"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 10 septembrie 2013

Informații care mi-au schimbat viața (17)

Când vine vorba despre terapiile energetice mulți oameni sunt încă sceptici. Posibil ca asta să se întâmple și din cauză că mulți nu admit încă natura energetică a tot ceea ce există, conexiunile energetice dintre lucruri și funcționarea acestor conexiuni pe principul legii rezonanței.

Până să fac cunoștință cu lumea energetică prin experiențe proprii nici eu nu puteam să admit veridicitatea acestor principii. Dar după aceea...lucrurile s-au schimbat.

În 2009, când mi-a căzut în mână cartea "Reconectarea - Vindecă-i pe alții, vindecă-te pe tine", (autor Dr. Eric Pearl -link), mărturisesc că am început să o citesc sub influența mărturiilor de la începutul acesteia, dar mai ales după ce am citit prefața ei care e scrisă de Dr. Gary E. Schwartz - profesor de psihologie, medicină generală, neurologie, psihiatrie și chirurgie, director al Universității din Arizona, (fost) profesor la Harvard și la Yale. După ce am început-o nu am mai putut să o las deoparte, deoarece, dincolo de informațiile prețioase avea curgerea unui roman captivant.

Poate că această carte nu ar fi avut o asemenea influență asupra mea dacă nu aș fi observat că informațiile respective aveau aplicabilitate nu doar în vindecarea corpului fizic ci și a celui emoțional, dar și dincolo de conceptul de vindecare principiile găsite în carte puteau fi aplicate asupra experiențelor de viață în general. Nu degeaba Eric Pearl chiar spune undeva că această carte are niște "straturi" (chiar denumirea dată de el), adică poate fi înțeleasă în mai multe feluri, "straturi" care se dezvăluie chiar de la prima citire dar mai ales la următoarele.

În august 2010 cănd am aflat că Dr. Eric Pearl vine în România am fost atât de entuziasmată încât m-am înscris în minutul imediat următor de la aflarea veștii, iar expresia cu minutul nu e o metaforă :)) Așa am ajuns să-l văd în realitate și să sorb conferința acestuia la care am participat. Cert este că întâlnirea cu acesta mi-a confirmat ceea ce am citit în cartea sa, iar felul lui de a fi mi-a demonstrat că există oameni într-un adevărat echilibru oricare ar fi semnificația pe care o dați acestui cuvânt. (știu că poza e amuzantă, eram emoționată ca un copil la întâlnirea cu un super-erou :)))

Dr. Eric Pearl a apărut în numeroase emisiuni de televiziune din toată lumea, a ţinut o prezentări în peste 35 de țări în care i s-a publicat cartea best seller (link), iar seminariile sale sunt menţionate în marile publicaţii. Aici pe blog l-ați întâlnit în documentarul de excepție Matricea vie - aici (link) dar și în cel cu titlul Legea Rezonanței - aici (link).


Astăzi aduc în atenție un interviu important care, în afară de povestea descoperirii vindecării reconective conține căteva dintre principiile de bază care m-au ajutat să-mi schimb viața. Principiile de care spun pot fi înțelese profund doar în contextul cărții sale "Reconectarea" care poate fi comandată online cu un click aici (link) - cu transport gratuit în toată țara.

Consider foarte importante toate informațiile cuprinse în interviu, dar mărturisesc că apreciez în mod deosebit: 
- lucrurile pe care le spune cu privire la rolul detașării în procesul de vindecare (dar și în toate experiențele pe care le trăim),
- punctul de vedere referitor la ce anume înseamnă întunericul și entitățile negative - faptul că acestea sunt personificările spirituale ale fricilor noastre,
- un punct de vedere extraordinar referitor la rolul ego-ului și importanța păstrării acestuia în echilibru (a nu lupta pentru eliminarea lui),
- momentul când povestește despre cum și-a depășit frica referitoare la sursa ("bună" sau "rea") a darului său, dar și ...tot interviul de mai jos :)) Vizionare plăcută!


Bineînțeles, cartea "Reconectarea" (link) (transport gratuit oriunde în țară) aduce lămuririle pe care Eric Pearl nu a avut timp să le precizeze în acest interviu. Așa cum spuneam, pentru cei interesați merită toată atenția atât cartea cât și cele două filme documentare în care acesta apare Matricea vie - aici (link) și Legea Rezonanței - aici (link). În interviul acesta (link) la minutul 12  puteți să-l vedeți pe Eric Pearl în 2005 (după 12 ani de la descoperirea acestui tip de vindecare spune moderatorul), în cazul când e cineva curios dacă a îmbătrânit între timp :))
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bun venit! Sper să găsești și alte lucruri care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate", fie în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗 *>:D< îmbrăţişare


duminică, 8 septembrie 2013

Recomandare film - Orbirea


"Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată, în timp ce imaginaţia cuprinde întreaga lume, stimulează progresul şi dă naştere evoluţiei." - Albert Einstein

Reacțiile noastre în situații limită sunt în mare parte niște necunoscute pe care le putem cu greu determina în afara acelor situații. Cert este că ne ajută să ne lucrăm "mușchii" imaginației pentru a ne antrena cât mai bine posibil spre a face față unor astfel de situații critice.

Filmul de astăzi este în primul rând o oportunitate de a călători într-o poveste deosebită în care situația limită provocată de orbire scoate la iveală din cei afectați reacții pe care nici măcar ei înșiși nu le bănuiau.


Povestea este profund emoționantă ceea ce o face potrivită și pentru un bun exercițiu de antrenament emoțional în cazul când ați observat rolul important al fitness-ului emoțional în creșterea adaptabilității noastre la vremurile în care trăim.

Vă mai spun doar că rolurile principale sunt foarte bine realizate de Julianne Moore, Mark Ruffalo și Gael García Bernal și că pentru mine acest film a avut valoare teraputică.

Pentru o vizionare de calitate recomand bineînțeles cumpărarea dvd-ului, dar dacă doriți să-l vizionați online îl găsiți aici-link sau aici-link. Mai jos e trailer-ul. Vizionare și... călătorie plăcută..


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, mă bucur să-ți urez bun venit! Este un loc virtual unde împărtășesc lucrurile care pe mine mă ajută în dezvoltarea personală. Sper să găsești lucruri care să-ți placă fie în lista "Articole recomandate", fie în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 7 septembrie 2013

Raiul din adâncuri

 
Demult, tare demult, fiecare om știa că există undeva în inima lui un loc special plin de liniște, rupt din rai, un loc în care se putea odihni oricând își dorea și se putea bucura de conexiunea cu întreg Universul.
De-a lungul vremii, din diverse motive, oamenii au început să ascundă unii de ceilalți acel loc construind în jurul său ziduri după ziduri în încercarea de a-l păstra neatins.
Însă cu timpul, cei mai mulți dintre ei au uitat numărul zidurilor și chiar au uitat și motivul pentru care le-au construit.
După un alt timp, de dor, mulți se simțeau însingurați și neliniștiți. Și au plecat în căutarea liniștii. Dar liniștea nu era de găsit. Nicăieri. Pentru că oamenii uitaseră că liniștea locuiește chiar în interiorul lor, acolo, după ziduri.
Până să găsim raiul din adâncurile ființei noastre, să ne bucurăm câteva clipe de liniștea din raiul adâncurilor mării...
 
* Setați calitatea video la 1080p HD din butonul din bara de jos a player-ului.

Posibil să-ți placă și ce găsești aici (link), aici (link), aici (link) sau aici (link)
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta.
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

vineri, 6 septembrie 2013

Stresul - o cale de acces spre inimile noastre

Știu acest titlu sună nebunesc însă chiar despre asta este vorba în cele ce urmează.

Ideea că credințele noastre influențează biologia corpului nostru nu este una nouă, ba chiar a devenit destul de cunoscută datorită conferințelor și cărților biologului de renume mondial Bruce Lipton (important: link1, link2, link3, link4) dar și ale prietenului său psihologul Robert M. Williams (link).

Faptul că majoritatea oamenilor nu acceptă încă dovezile experimentale care au dus la aceste concluzii nu poate decât să diminueze numărul celor care s-ar putea vindeca singuri de diferite boli prin schimbarea mentalității sau măcar ar putea sprijini mental restaurarea stării de sănătate alături de medicație.

Experiențele pe care le-am trăit în ultimii ani mi-au demonstrat că întradevăr, când vine vorba de dezechilibre de orice tip, mentalitatea întrece ca importanță atât alimentația cât și oricare dintre influențele externe (substanțe toxice, radiații, etc.)


Bucuria mea constă în faptul că observ pe zi ce trece apariția unor noi dovezi în sprijinul acestei idei, dovezi de o importanță pe care o consider majoră. Aceasta deoarece sănătatea (fizică și psihică) este cea care ne oferă confortul de bază pentru a crea lucruri minunate pentru noi înșine și pentru semenii noștri.

După cum știți, stresul este unul dintre factorii perturbatori din viața noastră. Mai exact, asta este ceea ce se credea până acum. Iată că au apărut dovezi experimentale care confirmă că nu stresul ne omoară ci concepția noastră despre el. Știu că pare incredibil, dar cineva ne va vorbi despre aceste dovezi și nu oricine ci Kelly McGonigal - doctor în psihologie, lector la Universitatea Stanford, autor (link) și speaker.

Despre cum să vedem stresul într-un mod pozitiv, despre transformarea acestuia prin comunicarea cu celălalt și despre cum poate deveni acesta o cale spre inimile noastre ne vorbește într-un mod aparte Kelly McGonigal. Știu că o să vă placă pentru că este o ființă care știe să vorbească pe un ton drag sufletului. Vizionare plăcută!


Pe tema relațiilor interumane sunt și articolele de aici (link), aici (link) și aici (link), Despre tiparele mentale se vorbește și aici (link), iar despre stările de neputință aici (link).

Recomand cu căldură cărțile lui Kelly McGonigal:
- "Partea pozitivă a stresului" - comandă online aici-link,
- "Puterea voinței" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



joi, 5 septembrie 2013

Despre conștiința materiei, prezent și potențialele viitoruri ale omenirii

"Omul viitorului va fi unul iniţiatic, spiritualizat, conştient de originea sacră şi de sensul venirii sale pe lume" - Jean-Paul Bertrand.
"Omul viitorului va fi obligat, ca alternativă a auto-extincţiei, spre care merge cu paşi repezi, să-şi edifice o nouă conştiinţă, o nouă spiritualitate în acord cu sensul său originar. Criza morală a lumii moderne, la care asistăm cu o stranie şi, aş spune, inconştientă pasivitate, este expresia nivelului scăzut al conştiinţei umane. Pentru că factorul fundamental în trăirea umană îl constituie conştiinţa sa." - Dumitru Constantin Dulcan.

Având în vedere importanța subiectului denumit generic "conștiință" și terenul destul de nesigur al acestuia, problematica sa este departe de a fi epuizată. Până să ne putem forma o părere personală și să construim conexiuni proprii consider că este util să ascultăm cât mai multe păreri ale oamenilor care și-au dedicat timp și energie pentru studia subiectul respectiv îndeaproape. Pe acest principiu aduc astăzi în atenție o emisiune care conține informații importante, emisiune realizată de domnul Dragoș Dumitriu, avându-l ca invitat pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan (medic neurolog, psihiatru, autor al mai multor cărți), pe care, dacă ați mai fost pe această pagină, l-ați mai întâlnit în emisiunile cuprinse în articolele mai vechi de aici (link).

Subiectele abordate în emisiune sunt numeroase: fluxurile energetice, energia conținută în informație, fizica cuantică, universurile paralele, destinul și liberul arbitru, călătoriile extracorporale, telepatia, bolile și modificarea ADN-ului sub influența schimbării mentalității - dar toate converg spre câmpul conștiinței și conștiința materiei.
Veți avea ocazia să vedeți în cadrul emisiunii și un video emoționant elaborat cu imagini captate de telescopul spațial Hubble (Hubble fiind până anul acesta cel mai performant telescop spațial, acum câteva zile fiind depășit ca rezoluție de telescopul Magellan din cadrul observatorului Las Campanas din Chile).




Câteva precizări (păreri personale) asupra subiectelor discutate în emisiune (la început de rând am menționat momentul din emisiune la care mă refer):
- minutul 8-9: În ceea ce privește previziunile (discuția despre Baba Vanga) am expus deja câteva păreri aici (link). Iar despre destin și liber arbitru am vorbit aici (link).
- minutul 20:  Umbra (negativitatea) negată de majoritatea oamenilor se poate acumula în eter și descărca printr-o singură persoană sau prin intermediul unui mic grup, deși nu cred că acest fapt ne poate scuti de necesitatea acceptării ei (link important).
- minutul 25: "Empatia salvează omenirea." - Empatia este doar primul pas (deși unul foarte greu) pe care îl putem face spre înțelegerea aproapelui dar și a exteriorului cu tot ce înseamnă acesta (link). Cred că omul este capabil de mai mult de atât - am explicat pe scurt aici (link)
- fragmentul 46-50 min.: Rostul experimentării dualității bine/rău, lumină/întuneric este de natură evolutivă deși nu pare la prima vedere, fiind un fenomen care deocamdată nu poate fi înțeles/acceptat la nivel rațional decât de puțini oameni.
- fragmentul 60-66 min.: Personal nu cred că sensul existenței noastre este pierdut, cred că toate experiențele prin care a trecut omenirea au fost necesare evoluției. Că lucrurile se puteau desfășura într-o infinitate de alte feluri, dintre care jumătate sunt mai puțin dureroase pentru omenire, acesta este un alt subiect pe care mi l-am explicat prin existența universurilor paralele (link important) și renunțarea la această iluzie persistentă care este timpul (link important).
- 1:19:00 - Nu cred în funcționarea eliminării mecanice a gândirii negative în genul "să nu mai găndim negativ pentru că pur și simplu nu-i bine". Schimbarea de conștiință cred că se poate produce definitiv doar prin înțelegerea profundă a rostului dualității în evoluția umană și înțelegerea/acceptarea conștientă a necesității trecerii dincolo de dualitate. În cazul eliminării mecanice de genul celei de mai sus, "negativitatea" din noi va ieși mereu la suprafață într-un fel sau altul cerându-și dreptul de a fi înțeleasă și acceptată. Iar tensiunile interioare pe care le provoacă aceasta le cunoaștem cu toții.
- 1:33.00 Nu cred într-un adevăr unic. Cred că universurile paralele permit manifestarea celorlalte adevăruri numai că acest fapt nu poate fi demonstrat încă la nivel experimental. Conceptul de adevăr unic este unul convenabil la nivelul rațiunii umane deoarece ne oferă o siguranță, un confort mental. Cred că ciclurile prin care a trecut acest Univers s-au încheiat iar evoluția sa este una ieșită din acest tipar tocmai datorită schimbărilor apărute la nivel de conștiință.
- 1.35.00: Despre vindecarea bolilor prin schimbarea mentalității găsiți o explicație pe larg a domnului prof. D.C. Dulcan aici (link) dar pentru cei interesați există și două documentare prețioase care pot fi găsite aici (link) și aici (link).
- 1:38.00: Despre telepatie - consider discuția din emisiune foarte importantă. O explicație a telepatiei a fost dată și de Rupert Sheldrake în teoria sa a câmpurilor morfice pe care acesta o explică aici (link).
***Subliniez, ce am expus aici sunt niște păreri personale.
***
Cărțile de mare valoare ale domnului prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan (prezentate în emisiune) pot fi achiziționate online (transportul fiind gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
"Inteligența materiei" - comandă online aici-link;
"În căutarea sensului pierdut" (ambele volume) - comandă online aici-link ;
"Mintea de dincolo" - comandă online aici-link;
"Somnul rațiunii" - comandă online aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată aici este posibil să faci parte dintre cei însetați de cunoaștere. Bun venit, mă bucur că ești aici! Sper să găsești subiecte care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele liste fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare