"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©
Se afișează postările cu eticheta provocare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta provocare. Afișați toate postările

vineri, 15 noiembrie 2019

Cum dezvoltăm flexibilitatea mentală

"Viața este o provocare. Este, totodată, o oportunitate.

Clipă de clipă, zi de zi, săptămână de săptămână, an de an, ne confruntăm cu o diversitate de obstacole care ne pun la încercare rezistența, credința și răbdarea. Deseori privim neputincioși și fără speranță cum devenim sclavii corporațiilor internaționale, ai șefilor, ai prietenilor, ai familiilor noastre și ai timpului. Dar nu trebuie să acceptăm aceste lanțuri înrobitoare! Putem să alegem calea care să ne permită să ne reconectăm la un uimitor potențial interior, dobândind deschidere, căldură și înțelepciune.

Și totuși, să faci acest lucru înseamnă să adopți o perspectivă nouă asupra tuturor circumstanțelor cu care te confrunți, fie că e vorba de boli cronice, suferințe din copilărie, dificultăți în relații, pierderea locului de muncă ori distrugerea căminului.

Deși mesajul ce mi-a fost transmis a fost inspirat de un om care a trăit în urmă cu două mii cinci sute de ani, el este la fel de actual și astăzi, cum era și atunci.

Care este acest mesaj?

Privește-ți propria viață! Privește modurile prin care definești cine ești și ce ești capabil să realizezi. Vezi care-ți sunt țintele. Ia seama la presiunile la care te supun cei din jur și cultura în care ai fost crescut. Privește totul din nou. Iar și iar. Continuă pană când vei înțelege din perspectiva propriei experiențe, că ești cu mult mai mult decât crezi. Continuă până când îți vei descoperi inima minunată, mintea neasemuită, esența ființei tale." - fragment din cartea "Inima deschisă, minte deschisă" - autor Tsoknyi Rinpoche

Avem nevoie de perspective noi. Avem nevoie să privim lucrurile din diverse alte unghiuri deoarece, cum spunea Einstein, "Nu poţi rezolva o problemă la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată problema".

Din acest motiv am ales ca temă pentru emisiunea de mai jos flexibilitatea mentală și cum să o dezvoltăm. Este o emisiune din seria "Orizontul Cunoașterii" realizată de domnul Constantin Luca (căruia îi mulțumesc pentru invitație).

Urmărind-o, veți afla despre ce înseamnă flexibilitatea mentală, beneficiile acesteia în rezolvarea problemelor din viața de zi cu zi (printre care eliminarea suferinței, o bună adaptare, etc.) și bineînțeles, câteva idei despre cum poate fi dezvoltată. Vizionare plăcută și cu folos..


* Dacă ai nevoie de sprijin/ghidare în procesul de transformare interioară sau diverse clarificări - îți pot fi alături. Mă poți contacta pe adresa: adina.amironesei@yahoo.com și vom programa o ședință de consiliere. Despre mine găsești informații aici-link.

INVITAȚII:
Miercuri 20 martie voi susține online seminarul din seria Pași spre Armonie cu tema: CRYSTAL MIND - exerciții de flexibilitate mentală. Ce am spus în emisiunea de mai sus e doar o introducere la exercițiile pe care le vom face. Detalii privind conținutul, beneficiile și participarea AICI-LINK, Te aștept cu drag și exerciții utile 💗.
✅Dacă ești un fan al dezvoltării personale și vrei să-ți transformi pasiunea într-o carieră în domeniu, hai la cursul de Consilier pentru Dezvoltare Personală! Când: 23, 24, 25 februarie. Se va desfășura online pe Zoom din confortul casei tale. Vei primi un suport de curs consistent* și un pachet generos de tehnici de lucru, exemple concrete, studii de caz utile, fișe de lucru/exerciții. Detalii AICI-LINKTe aștept cu drag și bucurie 💗
***

Cărți recomandate:
- "Antreneaza-ți creierul!" -Joe Dispenza- comandă online aici-link;
- "Cum să-ți antrenezi mintea" -Arnold Bennett- comandă online aici-link;
- "Codul pentru o minte extraordinară" -Vishen Lakhiani- comandă online aici-link sau aici;
- "Exerciții pentru creier" -Robert Goldman- comandă online aici-link;
- "50 de exercitii zen" -Gilles Diederichs- comandă online aici-link;
- "Inimă deschisă, minte deschisă" -Tsoknyi Rinpoche- comandă online aici-link;
- "Mic tratat de viata interioară" -Frederic Lenoir- comandă online aici-link;
- "Dincolo de gândirea pozitivă" -Robert Anthony- comandă online aici-link;
- "Așa cum gândește omul" -James Allen- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Articolele pe care le vei găsi aici cuprind informații utile pentru dezvoltarea noastră dar și bucurie și inspirație pentru suflet. Poți căuta un subiect care îți place folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

miercuri, 4 iunie 2014

Cea mai tulburătoare provocare

Demult, foarte demult, a apărut cuvântul. Și odată cu el și toate poveștile noastre. Nu mă refer la poveștile de spus copiilor, nici la acelea ale vieții noastre, mă refer la poveștile despre sensul vieții. Despre creație și despre motivul pentru care există tot ceea ce există. Despre lumea de aici și lumea de dincolo de materie.

De-a lungul istoriei umanității, fiecare poveste despre sens nou apărută o dizolva pe precedenta ca pe un castel de nisip, deoarece de fiecare dată cea nouă era mai logică și mai coerentă în explicații. Dar în cursul acestui proces de înlocuire a unei povești cu alta oamenii au suferit și suferă în continuare deoarece dizolvarea credințelor (link) nu a fost și nu este un fenomen ușor de acceptat. Și asta deoarece oamenii simt nevoia să se sprijine pe credințe oricare ar fi natura acestora, simt nevoia de siguranță, de stabilitate. Și astfel se încrâncenează să rămână tributari credințelor vechi cu care s-au obișnuit.

Deși mulți oameni au observat că înțelegerea lumii și a sensurilor se schimbă continuu și că suferința își are sursa în rezistența la schimbare (oricare ar fi natura schimbării), nevoia de sens și nevoia de înțelegere ultimă îi urmărește și îi frământă și astăzi. Și de fiecare dată când o poveste despre sens se dizolvă câte o bucățică din fiecare om moare, unii chiar simt că mor cu totul. Mereu vor să știe ce este dincolo, și dincolo de dincolo, și dincolo de ultimul dincolo. Asta mi-amintește de începutul primului episod din Taken (link) și de multe concluzii ale lui Allie de pe parcursul serialului.
***
Un autobuz oprește într-o stație în București. Am urcat împreună cu o adolescentă și cu o doamnă foarte în vârstă. În autobuz era surprinzător de liniște deși era aproape plin. E 22.15. În acea liniște, vocea femeii, deși aproape resemnată și destul de stinsă, pătrunde până dincolo de jumătatea autobuzului:
"Nu e nimic dincolo...absolut nimic".
În primele secunde m-am uitat în jur și, văzând că nimeni n-a făcut nici un gest semn că a auzit, m-am gândit că vocea e.. în mintea mea :)). Dar, după vreo 30 de secunde aud din nou:
"Nu, nu e nimic dincolo...nimic, nimic".
De această dată, câteva persoane au întors capul curioase...Și se aude din nou:
"Nu, nu e nimic. Nu e nici o luminiță, nu vine nimeni la tine, cum zic unii. Nici îngerii, nici rudele care au plecat din lumea asta, nimeni...Nu e absolut nimic. Am avut trei morți clinice. Acum știu. M-am convins. Nu e nimic dincolo."
Oamenii din jur au privit-o trecându-le diverse gânduri prin cap. Câteva gânduri exprimate unele în șoaptă altele cu voce clară au zburat ca niște săgeți pe lângă urechile mele.., de la "ei.., o nebună" la "vai, săraca de ea" până la "o fi și așa, cine știe..?".
Later-edit (29.03.2016): apropo de această întâmplare, iată o alta aici-link.


Mulți oameni știu deja că toate teoriile și toate "poveștile" noastre despre lume și viață au la bază interpretări ale percepțiilor noastre - acestea fiind reflectări subiective în conștiința noastră a tot ceea ce acționează direct asupra organelor de simț. Cât de iluzorii pot fi aceste percepții e un fapt demonstrat dar nu prea cunoscut. Despre percepția vizuală de exemplu am vorbit aici (link). Despre modul în care aceste percepții sunt traduse de către creier am vorbit în articolele Creierul, percepțiile și realitatea (1) și Creierul, percepțiile și realitatea (2).

Adăugând și faptul că fizica cuantică este "absurd de risipitoare" (link-2 și link-1) ajungem la concluzia aflată printre rânduri, că totul este posibil. Astfel încât, în oceanul infinitat de posibilități exisă și cea de mai sus.

Da, știu. E tulburător. Iar "tulburător" este un cuvânt prea mic pentru acest context și pentru a descrie golul ce rămâne. Dar cred că mai tulburătoare sunt provocările ce decurg de aici:

Putem iubi fără condiții în aceste condiții? Putem să ne împăcăm cu viața și să găsim armonia interioară în lipsa unui sens cert?

Fiecare celulă din inima mea, fiecare neuron din creierul meu, fiecare parte din minte și fiecare cuantă din energia mea îmi spune că DA. Putem.

Putem să trecem de la o înțelegere la alta fără să suferim când castelul de nisip al credințelor noastre se dărâmă. Putem să rămânem deschiși noilor descoperiri științifice și să ne bucurăm de fiecare dată când acestea ne mai dezvăluie câte ceva despre noi și lume, dar asta cu condiția de a ne aminti de fiecare dată că acestea vor fi depășite de altele mereu și mereu (link).

Putem să depășim nevoia de sens păstrând ca certitudine unică acest ACUM (link) pentru că el chiar este singura certitudine. Putem face din el cel mai frumos moment (link), putem găsi chiar și în aceste condiții în noi înșine puterea de a trece ușor prin experiențele vieții noastre (link). Putem chiar să trecem dincolo de poveștile despre sens (link) și de toate celelalte povești de orice natură devenind conștienți că acestea doar compun motorul evoluției curiozității noastre și nu  reprezintă ceea ce suntem noi cu adevărat (link) în esență. Putem curge odată cu fluxul vieții fiind în pace cu noi înșine și cu lumea.

Când toate sensurile vieții se dizolvă PUTEM face din Iubire SENSUL vieții noastre (link-a, link-b, link-c) și cred că acesta este singurul sens care ne împlinește cu adevărat pentru totdeauna.


Pentru dezvoltarea puterii acceptării experiențelor care vin în viața noastră iată și câteva cărți minunate:
"Iubire, iubire, iubire" - Lise Bourbeau - comandă online aici-link;
"Puterea prezentului" - Eckhart Tolle - comandă online aici (link);
"Iubește ceea ce este" - Byron Katie - comandă online aici (link);
"Cine ai fi tu fără povestea ta?" - Byron Katie - comandă online aici (link);
"Pune-ți gândirea sub semnul întrebării" - Byron Katie - comandă online aici (link).
          ***
Toate articolele de pe link-urile introduse în textul de mai sus sunt conectate cu acest articol și merită deschise. O înțelegere mai bună asupra texturii realității și a gradului de certitudine ce caracterizează lumea noastră găsiți urmărind remarcabila serie de 4 documentare: (ep.1) Ce este spațiul (link), (ep.2) Iluzia timpului (link), (ep.3) "Saltul cuantic" (link) și (ep.4) "Univers sau Multivers" (link) (ultimul având un update important aici-link).
***
Dacă ești pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Poți alege un subiect pe placul tău folosind listele "Articole recomandate" și cea a cuvintelor cheie (coloana din dreapta). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


joi, 12 septembrie 2013

Provocările vremurilor noastre (2) - Conștiența

Așa cum spuneam și în primul articol din această serie, poate cea mai importantă provocare a vremurilor noastre constă în menținerea prezenței în momentul acum și în centrarea în esența noastră a fiecăruia. Această stare presupune o detașare față de tumultul energetic exterior, detașare necesară în cazul când dorim să găsim armonia și pacea interioară. Pentru că da, armonia și pacea interioară se pot găsi trăind în mijlocul tumultului energetic exterior alături de oameni care nu le-au găsit.

Poate că mulți oameni încă nu văd sau nu înțeleg legătura dintre pacea interioară și prezența (totală) în momentul prezent, însă acest fapt nu face ca importanța prezenței în acum să scadă în vreun fel. De aceea consider necesare câteva precizări privind influența decisivă pe care o are prezența (conștiența) asupra a tot ceea ce trăim.

A fi prezent în momentul acum înseamnă a fi conștient tot ceea ce există și se petrece în interiorul ființei noastre dar și în interacțiunea acesteia cu exteriorul. Înseamnă ca toată atenția noastră să fie concentrată în prezent. Acest grad de conștiență aduce cu sine un grad direct proporțional al măsurii în care putem schimba realitatea pe care o trăim (la nivel individual). De aici rezultă că putem atinge armonia interioară doar dacă reușim (mai mult sau mai puțin metaforic spus) să ne "adunăm" toată atenția (energia) "acasă" - în interiorul nostru.

Deși încă nu cunosc (în realitate) nici o persoană care să trăiască în acest grad de conștiență în fiecare moment 100% din timp, am reușit să cunosc destul de mulți oameni care au gustat din acest gen de conștiență pentru perioade mai scurte sau ceva mai lungi de timp. Astfel am reușit să observ schimbările pe care le-au produs în viața lor atât asupra echilibrului corpului fizic cât și asupra celui emoțional, mental, dar și în ceea ce privește transformarea experiențelor pe care aceștia le trăiesc și transformarea realității personale. Aceste observații mă determină să exersez zi de zi conștiența și să mă bucur de rezultatele ei, rezultate pentru descrierea cărora mi-ar trebui prea multe pagini virtuale.


Deocamdată, m-am gândit să aduc în atenție un interviu cu unul dintre cei mai îndrăzneți oameni de știință actuali, unul dintre descoperitorii noii concepții despre lume și viață. Este vorba despre un interviu cu Bruce Lipton - biolog remarcabil (CV-link), specialist în genetică, foarte cunoscut pe plan mondial datorită ideii sale revoluționare că genele și ADN-ul pot fi modificate odată cu schimbarea credinţelor noastre. Este de asemenea autor a trei cărți bestseller: "Biologia credinței" (comandă online aici-link), "Evoluția spontană" (comandă online aici-link) și "Efectul de lună de miere" (comandă online aici-link). În interviul de mai jos, Bruce Lipton prezintă argumente științifice concrete privind influența determinantă a conștienței asupra biologiei corpului nostru fizic, asupra sănătății noastre mentale și emoționale dar și asupra întregii realități pe care o trăim.

Doar un citat pentru a deschide...curiozitatea: "Controlul epigenetic (n. teoria) dezvăluie modul în care tu reacționezi față de mediul înconjurător. Așa cum îți schimbi reacția față de mediu, îți schimbi și destinul (...). Tu ești cel care are capacitatea de a-ți schimba percepția și răspunsul (față de mediu). Tu ești cel care controlează genele." (Bruce Lipton).
Vizionare plăcută!


Cum spunea și A. Einstein - "Realitatea este doar o iluzie, deși, e drept, una foarte persistentă." După cum se poate constata, semnale vin de peste tot că avem nevoie doar de...voință pentru a ne crea realitatea pe care ne-o dorim și pentru a atinge starea de pace interioară.
Recomand bineînțeles cărțile lui Bruce Lipton:
- "Biologia credinței" - comandă online aici-link;
- "Evoluția spontană" - comandă online aici-link sau aici-link;
- "Efectul de lună de miere" - comandă online aici-link.


Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să găsești lucruri care să-ți placă în lista "Articole recomandate" sau în tabelul cuvintelor cheie, ambele fiind situate în coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗

marți, 26 martie 2013

Provocarea schimbării [documentar]

Este multă vreme de când îmi doresc să aduc în atenție o filozofie de viață din care am învățat mult și căreia nu i-am găsit "fisuri" sau argumente care să poată contrazice vreo parte a acesteia.

Deși începutul fiecărui paragraf din această filozofie poate naște în mintea cititorului/ascultătorului revoltă și dorința de a demonstra contrariul, la finalizarea și analiza atentă a respectivului paragraf se poate constata că fiecare idee cuprinsă în el conține adevăruri tulburătoare care ne trezește din somnul rațiunii și jocurile cotidiene ale minții făcând-o cu precizia laserului, lăsându-ne fără replici sau scuze. Sau cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. Iată doar două mostre ale ideilor autorului despre care vorbesc:
***
"Cui îi pasă de necazurile celorlalți? Avem fiecare atât de multe probleme încât ne lipsește răgazul pentru problemele altora. Ca să faci pe cineva sa te asculte trebuie sa plătești cumva: în bani, în rugăciuni, sau în credință. Ascultătorul de profesie își va face meseria, dar asta nu înseamnă nicidecum descătușare durabilă. Noi dorim să ne destăinuim în mod liber, spontan, fără nici un fel de remușcare ulterioară.

Purificarea prin spovedanie nu depinde de cel care ascultă, ci de cel care dorește să-și deschidă inima. A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem ceva tangibil cu ceea ce auzim, rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune. O asemenea ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții. Ascultarea cu mintea este simplă flecăreală, în ea nu există eliberare nici pentru noi nici pentru ceilalți; ea este doar o continuare a suferinței."

"Tu, ca ființă umană îți dai seama că suntem toți unu? În esență. Nu ca idee ci ca o realitate! (...) Peste tot e la fel, înțelegeți? În primul rând pentru a realiza nu verbal ci în inima ta, în celulele tale, cu întreaga ta ființă (n. că suntem unu), este nevoie să devii conștient că toate ființele din întreaga lume, indiferent de religie sau de orice altceva, trec prin aceeași angoasă, aceeași singurătate, disperare, depresii, aceeași imensă incertitudine, insecuritate, fie că trăiesc la 10.000 de km sau la 2000 de km distanță sau aici. Toate ființele sunt cu adevărat unite psihologic. Dacă cineva conștientizează profund în celulele sale, în mintea și inima sa acest lucru atunci este responsabil."


Este vorba despre Jiddu Krishnamurti (link) - un autor despre care se vorbește prea puțin în România, deși câteva dintre cărțile lui au fost traduse și în limba română pot fi comandate online de aici (link).

Despre adevăr și realitate, divizare și unitate (la nivel individual și colectiv), despre limitări, libertate și necondiționare, despre relația cu noi înșine și cu ceilalți, despre autoeducare și educația pe care o primim de-a lungul vieții din exterior, și multe alte lucruri cu adevărat interesante și demne de atenție - într-un film documentar de excepție cu titlul "The Challenge of Change" ("Provocarea schimbării"). Filmul cuprinde și amănunte din viața lui Jiddu Krishnamurti care este una de asemenea tulburătoare.

Vă mai spun doar că pentru mine acest film a fost o călătorie cu adevărat fascinantă. Vizionare plăcută!



Recomand cu căldură cărțile lui Jiddu Krishnamurti:
- "Eliberarea de cunoscut" - comandă online aici-link;
- "Trezirea inteligenței" - comandă online aici-link;
- "Despre educație. Arta învățării și valoarea vieții" - comandă online aici-link;
- "Viață eliberată" - comandă online aici-link.


Dacă este pentru prima dată când ai ajuns pe acest blog, îți urez bun venit! Sper să găsești lucruri utile care să te facă să revii din când în când. Poți găsi alt subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗