"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

marți, 14 august 2012

Relația cu noi înșine

Deși Regăsirea oferă multiple avantaje, drumul spre noi înșine nu este unul tocmai simplu.

La prima vedere să te cunoști pe tine însuți nu ar trebui să fie prea greu, pentru că, nu-i așa, ne avem mereu la „purtător” ca să o spun la modul amuzant...

Greutățile apar abia atunci când ajungi să observi că în fiecare clipă ești alt om și atunci tentat să spui că a te cunoaște este poate o muncă fără o finalitate concretă.

Poate că cel mai puternic argument îm favoarea cunoașterii de sine este faptul că relația cu noi înșine este o relațe pe viață, spre deosebire de relațiile cu ceilalți care, dincolo de ce am vrea noi să credem, sunt până la urmă doar relații pe durate determinate de timp.

Eu sunt cu mine până în ultima zi a vieții mele - și da, știu că aceasta este o frază cam greu de auzit/citit/simțit pentru foarte mulți dintre noi, nu pentru că nu ne-am da seama de adevărul ei ci pentru că sună cam...trist. Partea bună a acestei rostiri este faptul că ar trebui să ne facă să prețuim mai mult momentele cu noi înșine dar și cu ceilalți atâta vreme cât acestea sunt mereu unice, irepetabile.


Dacă mai adaug că relația cu noi înșine este determinantă pentru relațiile pe care le avem cu ceilalți și că numai fiind în armonie cu noi înșine putem fi și cu cei din jurul nostru, asta ar trebui să ne motiveze să avem o muncă de cunoștere susținută cu privire la acest aspect al vieții noastre.

Deși este un subiect vast, Maria și cu mine am reușit să atingem câteva aspecte importante în emisiunea de mai jos, aspecte care pot constitui puncte de plecare sau de continuare în munca de autocunoaștere. Pentru cei care au ajuns prima dată pe acest blog, emisiunea se numește „Viața privită prin ochii sufletului” și este realizată de Maria Avrămasca. Vizionare plăcută!


Post editare: Partea a II-a a emisiunii are titlul "Relațiile și comunicarea la nivel energetic" și se găsește aici (link).

Pentru consiliere sau detalii pe acest subiect (sau pe celelalte subiecte de pe acest blog) puteți să mă contactați pe adresa de email: adina.amironesei@yahoo.com.


Dacă ai ajuns pe această pagină pentru prima dată, mă bucur să-ți urez bun venit! Sper să îți placă ce găsești și să mai treci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare



duminică, 12 august 2012

Exercițiu de imaginație (I) - Kyle XY

Îmi plac exercițiile de imaginație pentru că de-a lungul vremii, acestea m-au ajutat să învăț mai ușor foarte multe lucruri atât despre mine insămi cât și despre lumea exterioară și viață în general.

Propun astăzi un astfel de exercițiu care ne poate aduce noi perspective asupra noastră  dar și asupra lumii în care trăim. Este sub forma următoarei întrebări:

Cum ai percepe propria ființă și lumea ce te înconjoară (în totalitatea ei) dacă ai intra ACUM pentru prima dată în contact cu Tot ce există ?

***(expresia "pentru prima dată" însemnând că nu cunoști absolut nimic despre cum funcționează corpul tău și nimic din rostul și rolul a ceea ce există în tine ȘI în afara ta).



Pe principiul că tot Universul "conspiră" la creșterea noastră atunci când ne dorim asta cu adevărat, acum câteva zile mi-a apărut în fața ochilor pe net un film serial care mă uimește cu fiecare episod pe care îl vizionez.

Este un film care naște în privitor întrebări dar nu ne dă răspunsuri prefabricate ci ne ajută să le găsim singuri în noi înșine. Exercițiul de imaginație de mai sus devine foarte simplu urmărind acest film, deoarece putem în acest caz să privim lumea prin ochii lui Kyle, personajul principal.

KYLE XY

E un film care deschide uși ale sufletului dar și ale minții, uși care poate nu știam că există în noi, un film pentru orice vârstă, un film care ne face să privim Omul, Lumea și legătura dintre acestea într-un mod cu totul nou.

O poveste despre legăturile de suflet ce se formează între oameni atunci când inimile se deschid, despre încredere, despre loialitate și nu în ultimul rând despre iubire și despre multe alte valori care există acolo în sufletul fiecăruia dintre noi.

Merită fiecare minut investit! Iată primul episod din cele trei sezoane. Vizionare plăcută!


Serialul poate fi vizionat online cu subtitrare aici-linkaici-link sau aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată aici, îți urez bine ai venit! Sper să găsești ceva care să-ți placă în tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


sâmbătă, 4 august 2012

Cimatica - o știință în plină expansiune

Cimatica este o știință în plină expansiune în peisajul științelor fiind totuși foarte puțin cunoscută deoarece, deși studiile inițiale sunt mai vechi, abia în ultima vreme s-au făcut pași vizibili și s-au dezvoltat aplicații ale sale.
Aceasta pleacă de la ipoteza că toate formele „materiale” ce există în jurul nostru sunt determinate de câmpuri vibraţionale în general sau în particular de sunete.
Experienţe simple demonstrează că nisipul aşezat pe o placă, o diafragmă sau o membrană se ordonează în forme geometrice precise sub acțiunea sunetelor sau undelor vibraţionale în general, forme geometrice care se modifică odată cu schimbarea frecvenței vibrației respective.
Iată un om entuziasmat de natură și cimatică, mai exact de legătura dintre acestea: Evan Grant - expert în tehnologii care interacționează cu utilizatorul pentru a crea și distila experiențe senzoriale artistice multiple și captivante.Vizionare plăcută..


Ducând mai departe lucrurile, David Icke extinde ipoteza astfel:


În cazul când vă întrebați totuși ce beneficii directe ne-ar putea aduce această știință în viața noastră, pot să vă spun că cimatica are aplicații în vindecarea unor afecțiuni, subiect pe care Traian D. Stănciulescu l-a tratat în cartea sa "Terapia prin lumină". Iată un fragment din această carte:
“Așa cum releva Hamlyn Encyclopedia of Complemetary Health, terapia cimatică se definește ca o modalitate de terapie cu ajutorul sunetului, bazată în esență pe faptul că orice celulă a organismului viu este controlată de un câmp electromagnetic care rezonează la anumite frecvențe particulare de sunet. Când organismul este sănătos, aceste frecvențe sunt staționare și constante, dar orice disfuncție sau boală rupe armonia corpului și, în zona afectată, se generează o rezonanță crescută.
Principiul de bază al cimaticii se intemeiaza pe premisa că “presiunile mediului înconjurător se exercită prin propagare ondulatorie și că materia reacționează la aceste presiuni luând o formă care depinde de frecvența undelor.”(cf. Tudor Opriș). Având în vedere o atare premisă, sunetul și lumina se definesc în egală măsură ca principii ordonatoare ale lumii cosmice și umane.
Rezultă că cimatica face obiectul de interes al capitolului de față, întrucât:
· nu este numai o procedură terapeutică îndreptată spre rezolvarea diferitelor tipuri de afecțiuni, respectiv o procedură profilactică, de stimulare generală a organismului, ci este și o terapie integratoare, holistă, cu privire la natura și funcționalitatea organismului omenesc;
· efectele sunetului se află într-o stransă dependență cu cele ale câmpurilor electro-magnetic (luminoase) pe care prezenta cercetare le urmarește.
Într-o manieră complementară explicațiilor și intervențiilor medicinii convenționale, cimatica se definește în bună masură ca aparținând practicilor medicale complementare cunoscute sub numele de medicină energetică.
Aceste practici acționează asupra câmpurilor biologice care inconjoară și influențează corpul uman. Relația dintre lumină și sunet este sintetizată de dr. Sir Peter Guy Manners, reprezentant cunoscut al cimaticii: “lumina, în calitate de energie electro-informațională conștient dobandită de la soare intra în organism, prin nervul optic al ochiului. Lumina stimulează direct glanda pineală, care este organ foto-reactiv, responsabil pentru producerea unor variați agenti neuro-umorali.
Glanda pineală este conectată la hipotalamus, care mediază în fiecare moment, la nivel subconștient, toate procesele vitale ale organismului, fie pe cale directă, fie prin conexiune cu glanda pituitară, cu sistemul nervos autonom sau cu cortexul cerebral. Hipotalamusul este în relație cu celulele cromofilice, care transformă lumina electro-magnetică în impulsuri neuro-chimice, transmise direct catre glanda pituitară. Aceasta, la randul ei, elaborează și secretă hormoni care stimulează în continuare secreția altor hormoni ai organismului, contribuind astfel la menținerea homeostazei.
Fie doar aceasta sintetică explicație și ne va fi de-ajuns pentru a întelege că, din perspectiva cimaticii, lumina si sunetul au o esențială importanță în realizarea funcțiilor sistemului nervos central și vegetativ și implicit în realizarea stării de sănătate a complexului minte-corp. Căci, adevarata vindecare sau echilibrare a organismului uman o reprezinta benefica și permanenta transformare a stărilor psiho-afective și psiho-logice în stări bio-fiziologice si reciproc.
Evidențierea corelației dintre lumină și sunet se regasește și în corespondența directă dintre cele 7 culori esențiale ale spectrului solar, cele 7 note muzicale și cele 7 complexe organic-endocrine (având asociate tot atatea chakre sau centri de forță) ale organismului uman.” - "Terapia prin lumină" - Traian D. Stănciulescu.
Informații interesante sunt cuprinse și în cartea domnului Tudor Opriș "Parabiologia - o știință a viitorului" care poate fi pre-vizualizată aici (click) (din câte știu nu mai există în librării).
O altă carte interesantă a domnului Tudor Opriș este:
"Mica enciclopedie a pietrelor" - comandă online aici-link (transport gratuit)
***
Așa cum spunea și Evan Grant în speech-ul său redat în filmul de mai sus, e important în aceste vremuri să aplicăm pasiunea, cunoaşterea şi abilităţile noastre pentru ca împreună să construim o comunitate globală, să ne inspirăm unii pe alţii și să dezvoltăm cercetarea esenţei lucrurilor nevăzute.
Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

duminică, 29 iulie 2012

Puterea extraordinară a subconștientului tău (II)

Așa cum spuneam și în articolele de aici-link, aici-link sau aici-link (dar nu numai), recunosc că am o fascinație pentru creierul uman - computerul uimitor ale cărui secrete și potențial maxim nu sunt încă întru totul descoperite... Am recunoscut că fascinația mea vine în primul rând din convingerea că schimbând mentalitatea știu că ne putem schimba traiectoria în viată și asta nu este doar o metaforă (!). Cu siguranță ați aflat deja de legătura de determinare directă dintre gândurile noastre și starea noastră de sănătate, astfel încât se pare că pe toți ar trebui să ne preocupe mai mult cunoașterea modului în care funcționează mintea noastră, mai exact părțile ei, conștientul și subconștientul.

Joseph Murphy a reușit în cartea sa "Puterea extraordinară a subconștientului tău" să ne dezvăluie numeroase lucruri despre funcționarea acestuia, lucruri pe care le-am prezentat aici-link.

Multe informații interesante am găsit de curând într-una dintre edițiile emisiunile „Viața privită prin ochii sufletului”, la care, realizatorul Constantin Luca l-a avut ca invitat pe Alexie Spiridon - medic primar anatomo-patolog în Bacău, unul dintre membrii fondatori ai Asociației Naționale pentru Promovarea Medicinei Neconvenționale, care are drept sistem de referință sistemul medicinei indiene Ayurveda. Iată emisiunea:



Pentru vizualizarea articolelor legate de subiectul "creier" click aici !
***
Dacă ai ajuns pentru prima dată în căsuța mea virtuală, îți spun bine ai venit! Sper să-ți placă ce vei găsi și să te întorci din când în când. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   *>:D< îmbrăţişare



vineri, 27 iulie 2012

Interconectarea web și avantajele unei lumi deschise

În vârtejul vieții cotidiene, cu greu mai găsim timp să ne gândim la lucruri care să depășească aria necesităților zilnice sau a dorințelor personale...și totuși, ce rezultă oare din atitudinea noastră ?

Ceea ce trăim la nivel de societate este cumva rezultatul sumei atitudinilor noastre individuale, oare ne mai putem îndoi de asta?

Depășirea intereselor personale este cu siguranță una dintre cele mai mari provocări ale lumii de astăzi. Visăm fiecare la o lume deschisă dar preferăm să așteptăm ca deschiderea/schimbarea să plece de la ceilalți. E un lucru firesc având în vedere felul specific în care resimțim fiecare tumultul stărilor interioare și al infuențelor exterioare de astăzi. De aceea, nu văd nimic de condamnat, ci doar de conștientizat și de acceptat.

Curajul constă în a reuși să depășim această stare de fapt. Iar ca prim pas, măcar să ne dorim să facem asta. Poate că înțelegerea profundă a avantajelor unei lumi interconectate cu adevărat ar ajuta în acest sens.

Mi-a atras atenția zilele trecute un discurs al unui om deosebit, Don Tapscott, autor, speaker și consilier media pentru tehnologie și inovație, care și-a dedicat numeroase studii consecințelor pe care le are interconectarea web asupra vieții noastre, și nu e vorba doar de viața noastră personală ci și despre consecințele unei lumi interconecate deschise asupra vieții noastre ca societate globală.

Don Tapscott: „Imaginaţi-vă, luaţi în calcul ideea asta: ce-ar fi dacă ne-am putea conecta în lume printr-o vastă reţea de aer şi sticlă? Am putea depăşi stadiul de împărtășire a informaţiei şi a cunoştinţelor? Ne-am putea împărtăși inteligenţa? Am putea crea un fel de inteligenţă colectivă care să transcendă un individ, grup sau echipă pentru a crea, probabil, un fel de conştiinţă globală? Dacă am putea face asta, ne-am putea ocupa de câteva probleme mari în lume.”

Iată întreg discursul aici:


Dacă ești pentru prima dată aici, îți spun bine ai venit! Toate articolele și materialele pe care le vei găsi în acest spațiu virtual ne ajută să evoluăm și să devenim din ce în ce mai conștienți de natura realității și potențialul uman. Poți căuta un subiect anume folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗