"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 15 iulie 2016

6 elemente esențiale în (auto)tratarea depresiei

Conform unor statistici din 2011 ale Organizației Mondiale a Sănătății, depresia afecta la acea vreme 121 de milioane de oameni, în jur de 50 de milioane fiind numai în Europa. Un studiu realizat de European Health for All Databases tot în 2011 arăta că România se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al incidenței bolilor mintale, cu 1403,75 de cazuri la 100 000 de locuitori. Aceleași statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății estimau în acel moment că depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate, imediat după afecțiunile cardiovasculare.

Un studiu recent arată că în acest moment 3,8% din populația globului suferă de depresie, inclusiv 5% dintre adulți (4% dintre bărbați și 6% dintre femei) și 5,7% dintre adulții cu vârsta peste 60 de ani. Adică aproximativ 280 de milioane de oameni.

Lăsând deoparte statisticile... Probabil fiecare om poate observa (pe pielea lui sau uitându-se în jur) că oamenii se adaptează din ce în ce mai greu modului în care evoluează lucrurile pe plan social, politic, economic sau din alte puncte de vedere și își mențin cu greu echilibrul în furtuna schimbărilor ce au loc pe toate planurile. Desigur, nu orice stare de tristețe se încadrează în depresie, putem clarifica cât de cât problema efectuând acest test online.

Dar pentru că lucrurile sunt pe cale să se agraveze în următorii ani, consider important să cunoaștem cele 6 elemente esențiale în tratarea depresiei. Acestea sunt conținute în programul Therapeutic Lifestyle Change (TLC) elaborat de Stephen Ilardi (doctor în psihologie clinică la Duke University, profesor asociat la University of Kansas). Conform cercetărilor acestuia, următoarele 6 aspecte au o importanță majoră în regăsirea echilibrului psiho-emoțional:
1. exercițiile fizice - din motive pe care le expune Stephen Ilardi în video de mai jos,
2. acizii grași Omega 3 - detalii în video,
3. conexiunea și suportul social (în realitate, nu online) - mai sunt necesare detalii aici?..,
4. strategiile anti-ruminație - renunțarea la "rumegarea" gândurilor negative (link),
5. expunerea la lumină naturală (link) și
6. somnul odihnitor - (link).

Posibil să pară lucruri banale, dar din câți oameni cunosc personal și știu aceste lucruri, mai puțin de 10% dintre ei le aplică în viața de zi cu zi deoarece nu cred că acestea ar avea o importanță chiar atât de mare. Iată că cercetările făcute de Stephen Ilardi demonstrează că această combinație dă rezultate uimitoare în cazurile de depresie tratate de el împreună cu echipa sa, astfel încât consider că discursul său merită toată atenția (*mulțumiri și recunoștință Iuliei Ipati pentru traducere 💗)


Mai jos puteți urmări o emisiune foarte interesantă despre mecanismele depresiei, suferința pacienților tratați de această boală și modul în care aceștia sunt discriminați de societate - emisiune realizată de televiziunea Digi24 (e posibil să nu se încarce pe anumite tipuri de telefoane, merită să reveniți să-l vizionați pe laptop/desktop):


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare sau în regăsirea echilibrului interior - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link..
***

Recomand în primul rând cartea scrisă de Andrew Solomon - volum finalist la Premiul Pulitzer, câștigător al National Book Awards și inclus în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului:
- "Demonul amiezii. O anatomie a depresiei" - comandă online aici-link.
De asemenea, recomand cu încredere în efecte:
- "Exerciții de meditație pentru depașirea depresiei" - M. Williams, J. Teasdale, Z. Segal, J. Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Ieșirea din depresie" -Dominique Barbier- comandă online aici-link;
- "Învinge depresia înainte ca ea să te învingă" -Robert L. Leahy- comandă online aici-link;
- "Flux. Psihologia fericirii" -Mihaly Csikszentmihalyi- comandă online aici-link;
- "Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună" -A.A. și D.N. Lazarus- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

duminică, 10 iulie 2016

Puterea vindecătoare a poveștilor (+ recomandare film)

"Poveștile sunt o parte integrantă a vieții. De-a lungul timpului ele au fost o parte inseparabilă a culturii, învățării și valorilor umane. Indiferent de limba, religia, sexul sau vârsta noastră, poveștile au fost și vor rămâne un element esențial al vieților noastre. Ele ne pot îndeplini visele; și, într-adevăr, visurile noastre au forma unor povești. Ele ne însoțesc pe tot parcusul existenței noastre, din leagăn până în mormânt. Așa cum spunea unul din personajele lui Salman Rushdie în 'Ultimul suspin al Maurului': "Când murim, tot ce rămâne sunt poveștile"." - fragment din cartea "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți"George W. Burns  
*
*   *
Cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor să rămânem fascinați atunci când cineva ne povestește o experiență de viață tulburătoare sau când vizionăm un film ce ne-a captivat. Poveștile de viață au puterea aproape miraculoasă de a ne scoate din "filmul" propriu, de a ne arăta alte perspective din care să privim viața și astfel, de a ne schimba modul în care gândim, simțim și acționăm.

Poveștile sunt vindecătoare din perspectiva în care: "schimbând modul în care gândim sau simțim raportat la ceva putem schimba și ceva în prelucrarea noastră minte-trup" - așa cum spune George W. Burns (psiholog clinician şi director la Milton Erickson Institute of Western Australia) în cartea sa "101 povesti vindecătoare pentru adulți".

În continuare spune: "Dacă urmărim niște ascultători fermecați de o poveste, vedem anumite semne foarte evidente ale adaptării minte-trup, cum ar fi modificări de respirație, în mișcările musculare și în ritmul bătăilor inimii. (...) În acest context vindecarea înseamnă și refacerea, consolidarea sau amplificarea stării de bine mentale și emoționale.(...) Ca atare, poveștile nu sunt doar despre refacerea a ceea ce s-a deteriorat sau despre tratarea simptomelor, ci sunt despre un mod de trai, o filosofie a vieții și o existență care se găsește în armonie cu relațiile dinamice ce dăinuie între minte, trup, suflet și mediul ambiant."
***
Curiozitatea înnăscută din fiecare dintre noi și dorința de a intra în povestea celuilalt au o explicație. Fie că știm sau nu, natura ne-a dotat fizic cu niște neuroni care se activează în creierul nostru atunci când imaginația ne poartă în povestea celorlalți sau în poveștile fictive din filmele pe care le vizionăm. Ei se numesc neuroni oglindă iar rolul lor important în învățare, socializare și reglarea comportamentului este descris de Vilayanur Ramachandran aici-link.

În anumite condiții, atunci când ne dăm voie, aceeași neuroni ne permit să simțim că trăim experiența respectivă ca și cum am fi chiar noi în "rolul principal". E un fenomen care are loc deoarece subconștientul "nu știe" să facă diferența între experiența celuilalt și cea personală. Acesta este motivul pentru care fiecare exercițiu imaginativ de a intra cu totul într-o altă poveste se adaugă experiențelor proprii de viață și ne îmbogățește înțelepciunea cu noi și noi conștientizări.

Poate cel mai important lucru pe care-l știu despre oameni este legat tot de povești. De povestea de viață a fiecăruia. Și chiar dacă l-am mai spus țin să-l reamintesc: dacă am ști toată povestea celui de lângă noi, cu toate durerile și bucuriile din ea, cu toate traumele pe care le-a depășit, am constata că fiecare comportament pe care-l manifestă are o explicație, și că, de fapt, din unghiul de vedere al poveștii sale, tot ceea ce simte, gândește și face este justificat.

Ascultând și citind sute de povești de viață am mai descoperit și faptul că nu suntem chiar atât de diferiți, că funcționăm aproximativ pe baza acelorași tipare și că toți căutăm în esență aceleași lucruri: iubire, libertate, siguranță. Doar că o facem în moduri diferite, iar acest fapt ar trebui să ne apropie nu să ne separe. Dacă am ști toată povestea "celuilalt" am fi mai blânzi unii cu ceilalți și mult mai toleranți...

Din aceste motive, în tabăra Bucuria de A FI -ce va avea loc în perioada 26-30 august la Câmpulung Moldovenesc (jud. Suceava)- vor fi sesiuni de vindecare prin povești în fiecare seară. Poveștile noastre de viață și alte situații reale pe care le cunoaștem, studii de caz, exerciții de imaginație privind posibile soluții pentru diverse probleme. Într-un spațiu special, de la suflet la suflet, dincolo de (pre)judecăți, ne vom putea deschide sufletul după voie, atunci când simțim că e momentul potrivit. Într-un mod relaxat, "de vară", vom face exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, improvizație de dans conștient și multe alte surprize. Detaliile organizatorice se găsesc pe pagina cu evenimente AICI-link. Vă aștept cu drag 💗

Despre rolul pe care-l ocupă poveștile noastre în comunicarea umană și viitorul acesteia  ne vorbește Tudor Chirilă în discursul de mai jos. E un speech pe care l-a susținut la TEDx Chișinău, l-am share-uit acum doi ani, dar cred că merită vizionat pentru lucrurile importante pe care le conține și pentru căldura, sinceritatea și umorul cu care sunt exprimate.. 


Astăzi dau mai departe un film care poate topi probabil orice inimă...Este vorba despre ecranizarea romanului bestseller "Înainte să te cunosc" scris de Jojo Moyes (caruia îi aparține și scenariul). Filmul (cu același titlu) ne poartă într-o poveste de dragoste neașteptată, neobișnuită și tulburătoare, capabilă să atingă gingaș corzi neștiute ale inimilor celor care o vizionează. Personajul principal feminin -atât de plin de candoare, bunătate și un entuziasm minunat- este interpretat de....ghici cine? :D Emilia Clarke (Daenerys din Game of Thrones :D) - care face aici un personaj de zile mari. Merită vizionat la cinematograf pentru calitatea imaginii și cromatica minunată, dar dacă alegeți varianta online, filmul poate fi vizionat aici-link sau aici-link. Vizionare plăcută!
***
Pentru cei care își doresc să-și antreneze emoțiile ascultând povești de viață tulburătoare recomand trei dintre cele (multe) publicate aici: 'Despre încredere, vulnerabilitate și conexiune', 'Când Viața ți se schimbă într-o secundă' și 'Povestea unei boli mintale - văzută din interior'.
Recomand cu drag următoarele cărți:
- "101 povesti vindecătoare pentru adulți" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "101 povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "Vindecarea prin povești" -George W. Burns- comandă aici-link;
- "Regele-cerșetor și secretul fericirii. Puterea vindecătoare a poveștilor" -Joel Ben Izzy- comandă aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate sau ce a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 6 iulie 2016

Trezirea între psihoză și normalitate (II)

"Imaginați-vă că ajungeți la un punct în care aţi pierdut totul, poate că urmare a unei boli grave, a unei depresii sau dependențe. V-ați pierdut cariera, partenerul sau familia, speranțele de viitor și respectul de sine și sunteți atât de disperați, încât simțiți că nu puteți să mergeți mai departe. Simțiți că ați fost frânți complet şi reduși la nimic.

Sau poate că e vorba de o întâlnire cu moartea: imaginați-vă că vi s-a spus că aveți o boală precum cancerul și că mai aveți de trăit doar o scurtă perioada de timp. Tot ce v-a adus fericire pare să va fi fost luat. Tot ce ați muncit din greu să construiți și tot ce v-ați imaginat că va fi viitorul vostru se dizolvă și se transformă în nimic, în fața voastră pare să nu fie nimic, în afară de durere, pierdere și moarte.

Și atunci, în voi are loc o transformare. Sinele vechi moare și se naște unul nou. Dintr-o dată, aveți un sentiment de ușurință și de libertate, că și cum ar fi fost tăiate legăturile și ridicate greutățile. Lumea pare a fi un alt loc, cu un sens nou și un tel nou, cu o armonie nouă și frumusețe. Trecutul și viitorul nu mai au nici o semnificație, iar grijile care vă umpleau mintea mai înainte nu mai contează. Tot ce contează este "existența" strălucitoare pe care poți să o vezi în jur și prezentul glorios pe care îl trăiești. Și nu e doar o schimbare temporară. Intensitatea inițială a experienței poate că va dispărea după câteva zile, dar tu n-o să mai fii niciodată același.

Ești plin de un sentiment permanent de bine și de o apreciere nouă a vieții. Niciodată nu vei mai lua lucrurile ca pe ceva ce ți se cuvine – ești permanent conștient de valoarea vieții însăși, de prieteni și de familie, de frumusețea lumii, de sănătatea și libertatea ta. Mintea îți este în permanentă liberă de griji și de neliniște și, în loc să-ţi petreci viața alergând după un statut, după succes și după bogăție, încerci să ajuți alți oameni sau să progresezi în propria ta dezvoltare spirituală.

Asta poate să sune ca o fantezie. Și e adevărat că, în cele mai multe cazuri, chinul psihologic nu are nici un efect pozitiv. Adesea nu facem decât să simțim durere și să vrem să se termine cât mai repede. Pentru mulți, procesul morții este doar plin de durere și de supărare, nemântuit de niciun sentiment de libertate sau de bine. Pentru alții însă, chinul intens este un soi de "alchimie spirituală", care transformă "metalul bază" al suferinței în "aurul" libertății și binelui intens." - fragment din cartea "Ieșirea din întuneric" scrisă de Steve Taylor.


Mi-a plăcut foarte mult în cartea din care am selectat citatul faptul că prezintă modul în care traumele și suferința psihologică pot da naștere unei transformări spirituale. Cuprinde 30 de povești reale de viață care aduc inspirație și încredere în faptul că trezirea face parte din normalitate și că e un proces firesc prin care trecem fiecare la un moment dat. Cel mai important lucru confirmat (și) de această carte este faptul că ALEGEREA de a sta în suferință sau de a deveni flexibili la schimbare și adaptabili spre a depăși obstacolele NE APARȚINE

Luând în considerare mesajele pe care le-am primit și interesul acordat de cititorii acestei pagini documentarului "Tulburare bipolara sau trezire spirituala" - realizat de Sean Blackwell - consider important să dau mai departe și partea a doua a acestuia. Această parte conține clarificări referitoare la:

- experiența trezirii ca oportunitate de eliberare a durerilor emoționale, reprimărilor biologice și traumelor din trecut;
- cum să faci față și să vindeci agresiunea care însoțește în anumite cazuri psihoză;
- importanța nivelului de conștiință în depășirea psihozei și susținerea persoanelor care trec psihoză (teoria Spiral Dynamics);
- abordarea revoluționară numită puterea prezentului în vindecarea tulburării afectiv bipolare;
și, foarte important:
- studii de caz ale unor persoane care au traversat astfel de experiențe.

Nu voi insista să-l vizionați. Vă spun doar că prezintă lucruri foarte importante, numai bune de știut în orice moment al vieții dar mai ales dacă timpul unei astfel de urgențe spirituale încă nu a venit. Partea I a documentarului poate fi vizionată AICI-link, cea de mai jos fiind partea a II-a. Vizionare plăcută și cu folos.. 



Recomand bineînțeles cârțile lui Eckhart Tolle -bestseller în întreaga lume, cărți pe înțelesul tuturor, aproape de sufletul tuturor:
- "Puterea prezentului" - comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" - comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" - comandă online aici-link;
- "Un Pământ nou" - comandă online aici-link.
dar și câteva care au legătură cu trezirea și aduc înțelegeri profunde în privința acestui proces:
- "Ieșirea din întuneric" -Steve Taylor- comandă aici-link;
- "Trezirea din somnul conștiinței" -Steve Taylor- comandă aici-link;
- "Letting Go. Calea renunțării" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Transcenderea nivelurilor conștiinței" -David R. Hawkins- comandă aici-link;
- "Învățăturile lui Ramana Maharshi" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Ramana Maharshi, Calea cunoașterii supreme" -Arthur Osborne- comandă aici-link;
- "Lumina cunoașterii non-duale" -Advaita Bodha Dipika- comandă aici-link.


În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. În acest moment sunt 555 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


joi, 30 iunie 2016

Influență vs. manipulare în spiritualitate

Influențăm lumea în care trăim în orice moment, fie că suntem sau nu conștienți de asta. În fiecare moment amprentăm câmpul energetic comun cu gândurile noastre, emoțiile, subconștientul și tot ceea ce emitem ca întreg. Imaginați-vă efectul fiecărei judecăți pe care o emitem, a fiecărei etichetări și chiar a judecăților pe care ni le aplicăm nouă înșine. Fiecare picătură de energie cu amprenta noastră se adună în fiecare clipă în marele "ocean" în care vom "înota" tot noi în fiecare zi ce va urma.

Când lucrurile se petrec în mod inconștient, atunci nu ar fi mare lucru de spus, omul respectiv pur și simplu nu știe ce influență are asupra celorlați și a lumii în care trăiește. Dar în cazul oamenilor care știu "cum stă treaba", lucrurile devin un pic mai.. complicate din punct de vedere moral.

Tentația de a da o direcție influenței pe care o avem asupra celorlalți, tentația de a obține un profit din asta sau măcar un beneficiu cât de mic - sunt chestiuni în fața cărora foarte puțini rezistă 😁
***
E un subiect delicat, l-am amânat până am făcut pace cu el, iar acum am considerat că i-a venit timpul :)) Așa se face că l-am abordat într-o nouă ediție a emisiunii "Cafeneaua Spirituală" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație) la ToppALL TV . Urmărind emisiunea veți putea afla câteva puncte de vedere referitoare la influența pe care o avem unii asupra celorlalți, când aceasta se transformă în manipulare, despre influența negativă a "salvatorilor" cu intenții pozitive și altele asemenea raportate la domeniul dezvoltării personale și evoluției spirituale. Vizionare plăcută :)


Un documentar din lista "musai de văzut" este "Secolul Ego-ului" care prezintă istoria manipulării conștiente, principiile de "funcționare" a acesteia și cum a ajuns să se perfecționeze până astăzi - îl puteți viziona aici-link. Articole conectate: Deciziile noastre între rațional și irațional și  Provocările vremurilor noastre (2) - Conștiența. Ceea ce am spus la începutul articolului se bazează pe ideile prezentate de Rupert Sheldrake în conferința care există aici-link
Celor care doresc să influențeze lumea cu integritate, le recomand trei cărți care au făcut "valuri" în domeniu:
- "Totul despre psihologia persuasiunii" - Robert B. Cialdini (psiholog, doctor în filozofie) - este considerată cea mai importantă carte publicată vreodată pe acest subiect - comandă online aici-link;
- "Persuasiunea știință și practică" - Robert B. Cialdini - comandă online aici-link;
- "Brandwashed" (pentru dezintoxicarea de brand-uri) - Martin Lindstrom - comandă online aici-link.
***
REMINDER:
În perioada 24-28 august te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, dincolo de barierele (pre)judecăților, să regăsim TABĂRA Bucuria de A FI. Este o tabără special dedicată celor care au decis că vor să facă o schimbare reală în viața lor. De aceea include *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' (!) și conține și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


duminică, 26 iunie 2016

Omul care și-a depășit toate limitele (+ recomandare film)


Ne place să ne plângem de orice și obișnuim să găsim neputințelor noastre o mulțime de scuze. Suntem experți cu toții în treaba asta și aproape că am transformat victimizarea într-o cultură. Fie că dăm vina pe sistemul politic sau pe cel de educație, fie pe condițiile pe care le-am avut în familie sau pe "istoria personală", găsim mereu un "vinovat" la îndemână. 

Deși puțini, există totuși oameni care își asumă lucrurile așa cum sunt indiferent de greutatea experiențelor pe care le trăiesc. Dintre aceștia, unii reușesc chiar să transforme obstacolele în oportunități. Își depășesc limitele într-un mod aproape supranatural și devin exemple pentru ceilalți.


Poate că într-adevăr, e așa cum am spus mai demult, dacă ar fi să dăm un sens imperfecțiunilor sau al handicapurilor, atunci acesta ar putea fi cel de a scoate la iveală alte capacități umane, de a revela noi și noi valențe ale abilităților de care este în stare Omul și de a forța limitele acestuia cât mai departe.

Vă invit să urmăriți o poveste de viață așa cum nu există alta, una care mi-a întărit credința în potențialul uman nelimitat. Nu am mai multe cuvinte pentru a o recomanda, după ce o veți parcurge veți înțelege cu siguranță de ce.

Vă pot spune doar că privind viața pentru câteva minute prin ochii domnului profesor Vasile Adamescu va fi cu adevărat terapeutic și vă va oferi o reconsiderare a valorilor personale și nouă perspectivă asupra vieții. Mulțumiri și recunoștință domnului dr. Mihail Noica - medic primar pediatru, care mi-a trimis această emisiune. Cu speranța că vă va aduce suficientă putere pentru a renaște din orice situație vă aflați, vă doresc vizionare plăcută prin ochii sufletului..


UPDATE - REMINDER:
Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, să regăsim Bucuria de A FI 😍. În perioada 26 - 30 august, într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre transformarea interioară autentică și despre cum putem trăi în pace cu noi înșine și cu lumea. Vom face o mulțime de chestii faine dar vor fi și multe surprize. UNDE: Câmpulung Moldovenesc - click AICI pentru detalii. Te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Filmul pe care-l dau mai departe astăzi vorbește tot despre depășirea limitelor. Trei cărări de viață se intersectează spre a scoate la iveală tot ce-i mai bun din cele trei personaje principale. Se numește "Drumul interior" ("The Road Within"), a câștigat 8 premii și a fost nominalizat pentru alte 8. Nu dezvălui mai mult despre poveste, vă spun doar că l-aș caracteriza drept o declarație de iubire Vieții așa cum este ea, indiferent de obstacolele pe care le găsim în cale. Filmul poate fi vizionat aici-link sau aici-link (*se poate seta calitate video 720px din butonul în formă de rotiță din bara player-ului). Vizionare plăcută..
***

Câteva cărți minunate care ne pot face să privim viața altfel:
- "Darurile imperfecțiunii" -Brene Brown- comandă online aici-link;
- "Viața te iubește" -Louise Hay, Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Bucuria. Fericirea care vine din interior" -Osho- comandă online aici-link;
- "Fericire Acum!" -Robert Holden- comandă online aici-link;
- "Poți fi fericit orice s-ar întâmpla" -Richard Carlson- comandă online aici-link;
- "Proiectul fericirii" -Gretchen Rubin- comandă online aici-link sau aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate materialele care există în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗