"Fiecare pas spre tine însuți e un pas spre Univers și fiecare pas spre Univers e un pas spre tine însuți.
Dar armonia se naște când cunoașterea de sine și cunoașterea Universului merg mână în mână într-o simetrie perfectă."©

vineri, 14 decembrie 2012

Cum se transformă imposibilul în posibil


Există povești de viață care ne inspiră, care ne arată că totul este posibil când îți dorești cu adevărat, care ne arată că putem realiza mult mai mult decât ne imaginăm. Și aceste povești sunt numeroase și uimitoare fiecare dintre ele.

Dacă povestea lui Nick Vujicic este una foarte cunoscută și probabil o știți deja (de aici-linkaici-link sau aici), aduc astăzi aici o altă poveste emoționantă și anume cea a lui Janine Shepherd.

Aceasta urma să participe la Olimpiada de Iarnă din 1988 la schi fond cu foarte mari șanse la medalia de aur, însă un accident i-a schimbat definitiv drumul. Astăzi Janine Shepherd este autoare a volumelor: Never Tell Me Never (1994), Reaching for Stars (1998), Dare to Fly (1998), On My Own Two Feet (2007), The Gift of Acceptance (2012) și instructoare de zbor.

Despre cum s-au întâmplat toate acestea și despre cum a fost posibil să înfăptuiască ceea ce toți credeau că este imposibil, într-un scurt discurs al acesteia care este de preferat să-l urmăriți prin ochii sufletului...


Recomand cu drag și povestea lui Jill Bolte Taylor care se găsește aici.
Cred că puterea de a trasforma imposibilul în posibil există în fiecare dintre noi. E nevoie doar de răbdarea de a o găsi  printre acele multe îndoieli pe care le-am adunat de-a lungul vremii...
Dacă ai ajuns aici pentru prima dată, îți urez bun venit! Poți alege ceva care să-ți placă din lista "Articole recomandate" sau din tabelul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Te mai aștept,
                                                   Cu drag   *>:D< îmbrăţişare

duminică, 9 decembrie 2012

Un moment de liniște

Chiar dacă sunt un om optimist în esență, nu pot să nu observ că trăim într-o lume centrată în principal pe concurență, o lume în care se vorbește foarte mult despre succes și prea puțin despre felul în care putem privi un eșec pentru a trece mai ușor peste el. Văd tot mai mulți oameni dezinteresați de tot și de toate care trăiesc într-o rutină pe care cu greu o suportă, unii dintre aceștia dorind să iasă din ea dar neștiind ce anume să facă.

Îmi spunea cineva zilele trecute că ar da orice pentru un moment de pace, un moment în care zumzetul găndurilor să se oprească și să se poată izola măcar pentru un moment de tot ce însemnă îngrijorare, teamă și de acei mulți „trebuie” care există în viața sa. Îmi spunea că ar vrea să simtă liniștea aceea profundă care-ți dă puterea să simți mai apoi cum lucrurile își recapătă culoarea, sensul și valoarea reală, care îți dă puterea să te reclădești în urma unei experiențe dureroase.

Pentru că da, există momente de liniște profundă care detensionează, care încarcă, care vindecă și care au capacitatea de a ne oferi forța aceea de a vedea lucrurile altfel, mai clar, cu mai multă încredere. Cred că există momente de pace în care renaștem pur și simplu, în care toată ființa noastră se transformă.

Datorită acestor proprietăți extraordinare, astfel de momente de liniște sunt mai mult decât necesare, iar lipsa lor duce la diverse dezechilibre pe plan emoțional sau chiar fizic.

***
Putem ajunge la astfel de momente de liniște prin respirație profundă sau prin alte metode diverse, însă există și momente care vin pe neașteptate aduse fie de o melodie, fie de câteva rânduri dintr-o carte, de un anume loc în care ne aflăm, de o imagine foto sau de un fragment de film.

Trăirile fiecăruia dintre noi sunt diferite, reacționăm diferit dacă ascultăm aceeași melodie de exemplu. Dar există și posibilitatea să ne ajungă la suflet aceleași lucruri, fiind vorba aici despre niște lucruri...speciale.

Am găsit aseară un astfel de lucru special, un clip care mi-a creat o stare de pace pe care ar fi inutil să o pun în cuvinte, pentru că nu aș reuși să o descriu. Iată-l mai jos.

* Puteți fi copilul la primul său contact cu apa (simbolul vieții) sau mama care dăruiește protecția, iubirea, pacea....


Cu drag  *>:D< îmbrăţişare

miercuri, 5 decembrie 2012

Educația în pragul schimbării

După cum se poate observa cu ușurință, sistemul de învățământ nu reușește să facă față noilor cerințe de educație și face mult prea puțin pentru a dezvolta în noile generații capacitatea de a se adapta la provocările vremurilor prezente și cu atât mai puțin provocărilor viitorului.

Puțini adolescenți reușesc să-și facă timp să se educe singuri în acest sens, să-și dezvolte personalitatea în funcție de noile cerințe ale societății, cu greu reușesc să-și aleagă resursele informaționale potrivite în marea de informații existente și astfel mulți dintre ei ajung neadaptați, singuratici și lipsiți de motivație. 

În acest context, potențialul ce există în fiecare adolescent, talentele, vocația nu pot fi scoase la lumină, iar visele cele mai dragi ale fiecăruia sunt strivite de acel „trebuie” și de uniformizarea de care este înconjurat zi de zi din toate părțile.

Poate că cel mai grav lucru este că școala nu-i stimulează și nu-i ghidează pe adolescenți să-și găsească propriile soluții la problemele ce apar în viața lor, fie că este vorba despre problemele de comunicare cu colegii, prietenii sau părinții, fie că este vorba despre emoțiile care le dau viața peste cap în situații neprevăzute.

Se vorbește într-adevăr despre învățământului diferențiat, despre educația centrată pe elev, însă numărul mare de elevi ce există într-o clasă conform prevederilor de astăzi (minim 25) nu permite profesorilor să aplice în mod real și eficient aceste concepte.

Deși aceste constatări sunt triste, totuși (în raport cu articolul precedent) nu am reușit să mă "îndepărtez" cu sufletul prea mult de stilul spontan, amuzant și relaxant a lui Ken Robinson (consilier internațional privind educația, autor și speaker) și m-am gândit să aduc în atenție un alt discurs al acestuia în care subliniază punctele slabe ale sistemului educațional de astăzi.
Vizionare plăcută!


Ce putem face în aceste condiții..?
Poate că cel mai simplu lucru pe care îl putem face, fiecare după posibilități, este să fim alături de adolescenți în momentele de cumpănă prin care trec, fără să-i judecăm atât de aspru pentru momentele în care nu se pot adapta acestor vremuri de profundă transformare ale lumii întregi.
Recomand cu toată inima cărțile lui Ken Robinson:
- "Descoperă-ți elementul" - comandă online aici-link;
- "O lume ieșită din minți" - comandă online aici-link;
- "Tu, copilul tău și școala" - comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Este un blog ce oferă informații din sfera dezvoltării personale și alte materiale ce ne ajută să înțelegem mai bine natura umană și realitatea. Poți căuta un subiect care să-ți placă folosind lista cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag 💗


duminică, 2 decembrie 2012

Creativitatea - darul nostru magic

Poate că cel mai frumos dar al fiecăruia dintre noi este creativitatea. Spun dar” deoarece creativitatea, prin rezultatele ei, este cea care ne diferențiază și ne oferă posibilitatea fiecăruia să dăruim lumii lucruri diferite în domenii diferite și ca un bonus - dovadă că suntem unici iar diversitatea noastră ca specie este infinită.

Deși unii oameni par mai „dăruiți”, mai talentați, mai creativi decât ceilalți, aceasta este doar o iluzie deoarece destul de mulți oameni nu au reușit să-și (re)găsească în ei înșiși minunatele daruri unice sau le-au găsit dar nu îndrăznesc să le scoată la iveală sau nu au găsit modalitatea de a le fructifica într-un fel în care să fie utile societății.

Poate că lucrurile ar sta astăzi altfel dacă sistemul educațional ar face mai mult pentru a stimula creativitatea copiilor începând de la vârste mici. Însă în felul cum este acum organizat, nu face decât să distrugă acest dar cu adevărat magic.

Am găsit de curând un discurs foarte interesant al lui Ken Robinson (consilier internațional privind educația, autor și speaker) despre importanța creativității și a dezvoltării acesteia și deoarece este un discurs foarte amuzant m-am gândit că o să vă placă și vouă.
Vizionare plăcută!


Recomand cu căldură cărțile lui Sir Ken Robinson:
- "Descoperă-ți elementul" - comandă online aici-link;
- "O lume ieșită din minți" - comandă online aici-link;
- "Tu, copilul tău și școala" - comandă online aici-link.
***
O discuție pe larg despre același subiect și aici (click!)
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este un site cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta. Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept,
cu drag 💗

joi, 29 noiembrie 2012

Magia simplității Vieții

Mulți dintre noi se străduiesc să găsească drumul spre ei înșiși și spre înțelegerea profundă a rostului lucrurilor încercând în acest sens diverse căi de cunoaștere. Citim, scriem, vorbim despre cunoaștere, vizionăm filme documentare sau conferințe și toate acestea pentru a ne găsi pacea minții și a sufletului nostru și pentru a trăi o viață armonioasă.

Pe "drum", trecem  prin zeci, sute și mii de stări care se succed uneori cu repeziciune, astfel încât este posibil să devenim de tot atâtea ori contrariați sau confuzi privind căutările noastre. La fiecare colț de stradă câte o doză de neîncredere mai mică sau mai mare ne pândește din umbră râzând sarcastic.

Dar..., dacă se întâmplă să fii cu totul prezent într-o clipă, fără să te gândești la nimic, doar să observi cum curge Viața, foarte posibil să trăiești ceva ce cu greu poate fi descris în cuvinte. Foarte posibil ca ceea ce simți să depășească tot ceea ce ai citit, auzit, vizionat.

 ***

Deși știu că voi reda mult prea puțin din magia simplității unei astfel de clipe, plus că nu am cine știe ce talent scriitoricesc, voi încerca să vă povestesc un fragment de viață pe care am Trăit-o altfel.

Am fost zilele trecute cu treburi într-un oraș apropiat de al meu și pentru că era încă devreme față de momentul când trebuia să ajung unde aveam de mers m-am oprit într-un fast food. Înăuntru era călduț, o atmosferă primitoare, cei doi bărbați care preparau mâncarea erau calmi și făceau totul cu drag și răbdare. Mi-am luat și eu ceva și m-am așezat pe unul dintre cele trei scaune înalte (genul celor de la bar) în fața mesei fixate în perete. Locația nu era foarte mare astfel încât masa fixată în perete era singurul loc unde puteau mânca persoanele care nu luau mâncarea la pachet. În colțul din dreapta sus pe perete era fixat un televizor care funcționa pe un post cu muzică.

Începusem să mănânc când lângă mine s-au așezat două fete, eleve de liceu - mi-am dat seama din conversația veselă pe care o purtau. Împărțeau o chiflă și o porție de cartofi când o altă colegă s-a apropiat de ele și cum nu avea unde se așeza a rămas în picioare între primele două cu ochii în televizor. Deși nu vedeam fața nici uneia deoarece cea de lângă mine era cu spatele, simțeam bucuria cu care își vorbesc și relaxarea pe care le-o produce acel moment atât de simplu petrecut împreună. Cea care stătea în picioare le-a spus celorlalte două că la televizor începe o piesă care îi place mult și cele două au ridicat privirea spunând amuzate că și lor le place. Am ridicat și eu ochii spre tv să văd clipul. E vorba despre cel postat mai jos.

Nu știu de ce și simt că chiar nu contează motivul, dar s-a întâmplat ceva ca o rupere de realitate, ca o rupere de această realitate, mai exact de cea în care mulți oameni văd doar cenușiu sau nu văd nimic bun în nimic. Părea o rupere de realitate, nu mai aveam senzația că sunt eu dar știam (parcă) că sunt tot ce mă înconjoară, că, de fapt, sunt UNA cu toate acestea. Am simțit că inima mi-e plină, mai plină ca niciodată și că nimic nu lipsește ca totul să fie perfect. 100% perfect. Întreg. Total. Perfect potrivit. Am simțit că nimic nu a lipsit niciodată din acest Întreg și că orice lipsă sau imperfecțiune e doar pentru că nu se vede/simte Totul.

Am simțit că totul e știut, cunoscut, că nimic nu mai trebuie căutat, nimic de descoperit, am simțit că toate întrebările și-au pierdut semnul „?”și sensul. Am simțit că TOTUL este doar de Trăit.

Aș putea să mai spun/scriu o mie de cuvinte, dar oricâte ar fi tot nu aș putea să transmit totul dacă tu cel / cea care citești nu ai trece Dincolo de aceste cuvinte. Deci, te invit Dincolo de cuvinte, oferindu-ți în dar o parte din condițiile exterioare pe care eu le-am avut acum câteva zile - muzica, imaginile, versurile, deși sunt absolut convinsă că acestea nu au avut nici o legătură cu starea.

Cât despre condițiile interioare, dacă reușești să te "aduni" cu totul în clipa prezentă, lăsând la o parte orice alt gând sau preocupare, ca și cum această clipă ar fi unica pe care o simți/trăiești/experimentezi aici în corp, fără trecut, fără viitor, atunci e suficient să fii în acest fel AICI.

Pune-ți metaforic ochelarii din clipul de mai jos și simte Viața deasupra norilor! Nu te opri la versuri, nici la imagini, nici la muzică! Mergi Dincolo de acestea!  

Dar ce dau eu atâtea explicații ...sigur ai mai trăit și tu astfel de stări.


Felicitări trupei Voltaj pentru piesă, lui Dan Petcan pentru regia clipului și lui Andi Vasluianu si Diana Roman pentru interpretarea atât de expresivă a rolurilor din acesta!
***
Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag  💗*>:D< îmbrăţişare