"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

joi, 15 noiembrie 2012

Despre ironie și sarcasm / Despre Dreptul Suprem de a ALEGE

Am amânat acest subiect destul de mult timp pentru că este unul foarte delicat și în același timp foarte incomod. Nouă oamenilor nu ne place să vorbim despre lucruri incomode. Preferăm să le evităm. Dar vine o vreme când lucrurile se vor spuse și în astfel de momente este destul de greu să păstrezi tăcerea.
Pentru unii dintre voi lucrurile pot părea clare și este posibil să nu găsească importantă legătura dintre cuvintele din titlu. Însă experiențele pe care le-am observat în ultima vreme mă determinat să vorbesc astăzi despre această legătură.
În lumea în care trăim, în ultimul timp s-au acutizat multe lucruri ce vizează comparația dintre oameni, printre care consider că judecata îndreptată spre „Celălalt” (voi folosi acest nume generic pentru Omul de lângă noi) a atins un maxim periculos.

În decursul istoriei omenirii rostul primordial/esențial al comparației a fost de a ne autocunoaște, de a ne putea autodefini și în final de a ne redescoperi Unicitatea, dar și de a afla ce ne-am dori să îmbunătățim la noi înșine pentru a fi mai buni decât Celălalt/Ceilalți.
Teoria Comparației Sociale propusă de Leon Festinger în anul 1954 arată că oamenii utilizează două tipuri de comparații: comparația socială ascendentă (cu oamenii mai performanți) și cea descendentă (cu cei mai puțin performanți), ambele fiind la fel de utile pentru autocunoaștere și autodefinirea individuală.

Astfel, comparația ascendentă ne-a ajutat să ne impulsionăm, să ne dorim mai mult de la noi înșine, iar cea descendentă, în esență, să ne creștem stima de sine.
Dacă lucrurile s-ar fi oprit la acest context/înțelegere am fi trăit într-o lume care ar arăta cu totul altfel decât cea pe care o vedem astăzi. Deși teoria de mai sus a apărut abia în 1954, conceptele sunt studiate de foarte mult timp, astfel încât chiar și Aristotel a avut ideea că lucrurile vor degenera iar comparația între oameni va duce la accentuarea intoleranței și separării în societate.

Da. Lucrurile au degenerat. Și cred că au atins un maxim în vremurile pe care le trăim.
Astăzi, comparația ascendentă dusă la extrem a adus și aduce frustrări de genul „nu sunt la fel de bun ca X”, „nu voi ajunge niciodată la fel de competitiv ca Y”, determinând mulți oameni să clacheze în fața provocărilor lumii noastre bazată excesiv pe competiție. La polul opus, comparația descendentă dusă la extrem a ridicat ego-ul pe culmi nebănuite determinând mulți oameni să adopte atitudini care „sfărâmă semenii (presupuși) neperformanți prin: ironii, sarcasm, umilințe și violență psihică sau emoțională de la cea mai subtilă până la cea directă.

Doamna Cristiana Alexandra Levițchi (psihoterapeut și psiholog clinician) spunea într-un articol (aici) că „ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte” și că „a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine”. Deși se știe acest lucru - este destul de greu de acceptat dacă suntem prea „prinși” de valul judecății a tot ce există în exterior.

Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.

Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență.
Această metodă de a-l înjosi pe Celălalt doar ca să ne simțim noi mai bine este una care ajunge să se întoarcă la un moment dat împotriva noastră. Este o lege universală. Și atunci când energia se întoarce ne mirăm de ce ni se întâmplă.

Am fost de-a lungul vremii în ambele situații. Așa am ajuns să cunosc gustul ironiei și sarcasmului de ambele părți: a celui care le practică și a celui care le primește. Așa am ajuns să cunosc cât durează starea de bine obținută ca rezultat al înjosirii Celuilalt și starea de rău pe care o simte cel înjosit.
Probabil și voi ați fost măcar o dată în fiecare dintre cele două situații.
Cum ne putem opri din acest joc? Cum ne putem opri din a-i judeca/ironiza pe ceilalți?

Simplu. Atunci când suntem tentați să ironizăm o persoană sau un grup de persoane e nevoie să ne amintim (cât mai profund) senzația pe care o simte cel ironizat. Empatie. Doar o respirație profundă și putem simți rezultatul următoarei noastre acțiuni.

Trăim vremuri în care cu greu ne amintim de Celălalt. Cu greu ne amintim că Celălalt este un Om ca și noi, are un suflet ca și noi, că a trăit experiențe traumatice care au lăsat urme adânci și răni nevindecate ca și ale noastre (chiar dacă experiențele au fost diferite). Faptul că nu ne amintim și nu ne preocupă aceste lucruri (când judecăm/ironizăm) obișnuim să-l punem pe seama lipsei timpului, pe seama faptului că ne deranjează ignoranța (cum, nu știu) și multe multe altele. Scuzele sunt ușor de găsit pentru oricine.

Cineva îmi spunea de curând că nu ironizează pe nimeni. Doar își spune părerea sub acea formă. Bună justificare :))
Este bine ca înainte de a ne spune părerea să ne amintim că:

FIECARE Om are DREPTUL SUPREM de a ALEGE ce e mai bine pentru el, de a ALEGE ce înseamnă acel bine, de a-și alege CREDINȚELE - fără a fi judecat sau ironizat pentru acestea.
Orice judecată asupra credințelor cuiva înseamna lipsa de respect și de considerație asupra acelui Om, înseamnă a-l considera mic și neputincios în a-și ALEGE propriile credințe. Înseamnă în esență încălcarea liberului său arbitru.
Este bine să fim conștienți de aceste lucruri în toate acțiunile noastre.

Da. Există stări în care nu putem construi, în care nu putem oferi nimic Celuilalt. Cu toții avem din când în când astfel de stări. În astfel de momente, decât să dărâmăm ceea ce construiește Celălalt pentru sine (așa, în felul lui, cu puterile lui, cu ideile lui - chiar dacă acestea nu coincid cu ale noastre) măcar să îl lăsăm în pace.
Așa cum am mai spus, nu putem co-crea o lume mai bună decât acceptându-ne reciproc, ajutându-ne reciproc și ieșind din sfera propriului Univers în întâmpinarea Universului celui de lângă noi. Putem trece mai ușor peste toate fiind blânzi unii cu ceilalți, fiind Împreună. 
***
"Fă tot ce te bucură și nimic din ceea ce inima ta nu simte să facă, dar nu uita să le oferi celor din jurul tău Libertatea de a face exact același lucru!" ©


Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", Resurse video, cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   


5 comentarii:

emilia spunea...

Aceste lucruri sunt foarte adevarate si spun aceasta din experienta proprie. Uneori este chiar dificil sa accepti ca cineva alege sa creada/experimenteze altceva decat tine. Dar poate deveni mai usor daca intelegem ca cel "raspunzator" pentru acest sentiment este doar egoul, identitatea falsa, care este disperat sa aiba dreptate. Multumim pentru articol!

Unknown spunea...

Ma bucur de fiecare data cand va citesc. Ma bucur sa descopar ca exista astfel de cuvinte,moduri de a gandi atat de frumoase de parca iti fac sa infloreasca cu adevarat sufletul.E minunat sa vezi ca se poate gandi si altfel si ca exista astfel de oameni printre noi care te fac sa intelegi si sa traiesti viata atat de simplu ,atat de curat,atat de frumos.Va multumesc pentru articol!

Adina Amironesei spunea...

Vă mulțumesc și eu pentru aprecieri!
Mă bucur foarte mult când găsesc câte un semn de la voi!
Vă îmbrățișez pe amândouă cu drag >:D<
Îmi cer scuze că am găsit cu întârziere aceste comentarii și am răspuns abia acum..

Anonim spunea...

E minunat sa vezi ca se poate gandi si altfel si ca exista astfel de oameni printre noi care te fac sa intelegi si sa traiesti viata atat de simplu ,atat de curat,atat de frumos.Iti multumesc ca existi.pupici.

Anonim spunea...

Frumoase gânduri și cu valoare mare de adevăr. N-am văzut nicio floare să-și laude mirosul cum că el e cel mai bun și potrivit pentru năsucul meu. Altceva este atunci când alegi tu unde vrei să fii și ce să crezi. Trăim într-o lume colorată de aceea, hârtia de turnesol pe care o folosesc este gradul meu de bucurie și entuziasm la întâlnirea cu tine sau cu informația. Și mai presus de orice am înțeles că nu după logica mea se desfășoară fluxul vieții nimănui.