Spuneam mai demult că despre stările de neputință este greu să vorbim. Unii oameni sunt de părere că nici nu e indicat. Alții spun că nu e bine să vorbești despre lucruri negative/dureroase. De parcă dacă nu vorbim vom uita de ele sau ele vor dispărea de la sine. După cum știți, așa ceva nu se va întâmpla. Dimpotrivă, refuzând să privim în față astfel de lucruri, ele nu vor face decât să se agraveze.
Pentru că măcar din când în când face bine să ne gândim la lucrurile la care nu am vrea să ne gândim, pentru că efectul se aseamănă efectului unui duș rece, iar eu consider că dușurile reci sunt bune - dau astăzi mai departe un discurs profund tulburător al unui ofițer de poliție.
Fiind membru al California Highway Patrol cu o vechime de 23 de ani, acesta a descoperit încă de la începutul muncii sale că e nevoie să-și asume un rol neobișnuit pentru un ofițer de poliție - acela de consilier de prevenire a suicidului. De ce? Asta veți afla urmărind materialul de mai jos.
El însuși este un supraviețuitor al cancerului și al unor operații de inimă multiple, ceea ce l-a determinat să simtă și să transmită mai departe într-un fel special poveștile de viață pe care le-a întâlnit în timpul cât a patrulat pe podul Golden Gate. Sunt sigură că veți simți ceea ce transmite...
"Începând cu anul 1994, prin compasiunea sa și abilitățile sale de expert în ascultare, Kevin Briggs a ajutat mai mult de 200 de persoane aflate pe marginea prăpastiei către moarte să renunțe la sinucidere "- "People", 03 octombrie 2013.
Articole conectate cu subiectul: Cum să ieșim din depresie, Despre gestionarea și vindecarea suferinței și Misterul stărilor de neputință.
Cărți recomandate:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" - Andrew Solomon - comandă online aici-link - volum finalist la Premiul Pulitzer, câştigător al National Book Awards şi inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului;-"Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - autori: Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal, Jon Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "De la depresie la gustul fericirii" - Helene Roubeix - comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" - Robert L. Leahy - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii propriul tău psihoterapeut" -Patricia Farrell- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link;
- "Depresia. Evadare Din Infern" - Sorin Ene - comandă online aici-link.
***
În cazul când ești pentru prima dată în micul meu univers, îți spun bine ai venit! Am adunat aici de-a lunul vremii toate lucrurile care m-au ajutat să cresc și să-mi fie bine și care cred că îi pot ajuta și pe ceilalți. În căutarea unui subiect pe placul tău poți folosi lista de cuvinte cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗