Se spune că e suspect dacă nu ți-e teamă de nimic.
Se spune ori că ești nebun, ori că vrei să faci pe grozavul. Eu cred că totul
ține de credințe și că noi toți ne putem depăși condiția, în sensul că putem
elimina fricile una câte una prin conștientizarea lor și transformarea
acestora.
Dar să vedem ce se întâmplă din punct de vedere
energetic, pentru că e posibil ca știind ce se întâmplă de fapt, să încetăm să
mai avem stări de panică.
Teama este modul de manipulare cel mai întâlnit și
cel mai cunoscut mod de a vampiriza energetic. Teama poate fi indusă în foarte multe feluri, atât de multe încât e greu să le cuprindă cineva într-un singur articol, așa că voi aminti doar câteva.
Este cunoscut faptul că la nivel macro (de
societate) marele mase de oameni au fost și sunt manipulate în principal prin
inducerea fricii iar de-a lungul istoriei se cunosc suficiente exemple care
dovedesc asta. Unul dintre cele mai cunoscute evenimente (ultimul) este "sfârșitul
lumii" din 21 decembrie 2012. Mă refer la cei care au câștigat de pe urma inducerii
fricii legate de această dată. După cum știți, s-au făcut vânzări de milioane de
dolari, euro și alte monede prin faptul că oamenii au achiziționat locații, instalații
pentru aceste locații, alimente, haine, etc. Au fost la mare căutare filmele,
emisiunile, cărțile, articolele și orice material care avea legătură cu data
respectivă. Aproape că s-ar putea crede că a fost o conspirație globală.
Tentația generală ar fi să credem că ni s-a furat energie. Și totuși...Eu cred
că oamenii au "donat" de bună voie energia lor prin teama de acest sfârșit, prin teama
lor față de moarte.
În fapt, teama este un cordon energetic invizibil
prin care oamenii donează de bună voie energia lor. E ca un canal prin care
orice om poate fi manipulat pentru că el permite asta. Dar dacă eu, tu, noi nu
am mai avea „fisuri” în credințele noastre și am fi conștienți de esența
lucrurilor atunci am tăia conștient aceste cordoane.
Un alt exemplu de manipulare masivă este teama de
efectele nocive ale alimentelor, telefoanelor, televizoarelor, radiațiilor în general, a
gazelor toxice din atmosferă, a tot ce este considerat toxic. Desigur și
acestea au ca rădăcină esențială frica de moarte. Când intrăm în contact cu o
astfel de informație poate că ar fi bine să ne întrebăm cine are de câștigat de
pe urma răspândirii acelei informații, de pe urma inducerii acelei frici. De
obicei, la finalul oricărui articol (de exemplu) ca și protecție se recomandă
ceva: un medicament, un supliment alimentar, un aparat, etc. Și atunci este
foarte simplu de dat seama care este interesul de "subsol" al fiecărui articol cu
titluri de genul "Efectele cancerigene/toxice ale..." sau "Metode de protecție împotriva..."
Este important de reamintit că rasa umană este în
continuă adaptare la orice fel de toxine, radiații, etc. Exemplele de adaptare
abundă însă nimeni nu este interesat să le dea mai departe (ca informație)
deoarece lipsește motivația. Există oameni de știință care au demonstrat
capacitatea de adaptare a organismului uman însă puțini reușesc să le ia în
seamă cu adevărat, mai concret să creadă în rezultatele experimentale (link 1,
link 2, link 3). Pare că cineva ne ascunde ceva însă aceste informații există, sunt publice și gratuite pe deasupra. Nimeni nu ne ascunde nimic.
Deși sunt exemple nenumărate de oameni care mănâncă
ne-sănătos, vorbesc la telefon peste 5 ore pe zi și sunt perfect sănătoși,
aceștia nu ies în față să se dea drept exemplu tot din lipsa unui motiv și nici
nu are nimeni interes să-i "contorizeze". Experimentele pe care le-am făcut pe mine însămi în acest sens
mi-au demonstrat că pârghia de manifestare a efectelor oricărui lucru/situație
asupra noastră și noi sunt chiar credințele noastre (link) așa cum se spune și aici (link important). Cu alte cuvinte când eu cred că un aliment este toxic atunci acel
aliment chiar se va manifesta asupra mea ca ceva toxic. Iar când eu cred că un
aliment este benefic organismului meu el are efecte benefice (chiar dacă alcuiva
îi produce efecte nocive).
Efectul oricărui lucru asupra noastră este alimentat
energetic de noi înșine. Altfel spus credința mea (care este o energie) într-un
medicament îi dă putere acestuia ca el să aibă efect. Pare mai greu de
crezut dar aceste lucruri sunt deja demonstrate științific. În plus, doar ca un o
re-amintire cuvinte celebre: "Credința ta te-a vindecat" își dezvăluie abia în acești ani semnificația întreagă.
Ca să nu mă îndepărtez prea mult de subiect închei aceast subpunct spunându-vă
că noi toți permitem mafiei farmaceutice (link) să ne vampirizeze prin inducerea fricii, a fricii de aproape orice aliment. Uităm că aceste alimente
au fost consumate de sute de ani de stră-stră-străbunicii noștrii, aceștia
având vieți îndelungate pline de sănătate și vitalitate. Uităm că din punct de
vedere biologic am evoluat oricum odată cu schimbarea alimentației iar acum suntem rezintenți la E-uri și multe alte lucruri considerate toxice. Este evident că doar noi putem tăia acest cordon energetic prin care noi înșine permitem să fim
manipulați.
La nivel micro, de relații (link), inducerea fricii
este specifică fiecărui caz în parte. De exemplu orice dependență a unei persoane de o altă
persoană poate fi utilizată drept cordon de vampirizare energetică și în
genereral așa se și întâmplă. De ce dependența favorizează asta? Pentru că în spatele unei dependențe se
află în general teama de singurătate sau alte frici conexe (frica de sărăcie,
de pierdere a statutului social, etc.). Cel mai simplu exemplu este într-un
cuplu în care unul dintre parteneri amenință pe celălalt că îl părăsește. Dacă
A este dependent de B emoțional (îl iubește), financiar sau în oricare alte
moduri, aceste amenințări vor fi tot atâtea momente în care B ia energie de la
A. Este evident că A (victima) donează de bună voie energie și că în cazul când
nu ar avea această dependență de B, nici B (abuzatorul) nu ar mai avea pârghia
prin care să profite energetic.
De aceea eu cred că soluția eficace a ieșirii din
astfel de situații este anularea pârghiilor prin care suntem
manipulați energetic. Mai exact vindecarea fricilor noastre care la rândul lor depind de credințe.
Rămân la ideea că mecanismele de vampirizare există doar pentru a fi observate și conștientizate. Ele sunt un fel de instrumente de
„măsură” a situației în care suntem, a ce trebuie să perfecționăm la noi înșine (link).
Cum am spus și în primul articol din această serie (link), vampirismul energetic
sub toate formele sale (începând de la abuzul vizibil până la formele lui
rafinate) există și va exista doar până în punctul în care omul devine conștient de mecanismul acestui fenomen și va tăia "cordonul" energetic prin care el însuși permite ca lucrurile să se întâmple.
Mă bucur că trăiesc aceste vremuri de dezvoltare accelerată și că din ce în ce mai mulți oameni simt lucrurile în mod energetic chiar dacă nu au neapărat acest limbaj. Mă bucur că "transparența" energetică crește și, încetul cu încetul, ne dăm seama de cum modul în care funcționează lucrurile și ne adaptăm din mers schimbărilor.
Închei cu propunerea să ascultăm încă o dată vocea caldă a lui Neal Donald Walsh vorbindu-ne despre teamă:
Câteva cărți care pot clarifica aspectele principale ale acestor atitudini cu efecte toxice asupra celor abuzați (cele de la Libris beneficiază de transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară):
- "Pofte demonice. Vampirul psihic din noi și din ceilalți" -Barbara E. Hort- comandă online aici-link;- "Vampirii energetici" -Albert J. Bernstein- comandă online aici-link;
- "Dragoste sau sclavie?" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Iubiri toxice" -Walter Riso- comandă online aici-link;
- "Oameni toxici" -Marsha Petrie Sue- comandă online aici-link.
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta sau punând un cuvânt în căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag ♥
5 comentarii:
Un articol excelent prezentat si documentat care mi-a confirmat ceea ce simteam dar nu stiam (sau nu aveam curajul?) sa sustin prin cuvinte.
Multumesc, Adina!
Informatii interesante, expuse coerent si explicit. Monologul lui Neal Walsh completeaza fericit ideile articolului. Utilul materialului consta in faptul ca ni se evidentiaza o gama larga de domenii in care e de lucru "la greu" pentru fiecare dintre noi.
Personal, (iertat sa fiu), sunt un pic mai reticent insa in ceea ce priveste extrapolarea experimentelor personale, in primul rand pentru ca ceva nu este in regula, de principiu, cu metoda de evaluare. Aproape pe neobservate sunt in acelasi timp si subiect si predicat, adica sunt si experimentator si evaluator, aspect care face posibil, teoretic, aparitia unor erori de interpretare, mai ales daca durata experimentului nu este suficient de concludenta.
Arghezi, Dumnezeu sa-l odihneasca, ne spunea intr-un vers memorabil (citat din memorie):"Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte ...". O concluzie fireasca (nu este unica) ar fi ca exista domenii sau experimente asupra carora nu putem avea o expertiza coerenta decat, abia, dupa o viata lunga si dedicata asiduu cautarii ...
In acelasi context ideatic as cita un panseu (tot din memorie) din ciclul apreciatelor "Legi ale lui Murphy" care intr-o cheie autozeflemista (specifica genului) expliciteaza concis expertizarea pripita, prematura: " Cand lucrurile iti par a fi prea simple sau totul merge nefiresc de usor, se prea poate sa iti fi scapat din vedere cateva aspecte esentiale ...!"
Multumesc Adinei pentru calitatea speciala a tot ce ne ofera sau recomanda cu atata generozitate si placere de a impartasi!(E.A.)
Acest al doilea articol din serie imi pune perfect in ordine franturile pe care le stiam. Informatiile izolate pe care le-am cules de-a lungul vietii.
Cunosc multe persoane, in special femei puse in fuctii de conducere, a caror singura arma este inducerea fricii.
De-a lungul timpului am invatat sa ma deconectez foarte simplu de la astfel de oameni si am realizat ca deconectat fiind, sunt niste finnte foarte, dar foarte slabe.
Foarte bun articolul, felicitari Adina pentru munca depusa. Seria Vampirismul energetic ar trebui sa fie facuta sticky.
Mda, dar totusi asa per total un grad de anxietate este util pt o performanta mai buna, (desi recunosc ca acest mecanism a fost studiat si dovedit mai mult pe barbati si habar nu am daca functioneaza chiar asa de exact si la femei, pt ca femeile poate folosesc sau au nevoie de alt fel sau si de alt fel de chestii pt a performa mai optim, si/sau sunt ceva mai vulnerabile la anxietate, sau au un prag de sensibilitate mai scazut decat barbatii la anxietate, dar nu stiu daca e adevarat asa la nivel de grup ff mare, si desigur ca depinde si de individ), doar ca voiam sa zic ca totusi un pic de spaima poate fi utila, ca altfel daca am fi cu totii niste nesimtiti sau asa adormiti, zau poate am fi ca in perioada Edenica de dinainte de cadere, numai ca nu s-ar mai fi pus problema vreunei civilizatii umane nicaieri pe Terra, oricare ar fi posibilele dezavantaje, unele chiar crude si autentic injuste, ale acelei sau ale acelor civilizatii, multe construite nu asa chiar pe intelegere si iubire si echilibru, etc, ci chiar prin forta bruta, inspaimantare, manipulare, chestii nu chiar asa de gingase la urma urmei, plus nu mai vorbesc de apararea acelor constructii cu si mai mare violenta. Adica anumite spaime sunt totusi inerent umane, trebuie acceptate si recunoscute ca atare, si desigur ca daca spaima ajunge de nivel sa debiliteze pe cineva in loc sa il ajute atunci nu e asa de bine, dar pana si educatia s-a dovedit mai eficienta daca e efectuata pe baza de spaima de esec sau respingere (in cadrul persoanelor totusi empatice plus sensibile la pedepse, ca brutele nesimtite si insensibile la acest fel de amenintare desigur ca nu invata mai eficient prin acest fel de metoda, ci numai de frica mult mai mare si concreta asa ca un bat imens, eventual care da si socuri electrice, cam de tipul sabiei lui Darth Vader, si nici atuncea macar). Insa eu nu doresc sa fac o pledoarie asa pt inspaimantarea oamenilor, si daca e vorba de manipulare, si eu prefer reclamele alea cu binisorul si placute, cf mai mult Make Love Not War, ca alea ma atrag chiar mai mult decat unele care ma sperie, desi desigur nici nu retin mare lucru eu din diverse reclame, doar ca produc asa o senzatie distractiva placuta, ca doar nu o sa ma iau eu dupa reclame, nici bune nici proaste, ca sa cumpar nu stiu ce produs nou, plus sunt ff lenes. Am remarcat totusi ca daca imi zice cineva ceva de gen, "vezi ca ma supar pe tine si nu te mai iubesc daca nu arunci gunoiul", si acea persoana este o persoana totusi importanta pt mine, plus mai ales daca e femeie, eu imediat intru in panica si ma duc sa arunc gunoiul imediat, si per total cred ca asta e BINE asa atat pt mine cat si pt societate, ca daca ar fi dupa mine as dormi pe cartoane de pizza si in praf si as fi si focar de epidemie pt vecinii blocului unde locuiesc ! Dar eu, la randul meu ca baiat, nu as folosi in veci o asemenea metoda fata de o femeie ! (nici dac aas fi heterosexual nu cred ca as folosi, dar nu sunt sigur....mai bine ca femeile sa se sperie singure unele pe altele decat sa le sperie un barbat totusi, ca am asa o imagine ca asta e mai bine asa per total, desi suna oarecum posibil discriminator si segregationist...dar sa nu ma pui pe mine sa fiu leader de femei, ca nu suport, mi-e frica ! mai bine sa fie ele leadere ´din punctul meu de vedere, desi recunosc ca e si lene din partea mea cand zic asta pt ca e intr-adevar greu sa fii leader sau sa mai ai si raspunderi educative fata de altii, aoleu, nu as dori niciodata o asemenea raspundere, lasa sa fie femeile leadere in tot, dupa parerea mea, eu sunt total pro-matriarhat, daca e sa ma intrebi pe mine !)
Foarte interesant articolul si vine sa intareasca anumite lucruri deja stiute....multumesc!
Trimiteți un comentariu