"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta pace_interioara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pace_interioara. Afișați toate postările

duminică, 11 ianuarie 2015

Cel mai important secret al vieții (+ recomandare film)

Multă vreme am crezut că viața este complicată. Am crezut că fericirea are o rețetă exactă și că cei care au găsit-o pot să o dea și celorlalți, bineînțeles cu garanția că va funcționa 😃.

Deși trăim într-o lume în care tiparele se înmulțesc (inclusiv în dezvoltarea personală) din ce în ce mai mulți oameni se conving că nu există o rețetă general valabilă și că nici nu ne bucură, nici nu ne liniștesc aceleași lucruri. Mă bucur pentru asta. Din ce în ce mai mulți oameni se conving că "3 pași", "5 principii" sau "7 sfaturi" nu ne vor aduce mai aproape de armonia interioară. Abia aștept să scriu despre asta un articol luuuung când voi reuși să-mi dilat mai bine timpul personal 😃.

Cel mai important secret al vieții pe care l-am descoperit după multe căutări și adevărate lupte interioare este faptul că unicitatea noastră necesită o rețetă unică pe care o putem descoperi doar noi înșine și că încercarea de a ne încadra în tipare de orice fel este o reală pierdere de timp și energie. Abia când Omul va fi încetat goana după rețete prezentate drept "general valabile" va avea energia necesară identificării ingredientelor rețetei sale unice.


În plus, am mai descoperit că eficiența rețetelor "general valabile" este invers proporțională cu complexitatea lor - cu cât sunt mai complicate (de către autorii lor) și sună mai pompos cu atât sunt mai departe de a fi utile în vreun fel. Desigur, mai dețin și alte secrete în afara celor dezvăluite aici pe blog în unele articole, însă le păstrez pentru seminariile pe care le susțin 😁, în fine, asta nu-i chiar o glumă 😃, vă aștept cu drag - link - voi anunța programul în zilele următoare.

Iată cât de simplu este secretul pe care l-a găsit Jim Carrey - unul dintre celebrii fani ai lui Eckhart Tolle..💗


Filmul pe care îl dau mai departe este unul care pune nu doar mintea ci și emoțiile într-o mișcare alertă. Se numește "Predestination" și cred că cea mai bună traducere în acest caz este "Predestinație" pentru că se referă la destinații în timp 😁. Adrese de vizionare online sunt aici-link sau aici-link.


O frumoasă prezentare pe care o face Jim Carrey lui Eckhart Tolle și un interviu de suflet pe care l-a acordat acesta cunoscutei realizatoare TV Oprah Winfrey se găsesc aici-link. Un alt material cu Eckhart Tolle consistent în informații foarte utile pentru viața cotidiană se găsește aici-link. De văzut documentarele de aici-link și aici-link.

Cărțile pe care le recomand sunt bineînțeles pe tema fericirii și a bucuriei de a trăi și cred că acoperă o destul de largă arie de puncte de vedere și implicit de gusturi ale cititorilor:
"Marea carte despre fericire" -autori: 100 de experți- comandă online aici-link;
"Secretul fericirii permanente" -Cecile Neuville- comandă online aici-link;
"Bucuriile înțelepciunii" -Yongey Mingyur Rinpoche- comandă online aici-link;
"Inteligența emoțională. Despre fericire" -D. Gilbert, A. McKee, G. Spreitzer- comandă online aici-link;
"Cum sa dai peste fericire" -Daniel Gilbert- comandă online aici-link;
"Despre fericire, viață și multe altele" -Dalai Lama- comandă online aici-link;
"Cum să-ți construiești fericirea" -Christophe André- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală pe toate planurile. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând cuvintele cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗



joi, 8 ianuarie 2015

Acasă în inima mea

Sunt încă destul de mulți oameni care consideră că nu s-au născut în locul potrivit (*), că orașul și țara în care s-au născut este cumva sub nivelul așteptărilor și/sau potențialului lor. Desigur, uneori situația nu este roz, însă niciodată nu e întâmplătoare.

Cercetările care l-au condus pe Rupert Sheldrake la elaborarea teoriei câmpurilor morfice ne scutește de mult timp și energie pierdute în frustrări pe această direcție, spunându-ne simplu că ne naștem "în câmpul morfic de natură energetică, vibratorie, particularizată pe zone geografice, datorită specificităţii emisiilor mentale de tipul telepatic al grupului sau grupurilor care au același timbru de vibrație și temperatură de culoare (frecvență) a gândurilor." (link) Sună prea sofisticat? :D Ok, pe scurt: ne naștem întotdeauna la locul potrivit. :))

Dacă am trecut de "etapa" de mai sus, luând în considerare faptul că omul poate trăi pe parcursul vieții în mai multe zone geografice, intervine întrebarea ce anume ne face să ne simțim acasă? Ați întâlnit desigur oameni care nu se simt acasă nicăieri, chiar dacă au reușit să creeze o atmosferă confortabilă în casa în care locuiesc, și oameni care se simt acasă oriunde, indiferent de condițiile în care trăiesc. Apare întrebarea: ce anume face diferența, care e factorul care creează percepția diferită și ce anume înseamnă de fapt "acasă"?


După o luuuungă analiză, am constatat nu doar că "acasă" e un "loc" ascuns adânc în interior, în inima mea, ci și faptul că nu are nici o legătură cu exteriorul sau cu gradul de confort exterior, deși acesta nici nu încurcă neapărat cu ceva :)) Cu puțină atenție putem observa oameni care se simt acasă atât în mijlocul pădurii cât și într-un metrou supraaglomerat la o oră de vârf, iar aceasta pentru mine e o dovadă suficientă în favoarea acelui "acasă" interior. Iată cum Eckhart Tolle clarifică atât de simplu acest sentiment în cartea sa "Liniștea vorbește" (link):

"La prima vedere, prezentul este doar unul dintre nenumăratele momente. Fiecare zi a vieții pare să fie compusă din mii de momente în care se întâmplă diverse lucruri. Și totuși, dacă te uiți mai atent, nu există de fapt un singur moment, etern? Nu este viață întotdeauna în momentul de față?

Acest moment unic - clipa Acum - este singurul lucru de care nu ai cum să scapi, singurul factor constant din viața ta. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult se schimbă viața ta, un lucru e sigur: este mereu clipa Acum.

Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?

Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli. Dacă nu te simți acasă în clipa Acum, indiferent unde ești, nu te vei simți bine nicăieri."(continuare în video aici-link)

Într-un mod cu totul aparte, Pico Iyer (eseist și nuvelist de origine indiană) ne mărturisește ce înseamnă pentru el "acasă" prin intermediul poveștii sale impresionante de viață. Cald, emoționant și amuzant deopotrivă...


Despre teoria câmpurilor morfice a lui Rupert Sheldrake puteți afla mai multe din conferința de aici-link. Informații importante conectate într-un mod profund se găsesc în documentarul de aici-link.

Pentru că astăzi a fost vorba despre inima noastră, recomand astăzi câteva cărți importante pentru transformarea ei într-un minunat acasă :
"Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Cine ești tu?" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link (5%red.+transport gratuit);
"Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Vindecarea sentimentelor din inima ta" - Karol K. Truman - comandă online aici-link (transport gratuit);
"Liniștea vorbește" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit);
"Puterea prezentului. Ghide de dezvoltare spirituală" - Eckhart Tolle - comandă online aici-link (20%red.+transport gratuit).
***
În cazul în care abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă să te întorci din când în când. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗


vineri, 26 decembrie 2014

Crăciunul - sărbătoarea care ne unește

Sărbătorile au darul de a ne reaminti anual valorile esențiale ale vieții. Crăciunul cred că are acest dar în "concentrația" cea mai mare. Ne amintește an de an să lăsăm armele jos (*cu sau fără ghilimele) pentru un armistițiu măcar temporar dacă nu final.
Puțini oameni știu despre un eveniment extraordinar care a avut loc din timpul primului război mondial, în 1914 de Crăciun. "Ceva" a atins sufletul celor care stăteau în tranșee și le-a reamintit că în esență "inamicii" sunt la fel de...oameni ca și ei, că toți au oameni dragi acasă la care vor să se întoarcă și că...
Dar nu are rost să vă povestesc deoarece am tradus și editat un scurt video în care s-a încercat punerea în scenă a clipelor de atunci (și cred că cei care l-au elaborat au reușit acest lucru foarte bine).
S-au împlinit de atunci fix 100 de ani. Oare după acești 100 de ani am putea prețui pacea atât de mult încât să nu mai ajungem la război..? Desigur, întrebarea este valabilă în ceea ce privește pacea sub toate formele ei: interioară, cu cei din jurul nostru și cea între popoare. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Bonus: o colindă specială


Alte detalii despre armistițiul ad-hoc din decembrie 1914 se găsesc aici-link, iar despre realizarea acestui video: aici-link. Articole conectate prin fire vizibile sau mai puțin vizibile se găsesc aici-link, aici-link și aici-link. Daruri mai "vechi" de Crăciun: aici-link și aici-link
Pentru că tot vorbeam despre pacea interioară și cu cei din jurul nostru, recomand astăzi câteva cărți minunate care ne pot ghida către relații armonioase în aceste două direcții - cărți ale lui Jacques Salomé - psihosociolog de renume internațional (pe care l-am prezentat aici-link):
"Arta de a construi relații durabile" - comandă online aici-link (25% reducere+transport gratuit);
"Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun" - comandă online aici-link (15% reducere+transport gratuit);
"Trăind cu cei apropiați în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit);
"Trăind cu ceilalți în fiecare zi...viața!" - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit).
"Comunicarea relațională pe înțelesul celor mici" - foarte importantă pentru părinții care vor să aibă o relație armonioasă cu copii lor și vor să-i pregătească pentru relații armonioase - comandă online aici-link (5% reducere+transport gratuit).
***
Dacă ești prieten/prietenă al/a acestei pagini de mai mult timp și lucrurile pe care le-ai găsit aici au adus valoare în plus în viața ta, poți răsplăti energia pe care ai primit-o de-a lungul vremii oferind o donație cu un click pe butonul "Donate" din coloana din dreapta sau într-un cont ale cărui detalii le trimit la cerere.

***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți urez bun venit! Te așteaptă aici multe surprize, doar timp să ai și răbdare să cauți.. :)) Listele "Articole recomandate", Resurse video și cea cu cuvinte cheie din coloana din dreapta te pot ghida către un subiect pe placul tău. Te poți conecta cu articolele blogului prin abonare în formularele din dreapta. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare

vineri, 12 decembrie 2014

Despre candoare, bucurie, talent și modestie

O vorbă spune că "Dumnezeu/Universul vorbește prin oameni" și cred că nu e prea aproape de adevăr. Metaforic aș spune că putem recunoaște ușor "vorbele" lui Dumnezeu/Universul după ecoul emoțional pe care acestea îl produc în noi.

Nu e nevoie de multă filozofie, nici de diplo sau studii și analize aprofundate, de fapt, chiar cunoașterea mentală chiar ne-a îndepărtat de multe ori de la a simți ce-i de simțit. Așa se face că în zilele noastre, pentru a reveni la starea naturală, pentru a ne "deschide inima" (link) am elaborat noțiuni complexe precum fitness-ul emoțional.

Dau astăzi mai departe o poveste tulburătoare, emoționantă și transformatoare a unui copil minunat de la care putem învăța toate lucrurile pe care le-am scris în titlul acestei postări și încă unul în plus (la care ne-am aștepta mai puțin de la un copil) - Înțelepciune.

Este vorba despre povestea de viață a unui îngeraș numit Monica Pîrlici - care radiază dincolo de cuvinte dar și prin intermediul acestora. Deoarece am pregătit un colaj video care conține inclusiv detaliile vieții ei, mă opresc aici și vă invit să vă deschideți inima către ceea ce ne trasmite acest îngeraș, vizionare plăcută...


Ceva terapeutic pentru suflet și emoții găsiți și aici-link.

Recomand cu drag și câteva cărți cu totul și cu totul speciale (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comaandă)
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link;
- "Curajul de a fi vulnerabil" -Brene Brown- comandă online aici-link;
- "Dă sens vieții" -John C. Maxwell- comandă online aici-link;
- "Drumul către tine însuți" -M. Scott Peck- comandă online aici-link;
- "Daca m-aș asculta, m-aș înțlege" -Jacques Salome- comandă online aici-link;
- "Cum m-am vindecat de nefericire" -Gigi Ghinea- comandă online aici-link;
- "Revoluția iubirii" -Gaspar Gyorgy- comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată pe această pagină, îți urez bun venit! Sper să găsești informații și materiale care să-ți aducă măcar un strop de bucurie în suflet și un strop de armonie în plus. Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ajuta să găsești mai ușor un subiect care să-ți placă. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 18 noiembrie 2014

Secretele concentrării

În multe mesaje pe care le-am primit apar întrebări de tipul: "Cum aș putea să-mi păstrez concentrarea asupra lucrurilor pe care doresc să le fac?", "Cum fac să nu mai fiu distras/ă de "zgomotul" gândurilor și/sau de vâltoarea evenimentelor din viața mea și din jurul meu?".

Deși aceste distrageri par că ne încurcă, eu cred că lucrurile sunt mai profunde de atât iar distragerile ascund mai degrabă o tergiversare a luării unor decizii, a unor alegeri personale, a stabilirii unor priorități, o lipsă de voință, și dincolo de toate acestea: niște frici pe care fie nu le-am identificat fie nu ne place să le privim în față.

Spun asta deoarece nu am văzut încă pe nimeni care să vrea cu adevărat să facă ceva și să fie distras de vreun "zgomot" mental sau de altă natură. Așa s-a născut "Dacă vrei, poți". Avem atâtea exemple de oameni care și-au depășit limitele în atât de multe moduri și în toate domeniile. Și, de multe ori, le-au depășit în condiții greu de imaginat pentru mulți dintre noi.

Există trei componente care asigură concentrarea pentru a realiza o anumită acțiune:
▶ voința,
▶ acea acțiune să fi atins stadiul de prioritate,
▶ sinceritatea față de noi înșine.

Am ajuns la aceste concluzii observând că ne pierdem concentrarea doar atunci:
⇨ când spunem că ne dorim ceva, dar, de fapt, într-un mod profund ne dorim altceva (autocunoaștere insuficientă),
⇨ când ceea ce ne dorim nu este încă o prioritate pentru noi (caz în care amânăm acțiunea și/sau găsim diverse scuze spunând, de exemplu, că ceva ne distrage 😁),
⇨ când nu suntem sinceri (nici față de noi înșine) și folosim motivul distragerilor doar pentru a juca rol de victimă spre a atrage atenția și compasiunea (=energia) celor din jur (devenind astfel niște vampiri energetici (*link)).


Există totuși un Moment anume când nimic nu ne mai poate opri sau distrage. E un moment asemeni unui miracol din punctul meu de vedere. Nu că celelalte nu ar fi așa, dar miracolul vieții este pentru mulți oameni greu de observat. Momentul de care zic nu poate fi confundat cu nici un altul deoarece se simte foarte...altfel, este asemeni unui salt cuantic (unii chiar îl numesc așa).

Dacă ar fi să spun ceva despre un astfel de Moment, aș spune că el urmează sigur după un altul foarte important: cel în care ne săturăm de tot de jocurile cu noi înșine și cu ceilalți, de tergiversări și autosabotaj, de amânări și lălăială, de frici și măști și de toate lucrurile pe care le-am creat de-a lungul vremii pentru a "locui" în zone de confort psihic/emoțional/material.

Când această saturare s-a produs, urmează Momentul în care nimic nu ne mai poate distrage și rămânem concentrați "la drum" oriunde ne-am afla, oricât "zgomot" ar fi în jurul nostru (deoarece în astfel de Momente "zgomotul" gândurilor dispare).

Cine a experimentat vreodată un astfel de Moment a înțeles cu siguranță că: nu există cu adevărat distrageri, nimeni și nimic nu ne poate opri să fim ceea ce vrem să fim și că ne putem concentra foarte ușor atunci când stăm în "treaba noastră" și nu în a celorlalți (*link).

Închei cu o povestioară amuzantă spusă de minunatul Mooji cu simplitatea și căldura lui sufletească inconfundabilă. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


REMINDER: Te invit într-un loc de basm, într-o atmosferă de la suflet la suflet, într-o tabără cu un format unic, să regăsim Bucuria de A FI. Va fi o EXPERIENȚĂ care îți va schimba perspectiva și-ți va reda echilibrul. Într-un mod relaxat, "de vară", vom discuta despre experiențe concrete de viață și transformarea interioară autentică. Vom face o mulțime de exerciții și chestii faine despre care am amintit în descriere, dar am pregătit și multe surprize. Se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie, celelalte detaliile organizatorice găsindu-se pe pagina evenimentului AICI-link. Te aștept cu drag 💗
***
În plus față de cele două link-uri strecurate mai sus, recomand în continuarea subiectului articolele Adevărații tăi dușmani și Funcționarea minții, programele mentale și gândirea distructivă

Recomand astăzi câteva cărți care ne pot servi ca instrumente minunate pe drumul autocunoașterii și concentrării asupra acestuia:
- "Bucură-te de succes prin cultivarea stării de pace interioară" - Russell Simmons, Chris Morrow - comandă online aici-link;
- "Mintea liniștită și senină" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Despre fericire, viață și multe altele" - Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Mindfulness zi de zi" - Jon Kabat-Zinn - comandă online aici-link;
- "Călătoria devenirii umane" - Osho - comandă online aici-link;
- "Viața eliberată" - Jiddu Krishnamurti - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți spun bine venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te vor ajuta să răsfoiești mai ușor sutele de articole existente. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


vineri, 4 iulie 2014

Informații care mi-au schimbat viața (45)

Deși suntem fiecare mai mult decât "ediție limitată", fiind chiar unicat, una dintre provocările vieții (mai ales ale vieții celor aflați în căutarea cunoașterii) este nevoia de a fi considerat "special". Fiecare om trăiește la un moment dat măcar o experiență mistică (link) fie că o poate recunoaște (cu sensul că o sesizează) fie că nu. Acesta este un moment pe care l-aș numi "de cumpănă" - deoarece omul este tentat să se identifice cu respectiva "poveste" pe care a trăit-o (simțit-o) sau este tentat să o considere atât de "specială" încât să se considere cumva, într-un anume sens, "deasupra" celorlalți oameni. Fie că este vorba de un flash în care s-a văzut împăratul cine știe cărei țări, fie că s-a visat regele alteia sau conducător de oști, sau vorbind cu vreo entitate de cine știe ce natură, tentația de a se considera special există și pericolul de a rămâne blocat în ideea de "special" există și el.

Poate că cel mai greu lucru care e necesar să-l învățăm este simplitatea. Este un lucru atât de...delicat, atât de minunat încât mi-e foarte greu să descriu ce simt când sunt în preajma unor oameni simpli - cei care nu simt nevoia ca ceilalți să-i considere "speciali" deoarece știu deja că toți suntem astfel (prin faptul că suntem unici). Mărturisesc că mă topesc când întâlnesc oameni simpli. Și mulțumesc Universului că am avut ocazia să cunosc asfel de oameni. Sunt sigură că și voi ați întâlnit și i-ați văzut cum radiază un fel de bucurie a simplității.

Am fost inspirată să scriu aceste rânduri nu doar de oamenii minunați pe care am avut ocazia să-i cunosc în viața reală ci și de un film documentar asemeni unei profunde lecții de viață, film pe care îl dau astăzi mai departe aici. Este vorba de documentarul cu titlul "Yoghinii din Tibet". Îl propun în seria "Informații care mi-au schimbat viața" deoarece conține informații de mare valoare din cultura tibetană și exemple din tradițiile și credințele lor - care au făcut ca oamenii acestui popor să trăiască în armonie și pace sufletească chiar dacă au avut o istorie foarte zbuciumată.

Este impresionant faptul că au reușit menținerea unei atitudini de compasiune şi pace de-a lungul unei jumătăţi de secol de asuprire. Documentarul este realizat de Jeffrey M. Pill iar pe parcursul acestuia veți întâlni mărturisiri ale multor personalități din lumea tibetană dar nu doar atât. Pentru prima dată, călugării tibetani care trăiesc retrași au fost de acord să-și expună aspecte legate de filozofia lor și să fie filmați în timp ce efectuează practicile lor străvechi.

"Poate vreo parte a filosofiei compasiunii şi non-violenţei să fie pusă în practică în creuzetul vieţii moderne? Pe moment, răspunsurile la aceste întrebări rămân la fel de misterioase ca şi minţile maeştrilor yoghini - rămăşiţe vii ale unei civilizaţii străvechi ce se stinge, artefacte umane din Tibetul de odinioară." - citat din film.

Mărturisesc că visez la o lume în care să ne acceptăm unii pe ceilalți indiferent de credințele noastre și să depășim nuanțele de naționalism - devenind conștienți că suntem cetățeni ai planetei mai presus de faptul că suntem cetățeni ai unei țări anume. Iar acest lucru este posibil păstrându-ne identitatea. Dacă visați la același lucru, sper ca acest film să-și găsească ecou în sufletele voastre și să inspire simplitatea despre care vorbeam la începutul acestui articol. Vizionare plăcută!

(* Pentru a evita întreruperile în timpul vizionării: deschideți filmul, apoi dați click pe "pauză" pentru 2-3 minute până se încarcă suficient, apoi click pe "play" din nou.)


Un alt documentar despre cultura tibetană găsiți și aici-link, iar celelalte articole din seria "Informații care mi-au schimbat viața" se găsesc aici-link. Pentru cei pasionați care vor să cunoască mai multe despre cultura tibetană, recomand și următoarele cărți:
- "Cartea tibetană a morților" - Bardo Thödol - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Cartea tibetană a morților" - Terton Karma Lingpa; PADMASAMBHAVA - comandă online aici-link (transport gratuit);
- "Cartea tibetană a vieții și a morții" - Sogyal Rinpoche - comandă online aici-link (transport gratuit);
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) te pot ghida în alegerea unui subiect pe placul tău. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



marți, 24 iunie 2014

Despre autocunoaștere și dezvoltare holistică

"Eu cred că eu sunt cel care am puterea. Datorită darurilor pe care mi le-a făcut Universul: să gândesc, să analizez, să creez emoțiile pe care le doresc, să-mi conduc ființă aşa cum vreau, să înțeleg lumea, să învăț din greșeli, să nu mă tem de provocări, să trăiesc fără frică - dacă am toate aceste instrumente atunci cu siguranță pot obține tot ce îmi doresc. Așadar, dacă avem o viziune, nu trebuie să renunțăm niciodată. Iar cel mai important: să conlucrăm inteligent cu Universul. Pentru că în acest Univers nu este vorba despre ce îmi doresc eu ci despre ceea ce ne dorim cu toții. Dorința tuturor este ceea ce creează Universul.(...) Când dorești să obții ceva, trebuie (mai întâi) să înțelegi cum funcționează Universul. Trebuie să respecți conștiința colectivă din Univers. Nu este vorba despre mine, este vorba despre noi." - Sri Vasudeva

Am început cu acest citat deoarece cred că el conține în mod concentrat răspunsul la o întrebare care "bântuie" mintea multor oameni uneori pentru toată viața: "de ce în unele situații nu reușim să ne împlinim visele?". Citatul face parte din interviul pe care îl dau mai departe astăzi, interviu realizat de Alina Bădic la televiziunea B1. Sri Vasudeva este un lider vizionar recunoscut pe plan mondial fiind foarte apreciat deoarece combină înțelepciunea străveche cu gândirea modernă.

Din 2002 acesta vine în fiecare an în România și a fondat și un ONG numit Blue Star România (link). Fotografia din dreapta este din 19 iunie de la Conferința internațională "Spiritualitatea și educația în perspectiva dezvoltării potențialului uman" susținută de Sri Vasudeva la Universitatea Spiru Haret (m-am bucurat să-i regăsesc în foto pe domnul prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan și pe domnul conf.univ. Matei Georgescu pe care i-ați mai "întâlnit" pe blog de multe ori).

Am rezonat cu toate informațiile din interviu deoarece acestea au foarte mare legătură cu dezvoltarea personală integrală (link), cu necondiționarea (link), cu comunicarea conștientă în relații (link) și cu foarte multe lucruri despre care am vorbit/scris pe această pagină. Subiectele abordate sunt numeroase și foarte importante dar majoritatea se referă la importanța explorării interioare, importanța autocunoașterii, a iubirii necondiționate în relații, deci cred că interviul merită toată atenția. Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cele două cărți ale sale care au fost traduse în limba română, cărți pe care le consider foarte utile celor aflați pe drumul autocunoașterii:
"Voi sunteți lumina" - comandă online aici-link;
"Divinitatea lăuntrică" - comandă online aici-link.
***
În cazul când abia ai ajuns pe această pagină, îți spun bine ai venit! Sper să găsești aici lucruri utile căutărilor tale și să revii din când în când. Poți folosi drept hartă a site-ului listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



joi, 19 iunie 2014

30 de lucruri despre Dezvoltarea Personală Integrală [emisiune]

Despre dezvoltarea personală s-a spus și s-a scris mult în ultima vreme, dar cum Viața întreagă este un lung parcurs de învățare, subiectul este unul vast și este loc pentru infinite conexiuni. 

Deși titlul acestui articol are iz-ul articolelor clasice de dezvoltare personală, l-am ales pentru că în emisiunea de mai jos am atins numeroase subiecte din acest domeniu răspunzând astfel la peste 30 de întrebări. Emisiunea la care am fost invitată (ieri) se numește "Experții" și este realizată la Rom TV Roman de doamna Iuliana Năstase Onu - căreia îi mulțumesc cu drag pentru invitație. Vizionare plăcută și cu folos 💗


Pentru că sunt niște cărți prețioase cu adevărat și nu am reușit să le recomand până acum, și pentru că sunt reduceri bune la Libris.ro, iată mai jos 4 cărți bestseller ale renumitului Daniel Goleman - scriitor, psiholog și jurnalist de știință, pe care eu l-aș numi maestrul studiului emoțiilor, cărți care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor care sunt pe drumul autocunoașterii:
- "Inteligența emoțională" - comandă online aici-link;
- "Emoții vindecătoare" -Daniel Goleman, Dalai Lama - comandă online aici-link;
- "Emoții distructive" -Daniel Goleman, Dalai Lama- comandă online aici-link;
- "Inteligența socială" - comandă online aici-link;

Am vorbit în emisiune și despre cărțile:
- "Puterea extraordinară a subconștientului tău" -Joseph Murphy- comandă online aici-link și "sora" ei:
- "Cum să folosim puterea subconștientului" -Joseph Murphy- comandă online aici-link.


*Cartea domnului Valeriu Popa despre care am vorbit în emisiune am prezentat-o aici-link, iar filmul despre care am vorbit se găsește aici-link. Cred că ar merita să vedeți și articolele de aici (link) și aici (link). Cărțile lui Lise Bourbeau pe care am prezentat-o în articolul de aici (link) pot fi cumpărate online cu un click direct pe titlurile lor "Corpul tău îți spune: Iubește-te""Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine""Despre cancer. O carte care da speranță""Iubire, Iubire, Iubire. Puterea acceptării""Despre frici și credințe""Despre bani și abundență""Un an de conștientizări".
***
Dăcă ai pășit pentru prima dată aici, îți urez bine ai venit! Pentru a căuta subiectul dorit poți folosi listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


marți, 17 iunie 2014

Vindecarea de nefericire

Una dintre sursele principale ale nefericirii noastre este încăpățânarea cu care ne opunem curgerii Vieții. Ne încăpățânăm să rămânem în diverse situații chiar ele nu mai sunt confortabile, ținem cu dinții de relații chiar dacă acestea nu mai sunt armonioase, insistăm să cerem celorlalți ceea ce noi nu ne oferim nouă înșine, încercăm să oprim timpul (sau chiar să-l întoarcem) pentru a rămâne (sau reveni) în perioadele când ne este (ne era) "bine". Facem cam tot ce putem numai să n-o lăsăm să curgă liber. Apoi ne mirăm de ce Viața nu ne oferă iubirea pe care o căutăm cu atâta disperare, ba parcă ne-ar oferi din ce în ce mai multe prilejuri de nefericire. Desigur, nu întâmplător (link).
"Eu spun că iubirea este un sentiment natural care există în inima fiecăruia, că nu este şi nu ar trebui să mai credem că este, condiţionată de ceva sau de cineva.
A te iubi pe sine, la fel ca şi fericirea, reprezintă o decizie personală de a fi. Înseamnă a fi cine doreşti să fii, a fi liber, a-ţi găsi propriul sens în iubire, făcând doar binele şi a te împăca cu legea naturală de a fi în trecere pe aici, fapt care ne motivează să trăim azi, aici şi acum.
Până la urmă, suntem pe cont propriu şi nimeni nu e vinovat de nefericirea noastră!"

Citatul de mai sus aparține doamnei psiholog Gigi Ghinea - "un spirit liber, conştient de puterea divină a iubirii din inima noastră, a tuturor spiritelor libere de pe această planetă" - cum ea însăși se definește. Este un exemplu minunat că omul se poate vindeca singur de nefericire și că poate găsi (cu răbdare și voință) în interiorul său toate lucrurile pe care le caută în afară: Iubirea, Siguranța și Pacea. Este un exemplu despre care am mai vorbit pe blog mai demult aici-link. Evident, atât timp cât omul este preocupat să le caute în ceilalți, în relații, situații, statut social, bunuri, etc. nu găsește timp și energia observe toate aceste lucruri în interiorul său.

Despre cum s-a vindecat de nefericire, despre lucrurile care ne împiedică să observăm darurile minunate din interiorul fiecăruia dintre noi și despre alte lucruri ce țin de complexitatea funcționării minții noastre (mai ales de tiparele mentale ce rulează constant pe "fundalul" gândirii noastre) - într-un interviu extrem de interesant și de cald deopotrivă, interviu realizat de domnul conf.univ. Matei Georgescu la TVH. *Mulțumiri doamnei psiholog Gigi Ghinea pentru disponibilitatea de a împărtăși din experiența sa de viață; *Felicitări și mulțumiri domnului Matei Georgescu pentru invitații remarcabili pe care îi aduce în emisiuni și pentru căldura sufletească pe care o dăruiește în aceste interviuri. Vizionare plăcută prin ochii sufletului..


Cărțile publicate de doamna psiholog Gigi Ghinea sunt:
"Iubirea care vindecă" - comandă online aici-link;
"Cum m-am vindecat de nefericire" - comandă online aici-link;
"Respiră, iubește și taci" - comandă online aici-link.
Alte cărți care pot aduce clarificări prețioase pe drumul transformării interioare:
"Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - Louise L. Hay - comandă online aici-link;
"Cine ai fi tu fără povestea ta?" - Byron Katie - comandă online de aici (link);
"Iubește ceea ce este" - Byron Katie - comandă online de aici (link).
***
Recomand bineînțeles și celălalt interviu cu doamna Gigi Ghinea - click aici-link. Dintre toate documentarele pe care le-am adus pe blog, eu cred că merită văzute cele ce există aici-link-1 și aici-link-2, iar dacă ar fi să aleg doar patru dintre numeroasele articolele care există aici dedicate vindecării de nefericire, atunci aș recomanda pe cele care există aici (link), aici (link), aici (link) și aici (link).
***
Dăcă ai ajuns pentru prima dată aici, îți spun bun venit! Astăzi Universul meu a "împlinit" 400 de articole. Ar fi aproape imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă :)) Poți folosi listele "Articole recomandate", "Resurse video" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta) pentru a căuta mai ușor subiectul dorit. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag