"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

miercuri, 2 aprilie 2014

Webinar: Empatia – secretul iertării și relațiilor armonioase [10.04.2014]

Odată cu apropierea Sărbătorii Paştelui care simbolizează și renașterea noastră spirituală, nevoia împăcării și regăsirii liniștii sufletești se accentuează. Simțim parcă mai profund nevoia de a ierta și de a transforma relațiile conflictuale în unele armonioase.
Cum sentimentele negative, regretele și atașamentele își pun amprenta asupra memoriei noastre celulare generând dezechilibre la nivel fizic (link-1, link-2), necesitatea trasformării acestora și a eliberării trecutului capătă noi valențe. Astfel, regenerarea psiho-emoțională ne poate asigura nu doar regăsirea echilibrului interior ci și regenerarea fizică.
Relațiile interumane reprezintă una dintre cele mai importante surse a suferințelor noastre, iar iertarea este una dintre metodele de trasformarea a relațiilor și de împăcăre cu trecutul. Dar iertarea nu este întotdeauna un proces ușor. De aceea se întâmplă ca unele metode să funcționeze mai greu sau câteodată deloc.
Experiențele prin care am trecut și toate lucrurile pe care le-am învățat de-a lungul vieții mi-au demonstrat de nenumărate ori că empatia este o cale sigură către iertare și trasformarea relațiilor conflictuale. Ea reprezintă un instrument puternic deoarece asigură înțelegerea profundă a trăirilor celorlalți atât la nivel mental cât și la nivel emoțional.
Toate aceste motive plus mesajele primite pe mail m-au determinat să elaborez un seminar online (webinar) în care să ofer o înțelegere mai bună a empatiei ca instrument principal și sigur în procesul iertării, a trasformării relațiilor și, dincolo de acestea, a regăsirii liniștii sufletești. Webinarul oferă o perspectivă holistică a empatiei și se adresează tuturor celor care vor să se elibereze de povara resentimentelor, să-și armonizeze relațiile și viața în general dar și celor care vor să aprofundeze o metodă de autocunoaștere prin intermediul oglinzilor pe care le reprezintă ceilalți.
Seminarul online va cuprinde:
- definirea empatiei și valențele sale;
- rolul empatiei în iertare și transformarea relațiilor;
- cum să aplicăm empatia în viața de zi cu zi;
- exerciții utile în dezvoltarea capacității empatice;
- răspunsuri la întrebările participanților.
Am ales varianta webinarului pentru a oferi tuturor șansa de a participa din confortul casei fiecăruia, indiferent de orașul în care locuiește. Acesta se va desfășura pe 10 aprilie în intervalul orar 20.00-22.00.
Alte detalii găsiți pe facebook aici (link) (link-ul se deschide chiar dacă nu aveți cont), iar înscrierile se fac pe adresa de mail: adinaamironesei@yahoo.com. Vă aștept cu drag 
Iată ce spune Brené Brown despre puterea empatiei:


Două calde discursuri ale lui Brené Brown găsiți aici (link) și aici (link). O carte minunată scrisă de aceasta  - "Darurile imperfecțiunii" - poate fi comandată online cu un click aici (link) - transportul fiind gratuit oriunde în țară.
Dacă ești pentru prima oară aici, îți spun bine ai venit! Sper ca subiectele de pe blog să fie pe placul inimii tale. Pentru a găsi mai ușor ceea ce te interesează poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și lista a cuvintelor cheie (din coloana din dreapta). Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...