilități. Iar asta nu e o metaforă.

E nevoie totuși să știi că fiecare alegere implică o responsabilitate. Pentru că va genera consecințe. Consecințe pe care e important să le iei în considerare când faci acea alegere. Cu cât mai multe consecințe vei lua în considerare cu atât vei fi mai pregătită în fața provocărilor vieții iar asta te va scuti de suferințe inutile.

Mai trebuie să-ți spun că nu poți controla chiar totul. E bine să știi și asta. Oricum, gândește-te: ce farmec ar avea viața ta dacă lucrurile s-ar întâmpla mereu exact cum vrei tu? Ar fi ca și cum ai juca într-un film a cărui acțiune și ale cărui replici le știi în amănunt chiar de la început.

E important să știi că ești "echipată" cu tot ce ai nevoie (cum a spus și Osho): intuiție, instinct, minte. Știu că acum acestea îți par prea puțin, știu că-ți va părea nedrept că măsurile în care suntem dotați noi oamenii cu aceste lucruri par inegale, dar asta este doar o iluzie, deoarece avem de înfruntat provocări diferite și de rezolvat puzzle-uri cu sensuri diferite.

Te va ajuta mult Încrederea - dacă vei știi să o păstrezi. Încrederea că Universul îți va oferi cadrul în care să experimentezi și să înveți ce ai de învățat pentru a-ți desăvârși ființa în întregul ei, pentru a atinge potențialul maxim. Știu că deja visezi la un model de supraom, dar crede-mă - nu e chiar modelul pe care îl ai acum în minte.

Păstrează-ți gândirea flexibilă. Încăpățânarea nu va face decât să te țină blocată în idei și experiențe. Acceptă că lucrurile se schimbă continuu, ideile se schimbă, acceptă că în fiecare clipă undeva în lume se descoperă ceva nou și nu tot ceea ce este azi valabil rămâne valabil și mâine. Și ce-ți spun se întâmplă chiar și în cazul științelor pe care oamenii le numesc "exacte". Și nu crede chiar tot ce auzi sau citești. Până nu verifici. E important să știi că informațiile care "rulează" nu sunt chiar toate adevărate.(!)

E important să știi că dincolo de percepțiile tale, dincolo de materie, dincolo de aparențe - există un Sens, există un Rost. Și există Ceva care leagă aceste lucruri, astfel încât nimic din ceea ce simți, gândești sau spui nu se pierde, chiar dacă așa îți pare acum.

Toate acestea se investesc în tine și toate te vor servi la un moment dat. Ai nevoie doar de răbdare și de multă atenție. Răbdare - pentru că Sensul a ceea ce trăiești, a ceea ce observi sau a ceea ce simți nu îl vei găsi peste noapte ci uneori încetul cu încetul pe măsură ce parcurgi drumul. Atenție (prezență, conștiență) - pentru că numai într-o stare de acest fel poți observa conexiunile dintre lucruri și doar așa poți monta piesele de puzzle ce formează Sensul pe care îl cauți.

Evită pe cât posibil așteptările. Asta pentru că, oricât te-ai pregăti, vor apărea lucruri neașteptate, lucruri pe care nu le-ai luat în "calcul". Dar ele sunt chiar sarea și piperul, chiar dacă la început te vor enerva.

Știu că obișnuiești să împarți lucrurile în "bine" și "rău". Numai că lucrurile nu stau așa cum crezi. Într-o stare de profundă detașare vei reuși să observi că în orice "bine" stă și ceva "rău" și în orice "rău" există și un "bine". Așa sunt toate lucrurile aici, cu două fețe. Inclusiv noi oamenii. 😁 Dar să nu crezi că asta ar justifica în vreun fel faptul că îi poți răni pe ceilalți.

Pentru a avea relații armonioase cu ceilalți trebuie mai întâi să ai o relație frumoasă cu tine însăți. Să poți sta doar tu cu tine fără să te plictisești, ba chiar să treci mai departe de asta - să ajungi să te accepți așa cum ești cu toate contradicțiile care există în tine. Până și aceste contradicții au un Sens. Faptul că ești o combinație unică de contradicții ar trebui să te ajute 😁.

Ca să îi poți înțelege pe ceilalți trebuie să faci minim un pas către ei și anume să te pui în locul lor și să privești lumea prin prisma experiențelor prin care au trecut. Se numește empatie. Nu va fi de ajuns să faci asta deoarece fiecare om privește viața într-un mod unic, dar tot va fi ceva. Și, oricum, disponibilitatea ta se va simți dincolo de cuvinte. Învață să-i asculți pe ceilalți pentru că, uneori, avem nevoie să fim ascultați mai degrabă decât să fim sfătuiți.

Să nu uiți că Viața nu e doar o călătorie ci și o Poveste. O poveste despre Încredere și Sens. Despre Încrederea în tine însăți și în Univers în aceeași măsură. O poveste pe care poți construi și reconstrui în orice moment - pentru că totul este fluid deși pare fix. Poate că chiar asta este provocarea - să ajungi să observi unda din corpuscul."
***

E amuzant 😂. "Tipa" pare că nu înțeles nici o vorbă 😂. Deci "istoria" nu se schimbă.
Dar ăsta e un lucru foarte bun. Pentru că rezultatul rămân tot eu, iar această "variantă" de eu cred este foarte ok. Ceea ce înseamnă că povestea pe care am trăit-o a fost foarte utilă așa cum am trăit-o, chiar dacă la vremea aceea am perceput-o cu totul altfel.
E bine că "liniile" timpului nu se intersectează... în acest mod. Ci altfel 😁

Cred că ați primit destule urări. Așa că nu voi încheia cu o urare. Ci cu niște întrebări:
Tu ce ți-ai scrie ție cel/cea de la finalul acestui an? Sau copilului care ai fost, ce i-ai spune/scrie de ziua copilului?.. Ce-ți dorești? Cum ai vrea să fie povestea ta din următorul an?

Nu e nevoie să-mi răspunzi mie (deși tare mi-ar plăcea să o faci într-un comentariu), dar poate ar fi frumos să pui răspunsurile pe o hârtie pe care s-o "găsești" ca din întâmplare peste un an. :) Sau poți s-o faci pe "hârtia" virtuală aici-link (m-am amuzat teribil văzând că i-a venit cuiva ideea de a face un astfel de site 😁😂
*
„Viața înseamnă să pui întrebări, nu să afli răspunsuri.
Mergem înainte pentru că vrem să știm ce se află în spatele următoarei înălțimi.
Trebuie să continuăm să punem întrebări, să vrem să înțelegem.
Chiar şi atunci când ştim că nu vom găsi un răspuns, tebuie să punem în continuare întrebări.”(Allie - Taken [2002]).
***
Dacă ți-a plăcut acest articol, e posibil să-ți placă și: Până la urmă, cât de conștienți putem fi?, Adevărații tăi dușmani și Cine ești când nu te vede nimeni?.

Cărți extrem de utile pe drumul spre noi înșine:
-"Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Imperfecți, liberi și fericiți" -Cristophe Andre- comandă online aici-link;
- "Darurile imperfecțiunii" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Curajul în sălbăticie" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Copilul invizibil" -Gáspár György- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți îmblânzești rebelul interior" -Pauline Wallin- comandă online aici-link;
- "Manualul stimei de sine" -Glenn R. Schiraldi- comandă online aici-link;
- "Iubește-te pe tine însuți și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu" -L. Crane- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 27 decembrie 2012

Dimensiunea spirituală a Universului

 
            Este foarte greu de explicat cum se leagă lucrurile în anumite cazuri, mai ales atunci când vrei să înțeleagă cât mai mulți oameni ceea ce vrei să spui, cu atât mai greu atunci când vrei să explici logic și coerent lucruri care privesc funcționarea Universului, lucruri care pentru moment se leagă prin punți mai mult intuitive.
            Și totuși există oameni care pot vorbi despre acest subiect pe înțelesul tuturor, cu argumente științifice bine documentate și o coerență care relaxează auditoriul. Este vorba despre domnul prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan - medic în neurologie și psihiatrie, membru în Academia Americană de Neurologie, Societatea Internațională de Cercetare a Creierului, Federația Internațională de Neurologie, Societatea medicilor Scriitori și publiciști din România. 
            Dacă vă doriți să pătrundeți mai profund în tainele Universului prin prisma științifică dar și prin aceea a conștiinței vă recomand cu drag următoarea emisiune. Merită fiecare minut investit.
Vizionare plăcută! 


Recomand cu căldură cărțile domnului prof. Dumitru Constantin Dulcan:
"Inteligența materiei" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"În căutarea sinelui pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Mintea de dincolo" - comandă online aici-link - transport gratuit
O listă a interviurilor cu domnul prof. Dumitru Constantin Dulcan se găsește cu un click aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

luni, 24 decembrie 2012

Darul Crăciunului


            Sărbătorile au minunatul dar de a ne face să ne aducem aminte de adevăratele valori. Mai ales Crăciunul. Ne amintește că viața este prețioasă, că oamenii ce ne sunt alături merită să le arătăm iubirea noastră și că în realitate numai clipa prezentă ne aparține și poate fi trăită la adevărata intensitate a vieții. Ne amintește că atunci când ne risipim gândul și energia în trecut sau în viitor nu facem decât să uităm de clipa prezentă și de darul ei învăluit în mister pentru foarte mulți dintre noi.

            Deși fiecare clipă din an este potrivită pentru o privire mai atentă în interiorul nostru, consider că această sărbătoare este cea mai potrivită prin semnificațiile sale profunde. Este momentul cel mai potrivit să ne privim pe noi înșine în ochi și să mărturisim ființei din fața noastră cu o transparență de cristal toate lucrurile care ne „stau pe suflet” în vederea unei auto-armonizări necesare unui nou început.

            Să-i mărturisim celuilalt „eu” tot ce ne-a bucurat dar și tot ce ne-a durut, tot ce ne-a plăcut dar și tot ce am urât la noi înșine și să încercăm să găsim o cale comună de a merge mai departe într-o nouă formulă, mai exact în echipă.

În cazul cănd vă întrebați de ce ar fi necesar un astfel de scenariu, de ce ar fi necesar să facem o bună echipă cu noi înșine, răspunsul pe care l-am găsit pentru mine este unul simplu: deoarece relația cu propria ființă este una pentru totdeauna, o dată stabilită, armonizată, înțeleasă pâna la capăt, aceasta devine o bază solidă în provocările prin care trecem și ne oferă puterea și curajul să le depășim cu demnitate, iar ca și bonusuri - independența emoțională și înțelegerea și acceptarea semenilor noștri.

Pacea profundă, bucuria imensă și minunata eliberare pe care o oferă rezultatul procesului de care vorbeam mai sus este ceea ce vă doresc în această seară de Ajun și  pentru clipele ce vor veni, cu drag din tot sufletul meu  

Mai am două daruri. Primul este un mesaj al lui Mooji în preajma Crăciunului, iată-l:
*** Dacă subtitrarea nu pornește automat, dați click pe butonul CC din bara de jos a player-ului și selectați limba română.

  
      Al doilea dar * l-am editat acum 2 ani dar țin foarte mult la mesajul pe care îl transmite și cred că o să vă placă să-l revedeți  


Cu drag 💗

duminică, 23 decembrie 2012

Informații care mi-au schimbat viața (1)


Mă gândeam zilele trecute la numeroasele informații care, în timp, au ajuns să se reunească într-un mare puzzle, puzzle-ul prin prisma căruia înțeleg astăzi viața.

Mă gândeam la cât de multe informații întâlnim noi toți în fiecare zi și la felul în care conținutul ce ne rămâne se diluează în timp, uneori până la dispariție. Astfel, nu pot să nu observ că unele informații au trecut poate prea ușor pe lângă oameni și au fost uitate prea curând sau nu au circulat la adevărata lor valoare informațională.

Din acest motiv, m-am gândit să lansez pe această pagină o serie de articole reunite sub titlul - "Informații care mi-au schimbat viața" - în care să aduc în atenție informațiile care m-au ajutat să înțeleg lumea în care trăiesc așa cum o reflectă articolele de până acum.


Am să încep această serie cu un film care, deși nu e nou, este încă destul de puțin cunoscut în raport cu valoarea lui, un film care pe mine m-a ajutat să înțeleg valoarea terapeutică a apei dar și cât de simplu poate fi explicată dinamica relațiilor interumane pe baza impactului pe care îl au gândurile și emoțiile noastre asupra apei conținute de corpul nostru.

Filmul documentar “Apa” are la bază în pricipal studiile lui Masaru Emoto, studii care au pus în evidență faptul că modelele cristalelor de apă sunt influențate de energia cuvintelor și a gândurilor noastre, de muzica sau zgomotul existent în mediul din vecinătatea sa și de alte condiții exterioare.

Ca orice studiu care iese din tiparul studiilor obișnuite ale laboratoarelor de fizică sau chimie din zilele noastre, studiile lui Masaru Emoto au fost inițial criticate de câțiva cercetători din domenii conexe. Faptul că am lucrat pentru o vreme în laboratoare din aceleași domenii (fizică și chimie) mă determină să cred că doar importanța rezultatelor i-a făcut să reacționeze în acest fel.

Recomand acest documentar pentru numeroasele implicații pe care le are în sănătatea și vindecarea noastră, vizionare plăcută!


Recomand bineînțeles cărțile lui Masaru Emoto care spun mult mai mult decât spune filmul și consider că au valoare terapeutică:
"Mesajele ascunse din apă" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Adevărata putere a apei" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Mesaje de la apă și de la univers" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Miracolul Apei" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Viața secretă a apei " - comandă online aici-link - transport gratuit.
"Oracolul cristalelor de apă" - comandă online aici-link - transport gratuit;
"Forma iubirii" - comandă online aici-link - transport gratuit;
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Poți folosi lista cuvintelor cheie (coloana din dreapta) pentru a căuta mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗



joi, 20 decembrie 2012

5 întrebări pentru suflet

Mărturisesc că de-a lungul vremii întrebările mi-au fost prieteni dragi care mi-au deschis noi orizonturi în gânduri și în suflet. De aceea m-am bucurat să răspund unei invitații venite din partea echipei site-ului Noul Pământ și anume aceea de a răspunde la rubrica "5 întrebări pentru suflet".

Iată întrebările:

1. Cum ai caracteriza-o pe Adina ? (dacă ai fi o altă persoană)

2. De unde ideea cu Portalul Universul Cunoașterii? Care ar fi scopul final al acelui "loc"?

3. Ce sfaturi născute din experiența personală le poţi spune oamenilor care nu mai au speranţa zilei de mâine, siguranţa unui adăpost sau mâncarea pe masă?

4. Ne poți povesti ceva din experiența personală care te-a marcat și te-a așezat pe drumul pe care mergi azi?

5. Pentru că mâine e 21 decembrie am să închei prin a te întreba ce crezi despre acest moment care va veni? Şi în acest context care ar fi planurile tale de viitor în aceste condiţii?

În cazul când sunteți curioși să citiți răspunsurile pe care le-am dat, m-am gândit să vă invit să intrați pe site-ul Noul Pământ (click!)

Și un mic dar pentru această zi - o poveste despre primăvara sufletului, despre renaștere și libertate...


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ceea ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare