"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

duminică, 30 octombrie 2011

Fizica cuantică și universul macroscopic

La prima vedere mulți oameni ar spune că între viața noastră cotidiană și fizica cuantică nu există nici o legatură. Datorită complexității teoriei cuantice dar mai ales dintr-un alt motiv (pe care îl voi dezvolta în alt post), fizica cuantică este foarte puțin adusă în "lumina reflectoarelor". Chiar și în rândurile fizicienilor am observat o reticență în a discuta despre acest subiect.

Vă invit să vizionați o scurtă prezentare făcută de un fizician care, la doar 30 de ani a reușit să devină celebru în domeniu pentru un experiment care demonstrează aplicabilitatea teoriei cuantice la obiectele solide (vizibile) și nu doar la particulele subatomice. Numele acestuia este Aaron Douglas O'Connell și a reușit (împreună cu Andrew N. Cleland și John M. Martinis de la Universitatea California din Santa Barbara - U.S.A.) să construiască un dispozitiv a cărui comportare experimentală se supune legilor fizicii cuantice.

Iată prezentarea lui Aaron, enjoy!..


Consider că acesta este un pas foarte important către înțelegerea profundă a realității în care trăim mai ales pentru fanii științelor din grupul cărora fac și eu parte.

Dacă în 2004 cand a apărut filmul "What the beep do we know" majoritatea fizicienilor au contestat modul în care au fost prezentate lucrurile acolo spunând că fizica cuantică nu se aplică decât particulelor subatomice, poate că acum vor privi filmul cu alți ochi...

În cazul când doriți să (re)vedeți filmul "What the beep do we know", îl puteți găsi în articolul de aici (click!).

"Auzim multe despre cum mecanica cuantică spune că totul este interconectat. Ei bine, nu e chiar aşa; e mai mult de atât, e mai adânc. Acele conexiuni, conexiunile voastre la toate lucrurile din jurul vostru, literalmente definesc cine sunteţi. Şi asta e ciudăţenia profundă a mecanicii cuantice." - Aaron Douglas O'Connell.


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 11 septembrie 2011

O zi de pace globală

Destul de mulți oameni au îndrăznit să viseze la o lume în PACE cu adevărat, dar puțini sunt cei care au făcut întradevar ceva concret pentru indeplinirea acestui vis.
Aduc astăzi în atenția voastră un om minunat care din 1998 a plecat pe un drum pe care unii l-au numit nebunesc, acela de a păstra Pământul in PACE măcar pentru o singură zi.
Numele lui este Jeremy Gilley și se pare că în sufletul lui încape întreaga planetă, altfel nu s-ar putea explica dedicarea lui totală acestui scop și curajul cu care a depășit obstacolele și pericolele reale ce au stat și stau în calea proiectului său numit "Pace pentru o zi" (Peace one day)...
Acest proiect nu se referă numai la un armistițiu global ci și la stingerea oricărui tip de violență (inclusiv a violenței în familie) măcar pentru o zi și anume ziua de 21 septembrie.
Felul în care vorbește Jeremy Gilley despre acest proiect cred ca spune totul despre el.
Am ales sa postez astăzi acest scurt film de prezentare a proiectului "Peace one day" cu speranța că și românii pot face ceva în acest sens, plecând de exemplu de la simpla postare a unui anunț pe blogul personal (sau pe site-urile de socializare), continuând cu popularizarea informației în cercul de prieteni și poate măcar în anul următor, un miting dedicat acestui proiect, pe 21 septembrie 2012.
Iată prezentarea făcută de Jeremy Gilley ..


 După 10 ani acesta a reușit sa producă și un film cu titlul "The Day After Peace" în care este prezentat drumul pe care l-a parcurs până la ceea ce a realizat în prezent. Iată si filmul (îmi pare rău că timpul nu mi-a permis să îl traduc) :


"I hope the film inspires you to become involved on 21 September and make your commitment, now and forever, no matter how big or small." - spune Jeremy Gilley.
Puteți afla totul despre proiectul PEACE ONE DAY și vă puteți înscrie ca susținător al acestuia  pe site-ul dedicat proiectului : www.peaceoneday.org .

Să avem zile cu pace >:D<


luni, 15 august 2011

Poţi să-ţi vindeci viaţa [documentar + carte]

În viaţă fiecăruia dintre noi au existat măcar o dată momente de îndoială, de neîncredere în propriile forţe sau poate mai grav, momente cu gust de renunţare..

În cele mai multe astfel de situații, la un moment dat, se iveşte ceva care ne dă un click și ne "scoate de-acolo", acel ceva fiind o carte, o melodie, un film sau cine ştie ce alt lucru. Aşa mi s-a întâmplat şi mie acum câţiva ani când am întâlnit "The Secret (Secretul)".

La prima lectură, recunosc că partea mea sceptică 😁 m-a împiedicat să accept că e posibil să-ţi manipulezi propriile gânduri astfel încât să ajungi să crezi în ceva ce încă nu există în viaţa ta. Am observat că mai multor oameni li s-a întâmplat asta în cazul lui "The Secret". Și e sănătos să rămânem sceptici într-o măsură cât mai mare 😄, doar să NU renunțăm să observăm cu atenție legătura dintre felul în care gândim și ceea ce se întâmplă în viața noastră.

În timp însă, am reuşit să analizez și să verific în propriile experienţe dacă gândurile noastre "creează realitatea" și dacă da, atunci cum anume se întâmplă asta. Iar după o vreme, m-am convins că legea atracției funcționează, doar că.. mecansimul prin care se întâmplă NU este demonstrat și, oricum ar fi, NU e chiar așa cum e explicat în cartea amintită.

Rămâne totuși important faptul că ceea ce gândim influențează direct viața noastră și realitatea în întregime fie că vrem sau nu, fie că suntem conştienţi sau nu de asta.

Acum ceva timp am vizionat un film care mi-a atras atenţia în mod deoasebit prin faptul că explică amănunţit felul în care funcţionează gândirea noastră, consecințele tiparelor mentale pe care ni le-am format de-a lungul vieţii și importanța depăşirii acestora. Titlul filmului este "Poţi să-ţi vindeci viaţa" şi are la baza ideile şi munca unei femei extraordinare: Louise Hay care a scris şi cartea cu acelaşi titlu (link).

Despre film (lansat în 2008), Louise Hay spune :

"Acest film este povestea vieţii mele, a învăţăturilor mele şi a felului în care am aplicat principiile acestor învăţături în propria viaţă."

Multe personalități remarcabile din spiritualitate şi din ştiinţe şi-au adus contribuţia la acest film alături de Louise Hay: Doreen Virtue, Gregg Braden, Wayne W. Dyer, Gay Hendricks, Esther and Jerry Hicks, Leon Nacson, Dr. Christiane Northrup, Dr. Candace B. Perţ, Cheryl Richardson, Dr. Mona Lisa Schulz - oameni care împărtăşesc din propria experienţă şi explică importantă transformării mentalităţii şi influenţele acesteia în starea noastră de sănătate dar şi în viaţă noastră în general.

Va invit să vizionaţi acest film deosebit asigurându-vă că merită din plin timpul investit. Vizionare plăcută și cu folos..



Cartea "Poți să-ți vindeci viața" a fost publicată în S.U.A. în 1984 și a ajuns în zilele noastre să fie vândută în peste 35 de milioane de exemplare și tradusă în 30 de limbi. În România cartea a aparut în 2010 și poate fi cumpărată online cu un click aici (link)  Mai jos puteți să o răsfoiți:



Recomand cu căldură cărțile minunate ale lui Louise Hay:
- "Iubește-te pe tine însuți și vindecă-ți viața" - comandă online aici-link;
- "Meditații pentru a-ți vindeca viața" - comandă online aici-link;
- "Puterea este în interiorul tău" - comandă online aici-link;
- "Afirmații pozitive" - comandă online aici-link;
- "Poți face acest lucru" - comandă online aici-link;
- "Puterea gândului. Carduri" - comandă online aici-link;
- "Carduri de înțelepciune" - comandă online aici-link;
- "Vindecă-ți corpul" - comandă online aici-link;
- "Vindecă-ți mintea" - comandă online aici-link;
- "Femei puternice" - comandă online aici-link.
***
Dacă este prima dată când ai pășit pe această pagină, îți urez bun venit! Sper ca ceea ce vei găsi să-ți aducă un strop de bucurie în plus. Pentru a găsi un subiect pe placul tău poți folosi lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


luni, 25 iulie 2011

Puterea vulnerabilității


Dupa ce am ascultat-o pe Brené Brown mi-am dat seama ca e inutil să fac o introducere discursului acesteia. Asta pentru că e un discurs care lasă omul fără cuvinte...

Voi spune doar că este sociolog, profesor, cercetător și autor a mai multe cărți de mare valoare și că ultimii 10 (zece) ani din viața sa i-a dedicat studiului unor subiecte despre care probabil tuturor ne e greu să vorbim : vulnerabilitatea, rușinea, compasiunea, curajul și autenticitatea. Cărțile sale au fost traduse și în limba română și pot fi comandate online conform link-urilor pe care le-am postat sub acest video.

Sper să vă bucure și să vă inspire următorul discurs măcar atât cât m-a impresionat pe mine.. De privit prin ochii sufletului...


Recomand cu încredere cărțile lui Brené Brown care au fost traduse în limba română (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
"Curajul de a fi vulnerabil" - comandă online aici-link;
"Darurile imperfecțiunii" - comandă online aici-link;
"Ridică-te din propria ta cenușă mai puternic ca oricând" - comandă online aici-link;
Mai multe despre Brené Brown găsiti pe pagina acesteia : www.brenebrown.com
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



marți, 14 iunie 2011

Mesajele Universului - "Tuning In - Spirit Channelers In America"


În interacțiunea noastră cu mediul exterior, pe tot parcursul vieții, primim mereu mesaje. Fie că vin de la cei cu care interacționăm, fie că vin prin mijloace media sau prin intermediul naturii în întregimea ei, "semnalele" Universului vin într-un flux continuu către noi în încercarea de a ne arăta sau a ne învăța ceva. Universul ne pune la dispoziție în acest fel un mod de comunicare cu el și în același timp cu noi înșine din perspectiva interconectării noastre cu acest UNU care suntem.

În graba de a realiza lucrurile pe care societatea le consideră "importante" pentru realitatea în care trăim, destul de puțini oameni își abat atenția asupra acestor mesaje (care sunt de cele mai multe ori subtile). Ne găsim mereu scuze, lipsa de timp și "îndatoririle" zilnice fiind cele mai folosite. Sau chiar dacă am trecut de "etapa" cu scuzele, apar în continuare suspiciuni, îndoială, frici, prejudecăți și multe alte lucruri din acestă gamă - care ne fac de multe ori să refuzăm sau să minimalizăm importanța "mesajelor" din cauza căilor... ciudate prin intermediul cărora ajung la noi.

În legătură cu acest fapt, poate că prima suspiciune care ne vine în minte provine din întrebarea: cum putem ști dacă ceea ce observăm, auzim sau simțim subtil sunt semnale reale sau reprezintă manipulări ale cuiva..? Și este o suspiciune întemeiată.

După părerea mea, ne putem da seama de natura mesajului prin starea pe care acesta o creează în noi înșine. Eu cred în mesajele care îmi aduc o stare de pace interioară, armonie și bucurie profundă. În cursul conștientizării lucrurilor, am învățat că "mesagerul" contează mai puțin și că cele mai importante sunt informațiile cuprinse în mesaj, mai exact ce îmi aduc acestea nou, util și aplicabil în viața de zi cu zi.


Fie că credem sau nu în conexiunea dintre noi și fiecare ființă sau lucru din Univers, cred că în viața fiecăruia vine un moment când conștientizăm necesitatea luării în considerare a acestor "mesaje" pe care ni le transmite Universul.

Dacă ați ajuns să acceptați acest fapt, vă invit să vizionați un film care pentru mine a reprezentat un puternic liant între cuantele de cunoaştere pe care le-am adunat de-a lungul vremii.

"Tuning In: Spirit Channelers în America" - este un documentar cu adevărat unic care a apărut în septembrie 2008 şi care este rezultatul a 10 ani de anchetă în fenomenul spirit-channeling, anchetă elaborată de către regizorul David Thomas.

Pentru cei care nu cunosc termenul: "channeling"-ul este o practică ce (se spune că) datează încă din antichitate în care un om aflat într-o stare de transă (de obicei, dar nu neapărat), face o conexiune psihică și energetică cu o entitate din alte dimensiuni ale Universului. În acea stare, cel care face "channeling"-ul este capabil să interacționeze interdimensional interpretând mesajele ce le primește (și le transmite) și simultan poate stabili un contact între oameni și entitatea respectivă.

Pentru prima dată, șase dintre americanii care fac channeling sunt prezenți în același film cu scopul de a ne oferi o perspectivă mai amplă asupra fenomenului dar și pentru a răspândi informații de mare valoare pentru noi toți.


Este într-adevăr interesant că: indiferent de timp și spațiu "entitățile" vorbesc ca unul, esența mesajelor coincide, iar mesajul final al filmului este unul clar, profund și încurajator pentru întreagă omenire.

Cum spuneam și mai sus, nu este neapărat necesar și nici foarte important să credem în existența entităților extraterestre sau de altă natură pentru a oferi atenție acestui film. Cele mai importante sunt informațiile pe care ni le aduce documentarul şi cum schimbă acestea percepția noastră asupra realității și implicit asupra vieții pe care o trăim. Vizionare plăcută !


*Post-editareDupă 6 ani de la lansarea filmului a apărut și cartea scrisă de David Thomas ce conține informații recente de la cei pe care i-ați urmărit în film (este un fel de up-date al filmului):
"Să intrăm pe frecvența Universului" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți urez bun venit! Sper să-ți placă ce vei găsit și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare