"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 12 iulie 2013

Cunoașterea și tiparele mentale

Mai multe experiențe mi-au demonstrat de-a lungul vremii că este foarte greu să-mi opresc tiparele mentale când sunt martora unor întâmplări, experiențe de viață sau când cunosc o persoană. Mi-am dat seama că aceste tipare îmi limitează uneori aproape în totalitate bucuria cunoașterii conștiente.

În cazul când intrăm în contact pentru prima dată cu o persoană ,aflarea vârstei, datei nașterii (zodiei), locului în care  s-a născut și/sau trăiește și uneori chiar a numelui său ne activează tipare mentale care ne determină să etichetăm persoana și să o încadrăm (uneori chiar inconștient) în categoriile de persoane pe care le-am cunoscut deja (de aceeași vârstă, zodie, din același loc, etc.). Din astfel de etichetări s-au născut și bancurile legate de diversele etichete (blonde, ardeleni, moldoveni, etc.).  Același lucru se întâmplă și cu preferințele persoanei cu care comunicăm. Probabil vi s-a întâmplat ca în cazul când (de exemplu) cineva spune că ascultă rock să vă apară în minte instantaneu imagini cu rockeri rebeli și să fiți puternic tentați să credeți că persoana pe care o aveți în față este exact la fel cu cei ale căror imagini v-au năvălit în minte.

Foarte multe lucruri se întâmplă conform acestui mecanism. Și nu vorbesc aici numai despre a avea răbdarea să cunoaștem pe cineva, ci despre răbdarea de a cunoaște toate lucrurile care ne înconjoară. Această răbdare mie acum mi se pare extrem de importantă. Asta deoarece în caz contrar pierdem mult din bucuria descoperirii și mai ales din minunea care este înmagazinată în fiecare om în parte și în fiecare lucru din jurul nostru.

A fost nevoie de foarte multe experiențe de viață care să-mi demonstreze câtă bucuire am pierdut ca să ajung acum să mă opresc din etichetări și preconcepții și să le conștientizez toxicitatea. Nu spun că-mi reușește 100% mereu, mai am și acum scăpări la acest capitol din cauza faptului că nu e tocmai ușor să-ți controlezi permanent tiparele mentale (link). Însă știu clar că cele mai frumoase momente pe care le-am trăit până acum sunt cele în care am reușit să-mi opresc prejudecățile în virtutea oferirii celuilalt a cadrului necesar libertății totale de exprimare a tot ceea ce el este. Cele mai calde momente au fost acelea în care doar am fost prezentă și am ascultat. Acestea au fost momentele în care am simțit sacrul minunii numite Viață dincolo de orice iluzie.

Eu cred că acest mod de abordare a lui „a cunoaște pe cineva” este dovada supremă a dorinței sufletului de a cunoaște pe acel cineva. Cred că a observa fără a judeca este calea spre adevărata cunoaștere atât interioară cât și exterioară.

Vă invit să vizionați un mic fragment dintr-un stasang cu Mooji în care acesta explică simplu ce înseamnă percepția pură. Vizionare plăcută! (Dacă subtitrarea nu apare automat, o puteți seta din butonu cu formă de rotiță după ce pornește video-ul)


În strânsă legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link). Celelalte articole care conțin fragmente din dialogurile lui Mooji se găsesc aici (link).
Iată și câteva cărți care merită lectura adevăraților Căutători ai cunoașterii (la comanda online transportul este gratuit oriunde în țară indiferent de valoarea comenzii):
"Doar rămâi tăcut" - H.W.L. Poonja (Papaji - maestrul lui Mooji) - comandă online aici-link;
"Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" - David R. Hawkins - comandă online aici-link;
"Evanghelia lui Ramana Maharshi" - Ramana Maharshi - comandă online aici-link - 15%reducere;
"Eliberarea de cunoscut" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link;
"Experiența conștientizării" - Ovidiu Brazdău - comandă online aici-link;
***
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe această pagină, mă bucur că ești aici! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 9 iulie 2013

Regăsirea puterii interioare


"Viata este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voință să ajungi în punctul cel mai înalt și să te simți nemuțumit." – Paulo Coelho

Pe parcursul acestui joc dur și halucinant există momente în viața fiecăruia în care pur și simplu simți că nu mai ai putere să mergi mai departe, în care renunțarea - cea mai ușoară cale - te tentează atrăgându-te ca într-un vortex.
Am trecut și eu prin astfel de momente și am fost martoră la alte sute de momente similare ale oamenilor pe care îi cunosc. Aș spune pe scurt: știu cum e, nu am uitat tăișul sclipitor al sentimentului de gol și neputință, dar chiar asta mă ajută acum să fiu alături oamenilor care trec prin astfel de stări.

Există însă și oameni care fac  mai mult decât să fie ajutor moral oamenilor care trec prin momente grele și astfel de gesturi voiam încă mai demult să promovez aici. Un exemplu minunat este acțiunea lui Cristian Onețiu care, în afara activităților firmei pe care o deține, a inaugurat la Kanal D emisiunea "Antrenorul"în cadrul căreia pune la punct programe specifice cu mentori potriviți pentru oameni care vor să-și găsească puterea interioară de a merge mai departe.
Pentru că îl consider un program de valoare, m-am gândit să vă dăruiesc astăzi una dintre edițiile acestei emisiuni în care puteți observa cum lucrează acest sistem de susținere. Vizionare plăcută!



În legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, bine ai venit! Sper să găsești și alte subiecte care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

duminică, 7 iulie 2013

Recomandare film - În sălbăticie

Vine o vreme în viața fiecărui om când necesitatea unei schimbări devine prioritară. Și nu vorbesc aici de micile schimbări ci de acelea radicale.

Propriile experiențe dar și cele pe care le-am urmărit la oamenii pe care i-am întâlnit pe drumul vieții mă determină să cred că luarea deciziilor cu adevărat importante este un proces strict personal care se poate desfășura doar în singurătate. Este minunat să avem prieteni aproape, să ne sprijine pentru o vreme, însă vin anumite momente în care retragerea departe de aceștia este singura metodă care ne poate aduce claritatea deciziilor și care ne poate ajuta să armonizăm relația cu noi înșine (link).
***
Nu cred în întâmplări. Cred că există o ordine perfectă în acest Univers (Multivers) căreia îi scapă înțelegerii minții noastre. Din această perspectivă consider că nu e o întâmplare faptul că acum citești aceste cuvinte și nici faptul că filmul pe care îl recomand astăzi este despre o experiență departe de lume. Este vorba despre filmul - În sălbăticie - care ne poartă în povestea tulburătoare a căutărilor interioare ale unui student din "lumea bună" care decide să pornească aceste căutări departe de lumea care l-a format.

Nu vă dezvălui nimic mai mult despre această poveste minunată decât că este terapeutică pentru cei ce vor alege să o trăiască alături de personajul principal gustând cât mai mult din experiențele pe care acesta le trăiește în călătoria sa. Peisajele incredibile vă vor încânta privirea iar emoțiile vă vor reaminti minunea și bucuria VIEȚII pe Pământ.

Filmul este realizat după cartea lui Jon Krakauer, scenariul și regia - Sean Penn, în rolurile principale: Emile Hirsch, Marcia Gay Harden, Catherine Keener. L-am preluat de pe acest site (click), dar pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului. Vizionare plăcută!

Link alternativ aici (link).

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗 *>:D< îmbrăţişare



sâmbătă, 6 iulie 2013

Între identitate și alteritate

Formarea personalității fiecărui om este un fenomen complex și continuu. Chiar dacă la maturitate eul nostru pare să se fi format în totalitate, acesta este în realitate într-o continuă schimbare.
Gestionarea acestui proces este pentru mulți dintre noi dificilă și naște în fiecare perioade alternative de închidere și deschidere (link 1, link 2) către lumea exterioară. Dacă ne-am uita în jurul nostru acum, în societatea în care trăim, și am observa că suntem încă împreună atunci foarte probabil mulți am avea alte preocupări și o cu totul altă stare de spirit.
Dar cum separarea a atins cote alarmante iată că multora dintre noi ne este dor de acel împreună care ne aduce lacrimi în ochi atunci când îl mai observăm din când în când.

Este ceva vreme de când îmi doresc să vă împărtășesc un discurs drag, unul care atinge sufletul cu blândețe aducând cu el multă liniște și speranță. Este vorba despre speech-ul pe care actrița Thandie Newton l-a susținut într-una dintre edițiile TED. De privit prin ochii sufletului...vizionare plăcută!


În legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, mă bucur că ești aici! Sper să găsești și alte subiecte care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 5 iulie 2013

Conexiunea noastră cu Universul

Suntem parte din Univers lucru pe care îl știm cu toții însă de faptul că suntem conectați cu tot ceea ce există în acesta unii oameni încă se îndoiesc. Pe zi ce trece apar noi și noi dovezi științifice în acest sens și cred că nu va mai trece mult timp până să apară descoperiri care să nu mai poată fi trecute cu vederea și să fie suficient de popularizate spre a deveni cunoscute de toți oamenii. Acest lucru ar fi benefic deoarece, știind că infuențăm întreg câmpul energetic am deveni mai responsabili asupra felului în care îl influențăm, asupra amprentei noastre energetice din fiecare clipă.

Printre oamenii preocupați de răspândirea cunoștințelor legate de energia universală și de modul în care noi oamenii suntem conectați la întregul Univers am plăcerea să-l cunosc pe domnul profesor univ. dr. Traian D. Stănciulescu (vicepreședinte al Asociației Naționale de Terapii Complementare din România). Am găsit de curând una dintre emisiunile la care a fost invitat și pentru că aceasta conține informații de mare valoare iată că o aduc în atenția voastră.

Despre energia noastră de conexiune cu Universul, despre rolul situațiilor de criză în viața noastră, despre adaptarea noastră la aceste situații de criză, despre energiile noastre (psihică, emoțională și fizică) și despre energiile neconvenționale - într-una dintre edițiile emisiunii „Privire în viitor” realizată de domnul Sorin Alexandru. Vizionare plăcută!


În strânsă legătură cu acest articol sunt și articolele de aici (link), aici (link) dar și acesta (link).
Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog îți urez bun venit! Sper să găsești și alte subiecte care să-ți placă în tabelul cu cuvinte cheie din coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare