"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta alegeri_constiente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri_constiente. Afișați toate postările

joi, 14 decembrie 2017

Când nu găsești nici o soluție..

"Dacă duci un anumit tip de viață disciplinată, liniștită, emani o anumită energie - acesta este un lucru dovedit științific -  și această influențează partea non-mecanică a creierului tău, astfel încât pătrunzi într-o nouă dimensiune. Organismul fizic nu este capabil să o atingă și de aici rezultă durerea." - Jiddu Krishnamurti (într-un interviu din The Guardian)

Fiecare om a trăit în viața lui cel puțin o perioadă de criză, din aceea în care nu găsești nici o soluție pentru durerea despre care vorbea Jiddu Krishnamurti și nu zărești nici o luminiță la capătul tunelului. Și de-ar fi doar una, ne-am putea considera fericiți și eliberați în cazul în care deja am depășit-o. Fiind și eu tot om, am avut parte de mai multe astfel de perioade, probabil ca să am acum ce povesti 😃 aici și la serile de povești.

Primind în ultima vreme mai multe mesaje de la persoane aflate în astfel de situații de criză, m-am gândit că e util să dau mai departe astăzi un fragment dintr-o carte care oferă o soluție pentru momentele când nu găsim nici o soluție. Este soluția care m-a ajutat foarte mult în ultimii ani schimbându-mi perspectiva și modul în care trăiesc viața. M-am abținut cu greu să nu subliniez tot textul 😃 ..:
***
"Nu există nimic mai important pentru creşterea spirituală ca înţelegerea faptului că tu nu eşti totuna cu vocea minţii tale. Tu eşti cel care ascultă această voce. Atât timp cât nu înţelegi acest lucru, vei continua să te întrebi mereu care din numeroasele lucruri pe care ţi le spune vocea te reprezintă. Oamenii fac nenumărate schimbări încercând "să se descopere pe sine". Ei încearcă să descopere astfel care dintre aceste voci diferite ale personalităţii lor îi reprezintă cu adevărat. Răspunsul este cât se poate de simplu: niciuna.

Dacă îţi vei contempla cu obiectivitate vocea interioară, vei constata că cea mai mare parte din lucrurile pe care le spune sunt lipsite de semnificaţie. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a dialogului mental este o simplă pierdere de timp şi de energie. Adevărul este că cea mai mare parte a vieţii se desfăşoară în funcţie de anumite forţe pe care nu le controlezi, indiferent ce îţi spune mintea ta. Este ca şi cum ai sta seara şi ai încerca să te decizi dacă îţi doreşti ca a doua zi dimineaţa să răsară soarele. Soarele va continua să răsară şi să apună indiferent de decizia minţii tale. În această lume se petrec miliarde şi miliarde de lucruri. Oricât de mult te-ai gândi la ele, ele vor continua să se petreacă, neţinând cont de părerile tale.

Adevărul este că gândurile tale au un impact infinit mai mic asupra acestei lumi decât îţi place să recunoşti. Dacă eşti dispus să îţi contempli cu obiectivitate gândurile, vei constata că marea majoritate nu au nicio relevanţă. Ele nu au niciun efect asupra realităţii din jurul tău, ci doar asupra ta. Gândurile tale te pot face să te simţi mai bine sau mai rău în raport cu ceea ce se întâmplă în momentul prezent, cu ceea ce s-a întâmplat în trecut sau cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Dacă îţi petreci timpul sperând că mâine nu va ploua, nu faci decât să pierzi acest timp. Gândurile tale nu pot influenţa ploaia, nici într-un sens, nici în celălalt. Mai devreme sau mai târziu, vei constata că acest dialog mental interior nu are niciun sens şi că este inutil să încerci în permanenţă să îţi explici şi să îţi justifici viaţa. Vei înţelege astfel că adevărata sursă a problemelor tale nu este viaţa în sine, ci agitaţia minţii tale în legătură cu aceasta. (...)

Adevărata creştere personală se referă la transcenderea acelei părţi a fiinţei tale care nu se simte în siguranţă şi care are nevoie de protecţie. Acest lucru nu se poate petrece decât dacă îţi aduci aminte în permanenţă că tu eşti subiectul care ascultă vocea minţii tale vorbind. Aceasta este singura cale de ieşire din această iluzie creată de tine însuţi. Subiectul care ascultă vocea minţii tale, conştient că face acest lucru, este întotdeauna tăcut. El reprezintă poarta de acces către profunzimile absolute ale fiinţei tale. Atunci când devii conştient de vocea din interiorul capului tău, te afli practic pe punctul de a porni într-o călătorie interioară fantastică. Dacă este folosită corect, vocea mentală care până acum a fost sursa tuturor grijilor, distragerilor şi nevrozelor tale poate deveni un instrument al adevăratei treziri spirituale. Dacă îl vei cunoaşte pe cel care supraveghează această voce, vei descoperi unul din cele mai mari mistere ale creaţiei.


Călătoria ta interioară depinde în totalitate de înţelegerea faptului că singura modalitate de a descoperi pacea interioară şi mulţumirea deplină constă în a nu te mai gândi la tine însuţi. Tu nu vei fi pregătit pentru creşterea spirituală până când nu vei înţelege că "eul" care vorbeşte în permanenţă în mintea ta nu va fi niciodată satisfăcut. El are întotdeauna o problemă sau alta. Sincer acum, când a fost ultima oară când nu te-a deranjat absolut nimic? Înainte de a avea problema curentă, tu ai avut o altă problemă. Dacă eşti înţelept, îţi poţi da seama că după rezolvarea actualei probleme va urma o alta, şi aşa mai departe.

Pe scurt, tu nu te vei putea elibera vreodată de probleme până când nu vei scăpa de acea parte a minţii tale care caută cu lumânarea problemele. Atunci când te deranjează ceva, nu te mai întreba: "Ce pot face în legătură cu această problemă?", ci: "Ce parte din mine este deranjată de această problemă?" Dacă te vei întreba: "Ce pot face în legătură cu această problemă?", vei cădea automat în capcana convingerii că în lumea exterioară există o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Dacă doreşti să experimentezi cu adevărat pacea interioară indiferent de situaţiile prin care treci, trebuie să înţelegi de ce le percepi sub formă de probleme. Spre exemplu, dacă te simţi gelos sau invidios, în loc să încerci să te protejezi, ai face mai bine să te întrebi: "Ce parte din mine se simte geloasă (sau invidioasă)?" Această întrebare te va determina să priveşti în interiorul tău şi să înţelegi că există în tine un aspect care are o problemă cu gelozia (sau cu invidia).

Dacă poţi vedea cu claritate această parte afectată, întreabă-te: "Cine este cel care percepe acest lucru? Cine este cel care observă această tulburare interioară?" Aceasta este soluţia pentru toate problemele tale. Simplul fapt că îţi poţi contempla tulburarea arată că tu nu eşti una cu ea. Orice act de contemplaţie presupune o relaţie între un subiect şi un obiect. Subiectul este numit "Martorul"(*Observatorul), căci el este cel care asistă la ceea ce se întâmplă. Obiectul este ceea ce vezi, în cazul de faţă starea de tulburare interioară. Acest mecanism de conştientizare obiectivă a problemelor noastre interioare este întotdeauna mai eficient decât risipirea noastră în situaţia exterioară. Aceasta este diferenţa esenţială între o persoană orientată către spiritualitate şi una orientată către lumea exterioară.

A fi orientat către cele lumeşti nu înseamnă neapărat a avea bani sau un statut social. Înseamnă să crezi că soluţia la problemele tale interioare se găseşte în lumea exterioară, şi că dacă vei schimba această lume, problema ta se va rezolva. Niciun om nu ajunge însă la pacea interioară doar schimbând un lucru sau altul din lumea exterioară. Aşa cum spuneam, mintea noastră înlocuieşte orice problemă cu o alta. Singura soluţie reală care permite ieşirea din acest cerc vicios constă în a juca rolul de martor, schimbându-ţi astfel complet cadrul de referinţă.

Pentru a obţine cu adevărat starea de libertate interioară, trebuie să îţi contempli în mod obiectiv problemele, nu să te pierzi în ele. Nicio soluţie nu poate apărea atât timp cât te risipeşti în energia problemei. Orice om ştie că nu poţi rezolva cu bine o situaţie dificilă atunci când eşti anxios, speriat sau furios. Prima problemă pe care trebuie să o rezolvi este propria ta reacţie subiectivă. Tu nu vei putea rezolva nimic cu adevărat în lumea exterioară atât timp cât situaţia respectivă te afectează în interior. De cele mai multe ori, problemele nu sunt ceea ce par. Cine îşi linişteşte mintea şi atinge starea de luciditate şi de claritate mentală înţelege cu uşurinţă că adevărata problemă este acel aspect din fiinţa sa care are o problemă cu întreaga realitate, oricum s-ar manifesta aceasta.

Primul pas constă aşadar în a rezolva această problemă interioară. Acest lucru presupune o trecere de la "conştiinţa orientată către soluţiile exterioare" la o "conştiinţă orientată către soluţiile interioare". În acest scop, trebuie să renunţi la obiceiul de a crede că soluţiile la problemele tale se găsesc în lumea exterioară şi constau în rearanjarea acesteia. Singura soluţie permanentă pentru problemele tale constă în a te interioriza şi în a te detaşa de acea parte din tine care pare să aibă atât de multe probleme cu realitatea. De îndată ce vei face acest lucru, vei obţine un grad suficient de mare de luciditate pentru a-ţi rezolva liniştit problemele exterioare." - fragment din cartea "Sufletul neînlănțuit - o călătorie dincolo de frontierele eului limitat" de Michael A. Singer.
***
Pentru alte câteva puncte pe i vă invit să vizionați și un scurt material video în care Mooji (biografie aici-link) spune câteva lucruri importante despre starea de Observator și o povestioară personală amuzantă, enjoy..



Cărți recomandate din toată inima (CD muzical CADOU: Anatoly - Poveste de Crăciun + transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Sufletul neînlănțuit. O călătorie dincolo de frontierele eului limitat" -Michael A. Singer- comandă online aici-link;
- "Dizolvarea egoului. Realizarea sinelui" -David R. Hawkins- comandă online aici-link;
- "Viața eliberată" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Jurnal" -Jiddu Krishnamurti- comandă online aici-link;
- "Liniștea vorbește" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link;
- "Puterea prezentului - ghid practic" -Eckhart Tolle- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



luni, 23 octombrie 2017

Când ești TU pe deplin (+ recomandare filme)

În viața fiecărui om vine un moment în care se îndrăgostește definitiv de autenticitate. E un moment unic în care simți că trebuie să faci totul să te eliberezi de toate măștile pe care le-ai purtat vreodată conștient sau inconștient. E o nevoie interioară, un dor adânc, care în acel moment devine de nestăvilit.

Mărturisesc că am fost de multe ori martora unor momente de autenticitate în care am simțit cu claritate natura sacră a acestora și m-am lăsat să mă topesc în admirație. Sunt recunoscătoare că le-am trăit pentru că știu cât de prețioase sunt și cât de greu le-a fost oamenilor respectivi să ajungă la ele. Pentru că știu exact ce și cât i-a costat pentru a le atinge.

Privită din afară, autenticitatea pare că înseamnă asumare de riscuri. Riscul că cei dragi n-or să te mai iubească, că prietenii te vor părăsi, că nu vei mai fi privit la fel la serviciu, că vei fi privit ca un/o ciudat/ă etc. Ce știu mai puțini oameni e că dinăuntru, autenticitatea înseamnă să fii liber, iar libertatea e mai prețioasă decât iubirea condiționată a celorlalți (te iubesc/apreciez pentru că ești așa, nu altfel).

Încă un lucru mai puțin cunoscut este faptul că eliberarea din constrângerea măștilor pe care le-am purtat ne oferă acces la spontaneitate, creativitate și alte comori pe care ni le dorim necontenit însă la care nu avem acces când suntem preocupați să afișăm "eul perfect" corespunzător situației x sau y.

În plus, când suntem noi pe deplin, maturi și conștienți, găsim în noi resursele și energia să-i ascultăm cu adevărat pe ceilalți, să-i înțelegem, să-i validăm și să-i susținem chiar dacă educația pe care am primit-o în școală a cultivat în noi mai mult ambiții egoiste și mai puțin sau deloc toleranță, acceptare, colaborare.
***
Există multe lucruri care pot declanșa apariția acelui moment în care a fi noi pe deplin devine vital. Unul dintre factorii declanșatori este puterea unui exemplu de autenticitate. Inspirația. De aceea dau astăzi mai departe povestea lui Rosie King. Este o poveste care ne reamintește că putem străluci prin simplitate și autenticitate dându-ne voie să fim diferiți. Vizionare plăcută..


! Dacă îți dorești să depășești o situație dificilă și/sau ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***
Filmul pe care l-am ales pentru astăzi este unul profund terapeutic ce are la bază o poveste adevărată. Este vorba despre povestea impresionantă a lui Maud Lewis -  născută în 1903 în South Ohio, Nova Scotia (Canada). Deși nu a văzut niciodată o operă de artă și nu a luat lecții de pictură, Maud a surprins în tablourile ei frumusețea și fericirea văzute în jur într-un stil aparte - o lume fără umbre. Filmul "Maudie" aduce în suflet o porție mare de candoare și multă căldură sufletească, îl puteți viziona online aici-link sau aici-link.

Al doilea film pe care îl recomand este filmul românesc "Un pas în urma serafimilor". Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele când mă gândesc la el pentru că m-a marcat, e bazat pe o poveste tulburătoare, neașteptată, 100% adevărată (doar numele personajelor sunt schimbate) - care s-a petrecut în Seminarul Teologic "Episcop Melchisedec" din orașul meu - Roman. În cazul în care nu l-ați văzut până acum, este un "must see" pentru toți oamenii de +15 ani. Se găsește pe Netflix sau online aici-link sau aici-link.

Articole conectate:
- Cine ești când nu te vede nimeni?.
- Între adaptare și exprimarea unicității și
- Fii tu însuți! Cu orice preț?.

Cărți recomandate:
- "Drumul către tine însuți" --M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Puterea autenticității" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Cum sa fii tu însuți" -Ellen Hendriksen- comandă online aici-link;
- "Libertatea. Curajul de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Maturitatea. Responsabilitatea de a fi tu însuți" -Osho- comandă online aici-link;
- "Ghid de supraviețuire în universul profesional" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să creștem și să devenim din ce în ce mai conștienți de posibilitățile noastre și de natura realității în care trăim. Poți căuta un subiect anume utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

vineri, 21 iulie 2017

De ce este dezvoltarea personală o prioritate

"A încerca să schimbăm lumea înainte de a ne schimba conceptul despre noi înșine înseamnă a lupta împotriva firii lucrurilor. Nu poate fi vreo schimbare exterioară până ce nu e o schimbare interioară. Precum înăuntru, așa și afară." - Neville Goddard

Chiar cred că schimbarea exterioară vine de la sine când fiecare dintre noi își va schimba perspectiva din care privește lumea și viața. Mai cred că celelalte încercări ale noastre de a schimba doar exteriorul sunt și vor fi sortite eșecului. Viața îmi confirmă asta în fiecare zi, ca să nu uit 😁, dar cei care nu s-au convins încă pot continua să încerce 😄.


Din acest motiv, deși am mai vorbit despre aceste lucruri, m-am gândit că merită să aduc câteva update-uri în cadrul unei emisiuni din seria "Universul Cunoașterii" realizată de Constantin Luca la CNS TV (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Am vorbit despre importanța și avantajele autocunoașterii și dezvoltării personale, despre importanța deciziilor conștiente (cu consecințe asumate) și de ce merită să investim timp și energie în parcurgerea conștientă a procesului de transformare interioară. Dar nu o să lungesc introducerea deoarece știu că cei interesați o vor urmări oricum, iar a-i convinge pe cei dezinteresați ar fi un demers inutil. Vizionare plăcută și.. cu folos.


! Dacă dorești să te autodepășești sau vrei o ghidare/susținere în transformarea interioară - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.
***

Deși simpla lectură a unor cărți nu e suficientă, totuși aceasta poate fi un punct de plecare, așa că, iată mai o selecție de suflet:
- "Marele TU! Descoperiți comorile dinlăuntrul vostru" -Rene de Lassus- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" -M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și recomandări de filme sau materiale video ce aduc bucurie pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



duminică, 16 iulie 2017

Consecințele traumelor din copilărie asupra sănătății (+ recomandare film)

În copilărie și în adolescența mea mă tot gândeam de ce tatăl meu are probleme cu inima având în vedere că a dus dintotdeauna o viață echilibrată, are greutatea ideală conform înălțimii, nu face excese alimentare, nu fumează și nu consumă alcool.

În momentele când au avut loc infarctele, apoi operația de bypass coronarian, deja știam că rădăcina problemei nu stă în regimul alimentar sau în cel de odihnă. Chiar dacă ar fi fost așa, el mănâncă de o viață la ore fixe, foarte echilibrat, fără prăjeli, cu două zile pe săptămână post, bea 2 litri de apă pe zi, ia o linguriță de miere dimineața pe stomacul gol, face exerciții fizice în fiecare dimineață, a avut și are o viață foarte activă fizic, se duce la somn întotdeauna la ora 22.00, etc.

Când a avut loc operația de bypass coronarian știam deja că rădăcina problemelor lui de sănătate stă în istoria traumelor sale din copilărie, fiind orfan de ambii părinți de la o vârsta foarte fragedă și fiind "pasat" de la o rudă la alta pe parcursul primilor 14 ani de viață, până a intrat la școala profesională unde statul i-a asigurat strictul necesar (material), dar fără susținerea sufletească de care are nevoie orice adolescent. Așa se face că, metaforic vorbind, inima lui s-a "închis" pentru a putea face față experiențelor prin care a trecut.

Mă bucur că trăiesc în aceste vremuri în care din ce în ce mai multe studii demonstrează importanța igienei psiho-emoționale și a vindecării traumelor din copilărie în vindecarea bolilor și păstrarea sănătății noastre fizice. Astăzi, doar cine dorește să rămână în ignoranță neglijează aria psiho-emoțională atunci când vorbește de sănătate.

Importanța acestui capitol al sănătății noastre mă face să dau mai departe un nou discurs pe această temă, cel aparținând medicului pediatru Nadin Burke Harris - care ne oferă o pledoarie ferventă bazată pe argumente științifice pentru ca medicina să acorde o atenție deosebită problemei prevenției și tratării traumelor din copilărie. Dacă ceea ce spune vi se pare la fel de important cum mi-a părut mie, vă invit să dați informația mai departe. Vizionare cu folos..


Filmul pe care îl recomand astăzi este un serial care cred că are puterea de a topi orice inimă. Are mare legătură cu temă acestui articol și are darul de a trece privitorul printr-un fitness emoțional terapeutic 100%. Se numește "Anne" și cred că ar trebui difuzat în școli sau măcar musai recomandat. Respect și recunoștință celor care l-au tradus, având în vedere că serialul nu e unul comercial și, prin urmare, e mai puțin celebru. Până acum are 3 sezoane pe care le găsiți aici-link sau aici-link (dați click mai întâi pe sezonul 1, apoi pe fiecare episod ș.a.m.d.). Vizionare plăcută..
***
În completarea subiectului, recomand articolele:
- Despre părinții toxici / De ce suntem o societate bolnavă,
- Parentajul (in)conștient și implicațiile sale majore,
- Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine" și
- Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.

Cărți recomandate:
- "Părintele conștient" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link sau aici-link (strict necesară oricărui părinte și profesor);
- "Dincolo de pedespse și răsfăț" -Shefali Tsabary- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Părinți toxici. Vindecă rănile copilăriei și reia controlul asupra vieții tale" -Susan Forward- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Parenting constient" -Susan Stiffelman- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Parentaj sensibil și inteligent" -Daniel J. Siegel, Mary Hartzell- comandă online aici-link;
- "Părinți străluciți, profesori fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Copii străluciți, elevi fascinanți" -Augusto Cury- comandă online aici-link sau aici-link.
Iar pentru detectarea cauzelor bolilor, reamintesc patru dintre cărțile care mă sprijină de câțiva ani:
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link sau aici-link;
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este dezvoltarea personală și tot ce ne ajută să evoluăm. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 26 mai 2017

Informații care mi-au schimbat viața (59)

Pentru fiecare om vine un moment în care mentalitatea sa se întoarce cu susul în jos. Pentru fiecare om există un moment al trezirii, fie că îl recunoaște sau nu. Acesta poate fi determinat de vestea unei boli grave, de un accident, de moartea cuiva drag, de un divorț, de pierderea locului de muncă sau de orice alt eveniment care-i arată că nimic nu e veșnic în lumea noastră.

Așa i s-a întâmplat și lui Tom Shadyac. E posibil să nu fi auzit de el, dar este destul de cunoscut în lumea filmului deoarece a regizat câteva filme foarte apreciate care probabil vor rămâne în istorie: Ace Ventura, Profesorul trăsnitMincinosul mincinoșilorPatch Adams, un doctor trăsnit, Dumnezeu pentru o zi și multe altele (link).

În 2007, în urma unui accident de bicicletă, Tom Shadyac a fost afectat de "sindromul de stres posttraumatic" (PTSD) și luni de zile după aceea a suferit de dureri de cap și hipersensibilitate la lumină și zgomot. Un moment foarte bun de trezire 😁, de reflectat asupra esenței vieții, efemerității ființei umane și dependenței acesteia de acumulările materiale.

Și, cum se întâmplă în multe cazuri, după trezire omul simte să dea mai departe din experiența lui și să ajute la trezirea cât mai multor oameni. Astfel, după ce sindromul post traumatic s-a ameliorat, Tom a pornit realizarea unui documentar în care a dorit să aducă la un loc răspunsurile unor oameni remarcabili la următoarele două întrebări: Ce e în neregulă cu lumea noastră? Ce putem face pentru a o schimba? (pentru a reveni la valorile fundamentale).

Lideri spirituali, filozofi, oameni de știință și alte personalități de mare valoare au răspuns invitației lui Tom și și-au spus opiniile referitoare la cele două întrebări:
- Noam Chomsky - activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT);
- Desmond Tutu - arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, activist împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1984;
- Howard Zinn - istoric, activist politic, profesor de științe politice la Universitatea din Boston, autor a peste 20 de cărți;
- Thom Hartmann - psihoterapeut, autor, comentator politic, om de afaceri și gazdă a unor emisiuni de radio și TV, implicat în multe proiecte destinate creșterii gradului de conștientizare la nivel global (apare și în documentarul "Ceasul al 11-lea");
Marc Ian Barasch - producător de film și televziune, autor, activist ecologist, editor la Psychology Today, fondator și director executiv al Green World Campaign;
- Dean Radin - cercetător la Institutul de Științe Noetice, editor la Explore: The Journal of Science and Healing, autor a mai multe cărți (Universul conștient, Minți interconectate, etc) (apare în documentarele What the Bleep!?, Matricea vie, Ceva necunoscut face ceva ce noi nu înțelegem, Oamenii care se hrănesc cu lumină, etc.)
- Marilyn Schlitz - Ph.D. antropolog, CEO la Institutul de Științe Noetice, cercetător, speaker internațional și autoare (a apărut și în Matricea vie);
- Lynne McTaggart - lector, jurnalist, editor și autor a mai multe cărți (a apărut și în Matricea vie)
și alții.

Filmul se numește "I am" ("Eu sunt") și ne oferă un puzzle de păreri despre conectivitate, fericire, spiritul uman, explorând teme precum Darwinismul, moravurile vestice, economia și calea războiului. Deoarece opiniile personalităților din film sunt de mare valoare am considerat că filmul își merită locul în seria "Informații care mi-au schimbat viața". Sper să vă inspire, vizionare plăcută..


Documentare importante conectate cu subiectul se găsesc aici-link, aici-link, aici-link și aici-link
Două cărți care trag un semnal de alarmă în privința pericolelor cu care se confruntă lumea noastră tot mai săracă în resurse:
- "Cald, plat și aglomerat" -Thomas L. Friedman- (82% reducere) comandă online aici-link;
- "Ultimul avertisment" -Rebecca D. Costa- (79% reducere) comandă online aici-link.
***
REMINDER:
Dacă dorești să-ți clarifici etapele procesului de transformare interioară iar apoi să-l parcurgi cu ușurință, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 12-16 iulie și 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
Pe romașcani îi aștept în fiecare joi ca de obicei la serile de inspirație și povești..
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Listele "Articole recomandate", cea a cuvintelor cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


miercuri, 15 martie 2017

Cele 5 rânduri ale responsabilității

"Responsabilitatea schimbă totul. În momentul în care decidem că noi suntem persoanele capabile şi responsabile de schimbarea lucrurilor, totul se schimbă. (...) Căsnicia ta, cariera ta, viața ta, compania ta și lumea ta devin mai bune de fiecare dată când unul dintre noi decide pur și simplu să ia inițiativa și să facă ceea ce poate în sfera sa de influență.
Asta nu înseamnă că nu există momente în care viețile noastre, fericirea noastră și succesul nostru sunt influențate semnificativ de forțe exterioare. (...) Dar atunci când alegem să ne concentrăm asupra a ceea ce NOI putem face și asupra felului în care NOI putem acționa, devenim dintr-odată puternici. Pur și simplu, victimele nu creează schimbarea.

Cele cinci rânduri ale responsabilității

Una dintre cele mai simple și, totuși, cele mai profunde experiențe ale vieții mele mi s-a întâmplat într-un avion, în ianuarie 2002. Era o zi cu gheață și ninsoare în Cleveland şi am ajuns la timp pentru a fi ultimul care se urcă în avion înainte de a se închide ușa. Mi-am dat seama rapid că toți cei din jurul meu erau într-o dispoziție foarte proastă. Nici nu m-am așezat bine, că străina de lângă mine a spus: "Șeful meu este atât de idiot! Mă trimite pe mine până aici, în locul ăsta uitat de Dumnezeu. Clientul nu cumpără niciodată nimic şi niciodată nu va cumpăra ceva. Șeful meu este atât de idiot." Auzindu-i diatriba, omul de pe partea cealaltă a culoarului a intervenit cu propriul comentariu: "Nu doar că șeful dumitale este idiot, doamnă, dar cei care conduc această linie aeriană sunt și ei idioți. Nu avem spațiu pentru picioare, suntem în întârziere ca întotdeauna și priviți la gheața de pe aripile astea – probabil că o să murim din cauza asta."
După ce-am decolat, dispoziția a rămas aceeași și virusul negativ s-a răspândit. Curând, toţi cei din jurul meu se plângeau de lume, de companiile lor, de partenerii lor de viață și a devenit din ce în ce mai rău. Până și eu îmi făceam șeful idiot, iar eu lucrez pentru mine însumi! 
Era un adevărat festin al negativității și al gândirii de victimă. Ca toate festinurile cu mâncare de fast-food, totul avea gust bun în timp ce era înghițit, dar după aceea, toți ne-am simțit mai rău.

Cam la cinci rânduri în fața mea, lângă peretele etanș, stătea o mamă cu fiul ei de doi ani. În timpul primei jumătăți de oră a zborului, copilul tot încerca fără succes să-și ridice capul deasupra scaunului pentru a privi în spate. De câteva ori i-am văzut capul, altădată i-am văzut sprâncenele, dar abia după patruzeci de minute de zbor a reușit să-și ridice capul deasupra scaunului și și-a odihnit bărbia şi mâinile pe marginea acestuia. Semăna oarecum cu o veveriță.
Când a văzut toți pasagerii din spatele său, a zâmbit cu cel mai larg, cel mai natural zâmbet văzut vreodată. În câteva clipe, acel copil a transformat cele cinci rânduri din spatele său. Doamna cu șeful-meu-este-un-idiot a început să-mi vorbească despre copiii săi. Tipul cu compania-aeriană-este-condusă-de-idioți a încetat să se mai plângă și a început să se maimuțărească în încercarea de a convinge băiatul să zâmbească din nou. Cineva a spus: "Noi toți ar trebui să fim mai pozitivi, așa cum este copilul acela" și mi-a sugerat să merg să-l împrumut. Când m-am oferit să iau copilul din brațele mamei pentru câteva clipe, mama sa a acceptat bucuroasă pauza și vizita băiatului la rândul șase a schimbat atmosfera în câteva minute.

În timp ce eram la 9 000 de metri altitudine trăncănind deasupra Vestului mijlociu, am avut o epifanie pe care am ajuns să o numesc Principiul Celor Cinci Rânduri: cei mai mulți dintre noi au colosala putere de a influența cam cinci rânduri în jurul nostru, dar ne petrecem cea mai mare parte a timpului gândindu-ne la şi discutând despre ce ar trebui să facă altcineva, într-un alt avion sau pe un alt rând. Mai mult de atât, aproape orice problemă cu care ne confruntăm – de la încălzirea globală și terorism, până la moralul deplorabil dintr-o companie și comportamentele de intimidare din școli – este o problemă privitoare la cele cinci rânduri. Mai exact, problema este doar amalgamul format din ceea ce fiecare dintre noi face în cele cinci rânduri ale noastre. Să luăm ca exemplu o problemă aparent de nerezolvat.
De ce reprezintă încălzirea globală și un mediu care se deteriorează o problemă atât de supărătoare? Deoarece mediul, ca majoritatea problemelor, este o problemă privitoare la cele cinci rânduri. Ai putea spune că guvernul trebuie să ia inițiativa, însă problema este rezultatul compus din deciziile pe care fiecare dintre noi (și companiile noastre) le ia în cele cinci rânduri ale noastre – mașinile pe care le conducem, excursiile pe care le facem sau nu, mâncarea pe care o mâncăm, alegerile pe care le facem în privința a ceea ce cumpărăm, reutilizăm sau reciclăm și așa mai departe. Pe de o parte, cele cinci rânduri ale noastre nu contează cine știe ce, dar, pe de altă parte, problema va fi soluționată doar atunci când fiecare dintre noi va face ceea ce poate în cele cinci rânduri ale sale.

(...) Dacă începem toți cu cele cinci rânduri ale noastre, putem rezolva fiecare problemă cu care ne confruntăm. Fiecare provocare pe care o avem poate fi rezolvată. De fiecare dată când ești tentat să crezi că nu contează dacă intervii, amintește-ți de principiul celor cinci rânduri: dacă fiecare dintre noi începe de acolo de unde se află și face ceea ce poate, orice este posibil. Este ușor să arăți cu degetul spre altcineva, dar, în cele din urmă, nimeni nu face nimic." - fragment din cartea "Ia inițiativa!" scrisă de John Izzo


Fie că acționăm conștient, fie că re-acționăm (inconștient), suntem fiecare responsabili pentru acțiunile noastre. Și nu doar pentru ceea ce facem, ci și pentru ceea ce gândim și emitem energetic. Deoarece, așa cum știm, chiar dacă nu avem un simț bine definit pentru energie, respingem instinctiv oamenii pe care-i simțim agresivi.

A fi conștienți de responsabilitățile noastre înseamnă, printre altele, să respectăm promisiunile pe care le facem, să fim atenți la modul în care interacționăm cu ceilalți măcar la nivelul "ce ție nu-ți place altuia nu face". Cred că acesta este nivelul minim de la care putem avea pretenția unei relaționări conștiente. Dar acesta este un subiect mult prea important, așa că o să-l las  pentru altădată.. 😁

Acum, iată câteva argumente științifice care pun în evidență modul în care influențăm oamenii și mediul din jurul nostru prin starea pe care o avem în fiecare clipă. Vizionare plăcută și.. cu folos 💗


Articole conectate: Coerența globală, Transa urbană și compasiunea și Cum ne facem rău unii altora  Despre victimizare și consecințele ei asupra sănătății noastre am vorbit aici-link.

Recomand cu drag:
- "Ia inițiativa!" -John Izzo- comandă online aici-link;
- "Cele cinci secrete pe care trebuie să le descoperi înainte de a muri" (CD) -John Izzo- comandă online aici-link.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Sunt 580 de articole care te așteaptă, așa că ai de unde alege 😁 Pentru a căuta mai ușor un subiect poți folosi lista cuvintelor din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗



miercuri, 11 ianuarie 2017

Adevărul despre vise, obiective și planuri pentru noul an

A fost foarte aglomerat la capitolul urări la această trecere în noul an. Facebook a fost plin ochi :)) Atât de plin încât m-am gândit să aștept o vreme până să mai public ceva. Am simțit ceva ce-mi dădea cu virgulă, așa că am decis să aștept un pic să se limpezească lucrurile.

Deși e minunat când cineva îți trimite o urare, și am trimis/răspuns și eu cu drag, am simțit că în multe cazuri urările sunt.. nu știu cum să zic. Motivul:
- când acestea sunt trimise cu ocazii tradiționale urările sunt..., să zic așa.. un pic artificiale (nu găsesc alt cuvânt). În sensul că, făcând parte din tradiție, le facem pentru că.. "așa se face". Sunt momente când ne gândim mai mult la rude, le vizităm dacă e posibil, petrecem timp în familie, cu prietenii, trimitem urări.. pentru că: "așa se face" de sărbători. E minunat, a nu se înțelege că sunt împotrivă. Doar că mi se pare infinit mai prețios când trimitem cuiva un gând frumos doar cu simpla "ocazie" că prețuim acea persoană și îi suntem recunoscători că există în viața noastră. Așa, fără nici o ocazie "specială". Am primit și acest gen de mesaje (lucky me.. 😍) și vă rog să mă credeți: au cu totul alt... gust, mulțumesc tuturor celor care mi-au scris de-a lungul vremii fără "ocazie". 
***
Trecerea în noul an este și un prilej de (re)stabilire a priorităților, de clarificare/"resuscitare" a viselor noastre și a dorințelor noastre de îmbunătățire a calității vieții în toate ariile vieții personale. În cazul fericit, când avem deja claritate în ceea ce ne dorim, stabilim obiective, facem planuri, luăm hotărâri îndrăznețe. Uneori chiar foarte îndrăznețe :))) Tot așa, ca un fel de.. tradiție.
Numai că...
Numai că, odată ce zilele noului an încep să treacă, ne împrăștiem în mii și mii de lucruri mărunte și fără nici o legătură cu ceea ce ne-am propus, ne găsim mii de scuze, eventual și niște vinovați pentru care nu putem împlini visele, obiectivele, planurile..

Multă vreme am făcut și eu treaba asta și încă sunt tentată să o mai fac din când în când :))) Însă la un moment dat mi-am dat seama de un lucru pe cât de simplu pe atât de adevărat: oricât aș amâna să încep să LUCREZ efectiv la ceea ce mi-am propus, să ACȚIONEZ concentrat în acea direcție, nimeni altcineva nu o va face în locul meu. Nu va veni nimeni cu o baghetă magică să-mi împlinească visele fără ca eu să depun nici un efort. 

Acest fapt e "foaaaarte".. adevărat și când vorbim despre dezvoltarea personală, igiena emoțională și relațională. Desigur, și atunci când ne referim la evoluția spirituală 😁. Urmează câteva adevăruri pe care le exprim la persoana I ca să nu fiu prea directă :))) :
Nu va veni nimeni să-mi aducă armonie în relații fără ca eu să-mi fac curat în prejudecățile personale.
Nimeni nu-mi va putea echilibra ca prin magie viața emoțională fără ca eu să depun un efort pentru a analiza ce experiențe trecute declanșează reacțiile automate pe care le am și fără ca eu să le vindec și apoi să le schimb.
Nu va veni nimeni să-mi schimbe tiparele de gândire fără ca eu să lucrez la asta de fiecare dată când criticul sau pesimistul din capul meu o iau razna. :)))
De asemenea, nimeni nu-mi va ridica vibrația la cer ca prin magie atât timp cât eu prefer să stau cu ochii ațintiți pe "imperfecțiunile" și "greșelile" celorlați, pe ce și cum "ar trebui" ei să facă.
Nimeni și nimic nu ne va "scăpa" de noi înșine, nu ne va scuti de curățenia interioară necesară pentru o viață mai bună, nici un val de "nouă" energie cosmică, nici un "portal energetic", nici o configurație astrală sau altele din gama..

Deși nu-mi place să fiu cea care.. sparge baloanele, de data asta a trebuit să fiu, n-am avut cum ocoli :))) Știu cum e, nu am uitat cum a fost când am aflat și eu aceste lucruri. Însă nu am uitat nici cât de mult mi-a folosit, de aceea am ales să le spun.

Ca să îndulcesc un pic atmosfera, am preparat un mix de două video foarte scurte care sper să vă placă (dacă pe cel din prima parte probabil l-ați găsit deja pe facebook, e sigur că ce-am lipit după el e ceva "proaspăt"). Frumos tare, shhh, surpriză..:


Și, ca să intrăm cât mai curând în "acțiune", dau mai departe și un material care, deși a apărut acum foarte multă vreme (când nici nu exista noțiunea de dezvoltare personală), este extrem de actual și merită toată atenția. Este vorba despre un discurs celebru al lui Earl Nightingale ce conține și un exercițiu de 30 de zile foarte util. Cu speranța că va fi de folos vă doresc audiție plăcută..


Cărți recomandate:
- "Ia inițiativa! Cum schimbă totul asumarea responsabilității" -John Izzo- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți ruinezi viața" (nu e ce pare 😁) -Ben Stein- comandă online aici-link;
- "Marele TU! Descoperiți comorile dinlăuntrul vostru" -Rene de Lassus- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții. Cum să alegi ceea ce contează" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Calea împlinirii personale" -Todd M. Duncan- comandă online aici-link;
- "De la bine la excelent. Fă-ți viața frumoasă" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare


vineri, 23 decembrie 2016

Despre viață, comunicare și relații - în armonie

Printre alte "ocazii" care țin de experiențele personale, sărbătorile de iarnă ne (re)amintesc în fiecare an că relațiile și conexiunile sufletești sunt cele mai importante lucruri care ne împlinesc viața. Fie că este vorba de relațiile de cuplu sau de cele de rudenie sau prietenie, fiecare dintre acestea ne aduc bucurie în mod diferit dar și cele mai dureroase lecții de viață.

Ca orice linie de demarcație din relațiile umane, linia ce separă acceptarea firească și acceptarea abuzului este foarte subțire și de aceea mulți oameni ajung în situații extreme din dorința de a-i mulțumi pe toți cei din jur. Deși sunt un susținător înfocat al acceptării, mai multe povești de viață pe care le-am ascultat în acest an (și chiar am ascultat foarte multe :))) mi-au amintit că atunci când închidem ochii la prea multe lucruri din partea celorlalți consecințele pot fi imprevizibile și dureroase.

Scurta povestioară de mai jos consider că reflectă destul de bine ceea ce vreau să punctez:
***
"La vârsta de 40 de ani, Tom, fiul lui Amy, era încă singur. După moartea soțului ei, Tom devenise prioritatea lui Amy. Îi făcea curat în cameră zilnic și îi spăla rufele. Îndatorirea cea mai importantă de peste zi consta în a-i servi cina. Nu se gândise niciodată să îi ceară să participe la cheltuielile chiriei, chiar și după ce acesta se angajase cu normă întreagă.

Într-o zi, pe când îi făcea curat în cameră, i-a descoperit provizia de droguri. Fără să-i spună nimic despre descoperirea sa, a făcut pe detectivul și a aflat numele celui care îi furniza drogurile. Deși avea șaizeci și trei de ani, s-a dus la ora trei dimineața într-un cartier rău famat și l-a luat la întrebări pe vânzător. Când i-a spus fiului ei ce a făcut, acesta a bătut-o fără milă până ce era s-o omoare." - fragment din "Adio, Vinovăție! Cum să scapi de nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți" - Les Barbanell.
***
Crăciunul e aproape. Și știu că mulți oameni îl vor petrece în relații care nu doar că nu-i împlinesc ci chiar îi fac să sufere. Motivele sunt multe, printre ele numărându-se teama de singurătate, nesiguranța financiară sau lipsa curajului de a o lua de la capăt pe cont propriu.

E de la sine înțeles că granița dintre acceptare și a spune stop abuzului ține de fiecare și nimeni nu poate spune altcuiva că a venit timpul să schimbe ceva sau nu. Chiar dacă e așa, m-am gândit că emisiunea de mai jos va fi de folos acum în preajma sărbătorilor și va aduce câteva clarificări în privința graniței despre care vorbeam mai sus.

Emisiunea a fost realizată în Piatra Neamț în noiembrie și face parte din seria de emisiuni "Viața în Armonie" realizată de doamna Gina Coșnete (căreia îi mulțumesc încă o dată pentru invitație). Vizionare plăcută..

(Notă: Titlul cu care a fost difuzată emisiunea a fost ales după realizarea ei, astfel încât se va înțelege pe parcurs la ce tip de compromisuri m-am referit când am spus "fără".)


! Dacă ai nevoie de susținere sau ghidare în transformarea interioară sau îți dorești să depășești o situație dificilă din viața ta - îți pot fi alături. Îmi poți scrie un mesaj pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

Articole recomandate:
- 3 pași importanți pentru relații armonioase,
- Comunicarea conștientă - secretul relațiilor armonioase,
- Oameni toxici, relații toxice - soluții eficiente,
- IERTAREA - aspecte esențiale și o schimbare de perspectivă și
- Cum să-ți faci prieteni pe viață.

Cărți recomandate:
- "Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți" -C. Andre, F. Lelord- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi tu însuți" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Singurătatea în doi nu e pentru noi" -Jacques Salomé- comandă online aici-link;
- "Cuplul – între dezirabil și periculos" -Robert Neuburger- comandă online aici-link;
- "Cum sa îmbunătățim relațiile cu părinții" -Dmitry Semenik- comandă online aici-link;
- "Arta de a cultiva relații durabile" -Gerard Apfeldorfer- comandă online aici-link;
- "Toți comunicăm, dar puțini stabilim și relații" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relațiilor umane" -Eric Berne- comandă online aici-link;
- "Dragostea este suficientă...și alte minciuni despre viața în 2" -John W. Jacobs- comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pragul acestui mic univers, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi aici să-ți aducă măcar un strop de informație și bucurie în plus. Lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta te poate ajuta să găsești mai ușor un subiect care îți place. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗