De-a lungul istoriei mulți oameni s-au gândit la
diverse soluții pentru eradicarea agresivității, eliminarea conflictelor și a oricărui fel de negativitate din
societatea umană. Așa s-a ajuns la inventarea unor diverse modele de societăți
bazate pe diverse principii, însă nici unul dintre aceste modele teoretice nu a
fost aplicabil în realitatea noastră.
Filmul pe care îl recomand astăzi - Equilibrium [2002]
- este încadrat de IMDB la "acțiune/dramă/SF" și are ca subiect funcționarea unei
societăți în care s-a ajuns la concluzia că: "Există o boală în inimile oamenilor.
Simptomele ei sunt ura, supărarea furia, războiul...Boala este...sentimentul. Cu
preţul lipsei sentimentelor profunde, am reuşit să suprimăm legile acestei boli
absurde."Cu ajutorul unui tratament zilnic, oamenii sunt tratați (obligatoriu)
împotriva sentimentelor, iar cărţile, arta, muzica și orice alt mod de
manifestare artistică sunt interzise și considerate infracțiuni.
Acest film aduce cu sine necesitatea unei reevaluări a rolului și rostului menținerii inimii deschise chiar dacă pe aceeași "cale" intră și ies atât sentimentele care ne aduc bucurie cât și acelea ce ne aduc tristețea. Altfel spus: aleg să simt chiar dacă uneori asta doare.
Spun aceste lucruri referindu-mă la concepția destul de vehiculată care spune că ne putem închide emoțional pentru a nu mai simți durerea, dar de cele mai multe ori se uită că odată cu acest mod de protejare față de durere se închide în același timp și calea spre a simți iubirea.
O descriere mai detaliată ar devoala profunzimea acestui exercițiu imaginativ al lumii fără sentimente, de aceea vă mai spun
doar...vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi celelalte recomandări de filme (artistice sau documentare) sau alte subiecte, le poți găsi căutând în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
În situații limită imaginea noastră despre
lume și viață capătă brusc claritatea cristalului. Întreg sistemul de valori apare clar în fața noastră
fără nici cea mai mică îndoială legată de vreo ordine sau de orice altceva.
Cred că asta se întâmplă deoarece în astfel de situații mintea noastră reduce tot zgomotul inutil păstrând doar ce e cu adevărat important. Iar asta e ..."de bine".
Povestea de viață a lui Ric Elias este una care poate fi folosită ca
exercițiu de fitness emoțional și mental:
Mi-au plăcut întrebările și cred că sunt importante ca exercițiu de clarificare din când în când, de aceea m-am gândit să le transcriu aici:
Ce ați schimba?
Ce ați face din ceea ce așteptați să faceți crezând că veți trăi pentru totdeauna?
Cum v-ați schimba relațiile și energiile negative din ele?
Și, mai presus de toate: sunteți cel mai bun părinte care puteți fi?"
- "Arta de a gândi limpede" -Rolf Dobelli- comandă online aici-link;
- "Întrebări fundamentale" -Lou Marinoff- comandă online aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac! Aplicarea ințelepciunii la problemele de zi cu zi" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Blink. Decizii bune în 2 secunde" -Malcolm Gladwell- comandă online aici-link;
- "Gândire rapida, gândire lenta" -Daniel Kahneman- comandă online aici-link;
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins- comandă online aici-link.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual au darul de a ne ajuta să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Spunea
cineva într-o conferință că prima impresie despre un om se formează în
primele 30 de secunde iar după
acestea există cam 3 minute în care această impresie se întărește total. Tot
acolo se spunea căanumite studii arată
că este nevoie de cel puțin 19 impresii secundare consecvente care să poată
șterge impresia inițială (atât de puternică este). Probabil ați observat că
multor oameni nu le sunt suficiente nici o sută de post-impresii ca să și-o
schimbe pe prima, dar ăsta este alt subiect.
Nu
am să mă opresc nici la cât de sincere sunt primele afișări de imagine,
deoarece probabil știe toată lumea că ele sunt oricum regizate, cosmetizate,
etc., tocmai din motivul de mai sus. Alte nuanțe vreau să punctez astăzi.
Pe
mine concluziile din prima frază m-au întristat. Pentru că asta denotă superficialitate. Multă. Pentru că pe de altă parte o vorbă românească spune că "nu ajunge o viață de om pentru a Cunoaște pe cineva". Și e adevărat. Dar nu doar
de aceea.
Eu
cred că s-a ajuns prea departe cu această "primă impresie". O întreagă industrie
din cadrul dezvoltării personale ne învață trucuri despre limbajul nonverbal și despre cum să stăm pe scaun, cum să zâmbim, cum să rotim ochii
pentru a minți cât mai frumos/credibil (pentru a "da" bine 😁) la o întâlnire de afaceri sau de altă
natură. S-a ajuns să se piardă din vedere esența interacțiunii și comunicării
umane sau mie îmi scapă ceva?
Este adevărat că uneori ne pasă
de impresia pe care o lăsăm în jur (mai mult sau mai puțin în funcție de
context), dar oare ce este mai important:
să construim în ochii celorlalți o imagine și să trăim cu teama că la un moment nu vom mai putea "ține pasul" cu imaginea, sau
să eliminăm pe cât posibil așteptările celorlalți asumându-ne riscul autenticității dar câștigând eliberarea de teamă ?
Dincolo
de stabilirea priorităților de mai sus, referindu-mă acum la cazul când noi suntem în poziția de observator, mă întreb - ne ajută la ceva faptul că
lăsăm prima impresie să se întipărească, să ne domine părerea despre un om? Aș
spune că nu, dimpotrivă, pierdem foarte mult. Pierdem bucuria de a-i lăsa timp
să se deschidă, să se manifeste în splendoarea în care o poate face fiecare
ființă în parte atunci când este scutită de etichetări și judecăți mereu
premature.
Judecățile și etichetele pe care le aplicăm celorlalți rănesc. Uneori rănesc atât de tare încât întârzie
sau chiar opresc definitiv înflorirea ființei într-un domeniu oarecare în care
ar face-o în cazul când ar fi încurajat. Sau măcar lăsat în pace.
Sunt
sigură că ți s-a întâmplat și ție măcar o dată să ți se taie aripile când ai
vrut să zbori. Să fii descurajat de ceilalți când ai avut un proiect personal drag ție sau când ai vrut să te manifești altfel decât ce consideră ceilalți ca fiind "normal" (din punctual lor de vedere).
Nu te întreb cum a fost pentru că știu deja. Toți am trecut prin această
experiență.
Întrebarea
este cum de încă putem să-i descurajăm pe ceilalți dacă noi înșine am trecut
deja prin asta și știm cum e? Sau revenind strict la subiectul de azi, cum de încă putem să ne oprim
la prima impresie când știm că fiecare dintre noi a suferit măcar o dată din
cauza celor care au făcut asta cu noi?
Cum
ar arăta această realitate dacă în clipa când prima impresie vrea să se întipărească
în mintea noastră, noi, fiecare, am opri-o și i-am da răgazul celuilalt să se
dezvăluie fără să-l judecăm/etichetăm (nu doar la prima interacțiune, dar nici la a doua, nici
la a treia,...)?
***
Sunt
multe, foarte multe exemple care demontează mitul "primei impresii", dar am ales astăzi unul pe care l-am întâlnit ieri
întâmplător. Ar fi bine de simțit, nu doar de privit. Pentru cei care nu cunosc limba engleză
precizez că acest om nu a cântat niciodată în fața nimănui, nici măcar a
familiei, din cauza respingerii pe care au manifestat-o față de el toți cei care s-au
oprit la....prima impresie. Vizionare plăcută..
Și ca să aduc și un exemplu românesc, în caz că nu ați văzut-o, merită să o ascultați pe Gabriela Artene din Iași, care a reușit abia acum să-și depășească prejudecățile și să-și dezvăluie vocea minunată - (link).
!Dacă îți dorești să depășești o situație de conflict în relații sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
- "Vrăjitoare și oameni înspăimântători. Ostilitatea în viața cotidiană și depășirea ei" -J. H. Berke- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți controlezi furia" -Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate- comandă online aici-link;
- "Agresivitatea pasivă" -T. Murphy, L. H. Oberlin- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni fac lucruri rele" -Debbie Ford- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Partea intunecată a căutatorilor de lumină" -Debbie Ford- comandă online aici-link;
- "De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele" -James Hollis- comandă online aici-link;
- "Efectul Lucifer" -Philip Zimbardo- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce îți face bine să faci BINE" -David R. Hamilton- comandă online aici-link sau aici-link;
- "De ce nu vrem iertarea?" -Harriet Lerner- comandă online aici-link;
- "Iertarea - cea mai mare putere vindecătoare" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link;
- "Dansul relațiilor" -Harriet Lernerpoate- comandă online aici-link;
- "Iubirea înseamnă renunțarea la frică" -Gerald G. Jampolsky- comandă online aici-link.
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de informație și/sau bucurie în plus. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
Deși suntem atât de diferiți și suntem ghidați de
sisteme de valori diferite unul dintre lucrurile care ne unesc este căutarea,
căutarea ca trăire, ca fenomen, dincolo de obiectul ei.
Unele căutări se termină rapid, altele au o durată
mai lungă, dar cred că cea mai lungă căutare este călătoria în noi
înșine, în Universul care suntem fiecare. Spun asta deoarece fiecare ființă este
asemeni Universului Mare într-o continuă curgere, astfel încât, ceea ce cunoaștem
astăzi în noi înșine capătă până mâine alte sensuri și semnificații. Doar cel
care nu zărește întru totul linia orizontului interior poate spune că acest
drum este unul ușor sau că l-a parcurs deja pe de-a-ntregul.
Filmul pe care îl recomand astăzi - "Fântâna" [2006] - deși
este încadrat de IMDB la genul "romance/dramă/SF" - nu e doar atât, este mult mai mult
și anume o călătorie în potențialele ce există în oameni, în fiecare dintre noi. Dar desigur, depinde de viziunea celui care privește. De aceea nu voi spune mai mult despre el decât că pentru mine a fost o călătorie transformatoare.
Filmul este preluat de pe acest site: (link), vizionare plăcută!
Dacă ești pentru prima dată aici și vrei să vezi și alte filme (artistice) pe care le-am recomandat le poți găsi aici (link) sau pe cele documentare aici (link). Celelalte subiecte tratate pe această pagină se găsesc în tabelul cuvintelor cheie din tabelul din dreapta.
Se spune că oamenii care au gustat din abundența financiară nu sunt
preocupați de autodezvoltare. Desigur aceasta este o idee preconcepută, un
clișeu mental eronat, numai că este unul foarte răspândit deoarece exemplele conforme
acestuia s-au tot repetat. Mă bucur mult când găsesc exemple care demontează
acest mit.
Pe de altă parte mă pasionează să ascult oamenii
care știu să spună lucrurile foarte simplu, atât de simplu încât orice om poate
să înțeleagă ceea ce spun oricare ar fi subiectul abordat. Dacă această calitate este dublată de autenticitate și
de o armonie interioară evidentă, atunci a asculta un astfel de om devine o
relaxare iar transferul de informație devine maxim (conform legii rezonanței -link).
Unul dintre oamenii care îndeplinește
caracteristicile de mai sus, care emană împlinire fără să fie nevoie să
vorbească despre ea, este Cristian Onețiu. În cazul în care nu ați urmărit ediția
emisiunii "Codul lui Oreste" la care a fost invitat, iată acum ocazia.
Ne vorbește pe parcursul emisiunii despre rolul, importanța și avantajele autodezvoltării,
despre modul în care putem alege ce ni se potrivește din "marea" de oferte de
cursuri existente și despre ideile preconcepute (miturile) cele mai vehiculate
privind dezvoltarea personală. Vizionare plăcută!
Cărți pe care le recomand cu încredere (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" -Brené Brown- comandă online aici-link;
- "Trezește uriașul din tine" -Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Putere nemărginită" (carte audio)-Anthony Robbins- comandă online aici-link;
- "Prezența. Arta păcii și a fericirii" (vol.I+vol.II) -Rupert Spira- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista "Articole recomandate" sau cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept