Despre Dumnezeu, despre „bine” și „rău”, despre atacuri energetice

Câteodată mi-e greu să vorbesc doar despre un subiect acum când știu că toate lucrurile sunt legate între ele, de aceea și titlul acestui text arată astfel. Mi-a luat ceva timp până să mă hotărăsc să scriu despre Dumnezeu așa cum îl văd eu, dar cred că a venit timpul.

Ca orice om, încă din copilărie, mi-am pus întrebări legate de existența lui Dumnezeu și de ceea ce ar putea reprezenta acesta.

Într-o primă fază, copil fiind, mi-am spus că trebuie să existe dacă despre asta vorbesc atâția oameni. Cam pe principiul „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti”. Așa am ajuns să preiau din religia ortodoxă imaginea lui Dumnezeu pentru că așa îl vedeau și îl înțelegeau cei din jurul meu.

Când au început experiențele mai grele și le-am privit și pe-ale celorlalți, mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi răzbunător, mai bine zis nu poate fi atât de răzbunător și nedrept. Dacă este numit Tatăl Ceresc, atunci nu poate să-și răstignească toți fii, pentru că nici un tată nu ar face asta, și chiar dacă ar face-o nu ar putea să se spună apoi că o face din iubire.

Nu știu dacă tuturor li s-a întâmplat, dar știu că mulți oameni au avut cearta lor cu Dumnezeu și trebuie să recunosc că am avut-o și eu în urma unei experiențe traumatice.

Lucrurile însă au decurs în așa fel încât, la un moment dat am observat că s-a făcut dreptate, pe care am interpreat-o la acel moment ca fiind dreptate divină.

Am traversat un timp îndelungat din viața mea alături de noțiunile de „bine” și „rău”, iar după o analiză indelungată, temeinică, indârjită (să zic așa), am reușit să găsesc rostul acelor lecții de viată prin care a trebuit să trec ca să devin cea care sunt astăzi (nu c-aș fi mai specială decât ceilalți, dar sunt foarte “altfel” de cum eram).

Cu alte cuvinte, acel “rău” pe care l-am trăit a fost strict necesar (!!!) pentru ca eu să înțeleg profund ce e “RĂUL”, să îi accept utilitatea, iar apoi să aleg conștient “BINELE”.

Acum cred că Dumnezeu este TOT ceea ce ESTE. Este REALITATEA întreagă.

Dar știi cum...chiar TOT adică 100%, cu alte cuvinte: nu există nimic în afara lui.

Mai haios spus, e acel cineva/ceva căruia nu i-a scăpat și nu-i scapă nimic...😄

Dacă i-ar fi scăpat ceva (din vedere) nu cred ar fi fost numit omniscient, omnipotent și toate lucrurile care au fost scrise („scăpate” publicului larg) în cărțile de la începuturi.

În virtutea acestui fapt, foarte simplu după părerea mea, nimic nu e ceea ce pare pe moment, nici o experiență nu e doar „bună” sau doar „rea”.

Așa am ajuns la concluzia că nimic nu e cu adevărat „rău”, e vorba numai despre  înțelegerea noastră limitată care dă această denumire lucrurilor pe care mintea nu le ințelege/cunoaște, această limitare întinzându-se până în punctul în care reușim să avem o imagine de ansamblu a evenimentului/fenomenului respectiv.

Pentru că se vorbește mult despre atacurile energetice (link), m-am gândit să ofer aici o altă perspectivă despre acestea, una legată de ce am spus mai sus.

Mai întâi voi spune că numesc atac energetic orice mod în care agresăm o altă persoană, începând cu agresarea psihică, continuând cu cea emoțională și terminând cu cea fizică.

Luând în considerare ce am spus despre experiențe în general, și atacurile energetice „vin” în viața noastră ca să fie înțelese și acceptate. Vin să ne dezvolte, să ne antreneze, să ne facă să ne autodepășim. Suntem canale energetice și, dacă nu avem blocaje (!), suntem imuni atacurilor energetice, pentru că prin noi circulă energia universală care este infinită.

Cred că atacurile energetice ne semnalează de fapt punctele noastre slabe, punctele care trebuie echilibrate, aliniate cu ceea ce suntem în esența noastră.

Mi-a plăcut foarte mult un fel de exprimare metaforică a ceea ce spun aici, pe care am auzit-o mai demult și pe care o putem înțelege foarte ușor printr-un exercițiu imaginativ.

Să ne imaginăm vulnerabilitățile noastre, punctele noastre ce trebuie “prelucrate”/”alchimizate”, ca pe niște butoane. Cei care ne “atacă” energetic sau în orice alt mod (dar până la urmă totul e energie) ne "apasă" pe aceste butoane (!)

Noi vrem sa evoluăm, nu-i așa?

Ok, dacă nu ne-ar “arăta” nimeni care anume sunt “butoanele de prelucrat” (prin aceste agresiuni/atacuri), cum am afla altfel care ne sunt vulnerabilitățile? Trăind numai in “bine”? Cine ar mai “ridica un deget" dacă s-ar afla numai în zona de confort (fizic/psihic/emotional).?

Abia după mult timp am înțeles profund de ce - în timp ce învățam reiki, când în mod intuitiv nu simțeam nevoia folosirii unei protecții energetice și nu îi înțelegeam nici rostul, atâta vreme cât ne dorim adaptare și armonizare cu Tot ce există în Univers.

Totul, dar absolut TOTUL în jurul nostru e o imensa OGLINDĂ sau o „sală a oglinzilor” cum o numea cineva. De asemenea, am putea privi exteriorul ca pe un barometru sau ca pe orice alt instrument de măsură. Și asta pentru că, numai interacționând cu exteriorul ne putem da seama în ce punct al "analizei butoanelor” suntem și ce anume avem de facut în continuare.

***

Și dacă într-o zi, așa, fără motiv, ai sa începi sa vezi toți oamenii frumoși exact asa cum sunt (fără să vrei să-i schimbi) sau vei observa că nu mai vrei să ai neapărat tu dreptate într-o discuție, dacă într-o zi vei vedea că totul strălucește în jur deși e doar o zi obișnuită, dacă într-o zi vei vedea dincolo de ceea ce vezi cu ochii minții, atunci să știi că aceea e ziua în care vei începe să simți magia... a ce in ce mai mult, magia din tine însuți dar și din ceilalți în aceeași măsură, și din tot ceea ce te înconjoară.

***

Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag 💗

Un viitor POSIBIL

Poate nu e greu de observat cum societatea în care trăim şi din care facem parte se scindează din ce în ce mai mult pe zi ce trece, oamenii devin din ce în ce mai distanţi, mai reci, mai puţin sensibili la problemele semenilor.

Un prim plan al acestei scindări, în sensul că e cel mai uşor de observat, este separarea datorată potenţialului economic individual sau la nivel de familie.

Nu neapărat într-o ordine anume, există apoi separarea determinată de potenţialul intelectual - un potenţial cu care ne naştem dar pe care îl dezvoltăm apoi fiecare după posibilităţi şi în funcţie de mediul în care ne ducem existenţa.

Separarea la nivel de ideologii poate fi împărţită la rândul ei pe mai multe paliere cum ar fi :

- separarea determinată de sistemul general de valori pe care îl are fiecare om în parte şi

- delimitarea ce s-a cristalizat destul de mult în ultimii ani bazată pe concepţiile spirituale individuale dar mai ales acelea de grup.

La ultima aş vrea să mă refer în mod special astăzi.

Dacă privim în urmă în istorie, putem observă cu uşurinţă cum căutările spirituale ale oamenilor au început din nevoia de a fi în armonie cu Divinitatea (indiferent de religie), cu spiritul divin propriu dar nu în ultimul rând din nevoia de armonie a fiecărui om cu semenii lui şi cu natură în general. Această este ideea principala a gândurilor mele de astăzi.

Poate că trecutul îndepărtat nu mai prezintă o importantă prea mare acum şi putem să îl încadrăm foarte bine la experienţe din care cu toţii am avut de învăţat atât la nivel individual cât şi la nivel de grup sau chiar de specie în general.

În ultimii doi trei-ani însă, am observat că oameni din lumea spirituală cu un profund nivel de cunoaştere vorbesc tot mai mult despre armonia care ar trebui să existe între noi şi la nivel extins, global ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Mi se pare trist totuşi că nu facem încă nimic concret, chiar dacă vremurile, contextul social, sunt foarte potrivite.

Încă mai există scindare, delimitare şi aş vrea să se înţeleagă prin aceste cuvinte tot ce decurge din ele : intoleranţă faţă de alte sisteme de gândire, neacceptare, conflict (chiar dacă numai de idei în general), etc.

Că să nu fiu greşit înţeleasă, desigur şi această distanţare, delimitare, această scindare socială este tot o experienţă care aduce cu ea un tip de cunoaştere prin care a trebuit sau poate chiar mai trebuie să trecem.

Dar, personal, mă gândesc că acum când am experimentat deja pentru atâta timp fragmentarea, acum când suficient de mulţi oameni au devenit în mare măsură conştienţi de mecanismul construirii realităţii (în sensul că intenţiile şi gândurile noastre creează realitatea), mă gândesc că măcar acum ar trebui să ne reamintim ideea de baza de la care au plecat căutările spirituale şi anume ideea de armonie interioară dar şi cu semenii noştri.

Legat de acesta, după cum ştiţi, în ultimii ani s-a vehiculat şi s-a accentuat din ce în ce mai mult ideea că SUNTEM UNUL. Pentru cei care citesc pentru prima dată această expresie voi dezvoltă puţin termenul spunând că: suntem UNUL prin prisma faptului că toţi suntem oameni, toţi facem parte din aceeaşi specie în primul rând, fără nici un fel de discriminare, fiecare dintre noi este o exprimare, o manifestare a creaţiei lui Dumnezeu (indiferent cum l-am numi în funcţie de religie), indiferent de culoarea pielii, indiferent de naţiunea din care provenim sau de locul geografic vorbind unde ne-am născut, dar nu îl ultimul rând indiferent de sistemul de credinţe sau de sistemul de valori căruia îi aparţinem sau pe care ni l-am format pe parcurs. Sutem UNUL, adică noi oamenii reprezentăm o mare familie dar nu în ultimul rând un imens organism.

Este de înţeles şi este firească nevoia de unicitate manifestată la nivel individual sau de grup pentru că este o nevoie de baza a nostra a oamenilor, respectiv a grupurilor.

Este de înţeles şi este firească nevoia de a aparţine care este tot o nevoie de baza a fiecărui om izvorâtă în primul rând dintr-o altă nevoie firească şi anume aceea de a nu fi singur.

Înţeleg perfect ambele nevoi de mai sus pentru că personal am experimentat un timp destul de îndelungat nevoia de unicitate dar mai ales nevoia de a aparţine unei ideologii, resectiv unui grup ce împărtăşeşte o ideologie din dorinţa de a găsi un sistem de credinţe cu care să mi se suprapună peste sistemul propriu. Că o paranteză pot spune că rezultatul acestor căutări proprii s-a soldat cu înţelegerea faptului că nu rezonez în totalitate cu nici un sistem de credinţe cunoscut, definit/denumit adică, ci numai cu fragmente din toate sistemele de credinţă.

Am înţeles într-un final că există un dar măreţ în “eşecul” de a găsi un grup, respectiv un sistem de credinţe anume, şi anume faptul că am conştientizat că fiecare dintre aceste sisteme de credinţă a fost şi încă sunt necesare în aceeaşi măsură că şi paşi spre cunoaşterea profundă, că fiecare şi-a adus şi îşi aduce contribuţia în felul sau spre a completă un puzzle uriaş numit conştiinţa umană şi că fără unul dintre aceste sisteme de credinţă puzzle-ul ar rămâne incomplet deci imperfect.

Revenind la ideea de mai înainte şi anume că suntem unul, cred că este timpul să ne RE-amintim că, în cazul când cineva aparţine unui grup cu o ideologie bine definită, a delimita şi mai mult acesta ideologie de celelalte, a adânci şi mai mult diferenţele din nevoia de unicitate a grupului, nu ne va apropia niciodată de ideea de baza că SUNTEM UNUL, nici de armonia socială ce defineşte nouă era la care visam cu toţii.

Ba mai mult, sublinierea diferenţelor care se vehiculează momentan în lumea virtuală sau chiar în unele prezentări sau workshop-uri, nu ne va aduce decât o şi mai mare separare şi implicit o îndepărtare de ideea de UNU de care am vorbit mai sus, o şi mai mare îndepărtare de armonia cu noi înşine şi cu ceilalţi la nivel de societate.

Ne naştem oricum diferiţi. Suntem UNICI oricum, acesta fiind un dar minunat cu care ne naştem astfel că nu e nevoie să mai facem nimic pentru a ne delimita de ceilalţi cel puţin nu din nevoia de unicitate.

Până la urmă armonia cu noi înşine şi cu Divinitatea, oricum am defini-o, nu e un concurs între noi şi ceilalţi ci între eu cea/cel de azi şi eu cea/cel de ieri.

Şi dacă acest fapt este conştientizat deja, rămâne să facem pasul următor către armonia cu semenii care va fi pasul decisiv spre nouă era pe care ne-o dorim cu toţii, spre acel răi pe Pământ de care se vorbeşte.

Pasul decisiv, poate şi cel mai greu, spre “iubeşte-ţi aproapele că pe ţine însuţi” este trecerea de la toleranţă la acceptarea reală, urmată de respectul profund faţă de “calea” spre adevăr a acestui frumos numit “aproapele nostru” chiar dacă acea cale a aproapelui nu coincide cu calea noastră, a fiecăruia.

Nu spun că până acum nu a existat toleranţă între diferitele cai spre cunoaştere. A existat. Dar manifestată sporadic şi uneori doar că o amintire vagă a principiilor de baza ale spiritualităţii.

Ideea pe care doresc să o evidenţiez aici e că în vremurile speciale pe care le trăim, vremuri caracterizate de o criză nu numai economică dar mai ales morală, o criză de valori aş putea spune, a sosit momentul să ne reamintim că TOATE sistemele de credinţă s-au născut tocmai că să ne apropie de Divinitate dar în aceeaşi măsură să ne apropie unii de alţii că spirit, să armonizeze umanitatea că mare familie ce este şi nu că să ne distanţeze că fiinţe şi mai mult cum s-a ajuns acum.

Suntem oameni. Deci avem un limbaj. Cuvinte care ajung idei, idei care ajung concepţii, dar aceste concepţii, cel puţin în lumea spirituală, e nevoie să păstreze legătură cu sursă să o numesc aşa, să păstreze legătură strânsă cu ideea de UNU, cu ideea de UNITATE a noastră că o mare familie ce suntem şi cu conexiunea care există deja în noi indiferent de sistemele de credinţă cărora aparţinem sau pe care ni le-am format individual.

Titlul acestui blog - “Un viitor posibil” - a fost ales din perspectiva ideii foarte importante că viitorul este rezultatul direct al interacţiunii intenţiilor, gândurilor şi acţiunilor noastre, după cum deja foarte mulţi oameni au aflat.

În fapt există un număr infinit de viitoruri posibile datorită faptului că fiecare dintre noi construieşte în felul sau viitorul prin gândurile şi acţiunile sale iar aceste potenţiale interacţionează între ele oferind că rezultat realitatea comună. Cu fiecare schimbare cât de mică se schimbă şi rezultatul interacţiunii adică viitorul cel mai probabil. Un lucru cred însă că există în comun şi anume faptul că TOŢI ne dorim un viitor mai bun, TOŢI ne dorim o societate în care să existe acceptare, respect reciproc şi iubire între semeni.

De aceea consider că a venit timpul că măcar cei ce lucrează efectiv în lumea cunoaşterii, mă refer la cei ce oferă workshop-uri, cursuri de iniţiere sau altele asemenea, dar şi cei care fac parte din diverse grupuri şi ÎMPREUNĂ noi TOŢI să punem ACUM accentul mai mult pe trăsăturile comune decât pe diferenţele dintre noi, să punem împreună umărul la apropierea noastră că semeni, să fim mai conştienţi de faptul că formăm o mare familie, un imens organism care e firesc să ajungă să funcţioneze după atâta timp în ARMONIE.

Osho spunea : "Armonia este imposibilă, deoarece fiecare individ este fragmentat în interior, iar această fragmentare este proiectată asupra societății. Și până când această divizare interioară nu este dizolvată, realizarea proiectului utopic al unei societăți armonioase rămâne de neatins."

Cred cu convingere că în aceste momente trăim deja timpul când suficient de mulți oameni și-au găsit luciditatea, şi-au dizolvat divizarea interioară şi au conştientizat că suntem conştiinţă înainte de orice alt aspect fizic şi de aceea cred că e nevoie să facem pasul următor de la toleranţă la respectul profund şi apoi la manifestarea înțelegerii și iubirii reale a aproapelui.

***

În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Responsabilitate si alegeri

"Libertatea nu înseamnă lene și nepăsare.

Libertatea este responsabilitate.

Dacă tu nu-ți asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine.

Așa devii sclav."

OSHO

Nu am cunoscut personal nici un maestru în asumarea responsabilității 😁, de aceea am putut să-mi dau seama că treaba asta este una foarte grea.. 😄

Mi-a plăcut ce spune despre asta David Icke și de aceea dau mai departe aici discursul său.. Vizionare plăcută!

Zile cu pace și senin, te mai aștept,

cu drag  💗

O altfel de scrisoare către țara mea

Am primit pe mail un mesaj din acela forward deja celebru „Scrisoare către țara mea” care NU este scris de Alexandru Tocilescu chiar dacă circulă sub această semnătură - gasiți informatia aici (click).

Nu este prima dată când citesc sau aud injurii la adresa țării, la adresa "sistemului", a partidelor, a oamenilor politici, etc., se aud critici mereu dacă deschidem televizorul, radioul sau doar dacă ne acordăm timp să ascultăm trecătorii pe stradă.

E cel mai simplu sa înjurăm, să criticăm, să judecăm. E cel mai simplu lucru. Oricine poate face asta.

Dar cred că a face asta nu înseamnă decât să facem exact ce fac ei (cei judecați în scrisoarea-mesaj citată) aproape sub aceeași formă. E un "război" care, dus în acest mod, NU se va termina niciodată.

E un război fără învingători, e unul doar cu învinși.

E ca o oglindă ce produce mereu aceeași reflexie, una care mereu ne întoarce ceea ce emitem.

Dar oare nu am facut asta de secole, de milenii? Nu e vizibil rezultatul? E lumea pe care o vedem peste tot în jurul nostru, la tv, la radio sau pe stradă = oameni din ce în ce mai închiși, mai înstrăinați de semenii lor.

Ce-ar fi să încercăm și altfel? Alfel decât am facut de o istorie întreagă, altfel decât judecându-i pe cei din jurul nostru, altfel decât găsind mereu vinovați, altfel decât încercând sa îi schimbăm pe ceilalți.

Oamenii sunt sătui, asta e clar. E o criză în exterior și una în interior. Numai că cea exterioară este reflexia celei care există în interiorul nostru. Tentația de a da "vina" pe exterior pentru problemele pe care le simțim în interior este mare. Pentru că e mult mai simplu așa. Fără asumare. E mult mai simplu să spunem că tot ce e în jurul nostru ne-a provocat criza interioară. Plus că "sportul" cu găsirea vinovaților în exterior e un "sport" de când lumea și ne-am și obișnuit cu el.

După părerea mea, soluția problemei descrise în mesajul-protest nu stă într-o reacție de acest tip, nu stă în injurii, în furie și nici într-o revoluție de genul celor care au mai fost. (a se lua în considerare că "reacție" vine de la "reacțiune" - bine de văzut legea "acțiunii si reacțiunii").

Deja este suficient de cunoscută "legea oglinzii" numită în Legile Universale (link) și "legea reflectării": "Universul ne reflectă întotdeauna ceea ce emitem" (ceea ce simțim în interior)". Cu alte cuvinte, când e furtună în interior, e furtună și în "afară".

Inițial și eu am crezut că nu e decât un slogan, o teorie.

Mai apoi, de voie de nevoie, mi-am propus să o verific. Am început să schimb una câte una ideile preconcepute pe care mi le formasem de-a lungul vremii, acelea arhicunoscute de genul "lumea e rea, e perversă, mereu urmărește ceva", "nu există prieteni ci în spatele oricărui gest frumos, există mereu un interes" și altele din aceeași gamă.

Am vrut să văd: oare chiar e adevărat? Oare chiar se schimbă ceva în viața mea dacă eu îmi schimb modul de a interacționa cu lumea înconjurătoare?

La inceput eram sceptică, pentru că nu încercam din toata inima...era asemeni unui joc în care tragi mereu cu coada ochiului la rezultate încercând parcă să păcălești situațiile, să trișezi măcar puțin ca să nu ieși chiar de tot din confortul oferit de ideile fixe (pentru că DA - ele oferă un confort). Și este evident că nu reușeam să obțin rezultate, nu se schimba nimic.

Însă când mi-am dat seama că mințind situațiile sau pe ceilalți mă mint de fapt pe mine (pentru că lucrurile din Univers chiar sunt conectate, nu e doar o teorie), când mi-am dat seama ca "a trișa", "a manipula", "a controla" (pe ceilalți) se intorc MEREU la mine, pentru că eu le-am generat inițial, când mi-am dat seama de toate acestea - am început să CRED.

Am început să tratez "jocul" numit VIAȚĂ cu respect și seriozitate.

Așa am început să îi tratez pe ceilalți exact cum aș fi vrut eu să fiu tratată, chiar dacă nu primeam la început nimic asemănător.

Am dăruit cu disperare necondiționat în toate direcțiile și în toate situațiile având CREDINȚA fermă că trebuie să existe un rost în toate acestea și că, la un moment dat, lucrurile se vor schimba și în fragmentul meu de "univers".

Și chiar așa a fost! Lucrurile s-au schimbat. Mi s-au întâmplat și mi se întâmplă lucruri pe care alții le-ar considera imposibile, iar "răul", "perversiunea" și tot ce poate fi numit negativ au dispărut în foarte mare măsură din "lumea mea". Mi se întâmplă foarte rar ca cineva să-mi "arate" vreo oglindă "urâtă". Acum sunt convinsă că atunci când eu îmi voi fi schimbat total mentalitatea aceste experiențe vor dispărea din viața mea în totalitate.

E drept, am fost încăpățânată în credința mea, în sensul că nu am vrut să renunț la ea nici în momentele mai dificile, nu am vrut sa renunț la a CREDE că Oamenii SUNT în esență BUNI chiar dacă manifestă de atâtea ori opusul. Nu am vrut să renunț la a CREDE că totul se întamplă cu un ROST. Un rost pe care trebuie doar să am răbdarea să îl găsesc. Nu am vrut să renunț la a CREDE că în orice "rău" e și un "bine". Eu trebuie doar să am răbdarea să găsesc acel "bine" din "rău".

Așa m-am convins că "legea oglindirii" (link) chiar funcționează, chiar primesc ceea ce ofer, m-am convins că Universul chiar se "modelează" conform energiei ce eu însămi o trimit în eter.

Da, pare imposibil de schimbat ceva în lumea asta. Pare imposibil doar dacă ne lăsăm cuprinși de furie, de jocurile politice sau sociale pe care le trăim noi înșine sau le vedem la TV, dacă ne lăsăm copleșiți de jocurile de culise pe care le observăm vrând-nevrând în oricare instituție unde lucrăm sau unde suntem implicați.

Dar asta doar pare. De fapt TOTUL este POSIBIL. Iar ceea ce trăim fiecare dintre noi depinde numai de noi inșine și nu de cei din jur. Realitatea fiecăruia dintre noi se modelează diferit deși pare că trăim într-o realitate comună.

Avem nevoie însă de o voință de fier în a CREDE în faptul că E POSIBIL.

Avem nevoie să CREDEM în faptul că schimbarea trebuie să plece de la FIECARE dintre noi și vorbesc aici de schimbarea interioară și de schimbarea mentalității.

Avem nevoie să ne modificăm unghiul de vedere din poziția de a-l privi și judeca pe celălalt (ceilalți) în a ne observa pe noi inșine și ceea ce emitem. Pentru că ceea ce emitem se întoarce MEREU înapoi la noi.

Avem nevoie de vindecarea pesimismului cronic implementat de secole în ADN-ul nostru. Iar asta o poate face doar fiecare cu el însuși.

Iar pentru asta e nevoie VOINȚĂ și RESPONSABILITATE, de ÎNCREDERE și CURAJ.

Cred cu tărie că undeva acolo, în sufletul oricărui român, încă mai există CREDINȚĂ și CURAJ. Fiind alături unii celorlalți, renunțând la judecăți și critici, putem reuși să regăsim în interiorul nostru toate aceste aspecte, pentru a radia din interior spre exterior schimbarea care ne-o dorim în țara noastră dragă.

Vă îmbrățișez cu drag,

Adina ♥ 

Dacă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Vei găsi aici o mulțime de informații utile care pot aduce armonie în toate planurile ființei: fizic, psihic, emoțional și spiritual. Poți căuta subiectul care te interesează utilizând listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept

cu drag  💗

Uitați ideologiile!

Dau mai departe astăzi câteva idei ale lui Terence Mckenna - despre care puteți găsi informații aici (click!)

Nu-i fac o prezentare deși știu că în România este mai puțin cunoscut, dar cred că biografia unui om e mai puțin importantă decât amprenta lăsată de acesta peste viețile noastre și felul în care ideile lui ne pot face sau nu viața mai armonioasă. Vizionare plăcută..

Mulțumiri lui Radu Ungureanu pentru traducere!

Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă materialele și informațiile pe care le găsești și să te întorci din când în când. Te aștept

cu drag  💗