"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 29 noiembrie 2012

Magia simplității Vieții

Mulți dintre noi se străduiesc să găsească drumul spre ei înșiși și spre înțelegerea profundă a rostului lucrurilor încercând în acest sens diverse căi de cunoaștere. Citim, scriem, vorbim despre cunoaștere, vizionăm filme documentare sau conferințe și toate acestea pentru a ne găsi pacea minții și a sufletului nostru și pentru a trăi o viață armonioasă.

Pe "drum", trecem  prin zeci, sute și mii de stări care se succed uneori cu repeziciune, astfel încât este posibil să devenim de tot atâtea ori contrariați sau confuzi privind căutările noastre. La fiecare colț de stradă câte o doză de neîncredere mai mică sau mai mare ne pândește din umbră râzând sarcastic.

Dar... dacă se întâmplă să fii cu totul prezent într-o clipă, fără să te gândești la nimic, doar să observi cum curge Viața, foarte posibil să trăiești ceva ce cu greu poate fi descris în cuvinte. Foarte posibil ca ceea ce simți să depășească tot ceea ce ai citit, auzit, vizionat.

 ***

Deși știu că voi reda mult prea puțin din magia simplității unei astfel de clipe, plus că nu am talent scriitoricesc, voi încerca să vă povestesc un fragment de viață pe care am Trăit-o altfel.

Am fost zilele trecute cu treburi într-un oraș apropiat de al meu și pentru că era încă devreme față de momentul cănd trebuia să ajung unde aveam de mers m-am oprit într-un fast food. Înăuntru era călduț, o atmosferă primitoare, cei doi bărbați care preparau mâncarea erau calmi și făceau totul cu drag și răbdare. Mi-am luat și eu ceva și m-am așezat pe unul dintre cele trei scaune înalte (genul celor de la bar) în fața mesei fixate în perete. Locația nu era foarte mare astfel încât masa fixată în perete era singurul loc unde puteau mănca persoanele care nu luau mâncarea la pachet. În colțul din dreapta sus pe perete era fixat un televizor care funcționa pe un post cu muzică.

Începusem să mănânc când lângă mine s-au așezat două fete, eleve de liceu - mi-am dat seama din conversația veselă pe care o purtau. Împărțeau o chiflă și o porție de cartofi când o altă colegă s-a apropiat de ele și cum nu avea unde se așeza a rămas în picioare între primele două cu ochii în televizor. Deși nu vedeam fața nici uneia deoarece cea de lângă mine era cu spatele, simțeam bucuria cu care își vorbesc și relaxarea pe care le-o produce acel moment atât de simplu petrecut împreună. Cea care stătea în picioare le-a spus celorlalte două că la televizor începe o piesă care îi place mult și cele două au ridicat privirea spunând amuzate că și lor le place. Am ridicat și eu ochii spre tv să văd clipul. E vorba despre cel postat mai jos.

Nu știu de ce și simt că chiar nu contează dar s-a întâmplat ceva ca o rupere de realitate, ca o rupere de această realitate, mai exact de cea în care mulți oameni văd doar cenușiu sau nu văd nimic bun în nimic. Am simțit că inima mi-e plină, mai plină ca niciodată și că nimic nu lipsește ca totul să fie perfect. 100% perfect. Întreg. Total. Potrivit.

Am simțit că totul e știut, cunoscut, că nimic nu mai trebuie căutat, nimic de descoperit, am simțit că toate întrebarile și-au pierdut semnul „?”și sensul. Am simțit că este doar de Trăit.

Aș putea să mai spun/scriu o mie de cuvinte, dar oricâte ar fi tot nu aș putea să transmit totul dacă tu cel / cea care citești nu ai trece Dincolo de aceste cuvinte. Deci, te invit Dincolo de cuvinte, oferindu-ți în dar o parte din condițiile exterioare pe care eu le-am avut acum câteva zile - muzica, imaginile, versurile.

Cât despre condițiile interioare, dacă reușești să te "aduni" cu totul în clipa prezentă, lăsând la o parte orice alt gând sau preocupare, ca și cum această clipă ar fi unica pe care o simți/trăiești/experimentezi aici în corp, fără trecut, fără viitor, atunci e suficient să fii în acest fel AICI.

Pune-ți metaforic ochelarii din clipul de mai jos și simte Viața deasupra norilor! Nu te opri la versuri, nici la imagini, nici la muzică! Mergi Dincolo de acestea!  

Dar ce dau eu atâtea explicații ...sigur ai mai trăit și tu astfel de stări.


Felicitări trupei Voltaj pentru piesă, lui Dan Petcan pentru regia clipului și lui Andi Vasluianu si Diana Roman pentru interpretarea atât de expresivă a rolurilor din acesta!
Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

5 comentarii:

Florina R. spunea...

Cred că ambianța și melodia au constituit pentru tine un ”moment de rupere”, de intrare într-o altă realitate. După cum spune și Eliade, ca anumite cuvinte, sunete, fraze sau inatșplari pot contitui ”momente de cotitura”, când țesătura realiății ”se rupe”, și putem avea acces într-o altă dmensiune a ei. Pare pretențios spus, dar e adevărat: această ”trăire în acum” de care spun toți învățătorii spirituali este, de fapt, un alt nivel al realitații, cu o frecvență mai înaltă de vibrație. De aici și până la ”viața veșnică” a lui Iisus, nu e decât un pas. Bine, nu e un pas mic...:)

Mulțumim că ne-ai împărtășit acest moment important pentru tine !
Cred că toți am avut asemenea clipe când ”totul era perfect într-o lume perfectă”, dar luați cu iureșul vieții, le-am uitat... le-am pierdut gustul !

Cred că apropierea, fie și virtuală, de oameni luminoși favorizează asemenea momente.

lauraaverchi spunea...

Cand urmaream videoclipul,instantaneu mi-am amintit ca si eu cand sting lumina de multe ori,aproape mai mereu vad obiectele din camera cum se misca de parca s-ar dilata si s-ar contracta la loc..e ca un fel de miscare de dans:)acum am gasit si explicatia stiintifica...multumesc

lauraaverchi spunea...

comentariul de mai sus era pentru FIZICA CUANTICA SI UNIVERSUL MACROSCOPIC:)TE IMBRATISEZ:)

lauraaverchi spunea...

DRAGA ADINA,pentru ca si tu ne-ai spus de clipa ta magica de traire o sa-ti spun si eu ce simt de cele mai multe ori:simt ca trebuie doar sa traim fiecare clipa,acceptand ce ne vine si gustand-o,simt ca nu trebuie sa ne zbatem pentru nimic,pentru ca avem doar de experimentat,simt ca nu exista cu adevarat nici o evolutie caci totul este doar un joc de redescoperire,simt ca deja am facut cat si am terminat acest univers in care ne traim experientele si ca totul a fost deja prestabilit pe anumite legi cum sa se desfasoare lucrurile in acest univers,simt ca noi am fost cei care l-au facut ,care apoi au intrat in el pentru a-l experimenta exact ca intr-un joc pe care-l inventezi apoi intri in el si-l joci...simt ca exact asta trebuie sa facem-doar sa acceptam jocul nu sa ne luptam cu el,caci noi singuri am fost cei care de bunavoie am intrat in el pentru a-l simti si trai..si simt ca dupa ce vom termina toate experientele din acest univers vom porni la creearea altui joc/univers pe alte baze/legi..ceea ce era de creat in acest unvers a fost creat de la inceput(regulile dupa care poate sa evolueze universul) si tot atunci terminat...apoi introducandu-se timpul am putut sa intram in propia creatie ca sa o experimentam noi insine,nemaiavand nimic de creat ci doar de jucat..asa simt...ca noi am fost creatorii cat si jucatorii..iar evolutia o simt doar ca o schimbare a rolurilor:)dintr-o data simt ca nu mai am nimic de facut:)decat sa accept,sa am accept pe mine insami si sa ma joc cu mine insami in interiorul propiei mele creatii din mine...eu ma simt multiplicata in tot si acest univers este visul meu care vorbeste despre mine..imi apartine mie:)si universul este o proiectie despre mine in care eu am intrat holografic pentru a ma juca de-a redescoperirea mea:))eiiiii cam asta simt in putine cuvinte,caci amanunte sunt multe

Robert spunea...

Laura tu esti bine !!
eu de cate ori sting lumina simt ca cineva ma priveste.... parca ma urmareste zi de zi mi se intampla aceeasi chestie ...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...